luni, 25 august 2014

Modele de succes, 4 oraşe din România unde nu există şomaj.

Deşi în ultimii 24 de ani una dintre marile probleme ale României este legată de lipsa locurilor de muncă, există totuşi câteva oraşe care au reuşit să rezolve aceste probleme. Exceptând Bucureştiul, care are o dinamică aparte în ceea ce priveşte atât resursa umană, dar şi posibilităţile de angajare, în ţară mai există şi câteva oraşe mici şi mijlocii care au început să se dezmorţească din punct de vedere economic în ultimii ani.
Este vorba despre 4 oraşe de provincie, ai căror edili s-au implicat activ în atragerea de investitori care să dezvolte o serie de afaceri în zonele respective şi astfel să sporească numărul locurilor de muncă.
Voi face o scurtă trecere în revistă a acestora:
-          Un prim astfel de oraş este Otopeniul. Ce-i drept, acesta beneficiază şi de proximitatea Bucureştiului şi de faptul că deţine cel mai mare aeroport din ţară. Acest orăşel de doar 12000 de locuritori are unul dintre cele mai mari bugete locale din ţară, roportat la dimensiunea sa. Acest lucru este deosebit de important, mai ales dacă specificăm şi faptul că aproximativ 97% din acest buget provine din încasările de la nivel local.
-          Un al doilea oraş este Mioveniul. Acesta este considerat oraşul cu cele mai mari şanse de angajare ale locuitorilor săi. În localitate se regăsesc o serie de fabrici de maşini şi componente ale acestora, care angajază cea mai mare parte a locuitorilor. Deşi în urmă cu doar câţiva ani oraşul a fost afectat de încetarea periodică a lucrului, cauzată de scăderea cererii de produse la export pe timpul crizei economice de la nivel global, începe acum să-şi revină treptat, dar sigur.
-          Sebeşul este un alt exemplu de succes. Aici au început să apară o serie de investitori străini, în urmă cu 10-12 ani, care au deschis fabrici de componente şi auxiliare auto. Aceste fabrici au creat un număr foarte mare de noi locuri de muncă atât în oraş, cât şi in împrejurimi, dezvoltând astfel o zonă importantă a judeţului Alba.
-          Ultimul oraş de pe listă este Lugojul. Şi aici investitorii străini au deschis o serie de fabrici care au făcut ca numărul şomerilor să scadă vertiginos, atrăgând o mare parte a forţei de muncă.
Putem spune că totuşi aceste exemple nu sunt edificatoare şi că ele reprezintă mai degrabă excepţia. Sunt de părere că acolo unde s-a vrut să se facă treabă şi să se rezolve problema şomajului, acest lucru s-a rezolvat. Cu alte cuvinte, ne trebuie mai multă voinţă şi implicare pentru a putea face mai mult, atât pentru noi cât şi pentru societatea în care trăim. Dacă nu există o implicare socială activă, care să-i determine pe decidenţi să ia masurile adecvate nu o să reusim să rezolvăm o problemă acută a României – economia.




Mai multe găsiţi aici.

duminică, 24 august 2014

banc

Vă prezentăm o metodă logică de vânat iepuri:
- Materiale necesare: o căramidă, un morcov şi un pumn de piper.
- Mod de operare: te duci în pădure şi pui cărămida într-un loc deschis, unde poate fi observată cu uşurinţă. Peste cărămidă aşezi morcovul iar peste morcov presari piperul. Apoi, te ascunzi în desiş. Iepurele vine, vede morcovul, dă să-l mănânce, inspiră piperul, strănută şi se dă tare cu capul de cărămidă!

