SUMMITUL NATO ȘI FALIMENTUL PROIECTELOR ROMÂNIEI

Mă tot gândeam în ultimele zile de ce la emisiunile de știri și analiză de la TV nu apar suficiente știri și analize asupra a ceea ce s-a discutat și ce decizii s-au luat la Summitul NATO de la Varșovia. Deși la această întâlnire la nivel înalt a liderilor lumii se puteau lua decizii care vor privi întregul continent european, America de Nord și chiar Federația Rusă, presa din România a stat mai mult în expectativă și a relatat destul de generalist aceste știri, mulțumindu-se să transmită în direct discursul președintelui Johannis și cel mult un interviu cu unul sau doi ambasadori ai țărilor implicate. Cu alte cuvinte am avut mai puține știri și transmisiuni directe de la Summitul NATO decât de la Campionatul European de Fotbal.

Un posibil răspuns la această situație ar putea fi faptul că suntem considerați o țară de mâna a doua, iar noi nu facem nimic pentru a schimba această percepție. Poate ar trebui să ne cunoaștem interesul și să ne jucăm cărțile pe care le avem în mână atunci când suntem puși la masa tratativelor – poziția geo-strategică, resursele naturale etc. Numai  că în loc să jucăm curajos, în realitate ne-am făcut preș în fața altora, asta poate și pentru faptul că nu știm ce să facem cu acele cărți pe care le avem, ne votăm conducători penali, șantajabili, fără viziune și fără tărie de caracter și spirit de luptători. Într-adevăr, cu foarte mici excepții, România a avut oameni incapabili să reprezinte țara pe plan extern, nu am avut o strategie clară pe care să o urmăm, cu ținte precise. Cu alte cuvinte nu avem o politica de țară pe termen lung și nici nu pare să ne intereseze prea mult acest lucru.

Incoerența vine în primul rând din greșelile pe care le fac liderii politici de la București, dar și din faptul că populația începe să-i plângă de milă pe corupții dovediți și își pune in minte să-i repună în funcții fără prea mare regrete. Într-o astfel de situație, cărțile pe care le ai se dovedesc inutile dacă la masa de joc, în loc să-ți joci așii, îi arunci și păstrezi doiarii și treiarii sperând să faci o formație câștigătoare. Probabilitatea ca să se reușească o formulă care să ne ajute să nu ieșim lefteri de la masa negocierilor cu cărți de 2 și de 3 este aproape nulă, știind faptul că sunt unii cu cărți mult mai mari.

În ultimii 26 de ani, de când România a luat-o de la 0 după ce sistemul din care a făcut parte a falimentat, nu a existat un proiect de țară viabil care să fie unanim acceptat de factorii politici și de către cetățeni.

Au fost totuși câteva excepții, venite în timp, din partea unor adevărați politicieni, puțini ce-i drept, unii din ei eșuând lamentabil. O să-i trecem în revistă, cu tot cu proiectele lor:

-        Corneliu Coposu – a propus aderarea României la NATO și UE imediat după 1990. Acest lucru s-a realizat abia 14-17 ani mai târziu și s-a dovedit singurul proiect viabil pe care l-a avut țara noastră în ultimul sfert de veac. Tot el a mai propus și ca România să redevină monarhie – proiect eșuat până în prezent, din cauza factorilor politici, în anii 90 existând o emulație de simpatie în acest sens.

-        Ion Rațiu – propusese privatizarea întreprinderilor și schimbarea modului de a face economie, cât mai rapid, altfel România risca să intre în faliment – acest proiect a fost aplicat prost și târziu pentru că Nu am vrut să ne vindem țara, iar apoi am dat-o gratis la casat precum și rechinilor imobiliari, iar statul a evitat la mustață falimentul la sfârșitul anilor 90.

-        La începutul anilor 2000 a existat un personaj care a câștigat mandatul de președinte mizând pe lupta împotriva corupților – proiectul s-a dovedit greoi din cauza sistemului putred și a corupților infiltrați în toate sectoarele economiei, iar când au început să apară rezultatele, populația s-a răzvrătit asupra celor care au reușit să mai prindă și să condamne câțiva corupți și i-a repus în funcții pe unii dintre escroci. Tot acest personaj ne-a vorbit de alte două proiecte destul de interesante, dar care nu au putut fi puse în practică în mandatul lui, iar urmașii par incapabili să le înceapă – reunificarea României (unirea cu R. Moldova) și alianța strategică cu SUA și Marea Britanie. Dacă în privința unirii nu au existat voci care să se opună, ci doar au făcut să fie amânată o decizie asumată public și începerea proiectului, în ceea ce privește alianța strategică cu  americanii și cu englezii au apărut voci din ce în ce mai vehemente care susțin contrariul.

