luni, 30 iunie 2025

Cum se împletesc vinurile Cramei Liliac cu brânzeturile Delaco

 

Cum se împletesc vinurile Cramei Liliac cu brânzeturile Delaco

la o seară la SteSo


Săptămâna trecută, am avut ocazia să particip la evenimentul „Brânzeturi cum se… cuVin”, desfășurat la restaurantul SteSo,  unde Crama Liliac din Transilvania a fost protagonistul serii, alături de selecția rafinată de brânzeturi de la Delaco.. Atmosferă relaxată, povestitori pricepuți și vinuri din inima Transilvaniei – combinația perfectă pentru o seară reușită.

Crama Liliac, prezentă pe piață din 2010, cultivă 52 de hectare în zona Transilvaniei, fiind specializată în soiuri albe, dar nu se lasă mai prejos nici la capitolul roze sau roșii. Numele nu e ales întâmplător – liliacul, pe lângă simbolul poetic, e și un ajutor de nădejde în vie: se hrănește cu insectele dăunătoare și contribuie la sănătatea viței de vie. Practic, natura își face treaba, iar rezultatul ajunge în sticlă.

Degustarea a început cu Sparkling Rose, un spumant ușor, fructat, perfect ca să te introducă în atmosferă. Note delicate de fructe roșii, perlaj fin, servit alături de Aperifrais Ile de France, acele bucățele de brânză proaspătă cu toppinguri aromate, ideale pentru începutul oricărei seri. Prospețimea spumantului și textura cremoasă a brânzei s-au completat excelent.

A urmat preferatul meu din toată seara: Liliac CuveeAntonia.  Vorbim de un cupaj complex – 55% Chardonnay, 25% Sauvignon Blanc,16% Neuburger și 4% Muscat, vin cu 13% alcool, echilibrat, cu arome fine de flori și fructe albe, ușor catifelat, cu aciditate care îl face extrem de proaspăt. Mi-a plăcut mult combinația cu Camembert Delaco,  brânza moale, cu coajă albă de mucegai și gust discret de ciuperci. Textura catifelată și gustul ușor dulceag al brânzei au mers la fix cu prospețimea și eleganța vinului.

Pe listă a urmat Liliac Rose, un vin ușor, de vară, obținut din Pinot Noir, cu 11,5% alcool. Note citrice, zmeură proaspătă, super prietenos și ușor de băut. Alături a fost servit British Cheddar Delaco, brânză tare, ușor fărâmicioasă, cu aromă ușor sărată și ușor înțepătoare, care a pus în valoare notele fructate ale vinului.

Pentru cei care preferă roșii, Liliac Red Cuvee a venit cu o combinație interesantă: Fetească Neagră, Merlot și un strop de Cabernet Sauvignon, vin maturat 6 luni la baric, cu arome de fructe coapte și note discrete de vanilie și lemn. Am apreciat asocierea cu Cașcaval Sofia Delaco, semitare, ușor sărat, care a echilibrat taninii vinului și a completat gustul fructat.

Seara s-a încheiat într-un crescendo dulce, cu Nectar of Transylvania, vinul de desert cu 250 grame zahăr rezidual, o licoare aurie, densă, care aduce aminte de mierea strânsă cu grijă din stupii de munte. Alături, Roquefort Ile de France, cu mucegaiul său albastru, gustul său intens și textura cremoasă, a creat o explozie de gusturi care a rămas mult timp în memorie.

De asemenea, am apreciat modul în care reprezentantul cramei, Alexandru Zeca, a prezentat fiecare vin, iar Daniel Botea a completat perfect povestea cu informații detaliate despre brânzeturi.

Experiența a fost completată de atmosfera primitoare de la SteSo, cu preparate atent alese și un cadru care a pus în valoare vinurile și brânzeturile.

luni, 19 mai 2025

Povești cu vinuri de Corcova și amintirea prințului Bibescu

Am ajuns la degustarea de la 12Doispe cu curiozitatea firească a cuiva care a mai fost la evenimente de genul, dar care știa că o întâlnire cu vinurile de la Corcova nu e niciodată doar despre gust. E și despre memorie, despre istorie, despre oameni care dau sens locului și sticlelor pe care le deschid. 