sâmbătă, 23 august 2014

Colegiu din România premiat la Oxford

Şi totuşi se pare că mai avem şi câteva rezultate în ceea ce priveşte învâtământul românesc. Colegiul Naţional Carol I din Craiova a fost nominalizat de către Comitetul Socrates al Summitului liderilor în ştiiţă şi educaţie, organizat în fiecare an la Oxford, în Regatul Unit. Nominalizarea vine ca urmare a rezultatelor excepţionale obţinute de către elevii acestui colegiu de-a lungul timpului la mai toate concursurile la care au participat. O nominalizare a primit şi managerul acestei instituţii craiovene, la categoria: Cel mai bun manager al anului în domeniul educaţional.  
Evenimentul care se va desfăşura în luna octombrie a acestui an, în zilele de 12-15, este un forum ce reuneşte anual reprezentanţi de seamă la nivel mondial din domeniul învăţământului preuniversitar, cât şi universitar, dar şi reprezentanţi ai investitorilor din acest sector.
Este pentru prima dată când o instituţie de învăţământ craioveană participă la astfel de evenimente.
Meritul conducerii acestui colegiu este cu atât mai mare, cu cât ştim cu toţii care sunt problemele cu care se confruntă sistemul educaţional în ţara noastră, de la lipsa unei viziuni coerente, la lipsa de resurese.
De-a lungul timpului, toţi directorii şi managerii acestei instituţii, au depus eforturi considerabile pentru a reuşi să menţină un nivel ridicat al calităţii pregătirii şcolare, iar faptul că se pare că au şi reusit acest lucru este cu atât mai îmbucurător şi ne face să mai zambim din când în când de mulţumire când vedem astfel de exemple.
Dar cu o floare nu se face primăvară şi nu putem să nu ne întrebăm de ce, exceptând alte câteva exemple, nu se pot obţine rezultate şi în alte zone?.

Oricum trebuie să-i felicităm pe cei care au manageriat de-a lungul timpului aceast colegiu şi să le urăm succes în continuare şi eventual rezultate mult mai mari!



vineri, 22 august 2014

Femei vs. Bărbaţi. Lumea o ia razna!


Deşi aveam în plan ca astăzi să postez articole legate de locurile de muncă în România, o să mă mulţumesc, cel puţin pentru moment, să fac o analiză a unui eveniment ce va avea loc în viitorul apropiat în Craiova.
Este vorba despre o manifestare feministă. Nu este neapărat un lucru rău, cel puţin aparent, faptul că un grup de femei militează pentru egalitatea de drepturi dintre reprezentantele sexului frumos cu barbaţii, catalogaţi ca reprezentanţi ai sexului tare. Zic, nu neapărat, pentru că, cel puţin în Constituţia României şi în legislaţia acestei ţări, exista o serie de trimiteri la faptul că nu se pot face niciun fel de discriminări între reprezentanţii acestei societăţi, cu atât mai puţin legate de sex. Sunt conştient că există o serie de indivizi care încă mai fac diferenţe de acest fel şi că le consideră pe femei inferioare. Dar, numărul acestora este nesemnificativ şi nu poate să-şi pună amprenta pe evoluţia societăţii.
Mulţi pot spune că ei ştiu, cunosc, au auzit că există femei care au suferit în diferite situaţii de faptul că sunt femei. Poate că au dreptate, sau mai bine ar trebui să se gândească la cât de numeroase sunt aceste cazuri şi care este impactul lor. Nu cumva ei dau exact acele excepţii, care confirmă regula, că nu există un fenomen naţional de denigrare a femeilor în raport cu barbaţii.
Sunt perfect de acord că cei care apelează la astfel de practici trebuie sancţionaţi, fără excepţie, dar să faci din câteva cazuri un fenomen naţional este deja prea mult.
Aud de câteva zile, odată cu anunţarea candidaturii la prezidenţiale a unor femei. Ne le voi da numele să nu se interpreteze, le cunoaşteţi voi. Dar, într-unul dintre discursurile de anunţare a candidaturii, una dintre candidate a menţionat că una dintre calităţile sale este faptul că este femeie. Aşa hal am ajuns ca naţie încât să existe cineva care să candideze doar pentru că este femeie? În legătură cu acest lucru am o singură părere: respectiva persoană nu are alte calităţi, iar faptul că este femeie nu este un argument; în politică nu există femei sau/şi bărbaţi – există doar oameni politici – fără sex (asta are importanţă doar în viaţa lor privată, în spaţiul public nu, nu mă interesează ce este, femeie sau bărbat, ci doar să facă treabă).
Să nu divagăm, vorbeam la început de un eveniment ce va avea loc în Craiova pe 24 august, în faţa Parcului Nicolae Romanescu. Evenimentul face parte dintr-o lungă serie de astfel de iniţiative feministe (aşa cum le denumesc eu), care se vor organiza în mai multe oraşe din Europa. Până la urmă este dreptul fiecăruia să organizeze astfel de evenimente, numai că la eveniment sunt invitate femei care să mărşăluiască topless. Mitingul are ca scop apărarea drepturilor femei de a umbla topless.  
Scopul în sine mi se pare unul de-a dreptul cretin. Personal am o părere legată de tot felul de astfel de manifestări, imbecile, inutile şi imorale; ele nu sunt făcute ca să apere un drept anume, ci doar ca să facă publice o serie de evenimente care mănâncă banii, care trebuiesc evident justificaţi, chiar dacă ei vin din sponsorizări şi donaţii.
O să argumentez pe scurt, de ce fac astfel de afirmaţii:
-          O astfel de iniţiativă este inutilă pentru că nu apără un drept, ci o tâmpenie. Nu există un drept al bărbaţilor care să le permită să umble public dezbrăcaţi, chiar şi doar în bustul gol. În astfel de cazuri şi ei primesc amenzi pentru ţinută indecentă, chiar dacă nu se aplică de cele mai multe ori, asta nu înseamnă că ei beneficiază de un drept în plus.
-          Este imorală pentru că se consumă o serie de resurse, când ele pot fi utilizate în situaţii gen: foamete, educaţie pentru copii sau sănătate. Mai este imorală şi pentru simplul fapt că societatea a stabilit în decursul miilor de ani anumite reguli pe care membrii ei le consideră de bun-simţ. Nu putem să umblăm în societate după cum ne taie pe noi capul, ci trebuie să păstrăm un grad de decenţă.
Argumentele organizatoarelor sunt de-a dreptul penibile, dar nu mai mai complic să le scriu şi aici, le puteţi găsi la adresa sau la adresa.
Aş avea câteva întrebări pentru cei care susţin astfel de demersuri:
-         1.   De ce am putea umbla dezbrăcaţi definitiv şi fără chiloţi, nu doar fără sutiene sau bluze?
-         2.  De ce nu am putea să facem sex sau să ne facem nevoile la fiecare colţ de stradă?
-         3.  De ce să mai folosim  un libaj articulat, când am putea folosi doar onomatopee sau interjecţii sau deloc?
Răspunsul este simplu: pentru că am evoluat şi pentru că societatea ne impune să fim la un alt nivel decât cel din urmă cu mii de ani.
În plus, există studii care arată că cei care obişnuiesc să umble dezbrăcaţi mai tot timpul, chiar şi in mediul privat (la ei acasă sauîn cadru restrâns) şi faţă de copii, au probleme de natură emoţională care pot cauza în timp o serie de complicaţii.

