Tinutul Secuiesc şi Extremiştii

Fraţilor, tot văd de câţiva ani pe toate canalele media şi newmedia ştiri despre Ţinutul Secuiesc, argumente pro şi contra. Însă zilele trecute am vazut o ştire despre nişte indivizi, exemplare ale acestei rase, din păcate, care s-au dus pe nu-ştiu ce coclauri să vopsească nişte borne din culorile României în cele ale statului vecin, Ungaria.

Sincer nu aş fi vrut să scriu despre acest subiect, pentru că indivizii ăia chiar nu merită atenţie şi cu atât mai puţin respect. Dar, din păcate o spun, nu este un caz singular în care o serie de strofocaţi pe viaţă, încearcă să aţâţe spiritele în ambele tabere. Evident, cei mai incriminaţi, şi pe bună dreptate, sunt etnicii maghiari care încearcă prin diferite acţiuni tembele să arate că ei sunt miezul din dodoaşcă, iar la fel de evident, de acuzat sunt şi cei care susţin şi partea cealaltă, a românismului, dar care o fac cu mult prea mult exces de zel şi de cele mai multe ori neavizaţi, reuşind să facă mai mult rău decât bine.

În primul rând, etnicii maghiari ar trebui să perceapă odată pentru totdeauna că: trăiesc în România, şi cu asta basta.  Ar trebui să caşte mai bine ochii în ce lume trăiesc, Uniunea Europeană nu ar trebui să fie pusă problema cu apărarea drepturilor minorităţilor etnice, tâmpenii ordinare. România, pentru cine nu ştie, a fost dată ca exemplu de bune practici, la nivel european şi chiar mondial, în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor etnice şi culturale. Să vi într-o astfel de ţară, care în ciuda multor defecte, are una dintre cele mai bune legislaţii în domeniu, iar tu să vi să spui că nu ai drepturi că bla bla, nu poţi să fi decât oligofren sau să ai interese ascunse, iar în cazul asta vei fi acuzat de acte extrem de grave în ceea ce priveşte respectarea legilor şi constituţiei (aici m-am abţinut să nu fac o descriere mult mai dură a acestor indivizi).

Pe scurt, pot spune că: cine nu recunoaşte cetăţenia română, deşi o poartă şi luptă împotriva unui stat naţional, unitar, indivizibil recunoscut ca atare la nivel mondial de către toate statele lumii, chiar şi de către Ungaria şi mai mult chiar şi de către ţările bananiere – nu se poate numi decât handicapat mintal sau bozgor.  Ultimul termen le este atribuit chiar de către cetăţenii din Ungaria, nu imi aparţine de drept, dar este perfect justificat. Termenul în magiară înseamnă – ungur fără ţară sau trădător de neam. De ce cred că este perfect justificat acest termen: pentru că că ei nu recunosc acest stat, aşa cum este el definit în consţituţia lui.

Nu am nimic împotriva ungurilor, fie ei şi din Transilvania, care recunosc România şi care stau în banca lor, deşi, ca să-l parafrazez pe un amic: frate, eu sunt român, dar simt ungureşte. Tot respectul pentru astfel de oameni, nu decizi unde vrei să te naşti, dar poţi alegemai departe în viaţă ce cale urmezi.

Nu este posibil să te duci în Ungaria, iar ăia să se străduiască să te salute în română, deşi nu au nicio treabă cu această limbă, iar cele doua judeţe dacă te duci în magazin sau pe stradă să ridice din umeri că nu înţeleg limba naţională (experienţa asta am trăit-o acum câţiva ani, nu vorbesc din poveşti).  

Frate, dacă nu-ţi place în România, nu te simţi în largul tău aici, eşti liber să pleci unde vrei, nu te ţine nimeni cu forţa, dar dacă decizi să rămâi aici respectă-i pe cei din jurul tău şi legile astea. Nu te obligă nimeni să-i pui copilului tău ce nume vrei, să te rogi cui vrei, să vorbeşti ce limbă vrei in familia ta, să ai ce tradiţii vrei, să sărbătoreşti ce zi naţională vrei, dar omule nu înjura ţara în care trăieşti şi nu declari ca zi de doliu naţional, Ziua Naţională a României. Pentru că în caz contrar eşti exact ca în definiţiile date mai sus: handicapat sau bozgor.

