BISERICA - INSTITUȚIE MAFIOTĂ CARE PLÂNGE DUPĂ BANI

Urmăresc pe zi ce trece cum din ce în ce mai mulți postaci, viitori și actuali pupători de moaște (sau ciolane, cum îmi place mie să le spun), încep să atace Guvernul Cioloș că a luat o măsură demnă de notat în istoria noastră – a tăiat banii alocați de la bugetul de stat pentruinstituția cea mai perfidă din România – Biserica. Această instituție care a parazitat în ultimii 25 de ani (în realitate sunt mai mulți, dar cel puțin din acești ani avem dovezi incontestabile și am și trăit momentele), bugetul de stat prin nenumărate amendamente depuse de diverși politruci care din lipsă de idei și ca să-și facă reclamă în fața babelor care-i votau, cereau să se mai facă o biserică, mai dispărea un părculeț de joacă pentru copii pentru ca popii să fie fericiți.

Școlile au fost abandonate de către guvernanții de până acum din lipsă de fonduri, dar pentru construcțiile bisericești se găseau în permanență resurse – și nu mă refer  la construcțiile istorice, de patrimoniu, care aparțin bisericii, că astea au fost lăsate și ele de izbeliște, ci la construcțiile noi, de prost gust, kitsch-oase  puse printre blocuri, în parcuri sau mai nou în rezervațiile naturale. Un popor educat nu este mai puțin credincios ca unul plin de analfabeți, dar este mai curat, lipsit de extremiști și mai puțin manipulat de idei conform cărora ești mai credincios dacă îți ghiorțăie mațele de foame, iar fiu-tu n-are în ce să se încalțe.

În prezent Biserica rulează sume enorme de bani fără să mai plătească vreun leu la buget, așa cum o face orice întreprinzător privat (chiar și evazioniștii mai dau din când în când câte un leu doi impozit). În schimb Biserica organizează permanent ședințe de pupat moaște și strâns bani pentru limuzine și palate. Aroganța mai marilor din această instituție este fără margini, pe lângă faptul că sunt supranumiți – Preafericiți, Sfinți-Părinți, Înalt-preafericiți etc. cu alte cuvinte, noi restul nu suntem fericiți sau nu avem voie să fim astfel și dacă suntem așa, ei trebuie să fie peste noi, să ne umilească cu statutul lor, cu țoalele lor țesute cu aur și cu bogățiile în care se lăfăie.

Deși deține proprietăți imense și are venituri enorme – fiind singurii care au voie să vândă lumânări, icoane, cruci și alte astfel de elemente, Biserica nu a creat locuri de muncă pentru cei nevoiași și nici școli, azile sau centre pentru copiii orfani (cele câteva exemple din țară de acest fel reprezintă mai degrabă excepțiile care confirmă regula și sunt inițiative ale câtorva oameni din sânul instituției care mai au har pentru o astfel de meserie).

În zilele după tragedia de la Colectiv mulți dintre mai marii Bisericii s-au arătat mai mult sau mai puțin fățiș, satisfăcuți de faptul că acei tineri care era la un concert de muzică rock (sataniști așa cum îi numește biserica), au pierit, încercând să ne explice că evenimentul a avut loc din cauza faptului că oamenii nu se mai roagă și nu mai dau bani către ei, așa cum o făceau cu ani în urmă.  Pentru cei care susțin că cei care ascultă muzică rock sunt sataniști le mai spun un lucru – Papa a lansat un album cu muzică rock, iar muzica bisericească și muzica rock au aceeași origine – muzica vracilor, incantațiile vrăjitorilor din preistorie.

Revenind la postacii care încă susțin Biserica – să ai atâta informație, să ai atâta libertate și tu să crezi în continuare că Dumnezeu te iartă dacă dai bani la popi, că  ești mai credincios dacă pupi oase sau alte rămășițe ale unor defuncți, ca unul care ascultă muzică rock și care își dă viața pentru un prieten care rămăsese în urmă în coșmelia incendiată – nu poți fi decât un retard.

