Banc - Filosofie Bisericescă

Toată viaţa m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să devin bogat. 
După ce am apucat să merg pe la biserică mai des, am înţeles că Dumnezeu lucrează pe alte căi. 
Trebuie să fur întâi, apoi să mă rog să mă ierte!

Bârfe, zvonuri şi minciuni

Cum spune olteanul: fusăi aici, făcui asta J. Ei bine asta zic și eu, adică – aici = Teatrul Național București, iar asta = am vizionat piesa – Bîrfe, zvonuri și minciuni.

Probabil că la o primă vedere nu sună extraordinar, până la urmă este doar o piesă de teatru, nu? Ei bine… NU. Este cea mai bună piesă de teatru la care m-am dus. Nu sunt eu cel mai cunoscut critic în domeniul cultural, dar nici vreun necunoscător, piesa este genială și se încadrează perfect și în cotidianul românesc, spun asta pentru simplul motiv că dacă n-ai știi că este o piesă scrisă de un american – Neil Simon, ai putea jura că este una scrisă de un român. Evident un merit îl are și regizorul – Ion Caramitru și actorii de pe scenă care și-au jucat rolurile colosal.

Ideea generală a piesei este una banală – dorința de sinucidere a unui individ care împlinește 10 ani de căsnicie și află că nevasta îl înșela. Deși descrierea poate părea că este mai degrabă a unei telenovele, este de fapt tema principală a unei comedii de succes. După cum probabil bănuiți, sinuciderea a fost un fiasco – gen Năstase – adică tipul nu a reușit să se împuște decât în lobul urechii. În fine, de la acest incident se nasc o serie de situații care mai de care mai bizare și mai comice, create de către invitații la petrecerea de 10 ani a căsniciei incapabil-sinucigașului.

Fiecare cuplu care sosea la petrecere intra într-un carusel al problemelor compus dintr-un colaj de probleme personale la care se adaugă cele create la fața locului de către ei și de către ceilalți.

Toate aceste situații prezentate în piesă ne arată fața reală a oamenilor și modul în care se comportă un individ pus într-o postură dificilă, în care trebuie să ia anumite decizii – atât în ceea ce îi privește pe ei în mod direct, cât și pe ceilalți. De multe ori cei care pretind că-ți sunt prieteni apropiați – atunci când îți merg treburile, sunt în fapt persoane care se gândesc doar la binele propriu, se gândesc doar la ceea ce ar pierde dacă nu ar mai fi alături de tine. În loc să se gândească cum ar putea să te ajute în momentele mai dificile ale vieții, se gândesc doar cum pot să-și salveze propria piele. Din reacțiile lor pline de exces de zel și mai puțin de analize la rece a situației care să le ofere șansa de a ieși din încurcătură.

Finalul poveștii îi prinde pe cei implicați în poveste într-o situație pe muchie de cuțit – în încercarea lor de a mușamaliza tentativa de sinucidere a viceprimarului orașului New York, cel pentru care lucrau cu toții și de pe spinarea căruia își câștigau existența și își întrețineau un stil de viață luxos  și plin de privilegii; se văd nevoiți să se salveze de ancheta poliției, sosită la locul petrecerii/sinuciderii să verifice un accident de mașină în care fusese implicat unul dintre invitați. Momentul este unul ce abundă în situații comice în care se pun singuri actorii poveștii.

Dintre cei doi ofițeri sosiți la fața locului remarcată se face femeia, o negresă extrem de simpatică (YO MAMA) ce se încadrează într-un tipar-clișeu al filmelor americane cu polițiști de culoare. Deși nu a avut foarte multe replici, fără prea multe cuvinte, ci doar interjecții – aha aha… a creat un rol ce a făcut sala să aplaude frenetic la apariția ei.

La spectacol am avut şansa să fiu în apropierea lui Radu Beligan, care în ciuda vârstei și a problemelor de sănătate avute în ultimele luni a fost atât de entuziasmat de prestația actorilor și de calitatea de excepție a spectacolului încât nu s-a mai putut abține și s-a ridicat să aplaude în timpul spectacolului ovaționându-i pe actori.