Înainte de toate, a fost atmosfera. 12Doispe are acel aer casual-elegant, fără pretenții dar cu detalii atent alese, unde vinul pare că face parte din arhitectură. Am simțit că sunt într-un spațiu în care se poate savura, dar și povesti. 

Degustarea a fost ghidată de Șerban Dâmboviceanu, co-proprietar al Cramei Corcova, care a vorbit despre vinuri cu o lejeritate caldă, clară, dar mereu ancorată în lucruri concrete – de la cisternele de beton care permit microoxigenarea, până la crama ridicată în 1910 de o firmă austriacă, refăcută în 2005 și readusă la viață în 2010. Istoria locului, legată de familia Bibescu și de Anton Bibescu – prieten al lui Marcel Proust – adaugă un strat de noblețe care se simte în fiecare etichetă. 

Brânzeturile au fost povestite de Daniel Botea, degustător autorizat și absolvent de master în expertizare viti-vinicolă, care a adus nu doar informație tehnică, ci și o sensibilitate specială în modul de a asocia aromele. 

Primul vin prezentat a fost un Sauvignon Blanc din recolta 2024, sec, cu aciditate vioaie și note verzi, alăturat unui Camembert Delaco matur, cu pastă moale, arome de ciuperci și o coajă nobilă de mucegai alb. Combinația a fost echilibrată, cu un retrogust umami subtil. 

Lady Asquith – Chardonnay cu Viognier, a fost vinul care a vorbit despre rafinament și structură. A fost însoțit de Havarti Castello, o brânză cu gust untos și textură suplă. Am simțit lemnul, am simțit florile, am simțit povestea – e un vin construit ca un portret. 

A urmat Éclat Rosé, vinul care mi-a rămas cel mai bine în memorie. E un rosé maturat trei luni în stejar, cu o structură neașteptat de amplă și o eleganță discretă. Eticheta are o formă de viță care amintește de un fulger – iar gustul evocă exact asta: o seară caldă, cu lumină intermitentă, aer încărcat și promisiuni. A fost asociat cu Cheddar Delaco, o brânză tare, cu note de alune și o textură care se topește surprinzător în gură. 

Vinul roșu Cabernet Sauvignon și Merlot, parțial baricat, a fost cel mai vândut vin al cramei. Cu taninuri moi și gust complex, acest cupaj a fost asociat cu Grana Padano Delaco, o brânză tare cu textură granulată și gust ușor sărat, potențând notele pământii ale vinului. 

Degustarea s-a încheiat cu Boheme – un cupaj de Syrah și Merlot, cu arome de fructe negre și condimente. Alături de Roquefort Ile de France, intens și picant, a fost un final puternic, de impact. 

Între degustări, apa de masa Dolce Vita, extrasă de la 120 metri adâncime, a completat experiența cu mineralitatea sa blândă. 

A fost o seară care a demonstrat că vinul nu este doar o băutură, ci un mijloc de a spune povești despre locuri, oameni și timp. La Corcova, fiecare sticlă are o astfel de poveste, iar faptul că am putut să o ascult chiar de la cei care o scriu, a făcut experiența cu atât mai autentică.

luni, 24 martie 2025

Reed Diffusers – o soluție elegantă

 Reed Diffusers – o soluție elegantă și practică pentru parfumarea casei

Până nu demult, nu eram un fan înfocat al odorizantelor de cameră. Mi se păreau ori prea artificiale, ori greu de controlat. Asta până când am testat pentru prima dată un reed diffuser, adică un odorizant cu bețișoare, de la Aroma Land, în varianta Vanilla Latte.

Și recunosc din start: aroma de vanilie e una dintre preferatele mele. Are ceva liniștitor, familiar, cald, fără să fie invaziv. Așa că am fost curios să văd cât de bine reușește un astfel de difuzor să redea această aromă, mai ales fără ajutorul unei surse de căldură.