Biserica, indiferent care este numele ei, nu are mai nimic cu credința în Dumnezeu, ci îl folosește ca pretext pentru a îmbogăți pe unii, iar fraierii care se închină la icoane și pupă ciolane, în loc să-și trăiască viața, să rămână la nivel de babuini.

În plus, încep să dau crezare spuselor Papei Francisc al II-lea, care spunea că începe să se teamă de preoți și că aceștia ar trebuievaluați psihic și psihiatric.

DE CE CEI 14,3 MILIARDE DIN VISTERIE ÎNSEAMNĂ FALIMENT

Îl mai țineți minte pe Eugen Teodorovici? Este fostul ministru în Guvernul Ponta responsabil cu fondurile europene. Ei bine, acest băiat foarte lăudat în toată media românească continuă să mă stupefieze și după ce și-a încheiat mandatul, odată cu demisia tovarășului său de partid – VV Ponta.

Dacă de multe ori nu am dat curs zvonurilor care-l priveau direct, sau vizau familia sa – legate de ilegalități economice, totuși acest individ mi se părea puțin dubios, în sensul că nu mă convingeau intervențiile sale publice și nici măsurile luate în calitate de ministru, unul foarte important în Guvern. Pe lângă limbajul de lemn folosit în discursurile sale politice, mai era și situația în care el era unul dintre cei mai lăudați chiar de către șeful său direct – Ponta. Nu ai cum să crezi ceva din ce zice Ponta, dacă îl laudă pe X-ulescu eu i-au exact opusul din ceea ce zice el.

Și pentru a demonstra ceea ce am afirmat mai sus, vă las să citiți o știre pe care o regăsiți aici (asta dacă nu ați auzit-o deja), în care tovarășul Teodorovici se laudă că a lăsat în visteria statului 14,3 miliarde de lei, față de cât avea atunci când a preluat mandatul în anul 2012. Pentru un ochi neavizat și pentru persoanele care sunt oarbe la tot ceea ce se întâmplă în jur și nu au auzit de fluxul de capital, această știre sună așa: cât de bun a fost acest ministru (în speță Teodorovici), cât de eficient a fost și ce bine a făcut el acestei țări. Dacă ești un beduin, care a stat toată viața la cort în pustiu, poți lua de bună această știre, DAR DACĂ  ai mai trecut pe la o școală unde ai făcut și altceva decât socialism științific vezi automat cum stau lucrurile – într-o societate capitalistă banii circulă, umblă, fac pui (ca să ne exprimăm să priceapă și beduinii), nu stau într-o vistierie la dospit, nu mai trăim în Evul Mediu (cel puțin așa pretindem), când trebuia să ne ținem banii și aurul în depozit să nu îi fure popoarele migratoare.

Ca să vă spun pe scurt – investițiile în România au atins pragul cel mai de jos, din ultimii 15 ani, iar cu fondurile europene au fost extrem de multe probleme, în sensul că au fost în continuare o grămadă de nereguli – in ciuda perioadei de blocaj din 2012, banii au venit cu întârziere, iar investițiile (și așa puține) pe bani europeni au fost sistate sau au suferit amânări până după data de 31 dec.2015 – ultima zi când se pot face plăți pe fostul exercițiu bugetar. Cu alte cuvinte – acele investiții ori nu se mai fac, ori se vor face cu bani de la buget și astfel se vor pierde banii de la UE. În continuare România a avut cea mai mică rată de absorbție a fondurilor UE.

Ceea ce este cel mai grav: programele pentru noul exercițiu bugetar au întârziat extrem de mult – nici până acum nu s-au lansat, deși trebuia să fie derulate începând cu 1 ian. 2013 – cu aproximativ 2 ani din cei 7 ai unui ciclu financiar european.

Cine pierde din aceste amânări? Evident – cetățeanul român și bugetul de stat și întreaga economie – doar prin simplul fapt că au amânat cu nesimțire și din incompetență lansarea programelor.

