Cum ar spune olteanu’ fusăi aici făcui asta: adică
fusăi domne în Transilvania și chiar în zona cu mulți unguri. Ce pot spune așa
în linii mari e că a fost ok, este o zonă superbă și am beneficiat și de
temperaturi ceva mai bune ca în Craiova.
Și ca orice oltean/mitic am vrut să verific dacă este
adevărată faza cu magazinele ungurești, dacă le ceri ceva în română și nu ști o
boabă de maghiară nu ești servit. Ei bine, nu am dat peste astfel de specimene
cretinoide, care deși se află în România și nu știu limba țării lor, mai fac și
pe șmecherii. Ce-i drept, am văzut oameni care nu știau să lege o frază în
română și erau veniți din altă țară, dar și aceștia au fost extrem de amabili
și de respectuoși.
Această experiență mi-a deschis perspectiva unor noi
provocări de acest gen: să mă duc în alte zone cu populație majoritară compusă
din etnici maghiari. Trebuie totuși să subliniez faptul că nu am ajuns de
această dată în epicentrul zonei așa numitului Ținut Secuiesc.
Pentru o primă astfel de aventură am început din
nordul zonei – Sovata și satele din zonă unde maghiarii erau
majoritari, dar situația nu s-a schimbat. Ceea ce m-a surprins în scurtul
itinerariu în această porțiune a țării este prezența steagurilor tricolore – albastru,
galben, roșu, pe puținele case ale românilor. Această surpriză a stârnit emoții
naționaliste în subsemnatul și mi-a demonstrat că se poate, că populația
maghiară începe să înțeleagă că satele și orașele în care trăiesc aparțin
României, nu Ungariei și că trebuie să respecte cetățenii și însemnele acestei
țări. Obligatoriu respectul va veni și în sens invers.
Experiența mea vine în contextul în care tovarășul
premier al Ungariei, a fost în România la școala de vară UDMR-ului, unde aținut discursuri sforăitoare despre tâmpenii și oligofrenii (dacă îmi este
permisă exprimarea), cum că ungurii din România nu mai sunt respectați și că au
început să fie călcați în picioare. Nu știu pe ce planetă trăiește acest
politruc, dar dacă este să analizăm puțin activitățile sale politice putem să
ne dăm ușor seama că tipul are în căpățână că este premierul Ungariei Mari. Tipul
nu are habar ce înseamnă Uniunea Europeană – la ora actuală este unul dintre
cei mai criticați dintre liderii din Europa, măsurile și deciziile sale
încălcând deseori protocoalele și normele pe care și Ungaria le-a semnat în
momentul în care a acceptat să fie stat membru UE.
Motivul pentru care acest lider de la Budapesta are
astfel de discursuri la adresa tuturor statelor vecine Ungariei este că
individului îi convine o situație tensionată în zonă, ceea ce îi aduce capital
politic și garanția unei conduceri pe termen lung a statul est-european. Totodată
s-a demonstrat că face și jocurile Rusiei.
Revenind acum la provocarea pe care mi-o lansez pentru
perioada imediat următoare – ce de a mă duce în alte orașe/sate din Ținutul
Secuiesc, de data aceasta cu un steag al României și o să încerc să vorbesc cu
oamenii din zonă despre lucruri diverse și să încerc să arăt că membrii celor
două grupuri etnice, români și maghiari, pot trăi în pace și se pot respecta
reciproc, iar discursurile instigatoare la ură ale extremiștilor din ambele
tabere nu vor mai avea trecere în rândurile cetățenilor de rând.
Puteți să-mi faceți propuneri de orașe, din zona
secuiască, pe unde să trec și să-mi pun în practică planul.