Cum funcționează reed diffuser-ele?

Pentru cei care nu au mai folosit: un reed diffuser este un recipient (de obicei din sticlă), umplut cu parfum lichid, în care introduci bețișoare din fibră (în cazul Aroma Land – din fibră de mătase). Acestea absorb parfumul și îl difuzează treptat în aer, fără să fie nevoie de electricitate, lumânări sau altă sursă de căldură.

Este o soluție elegantă și sigură pentru parfumarea spațiului – fără riscuri, fără fum sau ceară vărsată.


Prima impresie

Am început testul cu un singur bețișor introdus în sticluța colorată. După ce l-am scuturat ușor și l-am lăsat 30 de secunde, am simțit un miros plăcut, subtil de vanilie, ușor caramelizat, exact cum îți imaginezi o cafea cu lapte și sirop de vanilie. Aroma era fidelă numelui – Vanilla Latte – și, cel mai important, nu era deloc chimică sau greoaie.

Am ales să pun difuzorul în birou, un spațiu unde stau multe ore pe zi. Am folosit 4 bețișoare – ceea ce oferă o intensitate medie a parfumului, potrivită pentru un spațiu de dimensiuni medii, fără să devină deranjant.

De ce mi-a plăcut experiența

Dincolo de aroma care mi se potrivește, sunt câteva avantaje clare la reed diffuserele Aroma Land:

  • Aspectul vizual: sticluța este elegantă, colorată, se integrează ușor în decor – nu e doar un produs funcțional, ci și un mic obiect decorativ.

  • Simplitatea: nu ai nevoie de prize, de lumânări, de griji. Le pui și... le uiți, în cel mai bun sens al cuvântului.

  • Durabilitatea: difuzoarele funcționează timp îndelungat – în funcție de numărul de bețișoare folosite și ventilația camerei, pot dura de la câteva săptămâni până la câteva luni.

  • Testere în cutie: un detaliu practic – pe ambalajele Aroma Land există un tester parfumat, așa că poți mirosi aroma fără să desfaci produsul.

Recomandări de folosire

Am învățat că poziționarea contează. Ideal este să fie plasate într-un loc aerisit, dar nu direct în soare sau lângă o sursă de căldură. Dacă simți că parfumul nu mai e la fel de puternic, întorci pur și simplu bețișoarele – partea uscată în lichid, și invers.

De asemenea, e important de știut că dacă folosești mai puține bețișoare, aroma va fi mai discretă, dar parfumul va dura mai mult. Cu 6 bețișoare, mirosul e mai intens, dar consumul crește.

Unde pot fi folosite?

Practic oriunde: living, birou, dormitor, baie, hol. Eu îl prefer în spațiile unde stau mult – cum e biroul – pentru că adaugă un plus de confort olfactiv fără să mă distragă.

Concluzie

Pentru mine, Vanilla Latte de la Aroma Land a fost o surpriză plăcută. E un parfum cald, familiar, care m-a făcut să redescopăr plăcerea odorizantelor. Dacă ești fan vanilie sau pur și simplu cauți o alternativă elegantă la odorizantele clasice, îți recomand să încerci un reed diffuser.

Poți vedea produsul Vanilla Latte aici: odorizant cu bețișoare.

Și, pentru mai multe opțiuni, aruncă o privire pe site-ul lor: odorizant cameră. Sunt multe arome disponibile, pentru toate gusturile. 

Pentru mai multe detalii puteți urmări și canalele oficiale ale Aroma Land:

TikTok și YouTube

Update de după prima doză de Vanilla Latte: Acum că am terminat primul pachet, pot spune cu siguranță că aroma mi-a plăcut foarte mult. Totuși, un mic sfat din experiență: încercați să variați aromele și să le alternați între ele, mai ales dacă aveți mai multe preferate. Oricât de bună ar fi o aromă, la un moment dat simți nevoia de ceva diferit. Așa că nu ezitați să faceți o pauză sau să explorați și alte variante din când în când – veți avea parte de o experiență mai echilibrată și mai plăcută.