miercuri, 22 ianuarie 2020

Educated and Active Citizenship



Liceul “Voltaire” beneficiază în perioada 1 septembrie 2018 - 31 august 2020 de un grant pentru proiectul cu titlul „Educated and Active Citizenship” no.  2018-1-PT01-KA229-047535_4,  derulat prin Programul Erasmus +, Parteneriate strategice, Acțiunea cheie 2,  finanțat de Comisia Europeană. Parteneri in acest proiect sunt Agrupamento de Escolas Dr Flávio Gonçalves, Póvoa de Varzim, Portugal, IES López de Arenas, Marchena, Spain, Istituto d'Istruzione Superiore "A.Volta“, Francavilla al Mare, Italia, Ozel Yaren Ozkaya Ortaokulu, Yelki, Turcia, 5o Gymnasio Volou, Volos, Grecia si Liceul Voltaire, Craiova, Romania.
Obiectivele proiectului vizează dezvoltarea abilităților de lectură, stimularea creativității, motivarea pentru descoperirea literaturii naționale prin metode de predare trans curriculare, schimbul de experiență şi bune practici prin cooperare europeană. Prin intermediul proiectului ERASMUS+ „Educated and Active Citizenship”, echipajele țărilor partenere urmăresc să popularizeze la nivelul întregii comunități europene, numele unor personalități cultural-artistice care reprezintă puncte de referință  în literatura fiecărei națiuni, motiv pentru care se are în vedere promovarea unor scrieri cu potențial creativ, care să permită transformarea lor în orice formă de artă, inclusiv cea vizuală sau dramatică.
Limba de comunicare este limba engleză, ceea ce conduce la îmbunătățirea și exersarea competentelor în limba engleză, iar materialele elaborate pentru reuniunile și diseminările de proiect contribuie la dezvoltarea și exersarea competențelor TIC.
În perioada 3-9 noiembrie 2019, un grup de 4 elevi de la Liceul Voltaire, însoțiți de 2 profesori au participat la cea de-a 4-a reuniune a proiectului european Erasmus +, KA229 “EDUCATED AND ACTIVE CITIZENSHIP”, nr. 2018-1-PT01-KA229-047535_2. Acest LTTA, intitulat READING THE POETRY – MAGAZINE, a fost organizat de 5o GYMNASIO VOLOU din Grecia.
Pregătirea înainte de această mobilitate s-a desfășurat pe parcursul a 2 luni, astfel: elevii au citit culegeri de poezie românească, pentru a pregăti o prezentare despre poezie și o alta despre un poet reprezentativ pentru literatura noastră, din țara noastră pentru a face cunoscut autorul respectiv și opera acestuia celorlalți participanți din Spania, Italia, Portugalia, Turcia și Grecia; profesorii care fac parte din echipa de implementare a proiectului au asigurat pregătirea lingvistica și culturală a participanților și s-au ocupat, de asemenea, de problemele logistice ale mobilității.
Elevii și profesorii de la Liceul Voltaire au petrecut o săptămână pe meleaguri grecești, alături de partenerii noștri italieni, spanioli, portughezi, turci si greci și au avut un program foarte bine pus la punct de către partenerii greci, în care activitățile s-au împletit armonios pentru a contribui la dezvoltarea competențelor civice, personale și culturale ale elevilor din toate școlile partenere. Astfel, primele doua zile au fost dedicate cunoașterii participanților, vizita școlii și a orașului, participarea la câteva ore, urmate de prezentarea școlilor oaspeților și a unui poet reprezentativ pentru fiecare țară, alternând cu activități artistice și ateliere de scriere creativă. Pe lângă activitățile desfășurate în școală, au fost organizate și vizite la Primăria orașului, la Muzeul de Arheologie din Volos, la Biblioteca din Melies, la Galeria Ghika, unde elevii și profesorii au avut șansa de a merge pe urmele unor scriitori greci câștigători a Premiului Nobel pentru literatură.
Pentru că astfel de reuniuni presupun și crearea unor legături de durată, toți participanții s-au bucurat de o seară grecească, ocazie cu care am descoperit cu toții gastronomia tradițională grecească, muzica și dansul grecesc și am putut discuta despre asemănări și diferențe cu propria cultură.
Ultima zi a fost dedicată unui tur al orașului Atena, cu vizitarea unor muzee, edificii culturale reprezentative pentru poporul grecesc. S-au stabilit coordonatele următoarei activități internaționale – Italia- 23-27 martie, 2020, cu tema READING BIOGRAPHY – TAKING A SHORT MOVIE.
Săptămâna a culminat cu evaluarea mobilității și cu festivitatea de înmânare a certificatelor de participare.
Considerăm ca această mobilitate și-a atins obiectivele propuse și a reprezentat o reală
oportunitate pentru elevii și profesorii participanți de a dobândi noi abilități privind dezvoltarea abilităților de lectură, o mai buna cunoaștere a echipelor de proiect și a sistemelor
educaționale a țărilor partenere.