Oricât m-aș strădui să prezint acest spectacol, cuvintele mele sunt incapabile să vă prezinte realitatea și calitatea de excepție a spectacolului, așa că vă recomand sincer să vizionați piesa cu prima ocazie și să nu vă uitați prea mult la preț, oricum este prea mic pentru ceea ce veți primi. 

PRO sau CONTRA consumului de CANNABIS

Fraţilor de ceva vreme mă tot străduiesc să abordez un subiect, care pentru unii s-ar putea să fie mai sensibil, iar pentru alţii o să stârnească reacţii de genul: foarte tare frate. Este vorba despre legalizarea sau nu a anumitor plante, considerate droguri uşoare. O să mă axez pe un singur exemplu: cannabisul.

Mai toţi tinerii din ziua de astăzi îl cunosc mai degrabă sub denumirea de marijuana şi îl ţtiu doar ca drog recreaţional.

În fapt, planta de cannabis are cu mult mai  multe calităţi şi posibile întrebuinţări, de la posibilitatea folosirii fibrelor sale în industria textilă, până la folosirea seminţelor  şi extractelor din această plantă în medicină şi farmacie. Planta în sine a fost utilizată de cel puţin 10 000 de ani, existând numeroase izvoare istorice care să ateste acest lucru. Arealul acestei plante şi implicit al  utilizării sale este foarte vast, cuprinzând în întregime zona Euro-Asiatică, din Taiwan până în estul Europei, înclusiv pe teritoriul vechii Dacii.

Utilizările saleerau dintre cele mai diverse: în China şi India a fost folosită în medicină datorită proprietăţilor sale antiseptice şi calmante – utilizată în cazul durerilor de cap/dinţi, a spasmelor musculare şi în cazul tulburărilor digestive. Tot  pentru proprietăţile sale medicinale a fost utilizată încă din cele mai vechi timpuri şi în actualul teritoriu acorperit de popoarele musulmane din sud-vestul Asiei şi chiar Egiptul antic.

Pe teritoriul Asiei Mici (Turcia de astăzi) şi Tracia (inclusiv Dacia), cannabisul era utilizat de către şamani în timpul ritualurilor, existând şi un tip special de şamani care foloseau în mod deosebit proprietăţile psihotrope ale plantei de cannabis – kapnobatai – adică, cei care merg pe nori de fum. Se cunoaşte deja faptul că vechii daci consumau această plantă în timpul ritualurilor de invocare ale lui Zamolxis.

Dar cum vremea invocării vechilor zei a apus de ceva vreme, nu o să dau foarte multe detalii despre aceste lucruri, ci o să mai adaug  doar câteva detalii despre alte câteva utilizări ale cannabisului şi anume: fibrele sale au fost şi încă sunt utilizate în industria textilă – acum doar în cazul frânghiilor, iar seminţele sale încă mai sunt  folosite în crearea de uleiuri speciale şi în alimentaţia păsărilor, animalelor şi peştilor.

Proprietăţile sale curative şi analgeziceau fost folosite pe scară largă până la începutul secolului al XX-lea, când în America au apărut primele mişcări Neo-Protestante care susţineau scoaterea în ilegalitate şi interzicerea totală a plantelor şi substanţelor ale căror efecte secundare erau de natură psihotropă. Evident pe această listă s-a aflat şi planta de cannabis, care începuse să fie consumată şi în scop recreaţional – atât de tineri, cât şi de către membrii cercurilor din înalta societate. În urma acestor proteste ale grupurilor de factură religioasă Guvernul American a luat decizia de a interzice treptat aceste plante, iniţial printr-o taxare suplimentară şi prin reglementarea lor, iar mai apoi prin interzicerea toatală. În perioada războiului contra Japoniei, Guvernul American a suspendat legile de interzicere a cannabisului, când a constatat că poate folosi acest lucru în timpul deflagraţiei mondiale. Cu alte cuvinte – dacă ne ajută să câştigăm ceva îl legalizăm, dacă nu NU.

