Crizele fără sfârşit din Europa

Deşi criza economică globală a trecut se pare că Europa încă se mai zbate în incertitudini şi crize de tot soiul. Asta o arată şi evenimentele petrecute în anul 2014 şi care se pare că vor continua şi în 2015.

Anul 2014 a fost marcat printre altele de două referendumuri publice (cel din Ucraina legat de trecerea peninsulei Crimea la Federaţia Rusă nu îl iau în considerare din motive foarte clare – evenimentele petrecute anterior, precum şi cele care au succedat, lasă serioase semne de întrebare privind corectitudinea sa), privind scindarea unor ţări, ruperea unor teritorii de ţara mamă. Cu toate că ambele au fost fără efectele scontate de către iniţiatorii lor, ele arată o tendinţă clară a separatismului în întregul continent, pe criterii, în  special legate de apartenenţa etnică.

În întreaga Uniune Europeană, pentru că doar la ea voi face referire, există o serie de tensiuni, legate de dorinţa unor lideri locali de rupe bucăţi din diferite ţări, pe care să le controleze deplin. Pe lângă cele două situaţii la care am făcut referire anterior, (referendumurile din Scoţia şi Catalunia), în europa sunt presărate o serie de conflicte care au ca fundament argumente asemănătoare – autodeterminarea unor regiuni. Cu alte cuvinte, crearea unor state noi din vechile regiuni ale unor ţări. Astfel de conflicte mocnite sunt şi în alte state, cum ar fi Italia – cu Tirolul de Sud, Sicilia şi Latium; Franţa cu Corsica şi Bretania; Belgia cu Flandra şi Valonia; Spania cu Catalunia şi Ţara Bascilor; aici am putea pune şi România cu aşa-zisul Ţinut Secuiesc.

Aceste conflicteîşi au baza în nemulţumirile oamenilor legate de problemele economice cu care se confruntă şi în lipsa unor viziuni pe termen lung ale liderilor naţionali şi locali. În lipsa unor viziuni reale, care să ducă la propăşire, sunt inventate tot felul de astfel de conflicte, care sunt alimentate artificial de către principalii beneficiari de pe urma consecinţelor acestor fricţiuni – liderii formali regionali.

Niciunul dintre aceste teritorii separatiste (ca să folosim un  astfel de termen mult uzitat în presă), nu se va putea guverna singur, fără ajutor extern solid (ne referim la un tip de guvernare care să aducă bunăstare şi progres).

           Şi de ce se merge în continuare pe aţâţarea acestor conflicte, dacă ele nu aduc  bunăstare cetăţenilor? Pentru că ele aduc profit celor care le provoacă, şi odată cu acesta şi putere; oricunde există un conflict-o criză va exista cineva care să exploateze această situaţie şi să fie beneficiarul direct.

Evident că oamenilor de rând nu li se spun lucrurile în faţă, ci li se aruncă tot felul de argumente, care mai decare mai alambicate, în ideea că acestea vor găsi adepţi care vor susţine cauza, fără ca beneficiarii să  împartă din câştig.

Pentru a putea înţelege mai bine situaţia, o să luăm un  exemplu, oarecare, pe care să-l analizăm în câteva cuvinte. Să luăm spre analiză, Ţinutul Secuiesc/ România. Principalii susţinători ai autonomiei/ sau chiar a independenţei acestui teritoriu sunt liderii maghiari, care argumentează demersul lor prin faptul că în zonă există o majoritate care la nivel naţional este o minoritate, care foloseşte altă limbă. În ultima perioadă aceşti aşa-zis lideri, au încercat să arunce şi argumente economice, dar care au picat repede unei analize ceva mai riguroase şi au fost abandonate pe parcurs. În primul rând acestă regiune este slab dezvoltată economic, are o infrastructură precară şi nu ar putea supravieţui unei ruperi de Bucureşti. Celălalt argument, legat de limbă şi cultură este unul real, dar care s-a datorat în primul rând liderilor locali care au încurajat populaţia să refuze să înveţe limba română şi astfel i-a forţat pe cetăţenii Ţinutului Secuiesc să se izoleze de restul cetăţenilor ţării din pricina neînţelegrii limbii. Oricum ar fi, o autonomie sporită sau obţinerea independenţei acestei zone nu va duce decât la afundarea economică a zonei, situaţie în care cel mai mult vor avea de suferit cetăţenii de rând. Situaţii asemănătoare sunt şi în celelalte cazuri din Europa.

