Deşi susţineam în articole precendente că anul 2015 poate reprezenta
anul ieşirii din amorţeală a României, se pare că sunt păreri şi nu puţine,
care susţin contrariul.
Nu este vorba că
argumentele aduse de mine anterior nu ar fi corecte sau superficiale, ci doar
că ele ar putea fi anulate de altele mult mai puternice ca efecte. Ar fi două
principale contra-argumente, a ceea ce susţineam cu ceva timp în urmă: posibila
criză economică globală ce va putea apărea din 2015 şi lipsa unor măsuri
solide, sustenabile de către mediul politic românesc.
În ceea ce priveşte
primul punct, legat de posibila criză
globală din 2015, ea are ca principale fundamente jocurile geo-strategice ale
marilor puteri, Federaţia Rusă şi USA, iar pe de altă parte lipsa unor politici
şi reforme dure la nivel european.
Cunoaştem cu toţii
prezentul conflict dintre lumea occidentală şi blocul est-european – Federaţia Rusă
în special şi nou creata Uniune Euroasiatică. Acest conflict a dus la impunerea
unor restricţii, de către ambele tabere, menite să submineze acţiunile economice ale
adversarilor. Deşi public se pune accentul pe faptul că Rusia a resimţit şocul
cel mai puternic, în realitate, jocurile
acestea de-a şoarecele şi pisica, au afectat, aproape în proporţii egale,
ambele tabere, ceea ce a adus la crearea premiselor pentru apariţia unei noi
crize financiare la nivel global, mult mai
puternice decât cea din 2007. Un astfel de semn prevestitor este prăbuşirea în gol a preţului petrolului.
În fapt semnele sunt mult mai numeroase şi evidente,
dar pe care nu o să le expun, ci vă pot lăsa să le consultaţi fiecare în parte.
În ceea ce priveşte
lipsa reformelor din statele Uniunii Europene, este la fel de evident că nu s-a
făcut mai nimic la nivel macro, ci conducătorii
majorităţii statelor au aşteptat să treacă de la sine criza economică
începută în 2007, simulând doar o implicare reală în rezolvarea problemelor de
fond şi de structură, care au cauzat implozia
economică.
În privinţa
României, lucrurile sunt oarecum în cursul european, ne prefacem că facem
reforme, că restructurăm şi că revoluţionăm economia şi o putem pe roate, iar
în realitate mergem pe aceleaşi principii arhaice şi falimentare pe care le-a
implementat timp de 25 de ani. Reformele care se anunţau în domeniul sănătăţii,
învăţământului sau fiscalităţii sunt în continuare în stand-by, iar recent pe
ordinea de zi sunt aruncate o serie de alte subiecte: strategia de securitate,
de infrastructură etc.
Nu zic că acestea
nu sunt importante, ci doar că reformele
la noi se fac doar pe hârtie în cel mai bun caz, dacă nu cumva doar din vorbă.
În loc să le ia pe
rând, dacă nu au resurse pentru a le face pe toate odată, şi să le ducă până la
capăt, de fiecare dată le cârpim pe cele anterioare şi nu facem altceva decât
să punem în cârca generaţiilor viitoare neputinţa şi delăsarea noastră.
În prezent,
actualii guvernanţi se laudă cu performaţele
economice ale măsurilor lor, de genul: inflaţia anuală de 0,83%, cu
deficitul în limitele stabilite la nivel european, creşterea economică de 1,8%
(după unele analize). Toţi aceşti indicatori i-au făcut pe politrucii de la
guvernare să ia măsuri populiste în 2014, an cu două rânduri de alegeri, ceea
ce a făcut ca deficitul să crească şi creşterea economică să scadă comparativ
cu capacitatea reală.
Deşi o inflaţie sub-unitară
poate părea un semn bun, mai ales dacă o comparăm cu din 1993 când se apropia
de 300%, în realitate nu este aşa. BNR-ul se vede pus în situaţia de a lupta
acum cu deflaţia (inversul inflaţiei), după ce aproape un sfert de veac s-a
luptat să ţină preţurile cât de cât stabile.
O inflaţie mică, de
genul celei din România din 2014, este semnul unei depresiuni economice ce
anunţă o posibilă contractare bruscă a economiei – pe scurt – criză economică. Economiştii
susţin că deflaţia este mult mai perversă şi mai periculoasă decât inflaţia
mare.
Dacă atunci când
este inflaţie, cumpărătorii se înghesuie să cumpere, să prindă preţuri mai
mici, în deflaţie efectul este invers – cumpărătorii aşteaptă preţuri mai mici
pentru a cumpăra. Prin această spirală a deflaţiei se crează un vid al
lichidităţilor din piaţă, ceea ce generează criza. Fără lichidităţi pieţele
economice nu-şi pot reveni, pentru că nu au resurse, e ca şi cum am aştepta ca un bolnav în comă să-şi revină după ce i-am
scot tot sângele din el.
Dacă e să analizăm creşterea economică anunţată cu
surle şi trânbiţe de către Guvern, de 1,8%, putem, la fel, spune că este un
semn bun, mai ales că în luna august 2014 se anunţase că România a reintrat în
recensiune. Este totuşi un lucru bun să avem creştere economică în locul
recensiunii. Dacă ne uităm mai atent, la cum s-a obţinut creşterea economică,
lucrurile nu mai sunt aşa de roze. Creşterea încasărilor bugetare a venit din
mărirea numărului de taxe şi impozite (ex. celebra taxă pe stâlp), din tăierea
sumelor alocate investiţiilor şi din faptul că am beneficiat de un an agricol
bun – cu alte cuvinte – creşterea nu a
fost creştere reală, ci una fabricată să dea bine. Oricum am analiza, o
creştere de 1,8 în cazul României este egală cu ZERO, ea nu se resimte real în
economie sau în buzunarele cetăţenilor.
Păstrarea deficitului
în parametrii estimaţi este, probabil, cea mai perversă măsură luată de
guvernanţii politruci de care beneficiem.
Acest lucru s-a realizat prin tăierea drastică a banilor destinaţi
investiţiilor, adică banii care puteau aduce mai mulţi bani la buget. Singurele
cheltuieli masive au fost în diferitele măsuri sociale, denumite popular pomeni electorale – adică bani duşi pe
Apa Sâmbetei.
Pentru a putea spera ca România să nu fie grav avariată
economic de către mişcările mondiale în contextul noilor conflicte
geo-strategice, va trebui să demareze în trombă reformele deja întârziate şi să
le facă AŞA CUM TREBUIE, să investească mult mai mult în infrastructură – în proiecte
mari/stretgice, chiar dacă deficitul va creşte- aceste cheltuieli se vor
întoarce în economie, multiplicate, ceea ce va duce în final la o creştere
sănătoasă a economiei, care va putea fi resimţită şi de către cetăţeni şi nu vor mai reprezenta doar nişte cifre pe o
hârtie cu care suntem aburiţi în
preajma alegerilor.