Pe scurt, demonizarea acestei plante a avut cauze în primul rând de natură religioasă, se cunoaşte deja faptul că mai toţi marii oameni de cultură, artiştii şi oamenii de ştiinţă au fost consumatori de plante sau substanţe cu efecte psihotrope – cannabis, opiu (din seminţede mac), absint (peliniţă) etc. Putem spune că plantele şi substanţele respective stimulează activitatea cerebrală, fie şi numai prin simplul fapt că te ajută să te deconectezi de realitate şi de stereotipuri – asta nu înseamnă că dacă le consumi, devi automat mai inteligent, că dacă eşti cretin planta nu te ajută să devi un filosof de anvergură, ci doar dacă ai ceva potenţial, el poate fi ajutat să iasă la iveală.

Şi pentru că tot am vorbit în nenumărate rânduri despre Biserică şi despre implicaţiile sale negative ce cauzează societăţii şi evoluţiei sale şi de această dată îi mai alocăm căteva puncte negative – în primul rând că a dus la interzicerea unor lucruri care ar putea aduce banii buni la PIB statului, îi ajută  pe oameni să se relaxeze şi interzice crearea unor noi tratamente eficiente, pentru tratarea unor efecţiuni şi  asta sub ce considerent: că nu este bine să gândim să avem bani, doar ei trebuie să beneficieze de aceste lucruri. Ei trebuie să aibăbani – că nu plătesc taxe şi ei trebuie să gândească  pentru noi, că noi nu suntem capabili.

Ar trebui să ne gândim la un lucru (este o întrebare pe care mi-o pun de ceva vreme şi la care încă nu am gâsit un răspuns, poate mă ajutaţi voi) – de ce toate culturile şi civilizaţiile planetei, din cele mai vechi timpuri se folosesc de substanţe si de plante cu efecte psihotrope?  Până în prezent nu am cunoştinţă de o astfel de cultură sau civilizaţie care să utilizeze aşa ceva. Şi atunci vine următoarea întrebare: de ce l-am interzice, mai ales că efectele lor nu sunt atât de nocive pe cât ni se spune (mă refer doar la plantele considerate în prezent droguri uşoare şi pot fi folosite şi la tratamente medicale) şi în plus pot aduce bani la bugetul statului fără a mai impozita bacşişul chelnerilor.

O să dau un exemplu, cazul Olandei, unde de ceva ani s-a legalizat cannabisul pentru consumul recreaţional – efectul? – scăderea numărului de consumatori de alte substanţe, mult mai periculoase gen: cocaina, amfetamina, etnobotanicele – şi în plus au venit mai mulţi bani la buget. În ţările unde consumul de cannabis este legal au un standard de viaţă mult peste medie, iar criminalitatea este mult mai scăzută, iar gradul de mulţumire al cetăţenilor faţă de viaţa lor este la cele mai înalte cote.

În final vă las pe voi să decideţi singuri care este soluţia (eu mi-am exprimat punctul de vedere), ascultând melodia

ANAF-ul, Bacşişul şi Biserica

Tot văd în ultima perioadă o campanie de vizibilitate a celor de la ANAF, prin care ne reaminteşte, cu orice prilej, că avem datoria de buni români, să ne plătim taxele, să cerem bon fiscal etc.

Poate într-o ţară normală o asfel de campanie nu se ducea sau nu era atât de enervantă, cel puţin pentru mine,  dar din discuţiile avute cu cunoscuţi cred că nu sunt  singurul în situaţia asta.

Ceea ce mă scoate din sărite efectiv nu este campania în sine şi mesajul ei, că este normal ca într-o ţara normală (ca doar la astea mă raportez), oamenii îşi plătesc taxele către stat, tocmai ca el să poată exista, dar la noi, în Românica, nivelul de taxare este îngrozitor de mare, ba chiar aş putea spune că este de-a dreptul sufocant. Şi este aşa numai pentru cei din păturile muncitoare, pentru cei care vor să facă şi altceva în viaţa lor, nu să stea să aştepte pomenile sociale sau campaniile electorale, dar care nu au avut şansa să fie în funcţii de conducere sau interlopi.

