Performaţă sau simulacru?

Că tot vorbeam despre calitatea învăţământului din România şi îl criticam pe bună dreptate, vă prezint astăzi exemplul unui tânăr din Deva care a reusit să câştige un concurs de inventică organizat de gigantul Microsoft. Mai multe detalii puteţi găsi aici.

Din păcate, zic eu, acest exemplu este tot unul negativ, privit în context şi analizat la rece. Este extraordinară performanţa acestui tânăr pe nume Cristian Dragomir, pentru care îl şi felicit cu această ocazie. Dar nu o să prezint performanţa sa ca aparţinând în vreun fel şcolii româneşti, pentru că nu are cum să fie. Acest tânăr a avut şansa a putea fi sprijinit de către familie şi încurajat să-şi urmeze pasiunea, pentru robotică, încă de la o vârstă fragedă. Părinţii i-au cumpărat piese, cărţi pe care să studieze.

Ce face şcoala pentru astfel de copii? Evident nimic, nu are bani, nu are cadre şi cei care o conduc nu au voinţă de a schimba ceva în bine. Sistemul în ansamblul său pute şi ca atare nu are cum să funţioneze.

Întrebat ce va face după ce va termina liceul, Cristian a răspuns sec: voi pleca în Germania sau Austria, aici nu am nicio şansă. Mulţi dintre prietenii mei care au plecat au reusit să aibă o viaţă implinită acolo.

Exact ceea ce spuneam şi cu alte ocazii, ne lăudăm că avem copii deştepţi, că luăm premii internaţionale. Este adevărat că încă mai apar astfel de performeri într-o lume haotică şi putredă, dar nu este meritul nostru sau al sistemului, ci în exclusivitate al acelor copii geniali şi ai celor care-i îndrumă, pentru că reuşesc să obţină rezultate în condiţii extrem de vitrege. Şi cu atât mai mare este meritul lor. Acestea sunt exemplele care confirmă regula.

Sunt mulţi, din păcate, care susţin în continuare că deşi este subfinanţat, învâţământul românesc produce performanţă, dând ca exemple aceşti copii minunaţi. Nimic mai adevărat, ei nu sunt rodul acestui sistem, ci al eforturilor susţinute ale celor din jurul lor: familie, prieteni şi dascăli adevăraţi. Dacă sistemul funcţiona măcar într-o mică măsură, le oferea măcar acestor excepţii şansa de evolua profesional, li se acordau burse generoase din care să-şi permită să-şi continue studiile la un nivel ridicat.

Şi dacă încă nu sunteţi convinşi că am dreptate puteţi să cătaţi exemple de astfel de performeri, de copii geniali şi să vedeţi ce-şi doresc să facă după ce finalizează studiile şi ce fac. O să vă convingeţi că majoritatea covârşitoare pleacă definitiv din ţară cu tot cu familii, pentru a putea duce un trai decent în Occident. De ce nu rămân în România? Evident că ar însemna să fie umiliţi la fiecare colţ de stradă, de angajatori care se cred stapâni şi de sistem în general.

Evident sunt si exemple de oameni care s-au încăpăţânat să rămână şi să încerce să facă ceva aici. Majoritatea lor ajung să fie corupţi de sistem si asimilaţi mocirlei sau eşuează lamentabil. Oricum ar fi, cei care rămân, vor fi la un nivel mult inferior celor care decid să plece, după un timp relativ scurt, 1-5 ani.

Dacă ne dorim ca lucrurile să evolueze şi pentru noi, sistem în ansamblul său, va trebui ca noi ceilalţi să facem mai mult  pentru a păstra valorile şi a le ridica pe piedestal şi să-i înlăturăm pe cei care simuleaza performanţa.

