Ce ne rezervă 2015 - Anul incertitudinilor?

Dacă este să facem o analiză obiectivă a premiselor anului 2015, putem spune că poate fi un an decisiv din punct de vedere al evoluţiei umanităţii pentru următoarea sută de ani, dacă nu chiar mai mult. Fac această afirmaţie fără să exagerez deloc. Sfârşitul lui 2014 şi începutul lui 2015 aduc în prim-plan câteva elemente interesante ce merită a fi analizate, chiar şi de către cei mai nepăsători:

-          Ξ Încodarea muşchilor de către Federaţia Rusă

-          Ξ Crizele fără sfârşit din Europa

-          Ξ Încercarea de „a se trezii din somn” a românilor.

O să le abordăm pe fiecare în parte, enunţând câteva elemente definitorii şi posibilele consecinţe.

Încodarea muşchilor de către Federaţia Rusă

Nu este o noutate de mai bine de un an de zile. Numai dacă este să ne uităm la reacţiile liderilor de la Moscova, în special ale lui Vladimir Putin, care încearcă sărepoziţioneze ţara  în rândurile marilorforţe de la nivel mondial.

     Este bine cunoscut faptul că după prăbuşirea comunismului şi în deosebi a URSS, Moscova şi-a pierdut din influenţa pe care o avea la nivel mondial.

În ultimii 20-25 de ani tot blocul fost-comunist a trecut printr-o cruntă perioadă de tranziţie, de la un sistem economico-politic cebtralizat, la economia de piaţă. Era de aşteptat că această schimbare a macazului să fie una dureroasă, dar ea a fost neaşteptat de lungă. Şi asta s-a datorat în primul rând mentalităţilor oamenilor care se schimbă foarte greu, dar şi a neînţelegerii liderilor din acest spaţiu că trebuie să se adapteze sau să cedeze. Evident că niciunul dintre aceste lucruri nu s-a întâmplat: nici nu au cedat, nici nu s-au adaptat, ci au încercat să profite de funcţiile pe care le aveau şi să se îmbogaţească, în detrimentul majorităţii populaţiei. Pentru a înţelege cât mai exact acest lucru nu trebuie să fim experţi, ci doar să privim puţin mai atent la ceea ce s-a întâmplat în România post-decembristă, ceea ce reprezintă doar o mică parte din ceea ce s-a întâmplat în întreg blocul fost comunist.

Şi cum în ultimii 10-15 ani s-a observat o redresare a economiei ruse, era de aşteptat (zic eu), ca liderii din acest spaţiu să înceapă să emită pretenţii de redobândire a vechiului statut, cel din perioada în care ei erau singurii care tăiau şi spânzurau în estul Europei şi în mai mult de jumătate din continentul asiatic. Pretenţiile ruşilor asupra acestor zone nu sunt de ieri de azi, cie ele datează de secole, începând cu Ivan cel Groaznic, secolul al XVI-lea.

Era de aşteptat că o mentalitate colectivă ce datează de secole, nu putea să dispară în mai puţin de 20 de ani, timp în care nu s-au succedat mai multe rânduri de conducători, ci au rămas în mare parte aceiaşi. Este şi cazul actualului lider de la Kremlin, cel care conduce Federaţia Rusă de mai bine de 15 ani, şi care provine din rândurile foştilor ofiţeri KGB.

Exact acest lucru nu l-au înţeles sau nu au vrut să înţeleagă liderii formali ai lumii occidentale. Spun liderii formali pentru că aceştia nu reuşesc să-şi depăşească această condiţie, ci acceptă să conducă cu măsuri populiste, care nu fac altceva decât tărăgăneze situaţia actuală, afundând-o şi  mai mult în criză.

Evident că într-o astfel de situaţie, în care Occidentul bâjbâie şi încearcă să se redescopere pe sine, liderii ruşi încearcă să profite la maximum şi să-şi recâştige poziţia de forţă mondială.