Ei bine, se pare că dacă  vrei să munceşti în ţara asta eşti aspru pedepsit şi eşti obligat să treci prin multe furci caudine. Odată regimul fiscal este înăbuşitor, pe de altă parte birocraţia şi funcţionarii besmetici sau chiar de  multe ori dobitoci de-a dreptul, care îţi râd în nas când îi întrebi câte ceva sau când te duci să achiţi taxele. Şi de parcă asta n-ar fi tot, mai vine şi situaţia aia când ai nevoie de ceva de la instituţiile statului – şcoală, spital, poliţie, judecătorie etc. pentru o hârtie, o ştampilă sau nişte amărâte de analize – acolo ESTE DEZASTRU. Dacă mai analizăm şi situaţia în care vrei să te duci să te relaxezi undeva – mare, munte- bătaia de joc este şi mai mare, că de, nu toţi avem elicoptere să nu ne pese de drumuri, cozi şi condiţii de rahat.

În situaţia asta mă văd îndreptăţit să mă întreb: de ce dracului trebuie să mai plătesc taxe şi impozite în ţara asta???? Doar ca să aibă ce să fure agaricii care conduc ţara asta demnă de lumea a treia? Doar ca să aibă de unde să dea pomenile electorale pentru cei care zac pur şi simplu pe marginea şanţului şi care în timpul alegerilor votează cu zece mâini tot pe cei care mă fură pe mine românul care-mi plătesc taxele?

Acum dacă mă duc la o cafea sau o bere cu prietenii sunt obligat să văd porcarii de afişe pe care stă scris un rahat de text în care ANAF-ul îmi reaminteşte că trebuie să cer bon fiscal şi că am datoria să cer bon şi pentru amărâtul ala de bacşişi pe care i-l las tpei care mă serveşte la masă, pentru că mi-a zâmbit? Ce-mi oferă statul în locul acestor taxe, ce le oferă statul barmanilor şi ospătăriţelor în schimbul acelui ciubuc pe care-l impozitează cu nesimţire, cu ce drept?

Cu alte cuvinte, după ce stau ca dobitocul să depun N-şpe declaraţii pe la financiar, stau la cozi să plătesc taxe, dau de cretini puşi în funcţii de conducere ale agenţiilor statului şi după ce mi s-a mai dus o altă zi din viaţă, vreau şi eu să mă relexez şi să uit de ziua de rahat de care am avut parte, pentru că am vrut să fiu un bun român (că parcă aşa apare în reclamele celor de la ANAF – făcute tot pe banii noştri), am parte tot de stres, pentru că ANAF-ul ţine să-mi amintească încă odată că am obligaţia ...

Cine a fost idiotul care a propus o astfel de măsură nu ştiu, dar cert este că nu face altceva decât să irite şi să te facă să doreşti să pleci cu prima ocazie din ţara asta – frumoasă, dar plină de dobitoci şi hoţi.

Aş dori să le dau o sugestie ăstora care susţin că: trebuie să avem mai mulţi bani la buget. Păi de ce să aveţi mai mulţi bani la buget, nu vă mai ajung banii pe care-i furaţi sau ce? Că oricum nu faceţi nimic altceva cu ei. Iar dacă aţi avut vreo revelaţie absurdă (pentru voi), şi aveţi în plan chiar să faceţi şi ceva pentru aştia care plătim taxe şi impozite – TAXAŢI BISERICA,  de ce popii să nu dea factură pentru serviciile pe care le prestează – nunţi, botezuri, înmormântări, de ce Biserica nu plăteşte taxe şi impozite aşa cum se întâmplă în ţările civilizate? Până şi în Cipru, tot ortodocşi, Biserica a donat statului jumătate din averile sale, PENTRU CA CIPRIOŢII SĂ NU SUFERE PREA TARE DIN CAUZA CRIZEI ŞI SĂ DEMONSTREZE CĂ BISERICA ESTE ALĂTURI DE POPOR.  Asta nu o să se întâmple la noi, pentru că cei care conduc instituţiile de cult sunt mână în mână cu mafioţii care conduc ţara şi evident îşi vor partea, mai ales că se implică şi în campaniile electorale – unde îi ridică în slăvi pe candidaţii jefuitori şi îi transformă chiar în icoane, le pictează chipurile pe pereţii bisericilor.

Ca să nu o mai tot lungesc, o să spun pe scurt ideea mea:  DACĂ VREŢI SĂ MĂ CONVINGEŢI CĂ DORIŢI BINELE ŢĂRII ŞI AL MEU ŞI DACĂ DORIŢI SĂ MAI PLĂTESC TAXE ÎN ACEST STAT – IMPOZITAŢI BISERICA!!!