Ar trebui să ne gândim la ce fac nemţii din Alsacia sau Lorena sau bascii din sudul Franţei, eventual să-i luăm ca exemplu de conduită civică a unor oameni de o etnie aflaţi pe teritoriul altei ţări nu din voia lor ci că aşa sau împărţit graniţele, dar asta nu-i împiedică să recunoască statul adoptiv şi să-l respecte.

Încă odată afirm faptul că, nu ar trebui să se simtă ofensaţi cei de etnie maghiară, ci doar acea categorie, extrem de vocală şi agresivă, care luptă împotriva simbolurilor naţionale şi împotriva statului român.

Şi ar mai fi de adăugat şi câteva elemente, extrem de interesante, dar care o să fie dezbătute în postări ulterioare; majoritatea celor care sunt vocali la adresa României, înjură tot ce este românesc fac parte din acea formaţiune extremistă Jobbik, denigrată peste tot în Europa pentru legăturile pe care le-ar avea cu Federaţia Rusă şi cu Iranul. Sunt din ce în ce mai multe dovezi care leagă această formaţiune de agitatori de lumea înapoiată a Asiei, din care vin tot felul de ameninţări teroriste. Dacă dorim să trăim cu astfel de ameninţări, să ne uităm ce a făcut Rusia pe unde a călcat, aveam exemplul recent al Ucrainei, dar şi al altor state limitrofe acestui colos.

Trebuie să înţelegem că dacă sunt reale aceste acuzaţii, de finanţare a acestor indivizi de către Federaţia Rusă, înseamnă că aceasta urmăreşte destabilizarea zonei de est a Europei, iar un stat instabil este unul vulnerabil. Dar astea sunt subiecte mult prea importante pentru a fi dezbatute în acest articol, ci doar amintite şi privite ca atare.

Că să închei acest articol cu o concluzie, pot spune că cei care susţin acte deviante la adresa României, aflaţi pe teritoriul acestei ţări, cât şi în afara, îşi merită pe deplin toate invectivele aduse lor şi chiar mai mult. Iar cetăţenii români, dar altă etnie, dar care respectă bunul simţ şi pe ceilalţi concetăţeni să nu se simtă ofensaţi, ci ar trebui să ia măsuri împotriva semenilor care o iau pe arătură. 

Pro sau Contra Bisericii -2

Şi că tot am văzut că articolul precedent, legat de Biserică, a avut un succes neaşteptat, am hotărât să să mai fac o scurtă completare, cu menţiunea că până la sfârşitul lunii o sa fac un articol pe această temă mult mai cuprizător.

Legat de ultimele evenimente petrecute  în România şi de implicarea Bisericii în anumite jocuri, voi comenta succint câteva ştiri apărute în presă, dar care s-au lăsat rapid la fund, fără să facă prea multe valuri şi fără să stârnească prea multe critici din partea deontologiilor din presă şi din societatea civilă.

Este vorba despre ştirea care relata faptul că Guvernul a alocat 6-7 milioane lei, din fondul de urgenţă unor biserici, trei la număr. Această informaţie a trecut fără să facă vâlvă, ca şi cum ar fi perfect normal, ca aceşti bani să ajungă acolo unde au ajuns. 

Am constatat că subiectul Biserică, a devenit tabuu şi că nu e bine să vorbeşti de rău această instituţie şi pe conducătorii ei, pentru că te bate Dumnezeu. Ei bine, consider că atâta timp cât aceasta este o ţară democratică am voie să spun ce gândesc şi să îi întreb pe politruci ce fac cu banii din taxe, mai ales că se plâng de fiecare dată că nu au fonduri suficiente. Pai cum să ai, dacă dai cu nemiluita acolo de unde ei nu se mai întorc. Adică banii daţi Bisericii rămân daţi şi gata, ei nu se mai întorc prin taxe şi impozite către stat, ci se duc cu indicaţie în averea celor care conduc această instituţie, exemple de acest fel sunt cu nemiluita. 

