Deşi am încercat
din răsputeri să mă abţin şi să nu scriu despre politică pe acest blog, cu atât
mai mult în campania electorală. Am încercat să-mi păstrez neutralitatea în
ceea ce scriu, pe cât posibil, dar deja mi-am pirdut răbdarea şi încep să mă
gândesc serios la emigrarea definitivă din această poşircă de ţară, care
constat, pe zi ce trece, că se afundă din ce în ce mai mult în mocirla de
dinaintea anului 1989.
Şi dacă nu v-aţi
convins până acum că am dreptate şi-o daţi înainte cu trăiască Republica, o să
vă mai zic încă odată şi care sunt argumentele care mă determină să fac
asemenea afirmaţii.
În primul rând
această campanie electorală nu a fost nici pe departe ceea ce se aştepta (în
mod normal), ci lupta s-a dus cu atacuri sub centură, atacuri la persoană, iar
guvernanţii s-au folosit pentru a N-a oară de pomenile electorale, argumentate
abject. Ceea ce este cel mai rău (dacă
putem spune aşa), este faptul că românii stau în expectativă şi sunt resemnaţi.
Reacţia plebei este ca şi inexistentă. Ni se pare normal ca cei de la ţară să
voteze obligaţi după cum le dictează primarul, sunt puşi să jure cu mâna pe
Biblie ca au votat PSD şi Ponta (în Dolj s-a procedat astfel).
Singurele
diferenţieri faţă de anul revoluţiei şi de anii 90, sunt:
+ atunci cetăţenii au avut reacţie şi ştiau să protesteze,
+ se pleca cu un handicap major – toate trusturile de
presă erau manipulate politic şi nu exista internet.
În rest nu există
diferneţe majore, poate doar posibilitatea de a pleca din ţară fară vize şi
poate astă este singura noastră scăpare, a celor care nu au făcut pact cu
sistemul şi nu aşteaptă un job de la partid şi nu acceptă mita electorală.
Şi ca să nu mă
depărtez prea mult de titlul articolului, chiar dacă poate o să fie mulţi care
o să sară în sus şi să zică bla bla, că asta nu e titlu pentru mediul
blogosferic, o să le spun următoarele – când eşti în mocirlă nu stai să pari
mironosită. Aşa că personal consider că trebuie să fim ceva mai radicali în
atitudine dacă vrem să schimbăm ceva în bine în ţara asta, că mergem ca până
acum cu diplomaţie, cu înţelegere pentru cei mai săraci cu duhul nu o să
ajungem niciunde.
Până acum aşa am
acţionat, mai cu mănuşi de catifea,
că să nu resimtă imbecilul palma pe care o primea, prea tare, dar acum cred că vremea mănuşilor de catifea a trecut,
este expirată.
Deşi credeam că la
14 ani de la momentul de cumpână în care ne-am aflat în anul 2000, când C.V.
Tudor a intrat în turul 2 alături de Ilici şi cu riscul ca un handicapat mintal
să câştige alegerile şi practic să ne trimită pentru veşnicie în haos, ei bine,
se pare că retardatul s-a întors şi pare că încă mai are energie pentru a
scoate capul şi a-şi face auzit glasul.
Ca să vă fac să
înţelegeţi, rezultatul obţinut de CV Tudor, de 4% aproximativ, în primul tur,
l-au făcut extrem de vocal. Se pare că pericolul ne pândeşte în continuare. Acest
oligofren al politicii româneşti a declarat că va susţine candidatul PSD şi a
fost extrem de vocal la adresa DNA care a
reuşit cu chiu cu vai să bage la pârnaie nişte amârâţi care au făcut numai bine
ţării – jefuind-o de câteva miliarde de euro.
Poate nu eram atât
de aprins, când trebuia să imi exprim punctul de vedere referitor la contextul
politic de după alegeri, dacă retardul politicii împreună cu penalii de la
guvernare nu ar avea cele mai mari şanse să câştige alegerile.
Că tot vorbeam în
articolul de ieri de contextul politic regional în care ne aflăm, o să trec în
revistă, în câteva rânduri, câteva elemente care, sper, să-i trezească puţin la
realitate pe cei care citesc acest blog.
Ascensiunea şi
agresivitatea Federaţiei Ruse, din ultimii ani ridică multe semne de întrebare
în ceea ce priveşte stabilitatea economică-politică-socială a României. În toate
statele în care a intervenit Rusia, în prezent se confruntă cu grave probleme
în toate sectoarele, ba chiar au ajuns să piardă teritorii – cu alte cuvinte –
riscăm ca România să fie dezintegrată.
Avem exemplul Ucrainei, cel mai recent, dar să nu uitâm
de Georgia cu Osetia de Sud, Zona Nagorno-Karabah din Caucaz.
În plus nu trebuie
să uităm de ex-Yugoslavia, care a avut un conducător în stilul lui CV Tudor, pe
Miloşevici, care a fost susţinut de către Rusia – rezultatele s-au văzut în
scurt timp – statul Yugoslav s-a destrămat, iar conducătorul ei a fost
condamnat pe viaţă, pentru genocid şi crime împotriva umanităţii. Acestea sunt
cele mai grave acuze pe care le poate primii cineva, Miloşevici a fost
condamnat pentru săvărşirea a peste 120.000 de crime în mod direct şi alte
câteva zeci de mii, în urma deciziilor sale.
Revenind la România
şi la contextul politic actual şi dacă ne uităm la rezultatele alegerilor şi
mai ales asupra noilor coaliţii putem să ne dăm uşor seama de faptul că riscăm
să ajungem în aceeaşi situaţie ca şi Ucraina, Yugoslavia, Azerbaijan, Armenia
şi Georgia.
Legătura pe care o
fac şi încerc s-o pun pe tapet cu sitaţia de la sfăşitul anilor 90, este că
acest CV Tudor şi Iliescu (fostul
şef al actualului PSD), defilau cu pancarde cu mesajul: daţi în Miloşevici, daţi în noi. Am amintit mai sus cine a fost
acest Miloşevici, apărat cu ardoare de către aceşti KGB-işti infiltraţi în
politica românească, care s-au opus
aderării României la NATO şi la Uniunea Europeană.
Aceiaşi KGB-işti
sunt acum iarăşi în postura de a căştiga electorat şi să vină la putere, numai
că acum nu mai avem un conflict în care să ne implicăm de partea NATO, România
este într-o altă postură, iar Rusia nu mai este în agonia în care s-a aflat în
anii 90. Pericolul este şi mai mare. Riscăm să fim iarăşi sub influenţa Rusiei,
iar acum o vom face pentru mulţi ani de acum încolo şi ne putem lua adio de la
unirea cu Republica Moldova sau o reîntâlnire cu fraţii de peste Prut în
societatea europeană.
Aşadar, fraţilor avem de ales pentru turul 2: Rusia sau
Europa. Nu mai explic încă odată
care sunt taberele.