Mai am un sfat pentru cei care se simt frustraţi, din te miri ce motive şi susţin aceste demersuri cretinoide: dacă vreţi să rămâneţi la stadiul primitiv, de animale sălbatice, nu vă opreşte nimeni, dar să o faceţi în privat sau in junglă, acolo unde vă este locul, nu în societate printre oameni.

joi, 21 august 2014

Cupa Rotaract de volei pe nisip – 2014

Lume, lume voi participa la un concurs de volei pe plajă. Ce-i drept, în scopuri caritabile. Concursul este organizat de catre Rotaract Craiova în zilele de 30-31 august la Sala Polivalentă din Craiova sub denumirea „Cupa Rotaract de volei pe nisip – 2014”.
La concurs se poate înscrie oricine doreşte cu condiţia să mai aducă cu el încă 5 prieteni şi să doneze o sumă minimă şi să vină cu voie bună şi plăcerea de a juca volei.
Banii strânşi din aceste donaţii vor contribui la reabilitarea unei gradiniţe.
Cei interesaţi de concurs pot găsi informaţii aici.
Până la data concursului stăm să ne pregătim. Nu de alta dar nu am mai jucat volei de cel putin 10 ani şi nici atunci nu eram vreun performer. Dar de data aceasta chiar contează doar prezenţa, sigur că nu vrem să ieşim chiar ultimii, dorim să avem măcar o victorie.
Apropo, voi juca în echipa bloggărilor craioveni, alături de:
-          DanielBotea
-          DavidMitran
-          Răzvan-DamianIrimescu
-          NanuţMădălina
-          MirceaŞerbănescu 
Până la concurs, să avem spor în pregătiri!

