Rusia vrea o Noua Ordine Mondială

Deşi în ultimele săptămâni conflictul din Ucraina pare să ia o turnură nefavorabilă, lăsând foarte puţine şanse păcii, în România posturile de ştiri şi media în general, par să fie încremenite în timp şi spaţiu. Pentru aceşti deontologi ai presei româneşti,  ceea ce se întâmplă în ţara vecină şi chiar în jurul României pare să fie de demeniul SF, este ceva ce nu poate fi redat in  prime-time. De ce? Asta nu ştiu, putem face doar speculaţii, dar înainte de asta să facem o scurtă trecere în revistă a evenimentelor, una chiar extrem de scurtă şi nu neapărat în urdine cronologică:

-          Ξ Recent s-a încheiat un nou Pact de Pace la Minsk, denumit în puţinele articole – Minsk 2, care, la fel ca şi Minsk 1, nu a fost respectat. Acest lucru era de aşteptat, de mai toţi analiştii serioşi ai lumii, aşa că urmările nu au surprins pe nimeni. Se pune întrebarea – de ce s-a mai semnat, dacă se ştia că nu va fi respectat? Şi mai ales – de ce s-au dus liderii Franţei şi Germaniei acolo, în numele cui au negociat – neexistând un mandat din partea Uniunii ca cei doi (Holande şi Merkel), să reprezinte UE la negocieri. De ce cei doi au stat la masă cu Putin, care a susţinut sus şi tare că Rusia nu are niciun amestec în Ucraina (nu că l-ar fi crezut cineva), şi de ce cei doi nu au căutat să impună punctele de vedere ale aliaţilor principali, NATO şi SUA. O să expun la finalul articolului care este părere mea în ceea ce priveşte aceste evenimente.

-          Ξ Apar din ce în cemai multe informaţii despre o posibilă invazie a Rusiei asupra unui stat membru NATO, aflat în estul Europei – cele mai multe indică una dintre ţările baltice, dar nu sunt excluse România sau Polonia – toate aceste state având un istoric nu tocmai fericit al relaţiilor cu Federaţa Rusă.

-          Ξ Recent Grecia s-a arătat deschisă unei infuzii de capital provenit din partea Rusiei, punând astfel presiune pe partenerii europeni şi americani. După ce acordurile pe care Grecia le-a semnat pe timpul crizei economice, pentru a se salva de la colaps, au eşuat, în primul rând din cauza demagogiei politicienilor de la Atena şi a lipsei reformelor reale ale economiei, banii veniţi dinspre est par acum  Mină de Aur, mai ales că nu vin însoţiţi şi de politici de austeritate, luptă împotriva corupţiei etc. Banii veniţi astfel, nu ar aduce nimic real pentru cetăţenul de rând, pentru că ei ar alimenta în continuare conturile politicienilor corupţi şi incapabili. Dar se pare grecii sunt deschişi acestei finanţări lipsite de condiţii prea multe.

-          Ξ Cazul Greciei nu este unic în Europa, situaţii asemănătoare existând şi în cazul Ungariei, Ciprului, Serbiei şi Bulgariei. Toate aceste ţări au o istorie strâns legată de Rusia, fie ca limbă, cultură (Serbia şi Bulgaria), fie prin parteneriatele semnate de-a lungul secolelor – cum este cazul Ungariei. Aceste state au semnat recent contracte de construcţii de infrastructură macro (centrale atomo-electrice, rafinării, gazoducte etc), în care principalul partener este Federaţia Rusă care şi finanţează în parte aceste lucrări. Acest lucru nu ar fi unul negativ, dacă nu ar fi în actuaşul context geo-politic. În plus ar reprezenta şi mite date către oficialii acestor ţări pentru a juca rolul de cal trioan în interiorul UE

-          Ξ Escaladarea unor mişcări şi frământări revizioniste pe tot cuprinsul estului Europei – aşa-zisul Ţinut Secuiesc, este doar un exemplu, însă revizionismul priveşte graniţele tuturor statelor blocului de este al Bătrânului Continent. Pentru a putea înţelege acest aspect ar trebui să facem o scurtă trecere în revistă a graniţelor acestor state în ultima sută de ani. Evident că la nivelul mentalului colectiv au rămas încă răni nevindecate. Exact acest lucru exploatează şi ruşii,  alimentează aceste orgolii  pentru a inflama întreaga zonă, destabilizând astfel ordinea locală.