Imi pun firesc întrebarea: de ce această instituţie, care promovează umilinţa, modestia, smerenia şi sărăcia are nevoie de atâţia bani, nu ar trebui să-mi ofere un exemplu, să-mi arate cum se poate trăi fără bani doar rugându-mă la Cel de Sus? Sau poate vrea să mă ajute să trăiesc astfel luându-mi toţi banii? Cine ştie ce planuri benefice au ei cu noi.!?

Am tot auzit şi replici de genu: în Biserică ar trebui să se investească mai mult, pentru că uite ce dezastre sunt peste tot în lume, ele apar pentru că oamenii nu mai sunt credincioşi, nu se mai roagă etc. În primul rând dezastre se petrec pe Terra de când s-a creat (sau a fost creată), faptul că nu vrem să vedem decât ce se întâmplă acum şi ignorăm cu bună ştiinţă (sau lipsa ei) istoria şi diferitele dovezi în acest sens, nu ne face mai deştepţi, ba din contră. Dacă am ajuns să credem că dacă nu mai aruncăm cu banii în Biserică, aşa cum o făceam în Evul Mediu, de asta apar cutremure, inundaţii, molime etc, nu putem să spunem că degeaba au trecut mii de ani peste omenire, că am rămas la nivel papuaşi şi că ne merităm soarta. Soarta de a fi conduşi de unii care să-şi bată joc de noi şi să ne jefuiască în numele Domnului, dar care ne spun că trebuie să ne mulţumim cu puţin şi să nu râvnim la mai mult.

Pentru cei care au depăşit nivelul de mai sus voi continua discuţia cu argumente, contra, a ceea ce fac unii politruci pe seama noastră.

Mă tot chinuie o întrebare, după ce am văzut ştirea în care se relata fapta măreaţă a Guvernului Poponeaţă: de ce era aşa de urgent să aloci asemenea fonduri unor biserici/mănăstiri? De ce tocmai acum? De ce în situaţia în care spitalele judeţene nu mai au bani pentru a achiziţiona vaccine pentru nou-născuţi, vaccine împotriva hepatitei B şi tuberculozei, mai ales când se ştie că suntem pe primul loc în Europa la numărul de cazuri de TBC.

Ne permitem să ne jucăm cu viaţa copiilor noştrii? De ce nu au sărit cei care se doresc a fi mai creştini decât alţii şi vor bani pentru biserici, de ce nu a luat o poziţie oficială Biserica la aceste atrocităţi, pentru că practic este la nivelul unui genocid naţional. 

Pentru că Biserica este câştigătoare din această situaţie, primeşte bani din toate părţile: de la Guvern şi de la părinţii care ajung să-şi ingroape copiii în urma contactării unor boli. Pare cinic, dar asta-i realitatea în care trăim. Biserica, cel puţin în zilele noastre, nu mai are nimic sfânt în ea, este doar un SRL PARAZIT, care suge din sângele poporului. Iar noi cu toţii suntem complici, pentru simplul fapt că nu ne implicăm şi asistăm cu mâinile în sân privind la tot ceea ce se întâmplă în jur.

Până când nu ne vom trezii cu adevărat, vom rămâne în aceeaşi mocirlă în care paraziţii gen Biserica şi politrucii, vor trăi bine merci pe spinarea noastră, iar noi ne vom plânge de milă în continuare. Rugăciunile şi banii aruncaţi în cutia milei nu ţin de foame şi nu ne scapă copiii de boală şi nu le oferă speranţă de mai bine.

Sună extrem de ciudat cum de 24 de ani avem un imn: Deşteaptă-te române! dar suntem în continuare adormiţi.

PS: poţi fi un bun creştin doar respectând cele 10 porunci, NU aruncând cu banii în CUTIA MILEI!

Pro sau Contra Bisericii?!

Astăzi unul dintre prietenii de pe facebook a postat următoarea fotografie:

Mi-am amintit că de mult timp vroiam să scriu un articol pe această temă care stârneşte pe zi ce trece din ce în ce mai multe valuri.

Unii sunt de acord cu ceea ce face Guvernul, că alocă bani în continuare pentru Biserică, alţii critică cu ardoare acest demers sub diferite considerente. Nu vreau să deschid discuţia despre cei care sunt împotriva acestei decizii, care sunt denumiţi uneori atei. Nu cred că astfel de discuţii îşi au rostul. Este dreptul fiecăruia să creadă sau nu în ceva.

