CĂSĂTORIA PERFECTĂ

Montaigne, filosof francez din secolul al XVI-lea care a făcut în Eseuri dovada unui scepticism tolerant și moderat, considera că nu există în epoca sa o instituție mai bună decât cea a căsătoriei, deși, e drept, își nuanța afirmația spunând că alegerea partenerului trebuia făcută totdeauna după criterii raționale și nu lăsându-se purtat de pasiuni. În ciuda faptului că sunt atâția cei care se plâng de viața lor conjugală, este imposibil să ne dispensăm de această instituție. Concluzia sa a fost următoarea: cu cât căsătoriile se întâmplă la fel ca și cu coliviile: păsările aflate în afara lor caută cu disperare să intre, iar cele care se află înăuntru caută tot cu atâta disperare să iasă.

O altă afirmație a lui, demnă de notat a fost: căsătoria perfectă ar fi cea între o oarbă și un surd.

Pedro Gonzales Calero – FILOSOFIA PENTRU BUFONI

Încercarea de a „se trezii din somn” a românilor

Deşi pare paradoxal, avem un imn naţional, Deşteaptă-te, române!,  ne-a trebuit aproximativ un sfert de secol să dăm măcar impresia că înţelegem mesajul şi că dorim să ne trezim din amorţeala şi din letargia în care ne-am afundat în perioada comunistă.

Şi totuşi se pare că a venit şi această vreme, în care românii vor să fie trataţi şi priviţi altfel, atât de către conducătorii lor, cât şi în exteriorul graniţelor.  Un prim semn major în acest sens a fost dat în noiembrie 2014, când prezenţa la vot a fost mult peste estimări. Cel mai important este că diferenţa a fost făcută de către categoriile sociale cel mai puţin implicate până în acel moment în viaţa publică, categorii cel mai afectate de măsurile şi indiferenţa politrucilor. A fost un fel de răbufnire de orgoliu a acestor oameni, care au dat semnalul schimbării, reuşind să arunce în aer previziunile şi estimările privind rezultatele alegerilor, trăgând o palmă serioasă întregii clase politice. Şocul a fost atât de mare încât efectele au început să se vadă începând cu a doua zi de după alegeri.

Cerinţele tinerilor ieşiţi în stradă, printre care m-am numărat, de a fi respinsă legea amnistiei şi graţierii (aşa cum esta ea cunoscută publicului larg), susţinerea DNA – principalul instrument de luptă împotriva corupţiei şi singurul care şi-a făcut simţită prezenţa prin deciziile şi condamnările făcute şi cel mai important – apărarea dreptului cetăţenilor din afara graniţelor ţării de a vota; drept ce le fusese încălcat (cu bună ştiinţă zic eu), de către organizatorii alegerilor, care susţinau un alt candidat, cel al sistemului.

Semnalul dat de către societatea civilă, nou formată şi neaservită sistemului, formată în principal din oameni independenţi financiar, de antreprenori sau din tineri şcoliţi, a fost unul extrem de puternic, care arată că românii doresc şi altceva decât vorbe goale şi măsuri luate pe picior, care nu fac altceva decât să apere interesele personale ale clicii politrucilor transpartinici.

Rămâne de văzut cât va dura această stare şi presiune publică asupra clasei politice, de a forţa schimbarea – schimbarea în bine, prin luarea unor măsuri care să apere în primul rând interesele naţiunii şi mai puţin pe cele ale clicilor şi clanurilor din politichia românească. Cu toate că evenimentele din noiembrie 2014 au produs efecte imediat – prin respingerea legii amnistiei şi graţierii (care prevedea scoaterea din puşcărie a politicienilor condamnaţi pentru fapte de corupţie), prin retragerea imunităţii mai multor politicieni şi încuvinţarea urmăririi penale a acestora; în ultima vreme observăm că s-a cam aşternut tăcerea peste subiectele de interes naţional, rămase nerezolvate de multă vreme: reformarea sistemului de taxe şi impozite, a sistemului sanitar şi de învăţământ, ca să nu mai vorbim de altele mult mai complicate, cum ar fi sistemul naţional de apărare sau continuarea reformelor din justiţie. Evident că se încearcă să se adoarmă, iarăşi, populaţia, pentru că interesele clicilor de politruci să primeze. De aceea este extrem de important cum vom reacţiona în continuare, noi ca oameni de rând, şi sum vom şti să ne luptăm pentru drepturile şi libertăţile noastre şi cum vom şti să le băgăm, iarăşi, gimpele în coaste conducătorilor acestei ţări. Cu alte cuvinte: trebuie să înţelegem că lupta trebuie să continue, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche că lucrurile vor merge de le sine către ceea ce ne dorim cu toţii. Ceea ce s-a întâmplat în noiembrie a fost doar primul pas, doar prima bătălie câştigată, dar mai este mult până la posibila câştigare a luptei şi înlăturarea grupurilor de interese obscure.

Dacă este să analizăm cele 100 de previziuni pentru anul2015, dacă este să observăm puţin mai atent contextul internaţional în care ne aflăm, chiar dacă cele două articole postate anterior Încodareamuşchilor de către Federaţia Rusă şi Crizele fărăsfârşit din Europa, la o primă vedere nu par foarte optimiste, în realitate ele ne arată cu exactitate drumul pe care trebuie să-l urmăm pentru a avea un viitor mult mai bun şi pentru a le putea oferii generaţiilor viitoare o şansă în plus faţă de cea pe care noi am avut-o. Orice criză reprizintă o oportunitate, pentru cei care ştiu să profite de ea. Tot ceea ce va trebui să facem este să ne concentrăm şi mai mult pe reformele începute, pe accelerarea lor şi pe investirea de resurse suplimentare pentru realizarea lor şi continuarea pe drumul către integrarea deplină în Uniunea Europeană şi consolidarea parteneriatelor strategice cu NATO, UE şi USA.

Evident că aceste lucruri nu sunt simple şi nu se pot realiza fără efortul colectiv al întregii naţiuni – cu tot cu clasa politică (nu neapărat cea actuală, ci eventual una reformată la rându-i), pentru că orice altă cale nu ne va aduce schimbările mult aşteptate, ci doar reîntoarcerea la situaţia din anii ’90, când haosul şi anomia socială erau cuvintele care defineau realitatea românească.

Până când ne vom vedea îndeplinite speranţele şi aşteptările, trebuie să credem cu ardoare în ele, să luptăm pentru ele şi să avem răbdare, pentru că viitorul poate suna bine pentru România.