Ignoranţa liderilor naţionali şi europeni în ceea ce priveşte rezolvarea acestor probleme separatiste, nu face altceva decât să lase focul să ardă mocnit. Foc care macină continuu şi care poate izbucnii oricând într-un incendiu mistuitor. A ignora o criză, nu face altceva decât să creeze premisele unei crize extinse.

O altă problemă acută a Europei este legată de faptul că multe state încă se mai luptă cu criza economică şi asta datorită liderilor populişti care au amânat sau au refuzat să ia măsurile necesare salvării. Cu toţii au crezut că această situaţie se va rezolva de la sine, fără să facă eforturi şi să ia masuri nepopulare, care i-ar fi dus la pierderea puterii.

Şi totuşi problema nu ar fi chiar atât de grea dacă ar fi fost vorba de state mici, cu pondere nesemnificativă în bugetul Uniunii. Dar dacă este să privim peste lista acestor state, care încă se mai luptă să iasă din criză, situaţia devine chiar dramatică: Italia, Spania şi mai ales Grecia; Portugalia, Irlanda şi România au reuşit să iasă cu greu din  recensiune, dar la orice seism economic riscă să reintre în categoria junk. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că nici al doilea motor economic european nu se simte prea bine, Franţa, iar principalul motor, Germania, începe să dea semne de oboseală, situaţia devine cu adevărat dramatică.

Nu poţi avea pretenţia să poţi zbura cu un avion ale cărui motoare nu funcţionează.

Dacă nu se vor lua măsuri drastice şi într-un timp cât mai scurt, situaţia se va agrava şi va tinde să degenereze în haos. Situaţia este cu atât mai complicată cu cât Rusia începe să-şi arate muşchii şi va începe să emită din ce în ce mai multe pretenţii, şi va juca dur, extrem de dur, încercând să muşte cât mai adânc din animalul rănit – Uniunea Europeană.

Tinutul Secuiesc şi Extremiştii

Fraţilor, tot văd de câţiva ani pe toate canalele media şi newmedia ştiri despre Ţinutul Secuiesc, argumente pro şi contra. Însă zilele trecute am vazut o ştire despre nişte indivizi, exemplare ale acestei rase, din păcate, care s-au dus pe nu-ştiu ce coclauri să vopsească nişte borne din culorile României în cele ale statului vecin, Ungaria.

Sincer nu aş fi vrut să scriu despre acest subiect, pentru că indivizii ăia chiar nu merită atenţie şi cu atât mai puţin respect. Dar, din păcate o spun, nu este un caz singular în care o serie de strofocaţi pe viaţă, încearcă să aţâţe spiritele în ambele tabere. Evident, cei mai incriminaţi, şi pe bună dreptate, sunt etnicii maghiari care încearcă prin diferite acţiuni tembele să arate că ei sunt miezul din dodoaşcă, iar la fel de evident, de acuzat sunt şi cei care susţin şi partea cealaltă, a românismului, dar care o fac cu mult prea mult exces de zel şi de cele mai multe ori neavizaţi, reuşind să facă mai mult rău decât bine.

În primul rând, etnicii maghiari ar trebui să perceapă odată pentru totdeauna că: trăiesc în România, şi cu asta basta.  Ar trebui să caşte mai bine ochii în ce lume trăiesc, Uniunea Europeană nu ar trebui să fie pusă problema cu apărarea drepturilor minorităţilor etnice, tâmpenii ordinare. România, pentru cine nu ştie, a fost dată ca exemplu de bune practici, la nivel european şi chiar mondial, în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor etnice şi culturale. Să vi într-o astfel de ţară, care în ciuda multor defecte, are una dintre cele mai bune legislaţii în domeniu, iar tu să vi să spui că nu ai drepturi că bla bla, nu poţi să fi decât oligofren sau să ai interese ascunse, iar în cazul asta vei fi acuzat de acte extrem de grave în ceea ce priveşte respectarea legilor şi constituţiei (aici m-am abţinut să nu fac o descriere mult mai dură a acestor indivizi).