Pe de altă parte nu cred că polemica ar trebui să fie dusă în direcţia pro sau contra Bisericii, ci dacă sunt normale astfel de investiţii sau nu, că până la urmă astfel de cheltuieli aşa sunt argumentate de către cei care ne conduc.

O să-mi expun cât se poate de scurt punctul de vedere în ceea ce priveşte acest subiect, pentru că este unul fierbinte şi care necesită mult mai multe resurse.

Într-un fel este normal ca după Revoluţie să fie construite şi biserici, având în vedere că în perioada comunistă au fost demolate foarte multe astfel de clădiri, iar oamenilor le erau impuse diferite restricţii în ceea ce priveşte participarea la slujbele religioase. Iar când oamenii s-au văzut liberi au refulat şi au cătat să facă ce le era restricţionat într-o anumită perioadă. Toate bune şi frumoase, până când această descătuşare, a luat amploare şi s-a transformat în fenomen.  

Evident că au apărut şi beneficiari de pe urma acestui fenomen. Şi nu mă refer la cei care construiau, care îşi câştigau existenţa ca lucrători în construcţii, ci la reprezentanţii Bisericii şi la politicieni. Primii au văzut o oportunitate de a-şi creşte influenţa în societate şi de a recupera din terenul pierdut, dar şi o oportunitate de a face bani, chiar dacă pare cinic este un fapt cât se poate de real.

Cea de a doua categorie s-a folosit de prima pentru a putea controla mai uşor masele şi cu ajutorul preoţilor care-i girau să câştige voturi şi astfel să ajungă la putere şi să controleze resursele bugetare.

Deşi sunt multe argumente legate de cifre pro şi contra, că ar fi prea multe lăcaşe de cult şi prea puţine spitale sau şcoli, lucrurile trebuiesc privite ŞI DINCOLO de numere. Este nevoie de astfel de investiţii? Evident că răspunsul este DA. Era nevoie şi de biserici, având în vedere că România este un stat laic. Dar de la avea nevoie, până la a construi în exces, la fiecare colţ de stradă, în fiecare parculeţ câte o biserică este deja prea mult.

Sunt de înţeles şi cei care susţin că trebuiau construite mai multe şcoli, spitale noi, dar numai că acestea din urmă nu au reprezentat un interes real. Cu toate că pare cinic, în realitate s-a gândit în felul următor: oamenii analfabeţi se duc la vot, sunt uşor de cumpărat şi astfel sunt utili pentru cei care ne conduc; iar cei care sunt bolnavi au o predilecţie mai mare către religie şi preoţi, care la rândul lor îi îndreaptă către politicienii pe care-i girează.  În plus, cei bolnavi dau bani cu nemiluita, în speranţa că se vor vindeca, atât la biserică, cât şi pe medicamente mult prea scumpe, fără să-şi pună prea multe semne de întrebare, mai ales dacă sunt şi analfabeţi.

Poate părea mult prea dur ceea ce afirm, dar încercaţi să analizaţi şi voi rezultatele din ultimii 24 de ani: în ce zone au dispărut şcoli şi în ce zone s-au construit biserici; care sunt zonele cele mai sărace, care sunt zonele cu ce-i mai mulţi analfabeţi, dar cu oameni care se calcă în picioare la moaşte. O să constataţi că ele se suprapun. În plus încercaţi să vă duceţi de câteva ori la slujbe şi să vă uitaţi în jurul vostru care sunt oamenii care vin cu regularitate şi făceţi-le un portret simplu: vârstă, nivel de pregătire profesională şi zona din care provin.

Nu vreau să se creadă că îi susţin pe atei, din contră. Cu toţii credem în ceva, trebuie să ne răspundem într-un fel sau altul la întrebarea: cine ne-a creat? Evident că acest răspuns nu trebuie să aibă neapărat legătura cu religia. Şi până la urmă: dacă avem cu toţii un Dumnezeu, de ce există mai multe religii? Răspunsul este simplu, pentru că există mai multe grupuri de interese.