luni, 13 ianuarie 2020

Ziua culturii Naționale - Concert la Filarmonica Oltenia de 15 ianuarie


„Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor și rece. ”

Într-adevăr nemuritor, prin măreție creațională, Eminescu a fost supranumit „Luceafărul poeziei româneşti” şi a rămas cel mai important reprezentant al romantismului din literatura română. Ziua sa, 15 ianuarie este acum sărbătorită drept Ziua Culturii Naţionale, zi în care sărbătorim naşterea ”Luceafărului”.
La 170 de ani de la nașterea ”Luceafărului” la Filarmonica „Oltenia” Craiova, începând cu ora 19:00, are loc un concert coral cu lucrări semnate de Vinicius Grefiens, Radu Paladi, Ioan Bohociu, Paul Constantinescu, Tiberiu Olah, Eugen Petre Sandu, Gheorghe Cucu, Dariu Pop. Corala Academică, dirijată de maestrul Pavel Şopov va interpreta compoziţii pe versuri eminesciene şi din tradiţia populară românească.
Biletele se pot cumpăra la incredibilul preț de 20 lei (5 lei pentru elevi, studenţi, seniori) de la Agenția de bilete din Calea Unirii, nr. 16, Craiova de luni până vineri între orele 10 și 18. Tel. 0251.414.698
Cum zicea o reclamă bună românească: sărbătorește românește!

marți, 1 octombrie 2019

Domeniul Bogdan şi Branzeturi cum se... cuVin


Branzeturi cum se... cuVin este un proiect iniţiat de către Asociaţia Bloggerilor Olteni în parteneriat cu DucţionarCulinar.ro.  Istoria acestei initiative este deja destul de lungă întinzându-se pe 4 ani şi zeci de ediţii. Gazda acestei ediţii a fost Casa Zamfirescu din Craiova.
De data aceasta invitatul de onoare al evenimentului a fost Vlad Burugă de la Domeniul Bogda. Vladu ne-a povestit care este istoria domeniului pe care îl reprezintă şi a cărui oenolog este.
Domeniul Bogdan este o plantaţie de viţă de vie din zona Dobrogei, mai exact din zona Murfatlarului. Desi istoria zonei este strans legată de cea a vinului, fiind renumită chiar pe plan mondial datorită calităţii deosebite a condiţiilor naturaele – sol, climă, precipitaţii, propice cultivării unor soiuri de struguri ce se pretează producerii unor vinuri de excepţie.  Ceea ce este interesant la acest domeniu, destul de tânăr, este suprafaţa destul de mare cultivată 174 ha, întinse pe o suprafaţă reală mult mai extinsă.
Decizia de a cultiva soiuri de struguri consecrate, dar in regim biodynamic, impune luarea unor măsuri speciale. În primul rând culturile nu sunt stropite decât cu piatră vânătă şi cu ceva compuşi pe bază de sulf. Nimic altceva nu intră în tratamentul culturii. Aceste substanţe folosite pentru a asigura o protecţie minimă a plantei fac parte din arsenalul classic al cultivatorului de viţă de vie. Fără acestea riscul compromiterii culturii şi implicit al producţiei crescând exponential.
Îmbogăţirea solului cultivat se face printr-un amestec de seminţe care după o anumită perioadă după germinare sunt reintegrate în sol. Aceste practici asigură o metodă natural de fixare a azotului în sol şi astfel de susţinere a plantei.
Cu alte cuvinte în obţinerea bobului de strugure sunt folosite elemente naturale cu impact limitat asupra mediului – asta inseamnă în linii mari utilizarea regimului biodynamic.
Cu un regim destul de ristrictiv în ceea ce priveşte producerea vinului cei de la Domeniul Bogdan trebuie să fie extrem de atenţi pentru a nu altera producţia. Şi acest lucru se si vede în calitatea de excepţie a vinului.
În cadrul degustării au fost oferite spre a fi criticate cinci perechi – vinuri + brânzeturi:
1. Sauvignon Blanc + Camembert Ile de France
2. Chardonnay  + Havarti Delaco D’Exceptie
3. Roze Merlot & Feteasca Neagra + Emmentaler Delaco
4. Syrah  + Gouda si piper mozaic
5. Cuvee Experience Feteasca Neagra & Merlot & Syrah + Grana Padano Delaco D'Exceptie.