Ţelul final al Rusiei nu este destabilizarea şi mai apoi alipirea acestor state estice, ci alipirea în final a întregii Europe recent createi Uniuni Euro-Asiatice. Practic acest lucru ar însemna că politica întregii Europe să fie dictată de la Moscova.

Şi poate că pentru un simplu cititor al acestor rânduri, faptul că Moscova ar dicta politica Europei, nu ar fi neapărat un lucru negativ, că până la urmă el ar fi tot un om de rând. Ei bine, dacă te afli într-o astfel de situaţie, cititorule, dă-i te rog un search pe Google şi caută să vezi cu cine te-ai înfrăţii într-un scenariu ca cel propus de ruşi – care este nivelul de trai în Rusia, Kazahstan, ce popor civilizator au fost ruşii pe unde s-au dus, faptul că economia lor a duduit secole de-a rândul, marile descoperiri ale lumii au venit de la Răsărit, iar ruşii nu au strămutat popoare întregi şi nu au falsificat istoria pentru a arăta cât de bravi sunt.

Dacă ai înţeles esenţa paragrafului anterior şi tot îi crezi pe rusnaci cei mai tari, eşti invitatul/a meu să te cari în Pustiul Siberian, acolo unde luxul şi bunăstarea sunt la ele acasă (conform gândirii tale).

Cu alte cuvinte – fraţilor căscaţi ochii la informaţiile care vă mai parvin cu ţârâita şi puneţi-le cap la cap şi nu mai puneţi botul la informaţiile deontologilor din media românească, care încearcă să muşamalizeze sitaţia de fapt şi în ceea ce priveşte Ucraina  (pentru că s-ar putea să ne privească direct), şi în ceea ce priveşte realitatea cu rusul, ca istoric vorbind, el nu a demonstrat că este capabil să facă altceva decât să subjuge, să lenevească, să distrugă şi să violeze.

Iar cei care-l văd pe Putin mare om de stat şi le arată el americanilor, că-i pune cu botul pe labe, că merită; îi invit să emigreze la muncă în Federaţia Rusă şi Uniunea Euro-Asiatică, nu în Uniunea Europeană şi SUA.

Ce ne rezervă 2015 - Anul incertitudinilor?

Dacă este să facem o analiză obiectivă a premiselor anului 2015, putem spune că poate fi un an decisiv din punct de vedere al evoluţiei umanităţii pentru următoarea sută de ani, dacă nu chiar mai mult. Fac această afirmaţie fără să exagerez deloc. Sfârşitul lui 2014 şi începutul lui 2015 aduc în prim-plan câteva elemente interesante ce merită a fi analizate, chiar şi de către cei mai nepăsători:

-          Ξ Încodarea muşchilor de către Federaţia Rusă

-          Ξ Crizele fără sfârşit din Europa

-          Ξ Încercarea de „a se trezii din somn” a românilor.

O să le abordăm pe fiecare în parte, enunţând câteva elemente definitorii şi posibilele consecinţe.

Încodarea muşchilor de către Federaţia Rusă

Nu este o noutate de mai bine de un an de zile. Numai dacă este să ne uităm la reacţiile liderilor de la Moscova, în special ale lui Vladimir Putin, care încearcă sărepoziţioneze ţara  în rândurile marilorforţe de la nivel mondial.

     Este bine cunoscut faptul că după prăbuşirea comunismului şi în deosebi a URSS, Moscova şi-a pierdut din influenţa pe care o avea la nivel mondial.

În ultimii 20-25 de ani tot blocul fost-comunist a trecut printr-o cruntă perioadă de tranziţie, de la un sistem economico-politic cebtralizat, la economia de piaţă. Era de aşteptat că această schimbare a macazului să fie una dureroasă, dar ea a fost neaşteptat de lungă. Şi asta s-a datorat în primul rând mentalităţilor oamenilor care se schimbă foarte greu, dar şi a neînţelegerii liderilor din acest spaţiu că trebuie să se adapteze sau să cedeze. Evident că niciunul dintre aceste lucruri nu s-a întâmplat: nici nu au cedat, nici nu s-au adaptat, ci au încercat să profite de funcţiile pe care le aveau şi să se îmbogaţească, în detrimentul majorităţii populaţiei. Pentru a înţelege cât mai exact acest lucru nu trebuie să fim experţi, ci doar să privim puţin mai atent la ceea ce s-a întâmplat în România post-decembristă, ceea ce reprezintă doar o mică parte din ceea ce s-a întâmplat în întreg blocul fost comunist.