TRAVAIL

Am fost astăzi invitat la lansarea unui proiect ce are ca sursă de co-finaţare programul POSDRU, respectiv domeniul major de intervenţie 2.1 Tranziţia de  la şcoală la viaţa activă. Titlul proiectului este “TRAVAIL – Tranzitia la viata activa in vederea integrarii pe piata muncii pentru elevii din judetul Dolj”, implementat de către asociaţia Mereu pentru Europa. Partenerii instituţionali în cadrul acestuia fiind Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Asociaţia EduFor Craiova şi UNIAUDAX – Centro de Investigação e Apoio ao Empreendedorismo e Empresas Familiares din Portugalia.

Proiectul îşi propune, în linii mari să ajute/consilieze profesional peste 400 de elevi din 10 licee Doljene. Tot în cadrul acestui proiect se vor derula şi o serie de stagii de practică la firme din ţară şi din Portugalia, iar alţii vor participa in cadrul unei tabere de pregătire.

        Iniţiativa celor de la asociaţia mereu pentru Europa este una lăudabilă, ţinând cont că ea vine în rezolvarea unei probleme acute a sistemului de învăţămând românesc: debusolarea tinerilor când vine vorba de alegerea unei meserii şi implicit în construirea unei cariere de succes. Acest lucru se datorează cu precădere lipsei de viziune la nivel instituţional central şi lipsa unor programe şcolare adecvate şi în conformitate cu cerinţele pieţei muncii. Cu toţii am constat, pe propria piele, că ceea ce înveţi în şcoală prin intermediul cursurilor, nu se aplică în realitate. Sistemul de învăţământ românesc este centrat DOAR pe aglutinarea de informaţii şi ABSOLUT  DELOC  pe punerea în practică a acestora. Prin urmare elevul care termină un ciclu de învăţământ şi aşa haotic, se vede complet abandonat şi lasat să se descurce cum poate mai departe.

Dacă ar fi să adăugam la ceea ce am prezentat mai sus, legat de şcoala românească şi faptul că tinerii nici nu sunt îndrumaţi în alegerea unei profesii, prin uzitarea unor instrumente de specialitate, astfel încât elevul să ştie către ce are predilecţie şi ce meserie i s-ar potrivi cel mai bine, putem spune că: SISTEMUL DE ÎNVÂŢĂMÂNT ROMÂNESC ESTE UN DEZASTRU. Majoritatea copiilor întrebaţi care sunt criteriile care stau la baza alegerii profilului de învăţământ pe care îl aleg să-l urmeze, majoritatea covârşitoare a lor au dat răspunsuri dintre cele mai diverse, de la aşa au vrut părinţii, la acolo m-au repartizat.

Privind lucrurile astfel putem spune că şcoala românească nu are practic cum să-şi revină prea curând şi să poată fi comparat cu alte sisteme similare mult mai performante.

           Nu este însă şi părearea iniţiatorilor acestui proiect prezentat la început, care prin puterea exemplului lor încearcă să corecteze cât se poate din aceste discrepanţe. Este puţin am putea spune, dar este un început bun şi sper sincer ca acest model să fie preluat şi multiplicat expenenţial şi chiar impus de la nivel central.

Unul dintre repezentanţii asociaţiei portugheze a făcut o afirmaţie extrem de interesantă, privind importanţa participării la activităţile de consiliere şi orientare profesională derulate în cadrul proiectului TRAVAIL: tinerii care vor participa la stagiile de practică vor avea posibilitatea de a vedea şi simţii cum este să ai un job, ce trebuie să ştii pentru a face faţă job-ului respectiv şi cum să te pregăteşti din timpul studiilor pentru a urma o carieră sau alta.

Practic prin astfel de demersuri se intervine direct asupra cauzei declanşatoare a problemei şi o înlătură.

Nu vreau însă să intru foarte mult în amănunte, nici în ceea ce priveşte activităţile detaliate ale proiectului şi niciîn dezvoltarea criticii învăţământului, pentru că nu cred sincer că aş termina acest articol luna asta.

           Pentru mai multe detalii privind asociaţia care a preluat iniţiativa  acestui proiect puteţi consulta pagina web. 

Ps: dacă eşti elev în clasele a XI-a sau a XII-a, dintr-unul dintre liceele partenere te poţi înscrie pentru a putea lua parte la activităţile de consiliere şi orientare profesională derulate în cadrul proiectului menţionat mai sus. 