Pentru prima data după mult timp mi-a fost destul de greu să desemnez o combinaţie câştigătoare. De data aceasta nu am mai putut merge pe combinaţia clasică de vin roşu + brânză maturată. Acest lucru s-a datorat faptului că şi celelalte combinaţii s-au prezentat destul de bine şi au reuşit să ne îmbie papilele zglobii.
Totuşi, pentru a păstra tradiţia voi desemna o combinaţie pentru a ocupa primul loc în acest clasament:
Ca de fiecare data vă recomand să experimentaţi şi singuri diferite combinaţii. Puteţi pleca lejer de la cele cinci recomandate de către organizatorii evenimentului, la care să vă adăugaţi diferite ingrediente care vă fac cu ochiul.
Brânzeturile au fost şi de această data oferite de către Delaco – fanul numărul unu al brânzeturilor de calitate. Despre aceste produse nu ar fi prea multe lucruri de spus, având in vedere că sunt deja partenerii noştrii clasici ai degustărilor. Am putea puncta totuşi şi faptul că cei de la Delaco au început să importe pentru România şi câteva specialităţi de brânzeturi deja consecrate pe pieţele externe. Pentru cei pasionaţi de bunătăţuri am putea face o recomandare în acest sens. Puteţi să experimentaţi în voie şi să vă lăsaţi conduşi de instinctele dictate de papile.




luni, 5 august 2019

Branzeturi cum se cuVin - Crama Histria şi Delaco

După cum v-am obişnuit seria degustărilor de vin continuă alături de bloggosfera craioveană în cadrul proiectului Brânzeturi cum se...cuVin.
Evenimentul a avut loc la restaurantul Casa Zamfirescu din Craiova. De data aceasta vinurile le-au aparţinut celor de la Crama Histria, iar brânzeturile au venit din partea Delaco
Şi de data aceasta evenimentul a fost unul de succes la care organizatorii au reuşit să obţină câteva combinaţii reuşite având în vedere faptul că este sezonul estival, iar vinul şi mâncarea trebuie să deţină câteva proprietăţi. Toate aceste caracteristici necesare au fost regăsite în fiecare dintre cele cinci perechi:


1. Nikolaos Alb - Sauvignon Blanc + Mozzarella Delaco
2. Ammos Alb - Riesling & Sauvignon Blanc  + Brie Ile de France
3. Nikolaos Rose - Merlot Rose + Delaco Branză pentru grătar
4. Ammos Rose - Cabernet Sauvignon & Merlot Rose  + Havarti Delaco D'Exceptie
5. Ammos Rosu - Cabernet Sauvignon & Merlot + Grana Padano Delaco D'Exceptie.
Toate aceste vinuri au fost cu conţinut scăzut de zahăr şi au fost servite reci pentru a se preta la atmosfera de vară. 
Ce este interesant la aceste vinuri este că o parte din ele sunt obţinute fără adaos de drojdii selecţionate, iar fermentarea s-a produs numai în prezenţa florei locale. Acest procedeu dă, conform spuselor oenologului, vinului un puternic accent local. Cu alte cuvinte vinul capătă specificitate şi se prezintă cu trăsăturie microclimatului local.
În ceea ce priveşte brânzeturile am avut o premieră, cel puţin la evenimentele la care am fost prezent - Delaco Branză pentru grătar. Combinaţia acesteia cu Nikolaos Rose a fost una extrem de reuşită. 
Totuşi combinaţia preferată a fost cea de a 5-a, perechea obţinută din două dintre ingredientele preferate = vinul roşu + Grana Padano. 
Deşi obişnuiesc să menţionez combinaţia preferată îi încurajez pe doritori să experimenteze şi să obţină propriile combinaţii.