Un prim astfel de demers al ruşilor a fost să alipească un teritoriu – Crimea, fapt condamnat de către Occident, dar care a lăsat impasibili liderii ruşi.

Acesta a fost începutul unor tensiuni ceva mai aprinse între lumea occidentală şi cea rusească, care au continuat cu conflictul din estul Ucrainei, conflict care continuă şi care are ca scop trasarea unei zone albe, de conflict îngheţat, sub directa comandă a Moscovei, dar pentru care aceasta din urmă nu-şi asumă nicio vină. Este o variantă extrem de favorabilă Rusiei, cea în care se va menţine în regiune un astfel de conflict, mult mai important decât celelalte din regiune. Defapt asta a căutat Moscova să facă după prăbuşirea Continei de Fier – să creeze la graniţele sale un lanţ de astfel de conflicte îngheţate, cum sunt cele din Caucaz – Nagorno Karabah, Osetia; Transnistria în estul R Moldova şi din 2014 Regiunea Donbas din estul Ucrainei. Aceste conflicte au menirea de a apăra Federaţia Rusă de influenţele negative şi de către expansiunea Occidentului.

Ca răspuns la acţiunile Rusiei, Occidentul a răspuns cu o serie de sancţiunii economice şi restricţii pentru liderii ruşi în sfera lui de influenţă. Ca reacţie contra-ofensivă Moscova a început o serie de şicane în plan energetic, ştiind foarte clar că Europa este dependentă în mare măsură de importurile de energie.

O altă măsură menită să refacă influenţa rusească, cel puţin în zona fostelor state sovietice, a fost crearea unei Uniuni Euroasiatice, care şi-a început existenţa de jure de la 1 ianuarie 2015 şi are menirea să liberalizeze piaţa muncii, schimburile economice şi turismul în această zonă. Din această Uniune fac parte: Rusia, Kazahstanul, Belarusul, Armenia şi din luna mai şi Kirgizstanul.

Încetul cu încetul, putem spune că, Rusia începe să-şi recapete forţele de altă dată şi asta datorită în primul rând nesfârşitelor crize europene – atât din plan economic, politic şi mai nou de identitate – cauzate la rândul lor de inexistenţa unui ledearship adevărat şi a politicilor populiste duse în ultimii 25 de ani.

În acest context, rămâne de văzut care va fi cursul evenimentelor – dacă Rusia va creşte ca influenţă în zonă sau dacă Europa îşi va revenii în cele din urmă şi va reuşi să reînnoade legăturile economico-politice cu noua Uniune Euroasiatică şi cel  mai important: care va fi poziţia României şi cum vom fi afectaţi; toate acestea îşi vor afla  răspunsul în anul 2015.

Genocidul politic al României

Odată cu apropierea campaniei electorale şi de astăzi chiar începutul ei observăm pe mai toate canalele de ştiri, fie ele media sau new-media, o serie de informaţii care incriminează politicieni din mai toate partidele, îndeosebi pe cei cu ştate vechi în acest simulacru de democraţie.

De ce spun asta, referitor la simulacru de democraţie? Păi din mai multe considerente, pe care o să le trec punctual:

-          La fiecare scrutin electoral au fost dovezi de fraudare ale alegerilor, dar toate ignorate de fiecare dată,

-          Ponderea celor care se duc şi votează este mai mică de 50%, iar ponderea analfabeţilor, beţivilor şi a celor care votează de mai multe ori este nesimţit de mare,

-          Încă se mai aleg parlamentari puşcăriaşi, care odată aleşi sunt eliberaţi,

-          Deşi sunt alegeri uninominale, nu contează candidatul, ci sigla sub care candidează. Chiar dacă este este o cârpă sau un mătăuz, el este ales parlamentar.

La acestea se mai pot adăuga multe altele cum ar fi participarea cetăţenilor la ceea ce se cheamă democraţie participativă (termen lipsit de conţinut la noi în ţară); cel mai mare angajator din România este statul şi implicit partidul aflat la putere, care trage sforile în mai toate instituţiile, care sunt politizate până peste măsură.