miercuri, 20 august 2014

Cauze ale crizei agriculturii româneşti

Pe zi ce trece, cu precădere în timpul verii se întâmplă acest lucru, aud din diferite surse, cum că satul românesc este la pământ şi că nimeni nu-i dă prea multe şanse să iasă din acestă stare de degradare continuă de câteva decenii la rând.
Sunt multe păreri, dintre cele mai diverse, referitoare la cauzele acestui declin.  Personal inclin să cred că lovitura de graţie la ceea ce înseamna satul românesc a fost dată de către regimul comunist. Acesta a reuşit să producă acea ruptură a ţăranului de pământul său. Această legătură a fost sfăşiată odată cu începerea colectivizării, când oamenilor li s-au luat averile pentru a se crea un aşa-zis bun colectiv, bunurile erau ale tuturor şi ale nimănui în fapt. Ţăranii au fost făcuţi muncitori pe şantierele patriei, iar cei care aveau mai multe pământuri au fost declaraţi cheaburi şi aruncaţi în temniţe, acolo unde şi-au găsit sfărşitul.
Este greu să-l faci pe un om să muncească pentru ceva ce nu este al lui şi astfel a apărut o categorie a celor care în mod practic tăiau frunză la câini. Nu o să stau acum să explic fenomenul care stă la baza celor afirmate mai sus, de ce oamenii nu pot produce eficient pentru ceva ce nu este al lor, este în primul rând legat de mental, dar şi de faptul că şi dacă munceai mai cu spor, aveai la fel de mult ca cel care stătea cele opt ore de lucru. Asupra acestui aspect s-au scris multe cărţi, unele chiar încă din perioada interbelică, atunci când comunismul şi colectivizarea nu ajunseseră în România, o astfel de lucrare este şi cea a lui Ioan N. Boiangiu - Studiu Comparat asupra Dreptului de Proprietate în legislaţia individualistă şi comunistă, 1929 .
În fine, acest fenomen s-a accentuat şi după 1989, odată cu trecerea la un nou tip de societate, în care, cel puţin teoretic, ţăranii şi-au primit pământurile înapoi. Acest fapt poate părea uşor ambigu dacă nu se analizează şi alte elemente. În primul rând trebuie văzut cine au fost cei care au primit pământurile. Nu au fost în mare parte cei care le avuseseră înainte de colectivizare, ci urmaşii lor, care nu mai ştiau să facă agricultură, ci doar să muncească pe şantierele patriei. Mai există totuşi o categorie, majoritară, de oameni care nu au reuşit să-şi preia averile confiscate de colectivizare, decât după 10-15 ani sau niciodată. Cauzele sunt iarăşi multiple:
-          Nu mai existau titlurile de proprietate,
-          Nu existau acte oficiale doveditoare care să ateste care este adevăratul moştenitor, în foarte multe cazuri existând doar acte notariale sau scrise de mână,
-          Au fost tergiversate procesele de restituire de către factori politici şi/sau grupuri de interese meschine.
Chiar şi în situaţiile în care posesorii de drept au intrat în posesia terenurilor, nu le-au primit pe cele pe care le moşteneau/ primeau prin restituire, ci s-a încercat să se fragmenteze pe cât posibil acest teren, astfel încât oamenii să nu-l poată exploata în mod real şi eficient.
            În situaţia în care cei care trebuiau să se ocupe dupa 1989 de agricultură în România se vedeau în imposibilitatea de a face acest lucru, fie că erau prea bătrâni, fie că nu ştiau  să facă acest lucru, iar dacă vroiau să încerce să eficientizeze acest efort se loveau de lipsa unor comasări a terenurilor astfel încât să fie fiabilă exploatarea lor.
            În România s-a acţionat total opus faţă de alte state est-europene, care se regăseau după 1990 în aceeaşi situaţie cu cea a ţării noastre. Diferenţele s-au făcut în modul în care factorii de decizie au acţionat. Pe de o parte nu s-au desfiinţat cooperativele agricole, ci ele au funcţionat mai departe cu noii proprietari pe post de acţionari. Cu alte cuvinte nu şi-a luat fiecare bucătica de teren, ci a păstrat-o în asociaţie. Nici factorii de decizie centrali, din fiecare stat nu au căutat să pună beţe în roată celor care vroiau să se ocupe mai departe de agricultură, subvenţionându-i chiar, spijinindu-i să-şi pună în practică ideile, iar atunci când au venit bani de la Uniunea Europeană prin intermediul unor programe de finaţare s-au mişcat mult mai repede decât statul român şi antreprenorii au reuşit să creeze adevărate complexe economice, mai multe aici
Singura soluţie de ieşire din această situaţie dezatruoasă a satul românesc, cu tot ceea ce este legat de el, este că cei care locuiesc acolo să înţeleagă că nu pot supraviţui de unii singuri, ci că vor trebui să se asocieze şi să lucreze la comun terenurile şi să folosească la comun resurse de care dispun, pentru a putea face faţă concurenţei agenţilor economici din Uniune şi chiar din exteriorul ei.


Webstock


Profit de ocazie să vă anunt că sunt Blogger Acreditat la Webstock 2014! Aşa că ne putem intâlni cu toţii la JW Marriott Grand Hotel, pe 26 septembrie 2014.
Mai jos este redat în integralitate comunicatul de presă al organizatorilor.