luni, 29 iulie 2019

Your Voice Matters! - Proiect Erasmus+



C O M U N I CAT

Lansarea activităților proiectului Erasmus +,” Your Voice Matters!” Nr. 2019-1-RO01-KA105-062404
Asociația Culturală ARTEC din Craiova, împreună cu partenerii transnaționali, Active Entrepreneurs Organization Turcia, Proteo Fare Sapere Firenze Italia, Young Improvers for Youth Development Bulgaria, European Voluntary and Educational Center, Athens Grecia, ZDRUZENIE NA STUDENTI PO PRAVO I MLADI PRAVNICI PAVEL SATEV KOCANI, Macedonia, Free Youth Cehia și Jovens Europa Portugalia, anunță începerea perioadei de desfășurare a activităților proiectului „ Your Voice Matters!!” Nr. 2019-1-RO01-KA105-062404.
Proiectul se derulează în perioada 06 mai 2019 – 05 noiembrie 2019 şi este finanțat din fonduri acordate de către Uniunea Europeana prin programul „Erasmus +”, Proiecte de mobilităţi pentru lucrătorii de tineret.
Your voice matters"/Vocea ta contează! are ca scop dezvoltarea competenţelor a 41 de lucrători de tineret din 8 ţări, prin împărtășirea bunelor practici care favorizează incluziunea socială şi economică a persoanelor cu dizabilități, utilizând deopotrivă, instrumente de educație non-formală. Proiectul contribuie la conştientizarea rolului lucrătorilor de tineret şi a organizaţiilor participante ca structuri suport în integrarea tinerilor cu dizabilități din comunitățile locale.
Metodele de educație non-formală propuse vor susține atingerea obiectivelor proiectului, facilitând participarea activă a tinerilor, promovarea unei atitudini participative a acestora în programele de tineret și promovarea programului Erasmus+.
Obiectivele specifice:
dobândirea de noi cunoștințe pentru lucrătorii de tineret din cele 8 țări partenere pentru a promova incluziunea economica şi socială în rândul tinerilor cu dizabilităţi;
dezvoltarea competențelor a 41 de lucrători de tineret în scriere de proiect în cadrul programului Erasmus + si familiarizarea acestora cu instrumentul Youthpass;
dezvoltarea abilităţilor lucrative ale participanţilor din organizaţiile partenere pentru identificarea si gestionarea unor metode non-formale specifice lucrului cu tinerii cu dizabilități;
dezvoltarea unor noi proiecte de tineret de către cei 41 lucrători de tineret, în care să aplice instrumente și metode de educație non-formală;
găsirea de noi soluții pentru a îmbunătăți programele de consiliere privind carierele profesionale destinate tinerilor cu dizabilități, în vederea creșterii şanselor de angajare;
sprijinirea creării de parteneriate și rețele între organizațiile care au ca grup țintă tinerii cu dizabilități, prin încurajarea schimbului de experiențe și prin furnizarea de informații cu privire la incluziune socială, toleranţă, înlăturarea stereotipurilor;
recunoaşterea rolului lucrătorilor de tineret şi al organizațiilor locale participante, de a acţiona ca structuri suport pentru tinerii cu dizabilități din comunitățile lor.
Activităţi:
Ateliere de dezvoltare personală;
Jocuri , de cunoaștere, energizere, jocuri de team-building;
Studii de caz, jocuri de rol; orientări, vizite de studiu, împărtășirea experiențelor, jocuri de simulare ; 
Seminar „Management și proiect”
Atelier de dezvoltare socială a grupului ţintă 
Vizită de studiu la o şcoală specială ; 
Prezentări PowerPoint, clipuri video, sesiuni de întrebări şi răspunsuri;
Seminarul “Includerea contează!”
Ghidul de bune practici “Tânărul tolerant“ va include instrumente și metode de educație non-formală, activități care vor fost puse în aplicare în timpul cursului de formare si metode noi care au fost concepute și testate.
Impact:
Grupul ţintă va beneficia de achizițiile participanților la proiect, având posibilitatea unei îndrumări adaptate nivelului de înțelegere în context social.
Organizațiile partenere vor avea posibilitatea de a multiplica achizițiile participanților prin acordarea de îndrumare pentru tinerii din comunitățile lor, având resurse umane mai apte ȋn educația non-formală, cu accent excepțional asupra tinerilor cu dizabilități.
Participanții vor fi mai pregătiți în practicarea metodelor non-formale de lucru, în dezvoltarea de noi proiecte în care aceștia vor pune în practică achizițiile dobândite; le va creşte stima de sine, auto-control şi încredere în propria persoană şi, nu în ultimul rând, vor fi ei înșiși multiplicatori informaţionali, transmițând informaţiile colegilor, prietenilor, familiilor şi altor membri ai comunităților din care fac parte.
Rezultate așteptate :
Participanții dobândesc noi cunoștințe şi metode non-formale de lucru cu tinerii ;
Atelierele interactive ajuta participanții să exerseze compeţentele non-formale, să identifice noi metode de lucru şi să-şi planifice eficient resursele şi timpul alocat ;
Seminarul “Includerea contează!” generează atitudini privind accesul şi rolul lucrătorului de tineret in îndrumarea informala şi nonformală a tinerilor cu dizabilităţi;
Ghidul de bune practici în lucru cu tinerii cu dizabilităţi oferă organizaţiilor şi participanţilor un instrument de lucru în activitățile de zi cu zi.
Locul desfășurării activității de mobilitate a proiectului este municipiul Craiova, județul Dolj unde timp de 7 zile, în perioada 21.08 2019 - 28.08.2019, participanții vor avea ocazia sa colaboreze şi să comunice într-o manieră activă şi constructivă, să descopere diversitatea culturală a fiecărei țări participante la proiect. Pentru atingerea obiectivelor, programul zilnic de activităţi va include aspecte precum: metode de educaţie non-formala, lucru în echipă, brainstorming, jocuri de integrare, ateliere de lucru, prezentări teoretice, discuții, dezbateri, reflecție individuală și de grup, jocuri de team building.
Mobilitatea contribuie la dezvoltarea personală a participanților, aceştia îmbunătăţindu-şi cunoștințele de limbă engleză, abilitățile de comunicare, de relaționare și socializare. Totodată participanţii își vor dezvolta noi abilități, spiritul creativ și vor dobândi motivaţia de a implementa noi proiecte menite să contribuie la îmbunătățirea calității vieții fiecăruia.
Pentru informații suplimentare despre proiect va rugăm să ne contactați la următoarele date de contact:
E-mail: artec.educ@gmail.com 