Proiectele societăţii civile dezvoltate pe internet şi la TV

Ca să folosim o vorbă a olteanului – o făcui şi p’asta. Şi ca să fiu mai explicit – fusăi şi eu la TV şi nu oricum, tam nesam aşa, doar să apar pe undeva pe acolo, la o filmare obscură, ci chiar fusăi invitat la o emisiune, în calitate de Preşedinte al Asociaţiei Evolve – reprezentant al societăţii civile craiovene şi în calitate de blogger, că de, mai sunt şi blogger nu doar ONG-ist.

Am fost alături de o altă invitată, Mirela Coman, o colegă din blogosferă şi ea ONG-istă şi de moderatorul emisiunii – Mihai Firică, căruia îi mulţumesc şi pe această  cale, pentru invitaţie, nu de alta, dar poate mă mai invită – să mă vadă şi pe mine lumea J

Subiectele emisiunii, după cum probabil bănuiţi, au fost legate de blog/internet şi de proiectele în care suntem implicaţi şi cum le promovăm în online.

Deşi aveam impresia că o să mă bâlbâi, din cauza emoţiilor – că de, nu sunt toată ziuă pe la TV şi în emisiuni în direct, ei bine – emoţiile nu prea au fost sau au fost, dar insesizabile, deci nu m-am bâlbâit şi mi-am organizat destul de bine vorbele (cu o excepţie, dar vă las pe voi să o sesizaţi atunci cand o să pun înregistrarea pe blogg).

Eu am vorbit despre  câteva proiecte ale mele sau în care sunt  implicat ca specialist, pe lângă alte câteva idei şi păreri legate de ONG-uri, modul lor de promovare şi impactul pe care-l au asupra comunităţii.

După emisiune, Mihai ne-a prezentat şi culisele emisiunilor de la Digi 24 Craiova. 

Meciul secolului – Un Bullshit

Evident mă refer la meciul dintre Manny Pacquiao şi Floyd Mayweather.

Aşteptat ca sosirea lui Mesia pe pământ, acest Meci al Secolului, aşa cum a fost el promovat în media internaţională, a fost o dezamăgire pentru fani. Nu mă refer la fanii vreunuia dintre cei doi pugilişi, ci la fanii sportului în general şi la cei care savurează spectacolul oferit de sporturile de contact.

Sincer să fiu pot accepta show-ul făcul în jurul unui astfel de meci, în care s-au investit sute de milioane (undeva peste 200 de dolari), nu de alta, dar trebuie să-şi mai scoată pârleala şi ăştia care bagă banii în aşa ceva. Până la urmă şi ăsta este un tip de business.

Trecând peste datele legate de sumele colosale investite, Meciul Secolului pot spune că a fost un Mare Bullshit (dacă-mi permiteţi expresia).

De ce spun asta? – Păi, pe lângă faptul că a fost o dezamăgire, din punct de vedere sportiv, ambii sportivi au fost mult sub nivelul show-ului făcut în jurul lor. Dacă filipinezul a mai încercat câte ceva în timpul meciului, reuşind să-l pună în mare dificultate pe adversar, Mayweather a fost mai degrabă un sprinter ţinut pe ringul de box. A alergat în permanenţă, încercând să fugă de rivalul său, mai ales după ce a văzut că cele aproximativ 3 lovituri ale sale (cam atât a reuşit în cele 12 runde), nu au reuşit să-l pună la podea pe Pacquiao.

Strategia a fost una extrem de simplă, pentru american, dacă nu poţi să-ţi răpui adversarul (mult mai bun/ pe toate planurile), fugi – fugi dă-i cu coatele, încearcă să nu te mai pună pe corzi şi să-ţi arunce pumni în cap, chiar dacă ai tu  cea mai bună defensivă.

Aşa cum era de aşteptat (cel punţin aşa au spus loosseri de la PRO-TV), trebuia să câştige Mayweder, pentru că a părut mai proaspăt pe final şi pentru că PACQUIAO NU A REUŞIT SĂ AIBĂ ACELE SERII DE LOVITURI CU CARE ERAM OBIŞNUIŢI. Serios!!!!! Dacă nu reuşesc să arunc 66 de pumni pe repriză, aşa cum a făcut-o până acum filipinezul, merit să pierd meciul???

