Se afișează postările cu eticheta Centrul Cultural Polonez. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Centrul Cultural Polonez. Afișați toate postările

miercuri, 30 ianuarie 2019

Oltenia și Polonia - degustare de vinuri și brânzeturi


Din capitolul bloggerii fac mereu lucruri trasnite este și ultimul eveniment public la care am participat în calitate de reprezentant al blogging-ului. Este vorba despre o desgustare de vin puțin mai specială.

Dacă de cele mai multe ori a fost vorba despre degustări de vinuri în tandem cu brânzeturi provenite din zonele deja consacrate, de data aceasta a fost puțin altfel. Deși vinurile au fost ca de fiecare dată românești – Sâmburești, brânzeturile au fost din Polonia, ambele însoțite de apa de la Aqua Carpatica.
A fost ideea celor de la Centrul de Cultură Poloneză de a organiza un astfel de eveniment. Dacă în ceea ce privește vinurile a fost ceva mai dificil de adus, cu brânzeturile lucrurile au stat mai bine. Conform polonezilor prezenți la eveniment, Polonia are o tradiție îndelungată în procesarea produselor lactate.
Personal nu mai încercasem să gust astfel de produse poloneze, așa că am profitat de ocazie.
Cu toate că entuziasmul a fost mare el s-a înecat rapid atunci când am încercat primul sortiment de brânză. A fost vorba despre varianta poloneză a mult mai cunoscutei branze cu mucegai din Franta. Deși este cunoscută pentru senzațiile tari pe care ți le oferă, de data aceasta a fost ceva cu totul... special. Nu vreau să par critic, dar așa ceva mai rar. Ceea ce vreau sa spun este că: așa ceva nu se poate mânca. Sau o poți face dacă ești amator de senzații tari culinare. Sau poate vrei să dai dovadă de eroism, pentru că de așa ceva ai nevoie pentru a putea savura o astfel de delicatesă. O să mă opresc aici cu descrierea primei perechi din care vinul abia că s-a simtit.
Totuși am avut și puțin noroc, iar restul perechilor au putut fi savurate în tihnă. Nu a mai fost cazul de senzații speciale.
Nu pot spune că a fost o pereche excepțională dintre cele prezentate la eveniment. Dar dacă ar fi să aleg una vavorită aș merge pe mâna merlot-ului de la Sâmburești și a brânzei aferente.
Pentru cei care vor dori să încerce experiențe culinare de acest tip aș putea oferi câteva sfaturi:
-     a)Verificați descrierile și recomandările pentru fiecare produs. În general brânzeturile europene (cu unele excepții) sunt mai sărace în grăsimi ca cele românești. Din acest motiv s-ar putea să nu vi se pară de calitate produsele sărace în grăsimi.
-        b) Atunci când alegeți vinul pentru un anumit eveniment aveți grijă ca el să se potrivească cu celelalte produse pe care le veți servi. Un vin bogat in tanini și arome s-ar putea să acopere în totalitate gusturile și aromele celorlalte produse. Iar un vin alb mai fresh nu se va potrivi foarte bine cu produsele bogate în grăsimi.
c)Pentru a corecta anumite nepotriviri puteți adăuga câteva condimente – piper, piper mozaic sau fructe, fructe uscate sau chiar nuci și alune. Aceste mici artificii pot ajuta foarte mult echilibrarea balanței dintre vinuri și produsele din perechi.
Ca să păstrăm totuși o echidistanță a descrierilor, trebuie menționat faptul că o parte importantă a invitaților prezenți la degustarea sus-menționată au punctat ca cel mai bun produs echivalentul polonez al brânzei cu mucegai.



miercuri, 2 decembrie 2015

ZIUA NAȚIONALĂ LA CENTRU CULTURAL POLONEZ - PARTEA A DOUA

Pentru al doilea an consecutiv bloggerii craioveni petrec ziua națională la Centrul Cultural Polonez. Ne-am propus ca în fiecare an să petrecem ziua națională într-un  mod atipic, în sensul că nu facem ca toată lumea, în loc să dea naționalismul peste noi timp de o zi (ca în cazul majorității conaționalilor) și să ne ducem în restaurantele cu specific românesc doar pentru a ne face selfie-uri și a le posta pe Facebook, iar după să comandăm pizza; noi am ales un mod mai … european, am ales-o ca gazdă pe Magda, cea care se ocupă de Centrul de CulturăPolonez.