luni, 8 iulie 2019

Omul-Păianjen: Departe de casă - Spider-Man: Far From Home


Omul-Păianjen: Departe de casă (Spider-Man: Far From Home) – O experiență VIP 3D.

Răspunzând invitației blogoferice oferita de Inspire Cinema de a viziona în premieră filmul pot să vă dau câteva “spoilere”: Filmul are în prim plan un personaj din lumea Marvel foarte îndrăgit: Spider-Man. Atacă probleme actuale ca distorsionarea realității pe care o percepem prin intermediul tehnologiei, fake-news, popularitate, cuvinte cheie, citate inspirațiunile, adevărul din știrile TV.
Văzând filmul vei realiza că cei care te vor lovi cel mai rău vor fi cei la care te aștepți mai puțin. A… și a fi erou însemnă să faci bine… ce faci tu cel mai bine… în orice condiții… chiar dacă ai chef, chiar dacă nu. Interesant concept.
CGI-ul este unul desăvârșit, efectele 3D fiind impresionate. Experiența de pe fotoliile VIP de la Inspire Cinema Electroputere Mall fiind una completă. Dacă ești amator al genului ai să te distrezi de minune urmărindu-ți personajul în împrejurări ieșite din cotidian

vineri, 28 iunie 2019

BrânzeturiCumSeCuVin - Crama Gramma & Delaco


Se spune că un vin bun dezleagă limbile, adică ne îndeamnă să fim mai sociabili și să avem poftă de taină. Și cum într-o sticlă de vin există mai multă filosofie decât în toate cărțile de pe Terra, discuțiile nu au cum să fie unele banale.
Am profitat încă odată de evenimentul Brânzeturi cum se cuVin organizat de către Asociația Bloggerilor Olteni și Dicționarculinar.ro la restaurantul Oxygen, pentru a testa aceste teorii. Și nu ne-a părut rău. Am profitat de faptul că afară erau temperaturi înăbușitoare și așa că ne-am întins la un pahar de vin rece luat în tandem cu niște brânzeturi de excepție de la Delaco.
Deși oferta de combinații a fost ceva mai redusă ca în celelalte dăți, au fost mult mai potrivite cu vremea de afară. Și cum un vin bun nu merită savurat de unul singur, ci alături de mâncăruri sau măcar mici gustări delicioase cu care să se îmbine și care să se susțină reciproc.
Asocierile de care ne-am bucurat sunt:
  1. Aligoté + Brie Ile de France
  2. Fetească Albă + Brie Ile de France
  3. Cuvee Visan Alb (Aligoté + Fetească Regală + Fetească Albă) + Camembert Ile de France
  4. Cuvee Visan Rosé (Feteasca Neagră + Merlot) + Maasdam Delaco D'Exceptie

Așa cum v-am obișnuit brânzeturile vin și de această dată de la Delaco, fiind unele de speciale reușind să le aducem laolaltă cu diferite soiuri de vin.
Vinurile fac parte din familia Gramma Winers și provin din zonele însorite ale Iașului, dintr-o plantație de mici dimensiuni unde accentul cade pe calitate reușind  să creeze vinuri ușor acide, fresh care se pretează excelent la perioadele toride.
În încheiere propunem și combinația noastră preferată pe care o recomandăm bucuroși: Aligoté + Brie Ile de France. 

Deși toate cele patru combinații sunt asocieri potrivite, unele reușesc să iasă în evidență cu caracteristici speciale.
Dacă sunteți pasionați de astfel de combinații le puteți încerca pe fiecare.