Alte proiecte de țară nu au mai existat, deși realitatea actuală o impune de la sine. România trebuie să-și construiască rapid un proiect național complex, pe care să-l urmeze cu strășnicie, fără duplicitate și fără schimbări bruște de macaz, dacă realitatea nu o impune.

După ieșirea Marii Britanii din Uniune lucrurile par să se schimbe, iar configurarea strategiei naționale pare să fie imperios necesară, dacă nu vrem să pierdem și această oportunitate, așa cum s-a întâmplat și în urmă cu 26 de ani, când i-am repus pe comuniști în funcții să ne conducă către economia de piață. Acest lucru îl dorește și actualul Guvern Cioloș, care a pus pe ordinea de zi crearea unui proiect național pentru următorii 10-20 de ani. Din păcate este extrem de târziu pentru acest lucru. Proiectul trebuia să existe de ani de zile, iar în această perioadă trebuia doar reconfigurat. Sperăm că acest demers va avea succes și că proiectul va fi adoptat și de către următorul guvern care va prelua frâiele din toamnă.

Privind în ansamblu situația înțelegem de ce România nu poate încă să emită pretenții foarte mari de la negocierile cu marile puteri locale și mai ales cu cele mondiale, cel puțin nu atâta timp cât nu știm să ne jucăm cărțile.

Când va veni vremea ca România să-și respecte înțelegerile până la capăt, când nu va mai avea politicieni care să stea în genunchi doar ca să mai facă o poză de grup pe la summituri sau conferințe internaționale și când oamenii de rând nu-i vor mai plânge pe hoți și înjura pe cei care se străduiesc (doar pentru că au ochelari și fețe de tocilari), poate putem emite ceva pretenții. Până atunci nu vom reuși decât să ne batem cu pumnii în piept că suntem naționaliști, că ne este mai bine singuri în prostia și sărăcia noastră, că nu avem nevoie de armată și investiții în infrastructură și să ne mirăm de ce nu reușim să facem ceva pe niciun plan (economic, social, politic, sportiv)...dar vom fi mulțumiți că privim la TV cum niște cocalari câștigă mulți bani, visându-ne în locul lor.

PS: pentru final vă recomand discursul fostuluipreședinte american atunci când a vizitat România în urmă cu mai mulți ani, în care ne-a dat de înțeles că trebuie să mergem pe același curs, început atunci, acela de a fi alături de Occident.

Rusia vrea o Noua Ordine Mondială

Deşi în ultimele săptămâni conflictul din Ucraina pare să ia o turnură nefavorabilă, lăsând foarte puţine şanse păcii, în România posturile de ştiri şi media în general, par să fie încremenite în timp şi spaţiu. Pentru aceşti deontologi ai presei româneşti,  ceea ce se întâmplă în ţara vecină şi chiar în jurul României pare să fie de demeniul SF, este ceva ce nu poate fi redat in  prime-time. De ce? Asta nu ştiu, putem face doar speculaţii, dar înainte de asta să facem o scurtă trecere în revistă a evenimentelor, una chiar extrem de scurtă şi nu neapărat în urdine cronologică:

-          Ξ Recent s-a încheiat un nou Pact de Pace la Minsk, denumit în puţinele articole – Minsk 2, care, la fel ca şi Minsk 1, nu a fost respectat. Acest lucru era de aşteptat, de mai toţi analiştii serioşi ai lumii, aşa că urmările nu au surprins pe nimeni. Se pune întrebarea – de ce s-a mai semnat, dacă se ştia că nu va fi respectat? Şi mai ales – de ce s-au dus liderii Franţei şi Germaniei acolo, în numele cui au negociat – neexistând un mandat din partea Uniunii ca cei doi (Holande şi Merkel), să reprezinte UE la negocieri. De ce cei doi au stat la masă cu Putin, care a susţinut sus şi tare că Rusia nu are niciun amestec în Ucraina (nu că l-ar fi crezut cineva), şi de ce cei doi nu au căutat să impună punctele de vedere ale aliaţilor principali, NATO şi SUA. O să expun la finalul articolului care este părere mea în ceea ce priveşte aceste evenimente.

-          Ξ Apar din ce în cemai multe informaţii despre o posibilă invazie a Rusiei asupra unui stat membru NATO, aflat în estul Europei – cele mai multe indică una dintre ţările baltice, dar nu sunt excluse România sau Polonia – toate aceste state având un istoric nu tocmai fericit al relaţiilor cu Federaţa Rusă.