Privind puțin lucrurile reale (nu aberațiile politrucilor și aplaudacilor de serviciu), îmi pun sincer întrebarea: s-or îndrepta puțin lucrurile și în țara asta? Or veni și vremuri mai bune, în care să nu aștepți după banii din proiecte cu lunile sau chiar un an, asta doar ca să se laude un politruc, numit politic în fruntea unui minister, cu faptul că are excedent bugetar sau visteria plină, când investițiile nu mai apar sau nu se mai finalizează și oamenii nu își primesc salariul (cei care lucrează în proiecte finanțate cu bani de la Uniunea Europeană) cu lunile? Eu unul sper ca lucrurile să se schimbe odată cu venire noului Guvern Cioloș, iar dacă nu … ne punem rucsacul în spinare și emigrăm, îi lăsăm pe analfabeți și gură cască să voteze politruci.

VICTOR PONTA ȘI-A DAT DEMISIA...!!!

Premierul României, Victor Ponta, și-a anunțat astăzi demisia.

Decizia vine în urma protestelor din toată țara, după evenimentul nefericit din noaptea de Haloween, de la Clubul Colectiv, când au murit 32 de persoane până în acest moment, iar alte 90 de persoane sunt în stare gravă.

Cei care au ieșit în stradă au scandat ore în șir demisia lui Ponta, a lui Oprea și a lui Piedone (primarul sectorului 4, cel care a dat avizul de funcționare pentru clubul cu pricina).

Deși neașteptată, demisia premierului se dorește a fi una de onoare, argumentul principal fiind faptul că el nu dorește să se lupte cu oamenii și că a constatat nemulțumirea legitimă a populației. Corect până la un punct, nemulțumirea oamenilor era îndreptățită de mult timp, iar demisia, dacă se dorea a fi de onoare, trebuia să vină imediat după alegerile de acum un an, când a organizat catastrofal alegerile și zeci de mii de alegători au stat la cozi pentru a reuși să voteze. În urma acestor alegeri au ieșit în stradă zeci de mii de oameni (mult mai mulți ca acum) și atunci nu s-a întâmplat nimic – premierul și-a reluat nestingherit atitudinea arogantă.

În 2012, România a mai avut un premier care a demisionat în urma unor proteste organizate de partide și televiziunile aservite actualei puteri guvernamentale (atunci în opoziție), deși la mitinguri nu au fost prezente decât maxim 2-3000 de persoane. Aceea o putem considera o demisie de onoare. Demisia lui Ponta nu poate fi considerată una care denotă demnitatea omului în funcție, nici măcar dacă am fi excesiv de indulgenți.

Totuși acest om și-a depus mandatul, cu această ocazie am scăpat și de Guvernul Ponta – implicit de Vice-Premierul (Mult-Prea-Important) – Gabi Oprea – pe care sperăm să nu-l mai vedem vreodată pe scena politicii românești.

Revenind la demisia Premierului Ponta – personal cred că aceasta survine în urma numeroaselor presiuni puse asupra sa, nu de către populația civilă, alegătorii de rând, ci de către propriul partid și de către numeroasele procese în care este implicat. PSD-ul, partidul din care provine și Ponta a început să fiarbă sub presiunea alegerilor pierdute anul trecut, a alegerilor de anul următor și a DNA-ului, care a început să-i salte pe mai toți liderii locali – intitulați bine-meritat BARONI. Ei bine, acești baroni locali au început să-și arate nemulțumirea față de conducătorul PSD și al Guvernului că nu-i apără și că nu pune mâna pe justiție așa cum o făceau ei până acum 11 ani.

Cu alte cuvinte, cred că demisia lui Ponta nu vine în urma presiunilor străzii și nu este una de onoare, ci el s-a folosit de acest pretext (al evenimentelor din ultimele zile), ca să scape basma curată din agora guvernării în care a fost personajul principal – dar unul negativ.

Oricum ar fi SĂRBĂTORIM CU BUCURIE DEMISIA LUI PONTA ȘI A GUVERNULUI SĂU!

ANALIZE ȘI PREVIZIUNI

Probabil că fiecare dintre voi a mai citit presa ultimelor zile și a văzut că peste jumătate dintre știrile din online și din offline sunt despre Ponta sau PSD etc. Asta nu este neapărat un lucru deranjant, dacă nu ar fi fost vorba despre aceeași știre, de parcă în țara și în lumea asta nu s-ar mai întâmpla nimic, tot cosmosul s-ar învârti în jurul acestei știri.

