24 IANUARIE - ZIUA VINULUI

Discutam acum câteva zile cu un prieten care a aflat că în Republica Moldova există un calendar de sărbători dedicate vinului. După cum știți, frații de peste Prut sunt experți în vinuri de calitate. Dar acum nu voi vorbi despre vinurile lor, ci despre ale noastre, care din punctul meu de vedere sunt printre cele mai bune din lume. Citisem un articol acum câteva săptămâni care punea România în top 13 mari producători de vin la nivelmondial. Poate acest loc nu vă spune multe, dar trebuie să luăm în calcul și faptul că după 1990, România a pierdut ha. întregi de viță de vie, oamenii abandonându-le. A fost o perioadă dificilă pentru agricultura românească per ansamblu, dar în ultimii ani pare să se producă un reviriment în sectorul agricol și mai ales în cel viticol. În ultimii ani suprafața viticolă a țării a crescut simțitor, putem doar să ne uităm în magazine și să observăm cum crește numărul de mărci românești din acest domeniu.

Și cum România are o tradiție milenară în domeniul vinului mi se pare oarecum nefiresc ca tocmai la noi să nu existe nicio sărbătoare dedicată acestei licori a zeilor, așa cum era considerată în mitologie. Din discuțiile avute cu cei pe care-i cunosc și care sunt mari amatori de vin, am decis să venim fiecare cu cel puțin o propunere în ceea ce privește Sărbătoarea Vinului. Nu dorim să existe o singură zi a vinului, pentru că ar fi foarte dificil să găsim una și mai ales să reușim  să onorăm și să degustăm varietatea mare de astfel de produse. Având în vedere circumstanțele, am hotărât să construim un calendar de astfel de sărbători care să ne aducă laolaltă în fața unui pahar de vin, la o socializare și la dezbateri aprinse pe te miri ce subiecte – pentru că, nu-i așa, vinul este un pretext de sărbătoare continuă.

Nu trebuie să uităm că, așa cum zicea o vorbă din bătrâni – într-un pahar cu vin se regăsește mai multă gândire și filosofie decât în toate cărțile lumii.

Putem face o scurtă incursiune în istorie și în artă și să ne gândim la toți marii filosofi ai lumii și la marii artiști, cu toții au fost pasionați de vin – asta dacă nu apelau la opiu pentru a putea crea. Dar cum noi nu ne mai gândim la această substanță obținută din maci, fiind ilegală, ne putem relaxa și socializa în fața unui pahar de vin și poate, cine știe, putem să ajungem mari gânditori ai României sau ai lumii, nu putem ști de unde sare iepurele și ce mare analist sau inventator poate zace în noi fără să-i oferim posibilitatea de evadare.

Și pentru că tot vorbeam de o zi a vinului, iar majoritatea s-ar gândi probabil la o zi a recoltei strugurilor sau a cepului dat butoaielor, am decis să vin cu o variantă mai atipică, sper.

 Cred că o zi de 24 ianuarie pentru celebrarea vinului – Negru de Drăgășani ar fi excelentă. În primul rând este vinul acesta este preferatul meu din gama celor de la VinArte și din câte știu, este soiul de vin românesc cu rădăcinile cele mai adânci în istoria milenară a vinului de pe aceste meleaguri. Data nu este întâmplătoare, este ziua în care s-a făcut primul pas pentru reîntregirea neamului românesc – unirea celor două principate române, Moldova și Țara Românească în 1859. Vinul ales de mine este unul foarte asemănător descrierilor antice ale vinurilor dacice – viguroase, pline de tanin, iar singurele persoane care îl pot bea sunt cei de pe aceste meleaguri.

Evident că acum vinurile nu mai sunt chiar atât de dure, ci mai soft, mai delicate puțin, dar încă mai putem găsi ceva care le semene celor din vechime. Negru de Drăgășani, vinul propus de mine pentru a fi celebrat se îmbină excelent cu un aliment foarte drag românilor, mai ales în perioadele de iarnă cumplit de geroasă – slănina sau slănina afumată, alături de brânzeturi autentice și eventual un pic de ceapă.

SĂ RÂDEM CU/DE DIOGENE

Citind de-a lungul timpului și ceva filozofie, am dat peste câteva povestioare pline de tâlc pe care o să vi le împărtășesc. Ele îl au ca protagonist pe Diogene, iar dacă ne aruncăm un ochi peste ele ne putem da seama cu ușurință de faptul că acesta semăna foarte mult ca fel de a fi cu Woody Allen J

Siguranța din dreptul țintei

Odată Diogene se uita la antrenamentul  de tir al unui arcaș care nu nimerea nici o țintă. Dându-și seama de lipsa de pricepere a trăgătorului, Diogene s-a dus și s-a așezat în dreptul țintei.

-        Pleacă de acolo sau vei fi rănit, l-a luat la rost arcașul.

-        Dimpotrivă, ținând seama de cât de prost tragi, este singurul loc în care mă simt în siguranță, a replicat Diogene.

O inscripție de autoexcludere

Un bărbat care era cunoscut în Atena pentru faptele sale rele a gravat pe un lintou al casei sale un aforism care spunea: Nici un rău să nu pătrundă aici. Aflând asta, Diogene a comentat:

-        Și unde va dormi acum stăpânul casei?

Cea mai potrivită oră pentru masă

Întrebat odată care era ora cea mai potrivită pentru a mânca, Diogene a răspuns:

-        Dacă ești bogat, când dorești, dacă ești sărac, când poți.

Baia jegoasă

S-a dus Diogene la o baie pentru a avea o înfățișare decentă, dar observând cât de murdară era cada, l-a întrebat pe proprietar:

-        Cei care se îmbăiază aici unde se spală după aceea?

