Mă tot gândeam în ultimele zile de ce la emisiunile de
știri și analiză de la TV nu apar suficiente știri și analize asupra a ceea ce
s-a discutat și ce decizii s-au luat la Summitul NATO de la Varșovia. Deși la
această întâlnire la nivel înalt a liderilor lumii se puteau lua decizii care
vor privi întregul continent european, America de Nord și chiar Federația Rusă,
presa din România a stat mai mult în expectativă și a relatat destul de
generalist aceste știri, mulțumindu-se să transmită în direct discursul
președintelui Johannis și cel mult un interviu cu unul sau doi ambasadori ai țărilor
implicate. Cu alte cuvinte am avut mai puține știri și transmisiuni directe de
la Summitul NATO decât de la Campionatul European de Fotbal.
Un posibil răspuns la această situație ar putea fi
faptul că suntem considerați o țară de mâna a doua, iar noi nu facem nimic
pentru a schimba această percepție. Poate ar trebui să ne cunoaștem interesul
și să ne jucăm cărțile pe care le avem în mână atunci când suntem puși la masa
tratativelor – poziția geo-strategică, resursele naturale etc. Numai că în loc să jucăm curajos, în realitate
ne-am făcut preș în fața altora, asta poate și pentru faptul că nu știm ce să
facem cu acele cărți pe care le avem, ne votăm conducători penali, șantajabili,
fără viziune și fără tărie de caracter și spirit de luptători. Într-adevăr, cu
foarte mici excepții, România a avut oameni incapabili să reprezinte țara pe
plan extern, nu am avut o strategie clară pe care să o urmăm, cu ținte precise.
Cu alte cuvinte nu avem o politica de țară pe termen lung și nici nu pare să ne
intereseze prea mult acest lucru.
Incoerența vine în primul rând din greșelile pe care
le fac liderii politici de la București, dar și din faptul că populația începe
să-i plângă de milă pe corupții dovediți și își pune in minte să-i repună în
funcții fără prea mare regrete. Într-o astfel de situație, cărțile pe care le
ai se dovedesc inutile dacă la masa de joc, în loc să-ți joci așii, îi arunci
și păstrezi doiarii și treiarii sperând să faci o formație câștigătoare.
Probabilitatea ca să se reușească o formulă care să ne ajute să nu ieșim
lefteri de la masa negocierilor cu cărți de 2 și de 3 este aproape nulă, știind
faptul că sunt unii cu cărți mult mai mari.
În ultimii 26 de ani, de când România a luat-o de la 0
după ce sistemul din care a făcut parte a falimentat, nu a existat un proiect
de țară viabil care să fie unanim acceptat de factorii politici și de către
cetățeni.
Au fost totuși câteva excepții, venite în timp, din
partea unor adevărați politicieni, puțini ce-i drept, unii din ei eșuând
lamentabil. O să-i trecem în revistă, cu tot cu proiectele lor:
-
Corneliu Coposu – a propus aderarea
României la NATO și UE imediat după 1990. Acest lucru s-a realizat abia 14-17
ani mai târziu și s-a dovedit singurul proiect viabil pe care l-a avut țara
noastră în ultimul sfert de veac. Tot el a mai propus și ca România să redevină
monarhie – proiect eșuat până în prezent, din cauza factorilor politici, în
anii 90 existând o emulație de simpatie în acest sens.
-
Ion Rațiu – propusese privatizarea
întreprinderilor și schimbarea modului de a face economie, cât mai rapid,
altfel România risca să intre în faliment – acest proiect a fost aplicat prost
și târziu pentru că Nu am vrut să ne vindem țara, iar apoi am dat-o gratis la
casat precum și rechinilor imobiliari, iar statul a evitat la mustață falimentul
la sfârșitul anilor 90.
-
La începutul anilor 2000 a existat un
personaj care a câștigat mandatul de președinte mizând pe lupta împotriva
corupților – proiectul s-a dovedit greoi din cauza sistemului putred și a
corupților infiltrați în toate sectoarele economiei, iar când au început să
apară rezultatele, populația s-a răzvrătit asupra celor care au reușit să mai
prindă și să condamne câțiva corupți și i-a repus în funcții pe unii dintre
escroci. Tot acest personaj ne-a vorbit de alte două proiecte destul de
interesante, dar care nu au putut fi puse în practică în mandatul lui, iar
urmașii par incapabili să le înceapă – reunificarea României (unirea cu R.
Moldova) și alianța strategică cu SUA și Marea Britanie. Dacă în privința unirii
nu au existat voci care să se opună, ci doar au făcut să fie amânată o decizie
asumată public și începerea proiectului, în ceea ce privește alianța strategică
cu americanii și cu englezii au apărut
voci din ce în ce mai vehemente care susțin contrariul.
Alte proiecte de țară nu au mai existat, deși
realitatea actuală o impune de la sine. România trebuie să-și construiască
rapid un proiect național complex, pe care să-l urmeze cu strășnicie, fără
duplicitate și fără schimbări bruște de macaz, dacă realitatea nu o impune.
După ieșirea Marii Britanii din Uniune lucrurile par
să se schimbe, iar configurarea strategiei naționale pare să fie imperios
necesară, dacă nu vrem să pierdem și această oportunitate, așa cum s-a
întâmplat și în urmă cu 26 de ani, când i-am repus pe comuniști în funcții să
ne conducă către economia de piață. Acest lucru îl dorește și actualul Guvern
Cioloș, care a pus pe ordinea de zi crearea unui proiect național pentru
următorii 10-20 de ani. Din păcate este extrem de târziu pentru acest lucru.
Proiectul trebuia să existe de ani de zile, iar în această perioadă trebuia
doar reconfigurat. Sperăm că acest demers va avea succes și că proiectul va fi
adoptat și de către următorul guvern care va prelua frâiele din toamnă.
Privind în ansamblu situația înțelegem de ce România
nu poate încă să emită pretenții foarte mari de la negocierile cu marile puteri
locale și mai ales cu cele mondiale, cel puțin nu atâta timp cât nu știm să ne
jucăm cărțile.
Când va veni vremea ca România să-și respecte înțelegerile
până la capăt, când nu va mai avea politicieni care să stea în genunchi doar ca
să mai facă o poză de grup pe la summituri sau conferințe internaționale și
când oamenii de rând nu-i vor mai plânge pe hoți și înjura pe cei care se
străduiesc (doar pentru că au ochelari și fețe de tocilari), poate putem emite
ceva pretenții. Până atunci nu vom reuși decât să ne batem cu pumnii în piept
că suntem naționaliști, că ne este mai bine singuri în prostia și sărăcia
noastră, că nu avem nevoie de armată și investiții în infrastructură și să ne
mirăm de ce nu reușim să facem ceva pe niciun plan (economic, social, politic,
sportiv)...dar vom fi mulțumiți că privim la TV cum niște cocalari câștigă mulți
bani, visându-ne în locul lor.
PS: pentru final vă recomand discursul fostuluipreședinte american atunci când a vizitat România în urmă cu mai mulți ani, în
care ne-a dat de înțeles că trebuie să mergem pe același curs, început atunci, acela
de a fi alături de Occident.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu