Ce înseamnă să crezi cu adevărat în visul tău

   De mai mult timp mă gândeam să scriu şi despre ce ne face să ne urmăm cu adecărat visul, ce ne face să mergem până în pânzele albe pentru a ni-l putea atinge.
   Se pare că nimic nu ne poate sta în cale dacă ne urmăm acele nebunii, de care majoritatea celor din jur râd. Idealurile şi aspiraţiile noastre ne definesc  ca oameni, dacă renunţăm la ele - renuntăm la ceea ce suntem.

   Vă propun un video interesant care să-mi susţinp cele afirmate, iar comentariile sunt inutile
da-ţi click aici.

PROFEM – Promovarea femeilor pe piaţa muncii

Astăzi s-a lansat proiectul PROFEM – Promovarea femeilor pe piaţa muncii din  regiunea Sud-Vest Oltenia, cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin POSDRU; axa prioritară 6 – Promovarea incluziunii sociale, Domeniul major de intervenţie 6.3 Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii. Proiectul este implementat de către Asociaţia Mereu pentru Europa în parteneriat cu SC. ACZ. Consulting SRL şi va avea o durată de desfăşurare de 18 luni.

Scopul acestei iniţiative este de a facilita accesul la ocupare şi constituirea unei cariere profesionale de succes a femeilor. Prin derularea activităţilor prevăzute în cadrul acestui demers se doreşte stimularea antreprenoriatului şi conştientizarea actorilor cheie relevanţi care să ducă la creşterea incluziunii sociale şi egalitatea de şanse de gen.

Proiectul se adresează unui număr de 490 de femei, din care 440 vor dobândi abilităţi şi competenţe relevante pe piaţa muncii.

Se vor constitui 4 centre de formare profesională: 2 în Municipiul Craiova, 1 în Comuna Malu Mare şi un altul în Comuna Işalniţa. În aceste centre se vor desfăşura cursuri de formare profesională, nivel de calificare 1, în meserii ca: lucrător în comerţ, florar-decorator, manichiurist-pedichiurist, frizer. De aceste cursuri vor beneficia 300 de femei.

Pe langă cursurile amintite mai sus se vor susţine şi cursuri pentru alte 140 de femei, de perfecţionare în: competenţe informatice şi manager de proiect.

Pentru aceste ultime două cursuri este necesară cel puţin diploma de licenţă, iar pentru celelalte cursuri este necesar un nivel de şcolarizare de cel puţin 8 clase.

Costurile din partea participantelor la cursurile de calificare sunt zero, mai mult acestea vor beneficia si de o serie de facilităţi:

-          Vor primii subvenţii, pentru amortiza costurile cu deplasarea de la domiciliu către centru de cursare şi retur;

-          Iar cele care au copii, îi vor putea lăsa sub supravegherea unor persoane specializate, în mod gratuit.

Alte 50 de femei vor beneficia de consultanţă şi asistenţă în ceea ce priveşte iniţierea unei afaceri. Dintre acestea cel puţin 10 vor primii sprijin pentru a demara o afacere pe cont propriu.

În plus, 200 de femei din grupul ţintă vor participa la 14 workshop-uri pentru a putea dezvolta deprinderi pentru concilierea vieţii de familie cu cea profesională şi pentru dezvoltarea unei cariere.

Proiectul are ca obiectiv şi creşterea gradului de conştientizare asupra principiului agalităţii de şanse şi de gen atât la nivelul grupului ţintă, cât şi a societăţii civile şi autorităţilor publice.

Se va desfăşura şi o campanie de informare a publicului larg, la care vor participa 30 de persoane, membre ale societăţii civile şi alte 20 de persoane ca reprezentanţi ai autorităţilor publice din regiunea Sud -Vest Oltenia.

Trebuie să amintesc şi faptul că înscrierile la aceste cursuri nu s-au încheiat încă, iar cei interesaţi pot afla mai multe informaţii prin intermediul adresei de e-mail: profen@mpe.ro sau la numărul de telefon: 0351.176.824.

La aceste cursuri pot participa femei din întreaga regiune Sud-Vest Oltenia şi pot opta pentru unul dintre cele 4 patru centre de cursare, dacă unul dintre acestea se află în proximitatea domiciliului lor.

Celor interesaţi le urez baftă şi spor în activităţile pe care le vor întreprinde!

O zi faină tuturor!

Japonezii fascinaţi de România

Recent am aflat că japonezii de la televiziunea de naţională, urmează să televizeze un documentar realizat în România, mai exact în Salina Turda, considerată pe bună-dreptate cea mai spectaculoasă salină din ţara noastră şi chiar din lume. Documentarul va fi promovat de către televiziunea BS-1, iar materialul va avea o durată de 50 de minute.

Aspectul pe care-l are acum această fostă exploataţie minieră a sării se datorează în primul rând faptului că s-a reuşit să se acceseze fonduri europene de aproximativ 6 milioane de euro.

Exploatarea sării în această zonă datează de pe vremea imperiului roman, dar s-a organizat o mină în adevăratul sens al cuvântului începând cu secolul XVI, atunci când s-au construit primele galerii. Mina intră în declin odată cu dezvoltarea altor mine în zonă, îndeosebi a celei de la Ocna Mureş.

În anul 1932 mina este închisă. În timpul celui de al doilea război mondial, galeriile sunt folosite ca adăposturi antiaeriene şi începând cu anul 1950 complexul minier este deschis publicului larg, chiar dacă o parte este folosită ca depozit de brânzeturi.

Începând cu anul 2009 salina este modernizată cu ajutorul finanţărilor primite de la Uniunea Europeană, cu ajutorul cărora s-au construit în galeria principală, Rudolf, ce are o înălţime de 120 metri, un carusel imens, pontoane peste lacul interior, acolo unde cei interesaţi se pot plimba cu barca, dar şi un amfiteatru unde se desfăşoară o serie de spectacole. 

Numărul mare de evenimente desfăsurate în acest loc fascinant face ca numărul turiştilor ce vizitează acest loc să crească de la an la an, ajungând la 343.000 anul trecut, iar pentru anul acesta estimările sunt şi mai optimiste.

Pentru cei care vor ajunge în următoarea perioadă în zona Clujului le recomand să viziteze şi LagunaAlbastră şi Delta Transilvaniei. 

DELICOM - Dezvoltare locală integrată sub responsabilitatea comunităţii

Ieri, 26 august s-a lansat proiectul DELICOM  în cadrul unei conferinte de presă.

Proiectul este implememtat de către Asociaţia Mereu pentru Europa cu ajutorul graturilor FonduluiONG în România, componenta 2 – Justiţie socială, subcomponenta  2.1 Dezvoltarea comunităţilor rurale interetnice.

Deşi sună extrem de pompos, titlul acestei iniţiative DELICOM – Dezvoltare locală integrată sub responsabilitatea comunităţii, ne sugerează exact care este ideea de bază a proiectului: dezvoltarea comunităţilor rurale prin implicarea activă a cetăţenilor acesteia.

Deşi în ultimii ani am fost învăţaţi că decizile vind de undeva de sus, de la un tătucă, care ne spune axact ceea ce  trebuie să facem şi ce nu, în realitate tipul de societate actuală are nevoie de o implicare activă a decidenţilor locali şi a cetăţenilor, care se pot coagula sub diverite forme de organizare socială, cu personalitate juridică sau nu – care să le apere interesele şi care să le arate celor care iau decizii, ce trebuie să facă pentru ai ajuta.

Cu alte cuvinte deciziile în ceea ce priveşete soluţionarea anumitor probleme locale sau regionale trebuie să vină de jos în sus şi nu invers, ca în vechiul regim de regretată amintire.

Deşi ne-am dorit o libertate mai mare în ceea ce priveşte luarea deciziilor, după 1989, atunci când am şi recăpătat acest lucru, nu prea am ştiut ce să facem cu această libertate, iar de diferitele forme de organizare socială, cetăţenească nici nu poate fi vorba, cel puţin nu la modul practic.

Cu toate că am avut posibilitatea de a construi şi de a ne coaliza în organizaţii care să lupte pentru interesele noastre, în realitate acest lucru nu s-a materializat. În ultimii 24 de ani au apărut foarte multe ONG-uri, aşa cum sunt ele cunoscute, dar care nu au fost suficiente nici ca număr, nici ca putere reală de decizie, ci mai degrabă ele au funcţionat ca să servească unor interese mărunte nu întregii societăţi sau unor grupuri mai numeroase. Acest lucru s-a datorat şi faptului că majoritatea cetăţenilor priveau cu scepticism această formă de organizare şi nu ştiau foarte multe lucruri despre cum le pot folosi în interesul propriu.

În orice societate modernă sănătoasă există o diversitate şi o multitudine de astfel de organizaţii. O astfel de societate nu poate fi concepută fără a exista astfel de organisme care nu fac altceva decât să protejeze şi să promoveze interesele cetăţenilor (rolul acestor ONG-uri este mult mai mare, dar m-am limitat la această definiţie).

Care este rolul acestui proiect, ce îşi propune el să facă? Este simplu. Să îi ajute pe cetăţenii din trei localităţi doljene: Catane, Coţofenii  din Faţă şi Calopăr, să se organizeze la nivel local în ONG-uri eterogene, benevole care să se implice activ în construirea unor planuri strategice de dezvoltare locală.

Poate părea complicat acest obiectiv, însă el este imperios necesar, având în vedere că periodic (odată la 7 ani cel puţin), se fac astfel de planuri de execuţie bugetară care să suţină anumite planuri de investiţii la nivel local, care să poată fi susţinute şi finanţate prin diferite programe, atât din fonduri guvernamentale, cât şi europene.

Spuneam mai sus că aceste organizaţii ce vor fi infiinţate în cadrul proiectului, vor fi eterogene. Toate cele trei comunităţi au în componenţa lor un număr important de etnici romi. Aceştia au fost de-a lungul timpului marginalizaţi şi da-ţi de o parte atunci când erau luate decizii, care de cele mai multe ori îî priveau direct. Prin astfel de demersuri se contribuie şi la promovarea valorilor europene ce stau la baza Uniunii, ce se îmbină ingenios şi în sloganul: uniti în diversitate.

Tocmai pentru a se evita perpetuarea unor astfel de practici care să ducă la marginalizarea unor categorii sociale, se vor forma astfel de ONG-uri, din care să facă parte şi membrii ai comunităţii roma.

Asociaţiile nou înfiinţate vor avea ca obiective, printre altele, creşterea investiţiilor locale care să contribuie la creşterea locurilor de muncă şi implicit a nivelului de trai de la nivelul comunităţilor.

Totodată aceste organizaţii vor primii asistenţă tehnică şi vor fi consiliate în ceea ce priveşte posibilitatea atragerii fondurilor  europene. Cu alte cuvinte, ele nu vor fi doar create, ci vor funcţiona în mod real fiind sprijinite în acest sens.

Modele de succes, 4 oraşe din România unde nu există şomaj.

Deşi în ultimii 24 de ani una dintre marile probleme ale României este legată de lipsa locurilor de muncă, există totuşi câteva oraşe care au reuşit să rezolve aceste probleme. Exceptând Bucureştiul, care are o dinamică aparte în ceea ce priveşte atât resursa umană, dar şi posibilităţile de angajare, în ţară mai există şi câteva oraşe mici şi mijlocii care au început să se dezmorţească din punct de vedere economic în ultimii ani.

Este vorba despre 4 oraşe de provincie, ai căror edili s-au implicat activ în atragerea de investitori care să dezvolte o serie de afaceri în zonele respective şi astfel să sporească numărul locurilor de muncă.

Voi face o scurtă trecere în revistă a acestora:

-          Un prim astfel de oraş este Otopeniul. Ce-i drept, acesta beneficiază şi de proximitatea Bucureştiului şi de faptul că deţine cel mai mare aeroport din ţară. Acest orăşel de doar 12000 de locuritori are unul dintre cele mai mari bugete locale din ţară, roportat la dimensiunea sa. Acest lucru este deosebit de important, mai ales dacă specificăm şi faptul că aproximativ 97% din acest buget provine din încasările de la nivel local.

-          Un al doilea oraş este Mioveniul. Acesta este considerat oraşul cu cele mai mari şanse de angajare ale locuitorilor săi. În localitate se regăsesc o serie de fabrici de maşini şi componente ale acestora, care angajază cea mai mare parte a locuitorilor. Deşi în urmă cu doar câţiva ani oraşul a fost afectat de încetarea periodică a lucrului, cauzată de scăderea cererii de produse la export pe timpul crizei economice de la nivel global, începe acum să-şi revină treptat, dar sigur.

-          Sebeşul este un alt exemplu de succes. Aici au început să apară o serie de investitori străini, în urmă cu 10-12 ani, care au deschis fabrici de componente şi auxiliare auto. Aceste fabrici au creat un număr foarte mare de noi locuri de muncă atât în oraş, cât şi in împrejurimi, dezvoltând astfel o zonă importantă a judeţului Alba.

-          Ultimul oraş de pe listă este Lugojul. Şi aici investitorii străini au deschis o serie de fabrici care au făcut ca numărul şomerilor să scadă vertiginos, atrăgând o mare parte a forţei de muncă.

Putem spune că totuşi aceste exemple nu sunt edificatoare şi că ele reprezintă mai degrabă excepţia. Sunt de părere că acolo unde s-a vrut să se facă treabă şi să se rezolve problema şomajului, acest lucru s-a rezolvat. Cu alte cuvinte, ne trebuie mai multă voinţă şi implicare pentru a putea face mai mult, atât pentru noi cât şi pentru societatea în care trăim. Dacă nu există o implicare socială activă, care să-i determine pe decidenţi să ia masurile adecvate nu o să reusim să rezolvăm o problemă acută a României – economia.

Mai multe găsiţi aici.

Colegiu din România premiat la Oxford

Şi totuşi se pare că mai avem şi câteva rezultate în ceea ce priveşte învâtământul românesc. Colegiul Naţional Carol I din Craiova a fost nominalizat de către Comitetul Socrates al Summitului liderilor în ştiiţă şi educaţie, organizat în fiecare an la Oxford, în Regatul Unit. Nominalizarea vine ca urmare a rezultatelor excepţionale obţinute de către elevii acestui colegiu de-a lungul timpului la mai toate concursurile la care au participat. O nominalizare a primit şi managerul acestei instituţii craiovene, la categoria: Cel mai bun manager al anului în domeniul educaţional.  

Evenimentul care se va desfăşura în luna octombrie a acestui an, în zilele de 12-15, este un forum ce reuneşte anual reprezentanţi de seamă la nivel mondial din domeniul învăţământului preuniversitar, cât şi universitar, dar şi reprezentanţi ai investitorilor din acest sector.

Este pentru prima dată când o instituţie de învăţământ craioveană participă la astfel de evenimente.

Meritul conducerii acestui colegiu este cu atât mai mare, cu cât ştim cu toţii care sunt problemele cu care se confruntă sistemul educaţional în ţara noastră, de la lipsa unei viziuni coerente, la lipsa de resurese.

De-a lungul timpului, toţi directorii şi managerii acestei instituţii, au depus eforturi considerabile pentru a reuşi să menţină un nivel ridicat al calităţii pregătirii şcolare, iar faptul că se pare că au şi reusit acest lucru este cu atât mai îmbucurător şi ne face să mai zambim din când în când de mulţumire când vedem astfel de exemple.

Dar cu o floare nu se face primăvară şi nu putem să nu ne întrebăm de ce, exceptând alte câteva exemple, nu se pot obţine rezultate şi în alte zone?.

Oricum trebuie să-i felicităm pe cei care au manageriat de-a lungul timpului aceast colegiu şi să le urăm succes în continuare şi eventual rezultate mult mai mari!

sursa: Gazeta de Sud

Cauze ale crizei agriculturii româneşti

Pe zi ce trece, cu precădere în timpul verii se întâmplă acest lucru, aud din diferite surse, cum că satul românesc este la pământ şi că nimeni nu-i dă prea multe şanse să iasă din acestă stare de degradare continuă de câteva decenii la rând.

Sunt multe păreri, dintre cele mai diverse, referitoare la cauzele acestui declin.  Personal inclin să cred că lovitura de graţie la ceea ce înseamna satul românesc a fost dată de către regimul comunist. Acesta a reuşit să producă acea ruptură a ţăranului de pământul său. Această legătură a fost sfăşiată odată cu începerea colectivizării, când oamenilor li s-au luat averile pentru a se crea un aşa-zis bun colectiv, bunurile erau ale tuturor şi ale nimănui în fapt. Ţăranii au fost făcuţi muncitori pe şantierele patriei, iar cei care aveau mai multe pământuri au fost declaraţi cheaburi şi aruncaţi în temniţe, acolo unde şi-au găsit sfărşitul.

Este greu să-l faci pe un om să muncească pentru ceva ce nu este al lui şi astfel a apărut o categorie a celor care în mod practic tăiau frunză la câini. Nu o să stau acum să explic fenomenul care stă la baza celor afirmate mai sus, de ce oamenii nu pot produce eficient pentru ceva ce nu este al lor, este în primul rând legat de mental, dar şi de faptul că şi dacă munceai mai cu spor, aveai la fel de mult ca cel care stătea cele opt ore de lucru. Asupra acestui aspect s-au scris multe cărţi, unele chiar încă din perioada interbelică, atunci când comunismul şi colectivizarea nu ajunseseră în România, o astfel de lucrare este şi cea a lui Ioan N. Boiangiu - Studiu Comparat asupra Dreptului de Proprietate în legislaţia individualistă şi comunistă, 1929 .

În fine, acest fenomen s-a accentuat şi după 1989, odată cu trecerea la un nou tip de societate, în care, cel puţin teoretic, ţăranii şi-au primit pământurile înapoi. Acest fapt poate părea uşor ambigu dacă nu se analizează şi alte elemente. În primul rând trebuie văzut cine au fost cei care au primit pământurile. Nu au fost în mare parte cei care le avuseseră înainte de colectivizare, ci urmaşii lor, care nu mai ştiau să facă agricultură, ci doar să muncească pe şantierele patriei. Mai există totuşi o categorie, majoritară, de oameni care nu au reuşit să-şi preia averile confiscate de colectivizare, decât după 10-15 ani sau niciodată. Cauzele sunt iarăşi multiple:

-          Nu mai existau titlurile de proprietate,

-          Nu existau acte oficiale doveditoare care să ateste care este adevăratul moştenitor, în foarte multe cazuri existând doar acte notariale sau scrise de mână,

-          Au fost tergiversate procesele de restituire de către factori politici şi/sau grupuri de interese meschine.

Chiar şi în situaţiile în care posesorii de drept au intrat în posesia terenurilor, nu le-au primit pe cele pe care le moşteneau/ primeau prin restituire, ci s-a încercat să se fragmenteze pe cât posibil acest teren, astfel încât oamenii să nu-l poată exploata în mod real şi eficient.

            În situaţia în care cei care trebuiau să se ocupe dupa 1989 de agricultură în România se vedeau în imposibilitatea de a face acest lucru, fie că erau prea bătrâni, fie că nu ştiau  să facă acest lucru, iar dacă vroiau să încerce să eficientizeze acest efort se loveau de lipsa unor comasări a terenurilor astfel încât să fie fiabilă exploatarea lor.

            În România s-a acţionat total opus faţă de alte state est-europene, care se regăseau după 1990 în aceeaşi situaţie cu cea a ţării noastre. Diferenţele s-au făcut în modul în care factorii de decizie au acţionat. Pe de o parte nu s-au desfiinţat cooperativele agricole, ci ele au funcţionat mai departe cu noii proprietari pe post de acţionari. Cu alte cuvinte nu şi-a luat fiecare bucătica de teren, ci a păstrat-o în asociaţie. Nici factorii de decizie centrali, din fiecare stat nu au căutat să pună beţe în roată celor care vroiau să se ocupe mai departe de agricultură, subvenţionându-i chiar, spijinindu-i să-şi pună în practică ideile, iar atunci când au venit bani de la Uniunea Europeană prin intermediul unor programe de finaţare s-au mişcat mult mai repede decât statul român şi antreprenorii au reuşit să creeze adevărate complexe economice, mai multe aici

Singura soluţie de ieşire din această situaţie dezatruoasă a satul românesc, cu tot ceea ce este legat de el, este că cei care locuiesc acolo să înţeleagă că nu pot supraviţui de unii singuri, ci că vor trebui să se asocieze şi să lucreze la comun terenurile şi să folosească la comun resurse de care dispun, pentru a putea face faţă concurenţei agenţilor economici din Uniune şi chiar din exteriorul ei.

Performaţă sau simulacru?

Că tot vorbeam despre calitatea învăţământului din România şi îl criticam pe bună dreptate, vă prezint astăzi exemplul unui tânăr din Deva care a reusit să câştige un concurs de inventică organizat de gigantul Microsoft. Mai multe detalii puteţi găsi aici.

Din păcate, zic eu, acest exemplu este tot unul negativ, privit în context şi analizat la rece. Este extraordinară performanţa acestui tânăr pe nume Cristian Dragomir, pentru care îl şi felicit cu această ocazie. Dar nu o să prezint performanţa sa ca aparţinând în vreun fel şcolii româneşti, pentru că nu are cum să fie. Acest tânăr a avut şansa a putea fi sprijinit de către familie şi încurajat să-şi urmeze pasiunea, pentru robotică, încă de la o vârstă fragedă. Părinţii i-au cumpărat piese, cărţi pe care să studieze.

Ce face şcoala pentru astfel de copii? Evident nimic, nu are bani, nu are cadre şi cei care o conduc nu au voinţă de a schimba ceva în bine. Sistemul în ansamblul său pute şi ca atare nu are cum să funţioneze.

Întrebat ce va face după ce va termina liceul, Cristian a răspuns sec: voi pleca în Germania sau Austria, aici nu am nicio şansă. Mulţi dintre prietenii mei care au plecat au reusit să aibă o viaţă implinită acolo.

Exact ceea ce spuneam şi cu alte ocazii, ne lăudăm că avem copii deştepţi, că luăm premii internaţionale. Este adevărat că încă mai apar astfel de performeri într-o lume haotică şi putredă, dar nu este meritul nostru sau al sistemului, ci în exclusivitate al acelor copii geniali şi ai celor care-i îndrumă, pentru că reuşesc să obţină rezultate în condiţii extrem de vitrege. Şi cu atât mai mare este meritul lor. Acestea sunt exemplele care confirmă regula.

Sunt mulţi, din păcate, care susţin în continuare că deşi este subfinanţat, învâţământul românesc produce performanţă, dând ca exemple aceşti copii minunaţi. Nimic mai adevărat, ei nu sunt rodul acestui sistem, ci al eforturilor susţinute ale celor din jurul lor: familie, prieteni şi dascăli adevăraţi. Dacă sistemul funcţiona măcar într-o mică măsură, le oferea măcar acestor excepţii şansa de evolua profesional, li se acordau burse generoase din care să-şi permită să-şi continue studiile la un nivel ridicat.

Şi dacă încă nu sunteţi convinşi că am dreptate puteţi să cătaţi exemple de astfel de performeri, de copii geniali şi să vedeţi ce-şi doresc să facă după ce finalizează studiile şi ce fac. O să vă convingeţi că majoritatea covârşitoare pleacă definitiv din ţară cu tot cu familii, pentru a putea duce un trai decent în Occident. De ce nu rămân în România? Evident că ar însemna să fie umiliţi la fiecare colţ de stradă, de angajatori care se cred stapâni şi de sistem în general.

Evident sunt si exemple de oameni care s-au încăpăţânat să rămână şi să încerce să facă ceva aici. Majoritatea lor ajung să fie corupţi de sistem si asimilaţi mocirlei sau eşuează lamentabil. Oricum ar fi, cei care rămân, vor fi la un nivel mult inferior celor care decid să plece, după un timp relativ scurt, 1-5 ani.

Dacă ne dorim ca lucrurile să evolueze şi pentru noi, sistem în ansamblul său, va trebui ca noi ceilalţi să facem mai mult  pentru a păstra valorile şi a le ridica pe piedestal şi să-i înlăturăm pe cei care simuleaza performanţa.

TRAVAIL

Am fost astăzi invitat la lansarea unui proiect ce are ca sursă de co-finaţare programul POSDRU, respectiv domeniul major de intervenţie 2.1 Tranziţia de  la şcoală la viaţa activă. Titlul proiectului este “TRAVAIL – Tranzitia la viata activa in vederea integrarii pe piata muncii pentru elevii din judetul Dolj”, implementat de către asociaţia Mereu pentru Europa. Partenerii instituţionali în cadrul acestuia fiind Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Asociaţia EduFor Craiova şi UNIAUDAX – Centro de Investigação e Apoio ao Empreendedorismo e Empresas Familiares din Portugalia.

Proiectul îşi propune, în linii mari să ajute/consilieze profesional peste 400 de elevi din 10 licee Doljene. Tot în cadrul acestui proiect se vor derula şi o serie de stagii de practică la firme din ţară şi din Portugalia, iar alţii vor participa in cadrul unei tabere de pregătire.

        Iniţiativa celor de la asociaţia mereu pentru Europa este una lăudabilă, ţinând cont că ea vine în rezolvarea unei probleme acute a sistemului de învăţămând românesc: debusolarea tinerilor când vine vorba de alegerea unei meserii şi implicit în construirea unei cariere de succes. Acest lucru se datorează cu precădere lipsei de viziune la nivel instituţional central şi lipsa unor programe şcolare adecvate şi în conformitate cu cerinţele pieţei muncii. Cu toţii am constat, pe propria piele, că ceea ce înveţi în şcoală prin intermediul cursurilor, nu se aplică în realitate. Sistemul de învăţământ românesc este centrat DOAR pe aglutinarea de informaţii şi ABSOLUT  DELOC  pe punerea în practică a acestora. Prin urmare elevul care termină un ciclu de învăţământ şi aşa haotic, se vede complet abandonat şi lasat să se descurce cum poate mai departe.

Dacă ar fi să adăugam la ceea ce am prezentat mai sus, legat de şcoala românească şi faptul că tinerii nici nu sunt îndrumaţi în alegerea unei profesii, prin uzitarea unor instrumente de specialitate, astfel încât elevul să ştie către ce are predilecţie şi ce meserie i s-ar potrivi cel mai bine, putem spune că: SISTEMUL DE ÎNVÂŢĂMÂNT ROMÂNESC ESTE UN DEZASTRU. Majoritatea copiilor întrebaţi care sunt criteriile care stau la baza alegerii profilului de învăţământ pe care îl aleg să-l urmeze, majoritatea covârşitoare a lor au dat răspunsuri dintre cele mai diverse, de la aşa au vrut părinţii, la acolo m-au repartizat.

Privind lucrurile astfel putem spune că şcoala românească nu are practic cum să-şi revină prea curând şi să poată fi comparat cu alte sisteme similare mult mai performante.

           Nu este însă şi părearea iniţiatorilor acestui proiect prezentat la început, care prin puterea exemplului lor încearcă să corecteze cât se poate din aceste discrepanţe. Este puţin am putea spune, dar este un început bun şi sper sincer ca acest model să fie preluat şi multiplicat expenenţial şi chiar impus de la nivel central.

Unul dintre repezentanţii asociaţiei portugheze a făcut o afirmaţie extrem de interesantă, privind importanţa participării la activităţile de consiliere şi orientare profesională derulate în cadrul proiectului TRAVAIL: tinerii care vor participa la stagiile de practică vor avea posibilitatea de a vedea şi simţii cum este să ai un job, ce trebuie să ştii pentru a face faţă job-ului respectiv şi cum să te pregăteşti din timpul studiilor pentru a urma o carieră sau alta.

Practic prin astfel de demersuri se intervine direct asupra cauzei declanşatoare a problemei şi o înlătură.

Nu vreau însă să intru foarte mult în amănunte, nici în ceea ce priveşte activităţile detaliate ale proiectului şi niciîn dezvoltarea criticii învăţământului, pentru că nu cred sincer că aş termina acest articol luna asta.

           Pentru mai multe detalii privind asociaţia care a preluat iniţiativa  acestui proiect puteţi consulta pagina web. 

Ps: dacă eşti elev în clasele a XI-a sau a XII-a, dintr-unul dintre liceele partenere te poţi înscrie pentru a putea lua parte la activităţile de consiliere şi orientare profesională derulate în cadrul proiectului menţionat mai sus. 

Un ascet

şi cum umblam eu pe facebook şi urmăream destul de plictisit postările unor apropiaţi am dat peste una foarte interesanta pe care mă gândisem iniţial să o şi comentez, dar am renunţat foarte repede la acest gând. este succintă şi orice adăugire este de prisos. Video-ul îl puteţi vedea aici

Model de urmat...

Şi pentru că este marţi, nu sunt cele trei ceasuri rele, ci este momentul pentru a prezenta de proiecte de succes.

Astazi vom vorbi despre inişiativa unui primar, oltean, căre a găsit o modalitate de reduce drastic şomajul în rândul sătenilor pe care-i păstoreşte.  Este vorba despre Comuna Cătunele din judeţul Gorj. Este o comunitate mică, dar exemplul lor poate fi preluat cu uşurinţă şi de către alţii. Mai multe puteţi găsi aici...

Primarul localităţii a cumparat, din banii primăriei, 20 de solarii pe care le-a oferit câtorva săteni să le muncească. Iar pentru a le asigura şi o piaţă de desfacere, tot Primaria va amenaja o piaţă în apropierea oraşului Motru, din vecinătatea localitaţii. Mai rămâne doar ca sătenii obţină o recoltă bogată.

Pentru viitorul apropiat, domnul primar a declarat că ar mai vrea să cumpere 20 de vaci de lapte, tot pe banii primariei, pe care să  le dea celor mai sărace familii din localitate. Singura condiţie fiind aceea că cei care primesc aceste animale să dea mai departe viţica. Adică dacă animalul primit va avea o viţică, în anul următor ea va trebui dată altor familii sărace obţinandu-se astfel un efect al bulgarelui de zapadă, dar de data aceasta cu efecte pozitive, care va antrena treptat economia comunei.

Nu sunt proiecte de amploare, dar sunt proiecte cu efecte directe asupra economiei şi a nivelului de trai, al satenilor. Proiecte care vor produce plus-valoare, un termen atât de străin multor aleşi ai neamului.

În loc să acorde ajutoare sociale cu nemiluita, pe criterii de multe ori ambigui, s-a luat decizia ca banii să ajute în mod real pe cei care au neapărată nevoie de un sprijin. Este varianta practică a celebrei zicale: dă-i unui om un peşte şi îl vei satisface pentru o zi, invaţă-l pe om să pescuiască şi-l vei ajuta pe viaţă.

Idei de afaceri 1

Mă tot gândeam acum ceva timp în urmă: dacă aş avea bani în ce aş investi? Evident poate, unii ar zice că ar pleca din ţară sau s-ar duce să se distreze. Dar nu, nu la asta mă refer când zic a investi, ci la acel tip de investitie care să aducă alţi bani, pe care sa-i rulezi mai departe. Şi tot gândindu-mă la asta am dat pe internet de tot felul de articole, pe unu din ele îl găsitţi aici.... o prima astfel de idee, că totuşi ele au venit multe, ca o tornadă, numai bani să ai, se referă la o CIUPERCĂRIE. Nu este o idee revoluţionară, dar mi-a atras atenţia prin simplul fapt că nu trebuie să ai foarte mulţi bani pentru investiţia iniţială.

Totuşi, trebuie precizat că în articolul prezentat mai sus, nu este specificat şi modul-costurile cu spaţiul în care desfăşori investiţia. Se presupune că deţi acel spaţiu şi astfel cheltuielile cu infiinţarea unei micro-ferme de acest fel se reduc semnificativ şi sunt amortizate rapid, în câteva luni.

Pe lângă detaliile obţinute şi prin intermediul urmatorului articol, cei interesaţi trebuie să înţeleagă următoarele aspecte:

-          Trebuie să găsească rapid şi o piaţă de desfacere, ciupercile fiind extrem de perisabile sau să găsească o modalitate de a le procesa, ridicând astfel costul investiţiei semnificativ, dar şi durata de viaţă a produsului.

-          Nu trebuie să se aştepte la caştiguri spectaculoase şi o imbogaţire peste noapte, ci doar un venit decent şi constant.