Într-un asemenea stat, termenul de democraţie este la fel de clar ca şi existenţa extratereştrilor. Ca drept dovadă avem şi recentul discurs al Victoriei Nuland, care a adus acuze grave statelor din Europa de Est. Nu a nominalizat, ci a vorbit la modul general, lăsând loc speculaţiilor şi eschivelor politrucilor din această parte a lumii. Iar reacţiile nu au întârziat să apară. Repede premierul român s-a scuzat că nu poate comenta declaraţiile americanilor referitoare la un stat vecin nouă, ignorând în nesimţire argumentele clare care ar băga România în aceeaşi oală cu Ungaria.

Într-adevăr în Ungaria lucrurile stau mult mai rău din multe puncte de vedere, decât în România, dar se pare ca la nivelul corupţiei stăm mult mai rău decât vecinii noştrii. Un exemplu clar îl constituie recentul caz de scandal legat delicenţele Microsoft, caz îngheţat de mult timp, dar recent pus pe tapet după ce americanii au început propria lor anchetă. Dacă citim numai în linii mari ştirile apărute, înţelegem şi de ce s-a încercat muşamalizarea acestui caz, la noi în ţară. Acest scandal de corupţie pare să fie cel mai mare de până acum, raportându-ne la numele menţionate până acum, că ar avea legături serioase cu acest dosar.

Dacă ne uităm la reacţiile politrucilor de la noi din ţară, când vine vorba despre condamnările de până acum în cazuri de corupţie de la nivel înalt şi la declaraţiile doamnei Nuland, putem să ne dăm seama că în spusele dumneaei făcea referire şi la România.

Şi referirile la ţara noastră, ca fiind un stat corupt nu sunt singulare, fiind făcute cu fiecare ocazie de către oficialii occidentali.

Putem spune că: ce ne dau ei nouă lecţii de democraţie, stat de drept şi luptă împotriva corupţiei, când şi la ei există numeroase scadaluri cu iz de corupţie. Da, dar numai că între noi şi ei există numeroase diferenţe:

-          Au un nivel de trai superior, iar faptele de corupţie nu afectează nivelul de trai al populaţiei,

-          Nu există discursuri ale politicienilor la adresa judecătorilor care anchetează cazuri de corupţie ale colegilor de partid,

-          Nu ignoră instituţiile statului şi rolul acestora în bunul mers al lucrurilor,

-          Nu încearcă să desfinţeze instituţii ale statului, doar pentru că doresc unii sau alţii,

-          Când există doar suspiciuni la adresa vreunui politician, că acesta ar fi greşit cu ceva, respectivul îşi dă demisia şi se pune la dispoziţia organelor de anchetă, nu fuge, folosind diferite tertipuri legislative şi nu numai.

În România, faptele de corupţie sunt mult mai grave, pentru că acestea afectează întregul sistem şi nu sunt fapte singulare (excepţii), ele definind situaţia generală.

Într-un stat abia ieşit din comunism, cu o democraţie fragilă (eu aş spune că este ca şi inexistentă) şi cu un nivel extrem de ridicat al corupţiei, este un stat VULNERABIL. Iar dacă luăm în calcul şi apropierea de Federaţia Rusă şi recentele conflicte izbugnite în zonă, pericolul este iminent.

A ignora cu bună ştiinţă situaţia actuală a statului şi contextul geo-politic al estului Europei, nu poate duce decât într-o singură direcţie: DISTRUGEREA ROMÂNIEI.

Poate părea că sunt exagerări aceste afirmaţii, dar ar trebui să fim mai atenţi la ceea ce s-a întâmplat în jurul ţării noastre în ultimii 10-15 ani şi atunci poate o să înţelegem mult mai bine situaţia.

La începutul anilor 2000 în tot estul Europei s-au iscat aşa-zisele Revoluţii Portocalii, care promovau valorile europene, principiile democraţiei, lupta împotriva corupţiei şi un nivel de trai occidental.