Ei bine – aşa s-a întâmplat cu Meciul Secolului – Un Bullshit. Unul a încercat să ducă o luptă în ring, iar celălalt a dus una în media – cu mult bling-bling, în care a dus în extaz cocalarii şi piţipoancele din întreaga lume – mai ales prin excentricităţile sale, prin cheltuielile cu nemiluita pe tot felul de nimicuri.

Am avut în această dimineaţă un meci -  cică de box – între doi indivizi total opuşi ca stil de viaţă, ca prestanţă în ring – între un sportiv total, cu o conduită ireproşabilă şi un show-man, un circar,  dar care întâmplător sau nu, a reuşit să strângă un număr de victorii şi să rămână neînvins şi după acest Meci al Secolului.

Ca să citez din clasicii în viaţă, foştii copii proşti din curtea şcolii, care-şi luau probabil bătaie şi de la fetiţele cu cinci ani mai mici decât ei – comentatorii sportivi de la PRO-TV, care n-au habar de sport-doar îl comentează – era de aşteptat să câştige show-man-ul, adică Mayweather.

Cum putea rămâne America fără campion la box, când la categoria grea, cea mai apreciată de către publicul american, ei nu mai au niciun campion de ani buni la niciuna dintre versiunile importante? Evident că dacă nu au unul, pot să-l fabrice. Şi asta au şi făcut. L-au adus pe unu în ring, care să reuşească să rămână în picioare după 12 runde şi care să încerce să facă circ cât de cât, pentru a-l putea prelucra şi transforma în campion mondial – ca să mai ia cât de cât din popularitatea lui Klitschko, care i-a lăsat pe americani fără centură importantă în box, la toate versiunile categoriei grea.

Sincer  vă spun că ceea ce s-a întâmplat în această dimineaţă în tentativa asta de meci de box – Meciul Secolului, este dăunător sportului în general şi de acum încolo o să vedem doar sportivi care în loc să practice sportul pe care se laudă că-l practică, o să înceapă să facă un circ de prost gust pentru a putea căştiga titlul suprem.

Cu alte cuvinte, în loc să avem un meci de box, o să avem un număr de circ, între doi moimuţoi puşi în ring care o să-şi ofere probabil bezele şi panseluţe, o să vină îmbrăcaţi în ştrasuri sclipitoare ca să ia ochii privitorilor dezamăgiţi, care aşteptau pumni şi o încleştare între doi sportivi, dar care acum primesc un spectacol de prost gust în care primează bling-bling-ul şi înjurăturile dinaintea meciului.

O să închei cu un mesaj pentru cei care conduc sportul şi pentru agaricii care savurează un astfel de spectacol demn de cocalari şi pitipoance – SPORTUL NU ESTE CIRC, SPORTUL, ÎN SPEŢĂ BOXUL, ESTE MULT MAI MULT DECÂT – UNII CARE-ŞI PUMNI ÎN CAP. Ştiu că unul ca Mayweather vinde mult mai bine, mai ales în America, decât unul ca Pacquiao care stă liniştit în banca lui în viaţa de zi cu zi, nu se afişază cu zeci de maimuţe siliconate, nu înjură – ba chiar zâmbeşte, nu aruncă cu banii pe toate rahaturi; dar dacă vreţi să aveţi un campion la box – oferiţi unul adevărat, că altfel veţi avea doar un circar cu titlul de campion mondial la box, dar care este o ruşine pentru sportul asta, d’asta boxul nu mai are atâţia fanii ca în anii lui Kasus Klay şi toţi s-au dus către UFC, MMA sau K1, pentru că pugiliştii au fost transformaţi din sportivi în circari.

Pentru cei care au impresia că sunt partinitor şi că sunt subiectiv când fac astfel de afirmaţii ca cele de mai sus, îi rog să asculte reacţia publicului când a fost declarat căştigător Mayweather, într-o sală în care erau mai mulţi susţinători ai lui, decât cei ai filipinezului – publicul care este consumator de spectacole sportive, mai ales al sporturilor de contact ştie să aprecieze un spectacol sportiv şi taxează circarii şi mătrăşelile.