Seara pietrelor, ziua tatălui

Văzând că fiul unei prostituate se distra aruncând cu pietre în oameni, Diogene i-a strigat:

-        Băiete, nu da cu pietre în necunoscuți, că poate îl lovești pe tatăl tău. (aviz amatorilorJ)

Un anunț tardiv

Unuia care l-a lovit fără să vrea cu o bucată de lemn pe care o căra și care i-a spus apoi: fii atent!, Diogene i-a replicat:

-        De ce îmi spui asta? Ai de gând să mă mai lovești odată?

Vinderea lui Diogene

Diogene a fost făcut prizonier și scos la vânzare ca sclav. Când crainicul l-a întrebat ce știa să facă, el a răspuns:

-        Știu să poruncesc. Vezi dacă vrea cineva un stăpân.

UN WEEK-END PE MĂSURA REALIZĂRILOR LUI DIOGENE SĂ AVEȚI!

Pedro Gonzales Calero – FILOSOFIA PENTRU BUFONI

FILOSOFI, CREȘTINI ȘI IDIOȚI

Pico della Mirandola a fost un  filosof italian din Renaștere, care s-a distins prin înțelepciunea sa și prin memoria sa prodigioasă. Încă din copilărie a atras atenția prin precocitatea cunoștințelor acumulate. Odată, pe când era doar un copil, Pico a făcut o demonstrație de talent în fața mai multor persoane care asistau la o reuniune, iar un cardinal, care era și el de față, a comentat cu malițiozitate că toți copiii minune devin idioți când ajung adulți. Pico nu și-a înghițit vorba și a spus:

-        Într-adevăr, se vede că Eminența Voastră a fost un copil minune.

Dacă vrem să fim puțin realiști, dacă ne gândim la nivelul intelectual al reprezentanților Bisericii, încă din cele mai vechi timpuri ei s-au crezut mult peste nivelul omului de rând – atât intelectual, cât și al legăturii cu Dumnezeu. În realitate ei doar s-au crezut acolo sus, eventual alături de Dumnezeu Tatăl, când de fapt ei erau lângă Scaraoschi – plini de invidie, avari și avizi de putere, dar mai ales complotiști.

Un alt caz, de om geniu, care a fost atacat de către Înalții Prelați, a fost Machiavelli. El a îndeplinit timp de mai mulți ani funcția de secretar al Cancelariei din Florența, ceea ce i-a permis să-l cunoască, printre alții, pe Cesare Borgia. Tocmai nedisimulata sa admirație arătată acestui personaj tulbure a ajuns să fie poreclit majordomul diavolului.

Mulțumită intensei sale activități diplomatice, Machiavelli a cunoscut secretele vieții politice, în care, conform opiniei sale, predominau manipularea și înșelăciunea. A dezvoltat în cele din urmă o filozofie politică cu trăsături realiste, care ridică în slăvi rațiunea de stat, întrucât pentru orice om de stat singurul lucru important este să-și păstreze puterea și să mențină ordinea. Principele trebuie să fie înainte de toate un strateg care știe să-și calculeze acțiunile în vederea singurului rezultat care îl interesează: succesul. Prin urmare, scopul scuză mijloacele.

Având o viziune atât de lipsită de ocolișuri și pesimistă asupra politicii și condiției umane, nu este de mirare că circulă următoarea legendă în jurul morții sale: se spune că, de acum bolnav și cu puțin timp înainte de a muri, Machiavelli a visat că murise. În visul său a avut acces la viziunea paradisului și a infernului. În paradis se aflau cei înfometați, cei blânzi și cei săraci cu duhul, în timp ce infernul era plin de filosofi, libertini și oameni de stat. Când Machiavelli a povestit despre ciudatul său vis, cineva l-a întrebat unde prefera el să-și petreacă veșnicia. Machiavelli a răspuns:

-        Fără nicio îndoială, prefer compania papilor, principilor și regilor, decât pe cea a călugărilor, cerșetorilor și apostolilor.

Pedro Gonzales Calero – FILOSOFIA PENTRU BUFONI

CĂSĂTORIA PERFECTĂ

Montaigne, filosof francez din secolul al XVI-lea care a făcut în Eseuri dovada unui scepticism tolerant și moderat, considera că nu există în epoca sa o instituție mai bună decât cea a căsătoriei, deși, e drept, își nuanța afirmația spunând că alegerea partenerului trebuia făcută totdeauna după criterii raționale și nu lăsându-se purtat de pasiuni. În ciuda faptului că sunt atâția cei care se plâng de viața lor conjugală, este imposibil să ne dispensăm de această instituție. Concluzia sa a fost următoarea: cu cât căsătoriile se întâmplă la fel ca și cu coliviile: păsările aflate în afara lor caută cu disperare să intre, iar cele care se află înăuntru caută tot cu atâta disperare să iasă.

O altă afirmație a lui, demnă de notat a fost: căsătoria perfectă ar fi cea între o oarbă și un surd.

Pedro Gonzales Calero – FILOSOFIA PENTRU BUFONI

CITATUL ZILEI - UN CAR ÎȚI TRECE PRIN GURĂ

Lui Crisip îi plăcea să se joace cu argumentele logice și chiar cu sofismele. El este considerat autorul unor faimoase sofisme, precum cel al încornoratului sau cel al carului, care sună astfel:

Ceea ce spui îți trece prin gură,
dar tu spui car;
deci un car îți trece prin gură.

Mergând pe același principiu, m-am tot gândit: dacă cele spuse de Crisip sunt adevărate, oare ce le trece prin gură celor care au ticuri verbale și folosesc organele genitale drept semne de punctuație sau celor care înjură mai tot timpul?!

Evident, răspunsul îl știm cu toții.

Pedro Gonzales Calero – FILOSOFIA PENTRU BUFONI