Oare de ce?!

Observ cu stupoare de câţiva ani, cum diverşi indivizi, basarabeni, susţin cu tărie şi cu orice ocazie că ei sunt moldoveni nu români. Aceasta nu este o chestiune gravă. Faptul că un individ se consideră sau nu că aparţine unei categorii sociale sau alta, unei etnii sau a alteia. Este dreptul fiecăruia. Dar problema apare atunci când aceştia solicită, ŞI MAI ŞI PRIMESC cetăţenia română.

De curând au început să apară în presă o serie de exemple de astfel de indivizi, nu numai din rândul celor de peste Prut. Câteva exemple le puteţi găsi aici. Acestea fiind doar câteva, dintre cele răsunătoare, prin prisma notorietăţii. Dar în realitate lucrurile sunt mult mai grave, cel puţin din punctul meu de vedere. Fiind preşedintele unui ONG, am intrat în contact cu diverse persoane, dintre cele mai pestriţe. Dintre acestea şi o serie de cetăţeni ai Republicii Moldova, majoritatea studenţi sau foşti studenţi în Romănia. Purtând nişte discuţii amicale cu ei am observat un acut sentiment de individualism identitar (încer să fiu puţin îngăduitor în analiză).

Adică ei primesc din partea guvernului acestei ţări anumite facilităţi, cum ar fi posibilitatea de a face studii universitare gratuite, primind chiar burse la nivele net superioare celor din Basarabia. Şi toate astea pentru că avem un trecut comun, ei sunt fraţii noştrii mai săraci şi trebuie să avem grijă de ei şi să-i ajutăm. Aici ar fi multe de discutat, dar nu intrăm în detalii.

Ceea ce mă deranjază la ei este că desi profită de acest ajutor, pe care-l primesc în urma unei solicitări, nu ştiu să zică Mulţumesc! Ba mai mult. La majoritatea vezi postări, scrise pe facebook, cu litere chirilice şi în limba rusă. Poate nu ar fi nici asta aşa de grav, dacă majoritatea postărilor lor pe diverse grupuri, în care analizează anumite evenimete internaţionale, nu ar fi denigratoare la adresa României şi a Uniunii Europene şi proslăvesc Mama Rusie. Poate nici ăsta nu e un păcat, poate îşi expun şi ei un punct de vedere. Dar atunci îi întreb: de ce nu apelaţi la Rusia pentru studii şi burse şi cetăţenie? De ce nu vă duceţi în fostele soviete la muncă, dacă toate gândurile voastre sunt într-acolo?

Cum poţi înjura un stat, susţine un altul, cu care primul nu este tocmai în cele mai bune relaţii, dar cu toate astea CERI ŞI CHIAR PRIMEŞTI ajutorul celui pe care l-ai înjurat. Adică eşti cetăţeanul unui stat (pentru că majoritatea dintre ei au obţinut cetăţenia română), pe care-l înjuri, cu a cărui politică şi valori nu eşti de acord şi în care nu te-ai născut (că dacă era aşa, ziceai asta e, nu era vina ta, nu aveai încotro).

De ce ai vrea să fi cetăţeanul unei ţări pe care o consideri Jalnică, doar pentru că te ajută? Poate că este jalnică, poate că este aşa tocmai pentru că-i ajută pe ei. Când ajuţi pe cineva care te înjură şi îţi ridică în slăvi pe ce-l cu care nu ai dintre cele mai bune relaţii, nu te poţi numi o ţară civilizată. Civilizaţia ţine şi de modul în care reacţionezi asupra celor care nu-ţi vor binele. Cred cu tărie că România ar trebui să-i susţină mai mult pe cei care se consideră cu adevărat români şi care-i susţin valorile (cele pe care încă le mai avem), şi o RESPECTĂ cu adevărat. În acelaşi timp susţin că ar trebui făcută o analiză mult mai riguroasă a celor care primesc cetăţenia română şi/sau acelora care urmează să o primească.

În cazul celor care nu au tocmai reacţii dintre cele mai  laudative la adresa României şi au primit această cetăţenie, ea ar trebui retrasă, iar cei care au beneficiat de burse de studiu sau alte facilităţi să le plătească atunci când se constată că persoanele în cauză se află pe lista neagră.

Un ascet

şi cum umblam eu pe facebook şi urmăream destul de plictisit postările unor apropiaţi am dat peste una foarte interesanta pe care mă gândisem iniţial să o şi comentez, dar am renunţat foarte repede la acest gând. este succintă şi orice adăugire este de prisos. Video-ul îl puteţi vedea aici

banc

Nevasta goala in fata oglizii se plange sotului:
-Sunt grasa plina de riduri nu ma suport....am nevoie de un complimet
-Ai o vedere foarte buna draga...

Promenadă pe strada Unirii

Acum câteva luni am descoperit pe internet blogg-ul unei tinere din Craiova care a făcut o prezentare interesantă a unor locuri din acest oraş, pe care, după cum ne mărturiseşte chiar ea, le iubeşte şi o definesc. Voi posta integral acest articol, cu accepţiunea ei.

   

   Craiova  este  locul copilariei si al adolescentei mele, locul unde am prins radacini , unde am primit o educatie, unde am trait cele mai frumoase amintiri  si  unde m-am maturizat. Cu greu as putea sa raspund la intrebarea: Ce iti place cel mai mult la Craiova? Ar fi o gramada de lucruri: locuri, momente, oameni.

Prima imagine care imi apare in minte din Craiova este Strada Unirii, locul care imi trezeste cele mai multe amintiri si de care ma simt legata, caci este strada pe care ma plimbam cu mama, aici se afla cofetaria unde am mancat pentru prima data o prajitura cu sora mea dar si strada pe care m-am plimbam prima data cu un baiat de mana, simtiind primii fiori ai dragostei. Strada Unirii imi cunoaste toate secretele caci inca ma plimb pe aici, meditand la problemele, ideile si sperantele mele, strada pe care, pe vremuri indragostitii se plimbau , plecand de la Cartea Rusa (azi Galeria de Arta) pana la New York si inapoi.

Strada Unirii oglindeste , poate,  cel mai bine imaginea Craiovei si va invit dragii mei la o scurta promenada  pentru a o descoperi si a  vedea dincolo de o strada prafuita, plina de magazine sufocante si de masini care circula haotic -  arhitectura cladirilor si aerul boem frantuzesc..

Luati-va inima in dinti si hai sa ne bucuram impreuna de o plimbare relaxanta pe Calea Unirii.  Plecam de la Ceas . Primul popas il facem CASA CONSTANTIN VALIMARESCU, numele primindu-l  de la primul proprietar, cladirea  a fost construita dupa planurile francezului Albert Galleron. Dateaza de la sfarsitul secolului al  XIX-lea . Imobilul a fost inclus în Lista Monumentelor Istorice din județul Dolj în anul 2004. În Casa Vălimărescu funcționează astăzi sediul băncii Unicredit Țiriac Bank.

Vis-a- vis de  Casa Constantin Vălimărescu, se afla Casa STOILOV-BOLINTINEANU,  imobilul datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, a aparținut generalului Simion Stoilov  ( ce provenea dintr-o familie de sârbi refugiați în România.), tatăl marelui matematician român Simion Stoilov.

Va iau de mana si trecem pe langa un monument istoric ce gazduieste de peste 125 de ani, Banca Națională a României – Filiala Dolj, o cladire superba construita in   stilul arhitectural specific sfârșitului de secol XIX, ce combină eclectismul european și neoclasicismul cu influențe Art Deco.

Mergem, mergem si ne oprim sa vizitam biserica Evanghelică Luterană fiind cel mai vechi lăcaș de cult protestant din Oltenia. Cladirea aparține stilului neo-renascentist.  Pasim in curtea bisericii  ,pasim pe alee , pintre copaci si va intreb: ne odihnim ? simtiti linistea?

Dar la drum dragii mei! Suntem abia la inceputu si mai avem o multe de vizitat.

Ne apare in stanga impunatorul palat Jean Mihail, construit de catre arhitectul Paul Gottereau  in stilul academismului francez, cu elemente arhitecturale ce aparţin barocului târziu. Iata encore une fois l’influence francais

Exista o legenda conform careia propietarul Constantin Mihail a dorit aprobarea regelui pentru a acoperi palatul cu monede de aur. Regele a fost de acord cu conditia ca monedele sa fie asezate in dunga.

Palatul Jean Mihail - Muzeul de Arta de astazi este locul unde s-a scris o fila de istorie, aici avand loc tratativele romane-bulgare, in urma carora pe 7septembrie 1940 , Romania a cedat Bulgariei Cadrilaterul.

Muzeul prezintă publicului colecţii de pictură universală (şcoala olandeză, flamandă, franceză, italiană) şi românească (secolele XVI- XX, lucrări de Constantin Lecca, Theodor Aman, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, ea mai amplă şi valoroasă colecţie de pictură şi grafică Ion Ţuculescu, ilustrând toate perioadele de creaţie ale artistului, din anii studiilor liceale până în ultimul an de viaţă. Tot aici vă puteţi întâlni cu Domnişoara Pogany sau  Ecorseul alături de alte opere ale lui Constantin Brâncuşi.

 In anii liceului, am avut placerea sa vizitez la Muzeul de Arta   Expozitia de figurine din ceara, o experienta de neuitat, avand in vedere ca i-am vazut de aproape pe Hitler, pe Leonardo Di Caprio, pe Charlie Chaplin. In anii ‚tinertii  vizitam des Muzeul de Arta si de fiecare dataa ramaneam impresionata de constructia interioara cu scările din marmură de Carrara, oglinzile venetiene si cartusele pictate. Admirand candelabrele cu ornamente din cristal de Murano si peretii tapisati cu matase de Lyon  aveam impresia ca ma aflu intr-un palat frantuzesc. Sunt cucerita de imaginea  muzeului , de eleganta si de bunul gust  cu care a fost realizat

Inaintam spre un loc drag mie – Piata Socio-Umana, Piata Prefecturii,  Piata Revolutiei sau mai nou Piata Mihai Viteaza, locul unde a fost construita prima fantana muzicala din Romania . In Piata Mihai Viteazu, veneam mereu la concertele in aer liber. Aici i-am vazut pe cei de la 3 Sud Est, Animal X si Cristiana Raduta, mai stiti acel turneu anti-drog? nu-mi venea sa cred ce aproape ii vedeam.

Priviti statuia lui Mihai Viteazu – o adevarata personalitatea a Craiovei. In anii de scoala admiram Banul Craiovei – omul care a reusit sa realizeze Prima Mare  Unire, un erou ce a luptat pentru libertate. Imi vin in minte lectiile de istorie – parca si vad poza lui in manulul de istorie de clasa a XII – a si apar victoriile lui de la Calugareni, Nicopole, Vidin, Cladova,Selimbar,este un scris mic intr-o  carte murdara de cerneala, plina de insemnari, sublinieri si pagini indoite….

Se zice ca domnii din Prefectura au fost foarte nemultumiti ca statuia lui Mihai Viteaza pe cal era asezata in fata Prefecturii, ca un adevarat conducator in fata ostirii. Insa,’’domnii’’ admirau zilnic funduletul calului si au cerut ca Miahai Viteazu , cu tot cu calul lui sa fie asezati invers – insa mie imi pare acum ca Mihai se lupta cu Prefectura , cam la asta ma duce cu gandul. Desi , se poate, ca fantoma lui Mihai Viteazu sa ii bantuie pe ’’domnii’’ din Prefectura. Si daca tot am amintit de Prefectura ,va propun sa o admiram mai de aproape pentru ca este o merveilleuse construction!