Și de parcă nu ar fi suficient că toți au același subiect, îl abordează identic, spun aceleași lucruri încât ai la un moment dat impresia că toți au același creier. Pentru că tot este la modă să fi  jurnalist și să te racordezi la singurii neuroni existenți, o să fac și eu la fel, nu de alta, dar nu-mi place să rămân pe dinafară și tocmai eu să rămân privat de posibilitatea de a uza de neuroni, în cazul de față ai altora J

 Cu alte cuvinte o să încerc să abordez subiectul și să fac previziuni, după o scurtă analiză, sper ceva mai bune ca ale celorlalți (deși nu sunt jurnalist – doar blogger amator).

În primul rând, s-o luăm cu începutul – cu toții se întreabă de ce premierul nu-și dă demisia. Păi cum să și-o dea, cine ar mai avea vreo șansă să ocupe acest post din partidul lui sau din coaliția de la guvernare? Odată dată demisia, premierul și PSD își vor lua adio de la guvernare și de la banul public. Pe lângă asta ar pierde și posibilitatea de a putea pune presiune pe instituțiile statului și să încerce să se salveze de procurori. În plus, actualul premier nu mai este agreat nici măcar în propriul partid. După pierderea alegerilor într-o manieră lamentabilă, pentru cei aflați în funcții de conducere, din partea PSD, a fost foarte clar că vor împărtășii rând pe rând aceeași experiență – datul cu subsemnatul, nu în fața stării civile, ci în fața organelor de anchetă.

Oricum era de așteptat ca V. Ponta să bată în retragere după ce a alergat de unul singur, în campania electorală și a ieșit pe locul doi.

Retragerea într-un con de umbră a lui Victor Viorel Ponta s-a lăsat îndelung așteptată și încă nu a venit. Deși mulți analiști au previzionat că o posibilă retragere ar fi însemnat automat și dispariția de pe scena politică, în realitate era tocmai invers. Trebuiau să susțină retragerea lui ca unica șansă de a rămâne în politică. Rămânerea într-o funcție care să permită să stea departe de presă, măcar o vreme, i-ar fi asigurat premisele unei viitoare reveniri în forță și probabil ceva mai înțelept, după ce ar fi cunoscut și gustul unei înfrângeri care încă nu-l omorâse (politic vorbind).

Evident că o asemenea mișcare ar fi trădat o gândire profundă, onoare și demnitate, ceea ce se pare că nu este cazul. Actualul premier nu poate fi suspectat de asemenea lucruri, poate doar dacă făcea parte din distribuția unui film SF, ne puteam imagina că un politician român are asemenea virtuți/defecte (dacă ești PSD-ist, rămâne valabilă cea de a doua variantă).

Ca să nu o mai lălăi mult, o să fac următoarea previziune: V.V. Ponta va mai rămâne premier scurt timp, după care își va pune cruce pe viitorul său politic, iar PSD-ul va trece printr-o criză profundă, cauzată de pierderea guvernării și de către DNA, peste care va putea trece numai dacă renunță la scheletele trecutului și se va reforma din temelii. Dacă acest colos politic va amâna încă odată această reformă, întreaga clasă politică românească va trece printr-o groaznică și prelungită criză, ce va afecta țara, în sensul că va deschide calea unor formațiuni extremiste, exact ca în Occident.

Spun asta, deoarece niciuna dintre formațiunile politice românești nu a învățat nimic în ultimii 25 ani și nimic din ceea ce se întâmplă la nivel mondial după criza economică, în special. (din păcate aceasta este realitatea și în celelalte țări)

Vă puteți imagina o Europă anomică în care extremismul este la el acasă? Ei bine, să sperăm că nu va fi cazul pentru accelerarea ascensiunii extremiștilor în oricare dintre țările lumii.

2015 - anul crizelor economice?

Deşi susţineam în articole precendente că anul 2015 poate reprezenta anul ieşirii din amorţeală a României, se pare că sunt păreri şi nu puţine, care susţin contrariul.