Şi totuşi nu cred că dacă am construit atâtea biserici este adevărata problemă, ci faptul că s-au construit numai biserici. Bani au fost, sunt şi vor mai fi, suficienţi cât să ajungă şi pentru spitale şi pentru şcoli, însă nu există interes. Oamenii mai culţi, mai citiţi, mai instruiţi vor fi mai greu de condus, de corupt, vor fi capabili să facă diferenţa între bine şi rău, între ce trebuie să facă şi ce nu, nu vor vota cu cine le zice preotul şi vor avea grijă de regimul de viaţă pe care-l duc.

Mai apar totuşi şi alte întrebări. Dacă tot s-au investit bani în biserici, de ce nu s-au investit în cele existente, în reabilitarea celor de patrimoniu, cu vechime, cu încărcătură istorică? Simplu, pentru că nu s-a dorit. Ele ar fi dovada clară a istoriei şi luptelor pe care strămoşii noştrii le-au dus pentru a-şi putea apăra credinţa. Dar în acelaşi timp ele ar face indirect trimitere la conştiinţa naţională, la identitatea poporului, ceea ce nu se doreşte, pentru că ar trezii plebea.

Personal aş mai ridica nişte întrebări pentru cei care sunt religioşi şi bisericoşi (fac distincţia între aceste categorii şi credincioşii adevăraţi): care a fost rolul Bisericii în societate după 1990, în beneficiul ei; câte centre pentru bătrânii abandonaţi, câte şcoli pentru orfani şi câte centre de economie socială a creat Biserica (în special cea Ortodoxă)? În Vest, Biserica s-a implicat activ în aceste domenii, în România în schimb aproape deloc, chiar dacă au avut fonduri şi cadrul legal de a face acest lucru. De ce nu au făcut nimic, de ce vedem preoţi la volanul unor Mercedes-uri sau BMW-uri? Atunci o să întelegem şi de ce s-au construit atâtea biserici.

Atunci când o să înţelegem că putem fi mult mai creştini când stăm acasă, dar să ne respectăm aproapele, îi ajutăm pe cei care au nevoie, nu înjurăm-blestemăm şi citim o carte în plus şi nu aşteptăm să ne pice din cer, ci punem osul la muncă, decât dacă pupăm moaşte, ne călcăm în picioare şi punem 100 în cutia milei; România va fi mult mai bogată şi cu oameni mult mai fericiţi.

Până când o să ne deşteptăm ca naţie, vă recomand următorul clip.

Cupa Rotaract 3

Şi că tot vorbeam în postările trecute despre Cupa Rotaract la volei pe nisip, cred că eram dator şi cu ce am făcut, Echipa Bloggărilor. În primul meci jucat sâmbăta am batut cu 2-0 ELSA, ceea ce ne-a cam depăşit aşteptările iniţiale, având în vedere nivelul de la care am pornit, în care nu mai jucasem de ani de zile volei.
În cel de al doilea meci, jucat duminică, am pierdut în trei seturi în faţa echipei organizatoare Rotari Probitas. A fost un scor strâns, dar în cele din urmă ne-am recunoscut învinşi, adversarii fiind mult mai pregătiţi fizic şi mult mai atenţi. Deşi am făcut numeroase greşeli, jocul a fost unul bun şi ne-am amuzat copios, mai ales când a inceput să-şi intre în rol Creţu :). Componenţa echipei a fost aceeaşi ca şi în prima zi.

Meciurile au fost supravegheate îndeaproape de către o dronă.

După meci am asistat la celelalte meciuri. Distracţia şi voia bună au fost la maximum, s-a lăsat cu numeroase donaţii pentru cauza pentru care s-a organizat această competiţie, reabilitarea unei grădiniţe.
În cele din urmă au căştigat cei de la Generaţia WhatsApp.
Seara a fost programat BloggMeet-ul la care nu am mai ajuns, din păcate, din cauza oboselii, la eveniment au venit şi câţiva bloggări noi.

Cupa Rotaract - 2

Vă vorbeam zilele trecute despre Cupa Rotaract de volei pe nisip, care se organizează în Craiova în perioada 30-31 august, competiţie la care am fost înscris si eu, în Echipa Bloggărilor.