Prefectura Dolj este fostul Palat Administrativ al municipiului construit de arhitectul Petre Antonescu (1873-1965), acesta fiind un promotor al stilului neoromanesc in arhitectura. Cladirea reflecta conceptia clasica a arhitectului cat si atasamentul sau pentru arhitectura traditionala romaneasca,  evidenta prin decoratia fatadelor.

Urmeaza Filarmonica fondata in anul 1904 si reorganizata prin decret regal in anul 1947 – locul unde mi-am descoperit afinitatea pentru pian. Aveam cam 12 ani cand am vazut si am auzit pianul, instrumentul care ma face sa tresar. La Filarmonica va recomand sa mergeti la spectacolul Carmina Burana – exceptional! Vizionarea lui , pentru mine a fost cea mai frumoasa experienta muzicala. O fortuna , desi este in latina, ramane piesa mea preferata.

Mai jos descoperim Minerva, datand din jurul anului 1900 – una din cladirile superbe din Craiova. Monumentul arhitectural Minerva a fost hotel, restaurant, cu cramă, cu grădină de vară, a fost construit in stil arab -  maur cu decoratii superbe. Sala Maur impresioneaza prin maretia constructiei, oglinzile vieneze care pastreaza aerul boem a secolului XX . La Minerv aisi  dateau randez-vous artistii, scriitorii sau oameni proveniti din lumea buna. Aici au fost gazduiti oameni importanti ai lumii: Generalul Charles De Gaule, Ciu-En-Lai, Imparatul Pahlavi al Iranului, presedintele Gomulka al Poloniei

.           Coboram usor catre New York…ploua …simt apa pana la piele si  amintirile  ce ma sufoca,  inchid ochii….imi amintesc cum ma plimbam de mana cu parintii mei de la Mercur spre Parc  povestindu-mi amintirile lor despre Strada Unirii  : Pe vremea noastra ne plimbam pe Unirii  sau mergeam la cofetarie. Tata imi arata mereu o casa de pe Unirii – Aici am stat pentru prima data in gazda cand am venit in Craiova. Apare o casa trista si darapanata. – Comunistii au confiscat casele…si tata incepea sa vorbeasca despre istorie . Zambesc acum, imi amintesc cu cata placere de copil ii ascultam istorioarele.

New York  - una din cladirile importante ale secolului XX , numita initial Hotel  Geblescu,  - dupa primul proprietar. Figura importanta a Craiovei Constantin R. Geblescu, a fost important  om politic. Doctorand in Drept la Paris a fost prefect de Dolj,deputat in Parlament si senator de Dolj. A fost preocupat de soarta taranilor, infiintand un spital la Bechet si unul la Plenita

Astazi New York si-a pierdut luxul dar ramane totusi o constructie impunatoarea , ce adaposteste sediul Universitatii Craiova.

Voila  Perinita !  Un restaurant vechi, care si-a pastrat aerul boem al Craiovei.…mai jos One …clubul in care m-am intalnit cu multi dintre voi si  stati linistiti! Nu spun nimic !

Urmeaza Covrigul de Haur…da! Exista vreun craiovean care sa nu fi mancat un covrig de acolo?!

Mancam o prajitura? La stanga vedem vechea cofetarie Gabrielle – locul unde am savurat prima prajitura in oras impreuna cu sora mea.

Mai jos incep casele fie ele fastuase , fie darapanate. Incep cladirile – monumente istorice asa cum apare pe placutele lipite pe case. Majoritatea sunt in paragina, neintretinute dar incerc sa imi pun niste ochelari si sa vad casele care au fost altadata – unde rasunau  frantuzismele, petreceriile boeme, lectiile de pian , case ce apartineau unor boieri, oameni educati cu studii la Paris, pe aceasta strada simtiti voi influenta franceza? Parca vad doamnele cu rochiilor infoiate cum coboara din trasura  sau cum se intalnesc pe strada si isi spun Bonjour. Din pacate, casele ne apar azi ca un cimitir ridicat amintirea  perioadei  de dezvoltare a Craiovei – secolele  XIX-XX.  Din fericire , unele cladiri au fost reconditionate pastrandu-si fatada de alta data. De exemplu:

Casa Universitarilor – vechea casa a lui Nicolae  Romanescu, primar al Craiovei care adus un important aport dezvoltarii orasului nostru. Construita de catre arhitectul I.D. Berindey şi antreprenorului C. Roschovsky, casa a gazduit oameni importanti caci lui Nicolaescu i-au fost oaspeti: Nicolae Iorga şi George Enescu, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Ion I.C. Brătianu, Take Ionescu, Elena Văcărescu, C.A. Rosetti, Alexandru Macedonski . Iubesc oamenii din Craiova care au reusit sa sprijine dezvoltarea comunitatii, sunt oamenii care trebuie sa ii apreciem mai mult si sa ii dam/luam ca exemplu.    

Si pentru ca toti avem pacate, mergem la biserica ! La Mantuleasa – Une merveilleuse église ! Legenda spune ca pe acest loc se afla un cimitir,  iar tinerii care  se casatoresc aici se despart.  Ramane  o biserica superba, moderna care reuseste sa isi impuna maretia pe Strada Unirii.

 De mic copil o admiram, este o  biserica ridicata pe la 1790 pe fundatiile unei biserici de lemn,  construita in stilul arhitectural gotic bizantin cu  pictura  realizata in stil renascentist. Ma intorc in trecut….aveam 10 ani si veneam cu mama aici, privesc  femeile imbracate frumos…este Vinerea Mare , inainte de Pasti,  clopetele rasuna si acopera zgomotele …mama ma tine strans de mana sa nu ma pierd in multime, simt si acum caldura mainii ei. Ma intorc in  prezent…. Imi continuui drumul si mai retraiesc o amintire.

Ma uit cu tristete la Gradina Patria -  un loc perfect pentru vizionat filme,in aer liber, unde se creea acea atmosfera de  film – mai ales daca partenerul te tinea de gat pe tot parcursul filmului.

Mergem, mergem, hai sa ne grabim, trecem pe langa Circa ! – Locul unde se afla doftorii  cei rai, ce dau mereu injectii de facut  copiilor.  

Mai jos , vedem fantana arteziana care  vara serveste drept strand pentru puradei.

Trecem pe langa Restaurantul Dragonul de Aur  - poate vom face o intalnire aici pentru a manca serpi la gratar sau picioruse de broscute marinate in sos de bambus. Ce ziceti incercam?

Va arat in continuare Scoala Sf. Dumitru – infiintata in 1960 -  este scoala unde am absolvit clasele I-VIII.  Clasa mea a fost la etajul al II-lea, in laboratorul de matematica.

Trecem pe langa fostul Felinar Galben  - locul unde am facut banchetul de clasa a VIII-a, ultima petrecere cu colegii mei de generala  dar prima la care am avut biletul de voie mai lung. Bineinteles intalnirea de 10 ,de la terminarea clasei a VIII-a am avut-o tot la Felinarul Galben. Desi au trecut ani, am fost placut surprinsa  sa  mi vad colegii parca neschimbati si i-am simtit la fel de apropiati ca atunci cand aveam 14 ani.  Si astazi  vin foarte des aici cu actualii mei colegi….tot de scoala generala.

 Ploua, unde sa ne adapostim?!

La Cofetaria Parc- una din cele mai vechi cofetarii din Craiova, care a produs mereu prajiuri de foarte buna calitate. Cand eram copil veneam mereu aici pentru a-mi cumpara prajituri iar vara, imi luam inghetata la cornet , SI CUM OBICEIURILE bune nu se schimba niciodata, si astazi , vin la aceasta cofetarie impreuna cu prietenii.

Si incheiei itinerariul cu Parcu Romanescu – al treilea parc natural din Europa

Parcul Poporului, asa cum a fost numit in perioada comunista, a fost proiectat la initiativa lui Nicolae Romanescu de catre   arhitectul francez Edouard Redont. A fost premiat la Paris la Expoziția Universală de la Paris (1900

Parcul este locul pe care il vizitez foarte des si raman( asa cum glumeau prietenii mei) pana  mi se  descarca bateriile  la aparatul foto….. . Gandul meu imi zboara la primul meu aparat foto un Olympus , model vechi, cu 2 mp, de care eram extrem de mandra. Fugeam mereu in parc, cu aparatul in geanta, cu o prietena pasionata de fotografie… mi se parea magic sa apas pe un buton si voila ! Reuseam sa imortalizez imagini, trairi, stari de spirit. Parcul ramane  piesa de rezistenta pe strada Unirii. Locul ideal unde sa mergi pentru a te relaxa, petru a contempla, pentru a picta, pentru a fotografia. Parcul este acel ceva care ne rupe de viata  orasului sumbru, sufocant, poluat. O data ce pasim in parc, grijile ni le lasam la intrare.

Ma uit la copiii care se dau in leagane, il simt pe tata langa mine Hai Adi , te dau in leagan !  imi vad zambetul de copil. Tresar si deschid ochii, parcul a ramas la fel, dar il privesc cu alti ochi…

Strada Unirii reuneste toate caracteristicile Craiovei- aici se afla principalele institutuii- centru militar, tvr , casa universitarilor, Prefectura, casa casatoriilor ( locul unde se afla motivul principal al divorturilor – casatoria. )   Posta Romana , Filarmonica,  este un melange intre nou si vechi( fantana muzicala si casele construite in perioada interbelica) , intre lux si saracie Strada unirii reprezinta o fereastra catre amintirile mele,  reprezinta simbolul evolutiei mele – de la kinder la matur.  Locul in care m-am perindat pentru a merge scoala, a ma distra, a ma culturaliza. Pe strada Unirii gasesc tot ce iubesc la Craiova – Amintiri, Locuri, Oameni

 Articolul şi blogg-ul ei le puteţi găsi aici, lectura placută!

Model de urmat...

Şi pentru că este marţi, nu sunt cele trei ceasuri rele, ci este momentul pentru a prezenta de proiecte de succes.

Astazi vom vorbi despre inişiativa unui primar, oltean, căre a găsit o modalitate de reduce drastic şomajul în rândul sătenilor pe care-i păstoreşte.  Este vorba despre Comuna Cătunele din judeţul Gorj. Este o comunitate mică, dar exemplul lor poate fi preluat cu uşurinţă şi de către alţii. Mai multe puteţi găsi aici...

Primarul localităţii a cumparat, din banii primăriei, 20 de solarii pe care le-a oferit câtorva săteni să le muncească. Iar pentru a le asigura şi o piaţă de desfacere, tot Primaria va amenaja o piaţă în apropierea oraşului Motru, din vecinătatea localitaţii. Mai rămâne doar ca sătenii obţină o recoltă bogată.

Pentru viitorul apropiat, domnul primar a declarat că ar mai vrea să cumpere 20 de vaci de lapte, tot pe banii primariei, pe care să  le dea celor mai sărace familii din localitate. Singura condiţie fiind aceea că cei care primesc aceste animale să dea mai departe viţica. Adică dacă animalul primit va avea o viţică, în anul următor ea va trebui dată altor familii sărace obţinandu-se astfel un efect al bulgarelui de zapadă, dar de data aceasta cu efecte pozitive, care va antrena treptat economia comunei.

Nu sunt proiecte de amploare, dar sunt proiecte cu efecte directe asupra economiei şi a nivelului de trai, al satenilor. Proiecte care vor produce plus-valoare, un termen atât de străin multor aleşi ai neamului.

În loc să acorde ajutoare sociale cu nemiluita, pe criterii de multe ori ambigui, s-a luat decizia ca banii să ajute în mod real pe cei care au neapărată nevoie de un sprijin. Este varianta practică a celebrei zicale: dă-i unui om un peşte şi îl vei satisface pentru o zi, invaţă-l pe om să pescuiască şi-l vei ajuta pe viaţă.