Nu este vorba că argumentele aduse de mine anterior nu ar fi corecte sau superficiale, ci doar că ele ar putea fi anulate de altele mult mai puternice ca efecte. Ar fi două principale contra-argumente, a ceea ce susţineam cu ceva timp în urmă: posibila criză economică globală ce va putea apărea din 2015 şi lipsa unor măsuri solide, sustenabile de către mediul politic românesc.

În ceea ce priveşte primul punct, legat de posibila  criză globală din 2015, ea are ca principale fundamente jocurile geo-strategice ale marilor puteri, Federaţia Rusă şi USA, iar pe de altă parte lipsa unor politici şi reforme dure la nivel european.

Cunoaştem cu toţii prezentul conflict dintre lumea occidentală şi blocul est-european – Federaţia Rusă în special şi nou creata Uniune Euroasiatică. Acest conflict a dus la impunerea unor restricţii, de către ambele tabere,  menite să submineze acţiunile economice ale adversarilor. Deşi public se pune accentul pe faptul că Rusia a resimţit şocul cel mai puternic,  în realitate, jocurile acestea de-a şoarecele şi pisica, au afectat, aproape în proporţii egale, ambele tabere, ceea ce a adus la crearea premiselor pentru apariţia unei noi crize financiare la nivel global, mult mai  puternice decât cea din 2007. Un astfel de semn prevestitor este prăbuşirea în gol a preţului petrolului. În fapt semnele sunt mult mai numeroase şi evidente, dar pe care nu o să le expun, ci vă pot lăsa să le consultaţi fiecare în parte.

În ceea ce priveşte lipsa reformelor din statele Uniunii Europene, este la fel de evident că nu s-a făcut mai nimic la nivel macro, ci conducătorii majorităţii statelor au aşteptat să treacă de la sine criza economică începută în 2007, simulând doar o implicare reală în rezolvarea problemelor de fond şi de structură, care au cauzat implozia economică.

În privinţa României, lucrurile sunt oarecum în cursul european, ne prefacem că facem reforme, că restructurăm şi că revoluţionăm economia şi o putem pe roate, iar în realitate mergem pe aceleaşi principii arhaice şi falimentare pe care le-a implementat timp de 25 de ani. Reformele care se anunţau în domeniul sănătăţii, învăţământului sau fiscalităţii sunt în continuare în stand-by, iar recent pe ordinea de zi sunt aruncate o serie de alte subiecte: strategia de securitate, de infrastructură etc.

Nu zic că acestea nu sunt importante,  ci doar că reformele la noi se fac doar pe hârtie în cel mai bun caz, dacă nu cumva doar din vorbă.

În loc să le ia pe rând, dacă nu au resurse pentru a le face pe toate odată, şi să le ducă până la capăt, de fiecare dată le cârpim pe cele anterioare şi nu facem altceva decât să punem în cârca generaţiilor viitoare neputinţa şi delăsarea noastră.

În prezent, actualii guvernanţi se laudă cu performaţele economice ale măsurilor lor, de genul: inflaţia anuală de 0,83%, cu deficitul în limitele stabilite la nivel european, creşterea economică de 1,8% (după unele analize). Toţi aceşti indicatori i-au făcut pe politrucii de la guvernare să ia măsuri populiste în 2014, an cu două rânduri de alegeri, ceea ce a făcut ca deficitul să crească şi creşterea economică să scadă comparativ cu capacitatea reală.

Deşi o inflaţie sub-unitară poate părea un semn bun, mai ales dacă o comparăm cu din 1993 când se apropia de 300%, în realitate nu este aşa. BNR-ul se vede pus în situaţia de a lupta acum cu deflaţia (inversul inflaţiei), după ce aproape un sfert de veac s-a luptat să ţină preţurile cât de cât stabile.

O inflaţie mică, de genul celei din România din 2014, este semnul unei depresiuni economice ce anunţă o posibilă contractare bruscă a economiei – pe scurt – criză economică. Economiştii susţin că deflaţia este mult mai perversă şi mai periculoasă decât inflaţia mare.