Desi ne-am înscris cu mic cu mare la această competiţie, cei drept una amicală, destinată strict strângerii de fonduri pentru reabilitarea unei grădiniţe, se părea că niciunul dintre noi nu mai jucase deloc sau de foarte mult timp volei. În cazul meu şi al lui Daniel Botea şi Sergiu Boboc erau cel putin 14 ani, iar în cazul celorlalţi membrii ai echipei totul era o nebuloasă. Şi ca să nu ne facem de râs, am hotărât să ne antrenăm măcar odată pentru a ne familiariza cu terenul, echipa şi regulile jocului.

Deşi nu am avut timp foarte mult, o parte dintre noi am ajuns la performanţa a două antrenamente, iar rezultatele au şi apărut. Deşi speram să facem câteva puncte în cele două seturi ale primului joc (pentru că nu ne gândeam la mai mult), am reuşit să obţinem şi prima victorie şi încă una rapidă, în faţa celor de la ELSA (o asociaţie studenţească), cu scorul de 2-0 (11-3 şi 11-6).

Având în vedere victoria, iniţial nesperată, ne vom întâlni şi maine, 31 august, în fazele superioare ale Cupei Rotaract.

Componenţa Echipei Bloggărilor a fost următoarea:

-          Subsemnatul – Andrei Boiangiu J

-          DanielBotea

-          MădălinaNanuţ

-          MierceaŞerbănescu

-          SergiuBoboc

-          RăzvanDamian Irimescu (alias Creţu)

Se pare că David Mitran nu a mai putut să vină, dar totuşi ne-am descurcat onorabil, având în vedere că am plecat de la un grup de oameni neexperimentaţi şi am format o echipă.

Japonezii fascinaţi de România

Recent am aflat că japonezii de la televiziunea de naţională, urmează să televizeze un documentar realizat în România, mai exact în Salina Turda, considerată pe bună-dreptate cea mai spectaculoasă salină din ţara noastră şi chiar din lume. Documentarul va fi promovat de către televiziunea BS-1, iar materialul va avea o durată de 50 de minute.

Aspectul pe care-l are acum această fostă exploataţie minieră a sării se datorează în primul rând faptului că s-a reuşit să se acceseze fonduri europene de aproximativ 6 milioane de euro.

Exploatarea sării în această zonă datează de pe vremea imperiului roman, dar s-a organizat o mină în adevăratul sens al cuvântului începând cu secolul XVI, atunci când s-au construit primele galerii. Mina intră în declin odată cu dezvoltarea altor mine în zonă, îndeosebi a celei de la Ocna Mureş.

În anul 1932 mina este închisă. În timpul celui de al doilea război mondial, galeriile sunt folosite ca adăposturi antiaeriene şi începând cu anul 1950 complexul minier este deschis publicului larg, chiar dacă o parte este folosită ca depozit de brânzeturi.

Începând cu anul 2009 salina este modernizată cu ajutorul finanţărilor primite de la Uniunea Europeană, cu ajutorul cărora s-au construit în galeria principală, Rudolf, ce are o înălţime de 120 metri, un carusel imens, pontoane peste lacul interior, acolo unde cei interesaţi se pot plimba cu barca, dar şi un amfiteatru unde se desfăşoară o serie de spectacole. 

Numărul mare de evenimente desfăsurate în acest loc fascinant face ca numărul turiştilor ce vizitează acest loc să crească de la an la an, ajungând la 343.000 anul trecut, iar pentru anul acesta estimările sunt şi mai optimiste.

Pentru cei care vor ajunge în următoarea perioadă în zona Clujului le recomand să viziteze şi LagunaAlbastră şi Delta Transilvaniei. 

DELICOM - Dezvoltare locală integrată sub responsabilitatea comunităţii

Ieri, 26 august s-a lansat proiectul DELICOM  în cadrul unei conferinte de presă.

Proiectul este implememtat de către Asociaţia Mereu pentru Europa cu ajutorul graturilor FonduluiONG în România, componenta 2 – Justiţie socială, subcomponenta  2.1 Dezvoltarea comunităţilor rurale interetnice.