Au început înscrierile la Webstock 2014

București, 15 iulie 2014
Comunitatea online locală își dă întâlnire anul acesta la Webstock, cel mai mare eveniment de social media din România, ce se va desfășura la JW Marriott Grand Hotel, pe 26 septembrie 2014. Totodată, s-a dat startul inscrierilor la conferință și a înscrierilor la Webstock Awards, competiția care aduce în prim plan cele mai inedite proiecte din mediul online, lansate în ultimul an, în România.
Proiectele și campaniile pot fi înscrise în competiție gratuit în perioada 15 iulie1 septembrie, într-una din cele 12 categorii ce vor fi jurizate de un grup de practicieni în marketing, comunicare, digital, social media și mobile.
Categoriile anunțate în cadrul acestei ediții sunt: Publishing, Utility, Visual, Blogging Campaigns, Special Projects, Facebook Applications, Bloggers Projects, Mobile Applications,  Corporate Blogs, Innovation, Social Campaigns in online, Video blogging.
În competiție pot participa doar proiectele care nu au participat în cadrul editiilor precedente Webstock Awards, iar un proiect poate fi înscris doar într-o singură categorie. Jurizarea include o etapă de preselecție, ce se va desfășura între 3-8 septembrie și notarea finală, ce va avea loc în perioada 9-19 septembrie.

Pentru mai multe detalii despre înscrierea proiectelor la Webstock Awards 2014 accesați linkul: http://webstock.ro/premii/

WEBSTOCK, FESTIVALUL INTERNETULUI
În fiecare an, Webstock oferă oportunitatea bloggerilor și persoanelor din agenții să întâlnească/reîntâlnească reprezentanți ai companiilor prezente la eveniment. Mai mult, evenimentul oferă și oportunitatea de colaborare a acestora.
Iată  de ce nu ar trebui să ratezi nicio ediție a evenimentului:
NETWORKING. Webstock este un bun prilej de a reîntâlni prieteni din industria comunicării și social media, de a face cunoștiință cu persoane pe care le cunoști doar din online, dar și de a bate palma cu diverse companii pe care vrei să le cunoști mai bine. Webstock este unul dintre acele evenimente la care faci schimb de cel puțin 40 de cărti de vizită de-a lungul zilei.
SUBIECTE. Timp de o zi, conferințele și cele trei micro-evenimente specializate aduc în prim plan cele mai actuale subiecte din indutrie. Pasionații de comunicare, de mobile, de blogging și social media vor asista la o serie de prezentări cu informații utile și se vor lăsa inspirați și motivați de către vorbitorii evenimentului.
TENDINȚELE.INDUSTRIEI. Unii dintre cei mai cunoscuți specialiști din domeniu vor aduce în prim plan tendințele care contează acum în comunicare și social media. Participanții vor afla care sunt oportunitățile momentului și cum să facă față provocărilor mai mult sau mai puțin neașteptate.
ÎNSCRIERI LA WEBSTOCK 2014
Modalitățile de participare la eveniment sunt numeroase și anul acesta. Webstock va reuni atât bloggeri interesați de social media, cât și bloggeri specializați pe diverse domenii și, în același timp, va oferi posibilitatea de participare creatorilor de aplicații și proiecte web & mobile. În același timp, Webstock rezervă un numar de locuri pentru oamenii din agenții și companii care doresc să interacționeze cu comunitatea online.
Pentru înscrieri accesați linkul acesta: www.2014.webstock.ro/solicita-invitatie
Pentru a fi la curent cu știrile despre Webstock, urmăriti atât site-ul www.webstock.ro, cât și contul dedicat de pe Twitter (www.twitter.com/webstockro) sau pe pagina de Facebook (http://www.facebook.com/webstock).
***
Despre Evensys
Cu peste 8 ani de experiență în dezvoltarea de conferințe și seminarii proprii, Evensys (www.evensys.ro) organizează în acest moment o paletă largă de evenimente, ce tratează tematici actuale, relevante atât pentru industria de business locală, cât și pentru cea din Europa Centrală și de Est. Astfel, Evensys dezvoltă conferințe și seminarii proprii, ce acoperă 5 arii de expertiză: Marketing & Comunicare, Internet & New Media, Financiar & Investiții, Real Estate și Retail.
Persoană de contact:
Andreea-Cristina Mielu
PR & Marketing Coordinator, Evensys
Str. Pictor Ion Negulici, nr.32, sect.1, București

Tel: 0733.041.005 ; email: andreea.mielu@evensys.ro ;www.evensys.ro