Dacă atunci când este inflaţie, cumpărătorii se înghesuie să cumpere, să prindă preţuri mai mici, în deflaţie efectul este invers – cumpărătorii aşteaptă preţuri mai mici pentru a cumpăra. Prin această spirală a deflaţiei se crează un vid al lichidităţilor din piaţă, ceea ce generează criza. Fără lichidităţi pieţele economice nu-şi pot reveni, pentru că nu au resurse, e ca şi cum am aştepta ca un bolnav în comă să-şi revină după ce i-am scot tot sângele din el.

Dacă e să  analizăm creşterea economică anunţată cu surle şi trânbiţe de către Guvern, de 1,8%, putem, la fel, spune că este un semn bun, mai ales că în luna august 2014 se anunţase că România a reintrat în recensiune. Este totuşi un lucru bun să avem creştere economică în locul recensiunii. Dacă ne uităm mai atent, la cum s-a obţinut creşterea economică, lucrurile nu mai sunt aşa de roze. Creşterea încasărilor bugetare a venit din mărirea numărului de taxe şi impozite (ex. celebra taxă pe stâlp), din tăierea sumelor alocate investiţiilor şi din faptul că am beneficiat de un an agricol bun – cu alte cuvinte – creşterea nu a fost creştere reală, ci una fabricată să dea bine. Oricum am analiza, o creştere de 1,8 în cazul României este egală cu ZERO, ea nu se resimte real în economie sau în buzunarele cetăţenilor.

Păstrarea deficitului în parametrii estimaţi este, probabil, cea mai perversă măsură luată de guvernanţii politruci de care beneficiem. Acest lucru s-a realizat prin tăierea drastică a banilor destinaţi investiţiilor, adică banii care puteau aduce mai mulţi bani la buget. Singurele cheltuieli masive au fost în diferitele măsuri sociale, denumite popular pomeni electorale – adică bani duşi pe Apa Sâmbetei.

Pentru a putea spera ca România să nu fie grav avariată economic de către mişcările mondiale în contextul noilor conflicte geo-strategice, va trebui să demareze în trombă reformele deja întârziate şi să le facă AŞA CUM TREBUIE, să investească mult mai mult în infrastructură – în proiecte mari/stretgice, chiar dacă deficitul va creşte- aceste cheltuieli se vor întoarce în economie, multiplicate, ceea ce va duce în final la o creştere sănătoasă a economiei, care va putea fi resimţită şi de către cetăţeni şi  nu vor mai reprezenta doar nişte cifre pe o hârtie cu care suntem aburiţi în preajma alegerilor.

Genocidul Economic al României

Şi pentru că tot ne plac nouă subiectele legate de economie şi astăzi voi face o scurtă recapitulare a măsurilor economice înfăptuite de către Guvernul de Inapţi al României.

O primă astfel de măsură este legată de recenta rectificare bugetară, care taie masiv din banii de investiţii (mai ales cele de infrastructură), care aduc plus-valoare economiei naţionale şi zeci de mii de locuri de muncă; şi se alocă fonduri consistente primăriilor şi consiliilor judeţene (adică ştabilor locali), care să plătească datorii, salarii etc. dar care în realitate reprezintă pomeni electorale care să îi stimuleze pe grofii din teritoriu să se implice activ în campania electorală.

Mulţi ar putea spune că e normal, că astfel de măsuri au fost luate de 24 de ani, în prag de campanii electorale. Dar de data aceasta fenomenul a luat o amploare colosală, mai ales dacă facem o analiză a anilor de după 2000. În primul rând nu se tăiau toţi banii de investiţii, iar România nu se afla iarăşi în recensiune, fie ea şi tehnică (în prezent primeşte statutul de tehnic, iar din octombrie va avea denumirea de recensiune economică pură).

Ceea ce nu pot eu să înţeleg, de ce după ce s-a bagat O NOUĂ TAXĂ pentru construcţia de autostrăzi, până în prezent nu s-a construit niciun km nou. Şi cel mai probabil nici nu se vor mai construi prea mulţi de acum înainte, pentru că recent, Ministrul de la Drumuri a anunţat Masterplanul Naţional de Infrastructură, care paradoxal sau nu, nu cuprinde nici pe departe kilometrii de autostradă promişi până curând şi a anunţat Că Construcţia de autostrăzi nu mai este o prioritate pentru România.