Deşi sună extrem de pompos, titlul acestei iniţiative DELICOM – Dezvoltare locală integrată sub responsabilitatea comunităţii, ne sugerează exact care este ideea de bază a proiectului: dezvoltarea comunităţilor rurale prin implicarea activă a cetăţenilor acesteia.

Deşi în ultimii ani am fost învăţaţi că decizile vind de undeva de sus, de la un tătucă, care ne spune axact ceea ce  trebuie să facem şi ce nu, în realitate tipul de societate actuală are nevoie de o implicare activă a decidenţilor locali şi a cetăţenilor, care se pot coagula sub diverite forme de organizare socială, cu personalitate juridică sau nu – care să le apere interesele şi care să le arate celor care iau decizii, ce trebuie să facă pentru ai ajuta.

Cu alte cuvinte deciziile în ceea ce priveşete soluţionarea anumitor probleme locale sau regionale trebuie să vină de jos în sus şi nu invers, ca în vechiul regim de regretată amintire.

Deşi ne-am dorit o libertate mai mare în ceea ce priveşte luarea deciziilor, după 1989, atunci când am şi recăpătat acest lucru, nu prea am ştiut ce să facem cu această libertate, iar de diferitele forme de organizare socială, cetăţenească nici nu poate fi vorba, cel puţin nu la modul practic.

Cu toate că am avut posibilitatea de a construi şi de a ne coaliza în organizaţii care să lupte pentru interesele noastre, în realitate acest lucru nu s-a materializat. În ultimii 24 de ani au apărut foarte multe ONG-uri, aşa cum sunt ele cunoscute, dar care nu au fost suficiente nici ca număr, nici ca putere reală de decizie, ci mai degrabă ele au funcţionat ca să servească unor interese mărunte nu întregii societăţi sau unor grupuri mai numeroase. Acest lucru s-a datorat şi faptului că majoritatea cetăţenilor priveau cu scepticism această formă de organizare şi nu ştiau foarte multe lucruri despre cum le pot folosi în interesul propriu.

În orice societate modernă sănătoasă există o diversitate şi o multitudine de astfel de organizaţii. O astfel de societate nu poate fi concepută fără a exista astfel de organisme care nu fac altceva decât să protejeze şi să promoveze interesele cetăţenilor (rolul acestor ONG-uri este mult mai mare, dar m-am limitat la această definiţie).

Care este rolul acestui proiect, ce îşi propune el să facă? Este simplu. Să îi ajute pe cetăţenii din trei localităţi doljene: Catane, Coţofenii  din Faţă şi Calopăr, să se organizeze la nivel local în ONG-uri eterogene, benevole care să se implice activ în construirea unor planuri strategice de dezvoltare locală.

Poate părea complicat acest obiectiv, însă el este imperios necesar, având în vedere că periodic (odată la 7 ani cel puţin), se fac astfel de planuri de execuţie bugetară care să suţină anumite planuri de investiţii la nivel local, care să poată fi susţinute şi finanţate prin diferite programe, atât din fonduri guvernamentale, cât şi europene.

Spuneam mai sus că aceste organizaţii ce vor fi infiinţate în cadrul proiectului, vor fi eterogene. Toate cele trei comunităţi au în componenţa lor un număr important de etnici romi. Aceştia au fost de-a lungul timpului marginalizaţi şi da-ţi de o parte atunci când erau luate decizii, care de cele mai multe ori îî priveau direct. Prin astfel de demersuri se contribuie şi la promovarea valorilor europene ce stau la baza Uniunii, ce se îmbină ingenios şi în sloganul: uniti în diversitate.

Tocmai pentru a se evita perpetuarea unor astfel de practici care să ducă la marginalizarea unor categorii sociale, se vor forma astfel de ONG-uri, din care să facă parte şi membrii ai comunităţii roma.

Asociaţiile nou înfiinţate vor avea ca obiective, printre altele, creşterea investiţiilor locale care să contribuie la creşterea locurilor de muncă şi implicit a nivelului de trai de la nivelul comunităţilor.

Totodată aceste organizaţii vor primii asistenţă tehnică şi vor fi consiliate în ceea ce priveşte posibilitatea atragerii fondurilor  europene. Cu alte cuvinte, ele nu vor fi doar create, ci vor funcţiona în mod real fiind sprijinite în acest sens.