Am petrecut cu mâncăruri și băuturi tradiționale românești și poloneze, ca vorba aia, doar suntem europeni.
Și pentru că suntem bloggeri și lumea se mai îndură și de noi, am primit și câteva produse tradiționale românești, spre degustare, din partea unei fabrici de profil, recent deschisă în Ișalnița – Jack and Jones – produse pe care sperăm noi să le regăsim cât de curând și în marile magazine din oraș, mai ales  că produsele sunt făcute după metode tradiționale și cu ingrediente de calitate. Pentru cei mai aventuroși în ale mâncărurilor, recomand o ciudățenie (cel puțin eu așa am privit-o), de murături – un gogoșar murat umplut cu struguri albi murați, deși poate părea ciudată combinația, este una de efect. La aceste varietăți am mai adăugat și niște sortimente de brânzeturi de la Delaco, brânză tartinabilă cu diferite mixturi, iar preferata mea a fost cea cu somon.


Si după ce am făcut deschiderea cu un aperitiv lichid, un soi de vodca poloneză, am trecut la un mini concurs de artă culinară desfășurat incognito, prin care trebuia să construim opere de artă din ceea ce aveam pe masă și în care să se regăsească și culorile tricolore – albastru, galben, roșu.
Nu știu cine a câștigat, pentru că nu s-a pus în joc nici un premiu și toată lumea a pus ochii pe murăturile de la Jack and Jones și pe colțunași (erau varianta polonă, dar nu am reținut denumirea).
Și pentru că suntem europeni și încercăm să promovăm multiculturalismul am făcut urări României în două limbi – română și poloneză.


luni, 1 decembrie 2014

Ziua Naţională a României la Centrul Cultural Polonez

Şi pentru că tot este astăzi ziua naţională a României, evident, am decis şi noi să sărbătorim. Zic noi, referindu-mă la blogării craioveni, sau o parte dintre noi. Şi nu am sărbătorit oricum, ci am fost, ca tot românul la Parada Militară, după care am petrecut la Centrul Cultural Polonez din Craiova. Cu alte cuvinte: blogării olteni au petrecut Ziua Naţională a României la Centrul Cultural Polonez din Craiova.
Sună interesant nu? Mai ales că până în urmă cu două săptămâni habar-n-aveam că există un astfel de centru la noi în oraş. Recent am primit (toţi blogării olten), o invitaţie de la Magdalena Filary, cea care coordonează activitatea instituţiei, prin intermediul lui Daniel, iar o astfel de invitaţie nu poate fi refuzată – doar onorată J
Şi pentru că tot a fost ziua naţională, nu a putut lipsi fasolea cu ciolan afumat (din partea casei), pe care am garnisit-o cu nişte murături şi evident vin de ţară adus de către Daniel. Unii dintre noi, mai simandicoşi, am înlocuit vinul cu vodcă originară din Polonia.
Pentru cei care nu au apucat să viziteze până acum Centrul Cultural Polonez din Craiova, trebuie să ştie că o pot face aproape în fiecare zi, iar periodic se organizează aici diferite acţiuni culturale.
În data de 4 decembrie începând cu orele 18:00, va rula filmul Ida” în regia lui Paweł Pawlikowski cu subtitrare în limba română. Sediul instituţiei este str. Tehnicii, cartier Lăpuş, în clădirea Bibliotecii Universității (lângă căminul 10).
Personal aş avea o sugestie pentru cei de la Centrul Cultural Polonez din Craiova, să organizeze evenimente culturale în şcoli, în care să se facă prezentări despre cultura şi tradiţiile poloneze şi să se facă o paralelă între acestea şi elementele culturale româneşti, pentru a se evidenţia punctele de legătură dintre ele


.