Păi cum facem Nene, imi pui ÎNCĂ O TAXĂ pentru drumuri, iar după îmi zici că nu le vei construi?!? Păi atunci zic: VREM BANII ÎNAPOI! 

           Evident că nu vom mai vedea niciun cent din TAXA DE ŞMECHER aplicată românilor, pentru că se va găsi ce să se facă cu acei bani, cel mai probabil se va umple golul din buget, lăsat după prăduirea din preajma campaniei.

În Constituţia României scrie la ARTICOLUL 56
(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. (2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

Cu alte cuvinte Constituţia este încălcată grav de către acest Guvern.

Deşi se pun o serie de taxe, doar populaţiei şi firmelor româneşti (IMM-urilor în special), nu se reuşeşte să se strângă suficienţi bani la buget pentru a face ceva benefic în această ţară.

Recent au început şi micii antreprenori locali să vocifereze vehement la adresa politrucilor, din cauza numeroaselor taxe pe care trebuie să le achite, fără a beneficia de facilităţi – infrastructură, legislaţie clară, sistem de sănătate şi de învăţământ eficiente etc;  picătura care a umplut paharul  este aşa –numita Taxă pe Stâlp, care practic a blocat investiţiile în infrastructură (de către mediul privat) şi a sufocat companiile care deţin astfel de construcţii speciale. După ce tu ca stat tai banii de la investiţii, acum îi omori şi pe privaţii care creează infrastructură pentru diverse – electricitate, conducte de apă/gaz/canalizare, apeducte etc. Iar la toate aceste proteste adresate de către antreprenori, politrucii tac, se prefac  că lucrează şi că nu ştiu nimic.

La toate acestea se mai adaugă şi accizele de la benzină, alcool, tutun. Toate statele occidentale au astfel de sisteme de colectare a banilor la buget. Cu o singură menţiune – se cunosc din timp formulele de calcul ale acestor accize, iar cetăţeanul de rând ştie cu un an înainte ce taxe urmează să plătească.

La noi însă, deşi există o lege organică, ce prevede ca formulele de calcul ale accizelor să fie anunţate cu CEL PUŢIN 6 LUNI ÎNAINTE, şi evident această lege a fost încălcată de N-ori, iar în prezent încă nu se cunoaşte această formulă pentru anul 2015, deşi au mai rămas mai puţin de 3 luni până a 1 ianuarie, atunci când ar trebui să intre în vigoare noile formule de taxare.

Ce este interesant însă, că exista un istoric interesant al acestor accize şi anume că, ele au fost în permanenţă modificate astfel încât cetăţeanul român SĂ FIE JEFUIT. O trecere în revistă a evenimentelor ce au marcat acest sistem de accizare la făcut Moise Guran pe blogg-ul personal şi nu o mai reiau şi pe acest blogg.

O ţară fără infrastructură este moartă economic, iar o ţară moartă economic este uşor de cumpărat – LA BUCATĂ-

O altă aberaţie a sistemului de taxare românesc este şi LIPSA IMPOZITĂRII AVERILOR ŞI AFACERILOR BISERICII. Păi dacă în ţara asta se impozitează cetăţeanul pentru absolut orice, deşi nu primeşte nimic înapoi, de ce Biserica este scutită de taxe? Aceasta este o întrebare pe care va trebui să o dezvoltăm într-un alt articol.

Deşi m-am arătat de multe ori PRO în ceea ce priveşte TAXAREA BISERICII şi observ că din ce în ce mai mulţi cetăţeni susţin acest lucru, încă nu se acţionează în această privinţă, iar unul dintre vice-premieri a declarat: nu cunosc ca Biserica să aibă afaceri. După ce că îşi bat joc de noi prin taxarea a orice mişcă, mai face şi pe proştii. Cifra de afaceri a BOR este de sute de milioane (declarat – în realitate fiind mult mai mare). Cum de la astfel de afacerişti nu se percep taxe? Şi mai facem şi pe proştii.

Oricum ar fi, eu îi dau dreptate totală tipului astuia, care spune ce are pe suflet, sincer şi necenzurat J