Pe scurt, pot spune că: cine nu recunoaşte cetăţenia română, deşi o poartă şi luptă împotriva unui stat naţional, unitar, indivizibil recunoscut ca atare la nivel mondial de către toate statele lumii, chiar şi de către Ungaria şi mai mult chiar şi de către ţările bananiere – nu se poate numi decât handicapat mintal sau bozgor.  Ultimul termen le este atribuit chiar de către cetăţenii din Ungaria, nu imi aparţine de drept, dar este perfect justificat. Termenul în magiară înseamnă – ungur fără ţară sau trădător de neam. De ce cred că este perfect justificat acest termen: pentru că că ei nu recunosc acest stat, aşa cum este el definit în consţituţia lui.

Nu am nimic împotriva ungurilor, fie ei şi din Transilvania, care recunosc România şi care stau în banca lor, deşi, ca să-l parafrazez pe un amic: frate, eu sunt român, dar simt ungureşte. Tot respectul pentru astfel de oameni, nu decizi unde vrei să te naşti, dar poţi alegemai departe în viaţă ce cale urmezi.

Nu este posibil să te duci în Ungaria, iar ăia să se străduiască să te salute în română, deşi nu au nicio treabă cu această limbă, iar cele doua judeţe dacă te duci în magazin sau pe stradă să ridice din umeri că nu înţeleg limba naţională (experienţa asta am trăit-o acum câţiva ani, nu vorbesc din poveşti).  

Frate, dacă nu-ţi place în România, nu te simţi în largul tău aici, eşti liber să pleci unde vrei, nu te ţine nimeni cu forţa, dar dacă decizi să rămâi aici respectă-i pe cei din jurul tău şi legile astea. Nu te obligă nimeni să-i pui copilului tău ce nume vrei, să te rogi cui vrei, să vorbeşti ce limbă vrei in familia ta, să ai ce tradiţii vrei, să sărbătoreşti ce zi naţională vrei, dar omule nu înjura ţara în care trăieşti şi nu declari ca zi de doliu naţional, Ziua Naţională a României. Pentru că în caz contrar eşti exact ca în definiţiile date mai sus: handicapat sau bozgor.

Ar trebui să ne gândim la ce fac nemţii din Alsacia sau Lorena sau bascii din sudul Franţei, eventual să-i luăm ca exemplu de conduită civică a unor oameni de o etnie aflaţi pe teritoriul altei ţări nu din voia lor ci că aşa sau împărţit graniţele, dar asta nu-i împiedică să recunoască statul adoptiv şi să-l respecte.

Încă odată afirm faptul că, nu ar trebui să se simtă ofensaţi cei de etnie maghiară, ci doar acea categorie, extrem de vocală şi agresivă, care luptă împotriva simbolurilor naţionale şi împotriva statului român.

Şi ar mai fi de adăugat şi câteva elemente, extrem de interesante, dar care o să fie dezbătute în postări ulterioare; majoritatea celor care sunt vocali la adresa României, înjură tot ce este românesc fac parte din acea formaţiune extremistă Jobbik, denigrată peste tot în Europa pentru legăturile pe care le-ar avea cu Federaţia Rusă şi cu Iranul. Sunt din ce în ce mai multe dovezi care leagă această formaţiune de agitatori de lumea înapoiată a Asiei, din care vin tot felul de ameninţări teroriste. Dacă dorim să trăim cu astfel de ameninţări, să ne uităm ce a făcut Rusia pe unde a călcat, aveam exemplul recent al Ucrainei, dar şi al altor state limitrofe acestui colos.

Trebuie să înţelegem că dacă sunt reale aceste acuzaţii, de finanţare a acestor indivizi de către Federaţia Rusă, înseamnă că aceasta urmăreşte destabilizarea zonei de est a Europei, iar un stat instabil este unul vulnerabil. Dar astea sunt subiecte mult prea importante pentru a fi dezbatute în acest articol, ci doar amintite şi privite ca atare.

Că să închei acest articol cu o concluzie, pot spune că cei care susţin acte deviante la adresa României, aflaţi pe teritoriul acestei ţări, cât şi în afara, îşi merită pe deplin toate invectivele aduse lor şi chiar mai mult. Iar cetăţenii români, dar altă etnie, dar care respectă bunul simţ şi pe ceilalţi concetăţeni să nu se simtă ofensaţi, ci ar trebui să ia măsuri împotriva semenilor care o iau pe arătură.