Rând pe rând aceste revoluţii au fost înăbuşite, cu sprijinul consistent al Federaţiei Ruse, mai mult sau mai puţin voalat. Ca să şi exemplificăm:

-          Belarusul a fost una dintre primele ţări în care au luat naştere aceste revoluţii, care trebuie menţionat – au avut spijinul populaţiei; la scurt timp a apărut nevoia de finanţare externă a ţării. Şi la fel de subit a apărut şi ajutorul ruşilor. Ajutor care nu a fost nici pe departe foarte consistent şi suficient, dar a venit cu impunerii economice şi politice devastatoare pentru acea  democraţie fragilă. Consecinţele s-au văzut imediat – izolarea externă a Belarusului şi apariţia unor restricţii pentru populaţie, ceea ce a făcut ca democraţia lor să pară mai degrabă dictatură.

-          Georgia a fost şi ea una din republicile cu Revoluţie Portocalie. Rezultatul? Federaţia Rusă a intervenit militar, în favoarea separatiştilor pro-ruşi, rupând astfel Georgiei două regiuni: Abhazia şi Osetia de Sud.

-          Ucraina, este şi ea în acelaşi scenariu ca şi Georgia. Cunoaştem recentele conflicte din estul ţării, cu cucerirea Crimeei şi instalarea haosului în toată jumătatea de est a fostei republici sovietice. Ucraina a fost marcată şi de o serie de puciuri politice care au dus la debarcarea fostului premier, Iulia Timosenko şi îndepărtarea ţării de Uniunea Europeană.

-          Ungaria, nu este chiar un exemplu de ţară în care să fi fost propriu-zis o Revoluţie Portocalie, dar o putem trece în rândul statelor mai sus menţionate, pentru că urmează acelaşi curs, de îndepărtare de regulile democraţiei. În acelaşi timp liderii de la Budapesta s-au arătat mai puţin vehemenţi la adresa ruşilor şi a intervenţiei acestora în Ucraina. Totodată este una dintre puţinele ţări ale UE care nu au susţinut interdicţiile asupra liderilor ruşi şi a camarilei lor. Recent, au fost descoperiţi politicieni maghiari care ar avealegături strânse cu Rusia, fiind chiar acuzaţi de spionaj în favoarea acestora. Cu alte cuvinte, se constată o contra-ofensivă a Rusiei la ceea ce înseamnă democraţie şi statul de drept, susţinând cu ardoare doar propriul interes, în defavoarea populaţiei.

 Singurul stat în care a existat o astfel de Revoluţie Portocalie şi asupra căruia Federaţia Rusă nu a intervenit este România. Dar în acelaşi timp, este şi statul în care s-au obţinut condamnări pe bandă rulantă asupra politicienilor corupţi.

Principalul mijloc de destabilizare a unui stat, de către alt stat (în cazul de faţă - Federaţia Rusă), este de a susţine politicieni santajabili, coruptibili şi uşor de manipulat şi de deturnat de la planul lor.

O analiză făcută asupra situaţiei din Ucraina scoate la iveală că principalul factor declanşator al crizei este reprezentat de către corupţia generalizată.

O astfel de tendinţă ar fi urmat-o şi România, dacă nu s-ar fi pus cât de cât bazele unui sistem de  justiţie real, care să-şi facă treaba.

Un stat democratic nu poate funcţiona fără un sistem de justiţie performant. În momentul de faţă România este pe drumul cel bun şi pare a avea un plus faţă de statele mai sus menţionate, dar eforturile trebuiesc continuate pentru ca acest proces să continuie, el nefiind unul ireversibil.

Ca să închei acest articol, vă spun un singur lucru: cascaţi bine ochii atunci când faceţi anumite alegeri şi gâdiţivă către vreţi să ne îndreptăm ca stat, către Europa sau către Federaţia Rusă. În 1989 unii au făcut o alegere, trebuie respectaţi pentru asta, iar dacă doriţi Rusia gândiţi-vă de ce pleacă românii în occident să muncească, pentru că le este mai rău acolo???!