Şi cum în ultimii 10-15 ani s-a observat o redresare a economiei ruse, era de aşteptat (zic eu), ca liderii din acest spaţiu să înceapă să emită pretenţii de redobândire a vechiului statut, cel din perioada în care ei erau singurii care tăiau şi spânzurau în estul Europei şi în mai mult de jumătate din continentul asiatic. Pretenţiile ruşilor asupra acestor zone nu sunt de ieri de azi, cie ele datează de secole, începând cu Ivan cel Groaznic, secolul al XVI-lea.

Era de aşteptat că o mentalitate colectivă ce datează de secole, nu putea să dispară în mai puţin de 20 de ani, timp în care nu s-au succedat mai multe rânduri de conducători, ci au rămas în mare parte aceiaşi. Este şi cazul actualului lider de la Kremlin, cel care conduce Federaţia Rusă de mai bine de 15 ani, şi care provine din rândurile foştilor ofiţeri KGB.

Exact acest lucru nu l-au înţeles sau nu au vrut să înţeleagă liderii formali ai lumii occidentale. Spun liderii formali pentru că aceştia nu reuşesc să-şi depăşească această condiţie, ci acceptă să conducă cu măsuri populiste, care nu fac altceva decât tărăgăneze situaţia actuală, afundând-o şi  mai mult în criză.

Evident că într-o astfel de situaţie, în care Occidentul bâjbâie şi încearcă să se redescopere pe sine, liderii ruşi încearcă să profite la maximum şi să-şi recâştige poziţia de forţă mondială.

Un prim astfel de demers al ruşilor a fost să alipească un teritoriu – Crimea, fapt condamnat de către Occident, dar care a lăsat impasibili liderii ruşi.

Acesta a fost începutul unor tensiuni ceva mai aprinse între lumea occidentală şi cea rusească, care au continuat cu conflictul din estul Ucrainei, conflict care continuă şi care are ca scop trasarea unei zone albe, de conflict îngheţat, sub directa comandă a Moscovei, dar pentru care aceasta din urmă nu-şi asumă nicio vină. Este o variantă extrem de favorabilă Rusiei, cea în care se va menţine în regiune un astfel de conflict, mult mai important decât celelalte din regiune. Defapt asta a căutat Moscova să facă după prăbuşirea Continei de Fier – să creeze la graniţele sale un lanţ de astfel de conflicte îngheţate, cum sunt cele din Caucaz – Nagorno Karabah, Osetia; Transnistria în estul R Moldova şi din 2014 Regiunea Donbas din estul Ucrainei. Aceste conflicte au menirea de a apăra Federaţia Rusă de influenţele negative şi de către expansiunea Occidentului.

Ca răspuns la acţiunile Rusiei, Occidentul a răspuns cu o serie de sancţiunii economice şi restricţii pentru liderii ruşi în sfera lui de influenţă. Ca reacţie contra-ofensivă Moscova a început o serie de şicane în plan energetic, ştiind foarte clar că Europa este dependentă în mare măsură de importurile de energie.

O altă măsură menită să refacă influenţa rusească, cel puţin în zona fostelor state sovietice, a fost crearea unei Uniuni Euroasiatice, care şi-a început existenţa de jure de la 1 ianuarie 2015 şi are menirea să liberalizeze piaţa muncii, schimburile economice şi turismul în această zonă. Din această Uniune fac parte: Rusia, Kazahstanul, Belarusul, Armenia şi din luna mai şi Kirgizstanul.

Încetul cu încetul, putem spune că, Rusia începe să-şi recapete forţele de altă dată şi asta datorită în primul rând nesfârşitelor crize europene – atât din plan economic, politic şi mai nou de identitate – cauzate la rândul lor de inexistenţa unui ledearship adevărat şi a politicilor populiste duse în ultimii 25 de ani.

În acest context, rămâne de văzut care va fi cursul evenimentelor – dacă Rusia va creşte ca influenţă în zonă sau dacă Europa îşi va revenii în cele din urmă şi va reuşi să reînnoade legăturile economico-politice cu noua Uniune Euroasiatică şi cel  mai important: care va fi poziţia României şi cum vom fi afectaţi; toate acestea îşi vor afla  răspunsul în anul 2015.