Și pentru că sunt un mare fan al sportului am zis să
fiu prezent la meciul echipei de handbal feminin a Craiovei, disputat pe teren
propriu cu CSM București (campioana en-titre). Nu de alta, dar dacă nu am mai
făcut sport de câteva săptămâni am zis măcar să-i susțin pe cei care încă mai
practică.
Meciul a fost unul de la care personal nu aveam cine
știe ce așteptări, înafara faptului că doream un meci spectaculos cu goluri
multe și frumoase.
Exceptând minutele de început când Craiova a condus și
cu 2 puncte, meciul a fost la discreția echipei din București așa cum era de
așteptat, nu de alta, dar se întâlneau două echipe aflate la antipozi în ceea ce privește
resursele și forma de moment. Dacă CSM-ul este una dintre favoritele la
câștigarea ligii campionilor la handbal, cu resurse financiare comparabile cu
multe echipe mari ale Europei, Craiova stă la limita existenței de bun-simț,
din punct de vedere financiar, pentru că nu-i așa, în orașul nostru se dorește
doar fotbal – banii, suporterii și atenția întregii prese se îndreaptă către
echipa de ciurucuri numită CSM U Craiova (echipă ce se vrea a face un sport ce
se cheamă fotbal, dar care nu prea izbutește acest lucru).
Aici aș dori să fac o scurtă paranteză – este foarte
ciudat faptul că românii încă se mai uită (uneori chiar se mai duc pe
stadioane), la fotbal sau în fine, la ceea ce zic ei că ar fi așa ceva, pentru
că fotbal nu se mai joacă în România de câțiva ani, cu toate că televiziunile
dau peste 100 de milioane pentru a transmite această poșircă. Cu alte cuvinte,
toți banii televiziunilor, autorităților locale (din foarte multe orașe), se
îndreaptă către o țurcă intitulată pompos – fotbal.
Personal apreciez spectacolul fotbalistic, dar care
este într-adevăr fotbal, nu un simulacru în care unii crăcănați stau pe teren
dau aiurea în tramvai cu piciorul într-o bășică, iau mulți bani și au pretenții
de vedete și doresc respect.
O să cred că ăsta este sportul rege când o să-i văd pe
oligofrenii ăia că pun și suflet în ceea ce fac și își respectă fanii care vin
la meciuri să-i susțină. Ei bine până acum nu este cazul lor, dar în schimb
este de apreciat efortul fetelor de la handbal, care în ciuda faptului că iau
de 10 ori mai puțini bani ca un oligofren ce simulează un sport, ele aleargă de
la începutul meciului până la final, își dau coate, se luptă cu adevărat și mai
oferă și spectacol. În principiu pentru asta vin oamenii a meciuri și plătesc
un bilet, să vadă spectacol.
Deși echipa Craiovei a pierdut meciul la o diferență
destul de mare (23-34), în fața echipei campioane, dăruirea lor s-a văzut și în
plus am asistat la un meci în care au existat goluri frumoase de ambele părți,
dar și parade spectaculoase ale portarilor. În concluzie pot spune că a fost un
spectacol sportiv. Nu este și părerea multora care au fost prezenți la meci și
care din păcate vin destul de des, dar care nu au habar de regulamente, dar
comentează aiurea, înjură și se manifestă ca miște apucați de streche. Astfel de
exemplare greșite genetic ar trebui interzise la orice fel de manifestații
publice, fiind un pericol pentru spectatori, mai ales copii, care vin în număr
mare la meciurile de sport – nu la fotbal.
O să fac o paralelă între fotbal (cel autohton) și
sportul adevărat, unde protagoniștii sunt sportivi nu vedete de tabloide. După calificarea
echipei de fotbaliatori a României la Campionatul European de anul viitor lumea
nu s-a bucurat, nu pentru că nu mai știu oamenii să facă acest lucru, ci pentru
că au început să vadă că pe teren se întâmplă altceva și nu mai sunt de acord
cu acest lucru. În schimb suporterii i-au întâmpinat pe jucătorii echipei
naționale de rugby care au avut o prestație bună la Campionatul Mondial
desfășurat în Anglia și Țara Galilor, care deși a avut o singură victorie
(împotriva Canadei), au arătat dăruire. La rugby nu există simulare, acolo nu
te prefaci că ești pe teren. Asta caută spectatorii, cei care apreciază sportul
și nu vin pe stadioane să urle și să înjure sau să se manifeste ca posedații de
tingâtangâtoză.
Cu alte cuvinte o să susțin, pe cât posibil, orice
manifestare sportivă – de amatori sau de profesioniști, atâta timp cât ea nu
implică scandal, impresii false și minciuni.
Încă
odată salut sportivii adevărați – fie că este vorba despre handbal, rugby,
tenis, gimnastică sau oricare alt sport în care există încă performanțe, în
ciuda slabei finanțări.