-          Ξ Recent Grecia s-a arătat deschisă unei infuzii de capital provenit din partea Rusiei, punând astfel presiune pe partenerii europeni şi americani. După ce acordurile pe care Grecia le-a semnat pe timpul crizei economice, pentru a se salva de la colaps, au eşuat, în primul rând din cauza demagogiei politicienilor de la Atena şi a lipsei reformelor reale ale economiei, banii veniţi dinspre est par acum  Mină de Aur, mai ales că nu vin însoţiţi şi de politici de austeritate, luptă împotriva corupţiei etc. Banii veniţi astfel, nu ar aduce nimic real pentru cetăţenul de rând, pentru că ei ar alimenta în continuare conturile politicienilor corupţi şi incapabili. Dar se pare grecii sunt deschişi acestei finanţări lipsite de condiţii prea multe.

-          Ξ Cazul Greciei nu este unic în Europa, situaţii asemănătoare existând şi în cazul Ungariei, Ciprului, Serbiei şi Bulgariei. Toate aceste ţări au o istorie strâns legată de Rusia, fie ca limbă, cultură (Serbia şi Bulgaria), fie prin parteneriatele semnate de-a lungul secolelor – cum este cazul Ungariei. Aceste state au semnat recent contracte de construcţii de infrastructură macro (centrale atomo-electrice, rafinării, gazoducte etc), în care principalul partener este Federaţia Rusă care şi finanţează în parte aceste lucrări. Acest lucru nu ar fi unul negativ, dacă nu ar fi în actuaşul context geo-politic. În plus ar reprezenta şi mite date către oficialii acestor ţări pentru a juca rolul de cal trioan în interiorul UE

-          Ξ Escaladarea unor mişcări şi frământări revizioniste pe tot cuprinsul estului Europei – aşa-zisul Ţinut Secuiesc, este doar un exemplu, însă revizionismul priveşte graniţele tuturor statelor blocului de este al Bătrânului Continent. Pentru a putea înţelege acest aspect ar trebui să facem o scurtă trecere în revistă a graniţelor acestor state în ultima sută de ani. Evident că la nivelul mentalului colectiv au rămas încă răni nevindecate. Exact acest lucru exploatează şi ruşii,  alimentează aceste orgolii  pentru a inflama întreaga zonă, destabilizând astfel ordinea locală.

Ţelul final al Rusiei nu este destabilizarea şi mai apoi alipirea acestor state estice, ci alipirea în final a întregii Europe recent createi Uniuni Euro-Asiatice. Practic acest lucru ar însemna că politica întregii Europe să fie dictată de la Moscova.

Şi poate că pentru un simplu cititor al acestor rânduri, faptul că Moscova ar dicta politica Europei, nu ar fi neapărat un lucru negativ, că până la urmă el ar fi tot un om de rând. Ei bine, dacă te afli într-o astfel de situaţie, cititorule, dă-i te rog un search pe Google şi caută să vezi cu cine te-ai înfrăţii într-un scenariu ca cel propus de ruşi – care este nivelul de trai în Rusia, Kazahstan, ce popor civilizator au fost ruşii pe unde s-au dus, faptul că economia lor a duduit secole de-a rândul, marile descoperiri ale lumii au venit de la Răsărit, iar ruşii nu au strămutat popoare întregi şi nu au falsificat istoria pentru a arăta cât de bravi sunt.

Dacă ai înţeles esenţa paragrafului anterior şi tot îi crezi pe rusnaci cei mai tari, eşti invitatul/a meu să te cari în Pustiul Siberian, acolo unde luxul şi bunăstarea sunt la ele acasă (conform gândirii tale).

Cu alte cuvinte – fraţilor căscaţi ochii la informaţiile care vă mai parvin cu ţârâita şi puneţi-le cap la cap şi nu mai puneţi botul la informaţiile deontologilor din media românească, care încearcă să muşamalizeze sitaţia de fapt şi în ceea ce priveşte Ucraina  (pentru că s-ar putea să ne privească direct), şi în ceea ce priveşte realitatea cu rusul, ca istoric vorbind, el nu a demonstrat că este capabil să facă altceva decât să subjuge, să lenevească, să distrugă şi să violeze.

Iar cei care-l văd pe Putin mare om de stat şi le arată el americanilor, că-i pune cu botul pe labe, că merită; îi invit să emigreze la muncă în Federaţia Rusă şi Uniunea Euro-Asiatică, nu în Uniunea Europeană şi SUA.