luni, 6 iulie 2015

BANCURI BISERICEȘTI


Preotul către enoriaş:
- Va veni o zi când vei plăti pentru păcatele tale!
- Aiurea, părinte, eu deja plătesc. Alcoolul si curvele nu sunt gratis, să ştii…

Cum se justifică un preot:
“Să nu te simţi niciodată aiurea dacă te zgâieşti la sânii unei tipe care poartă un maieu când plouă. Ploaia e de la Dumnezeu”



WEEKEND SPORTIV

Așa cum anunțam încă din postările ulterioare, weekend-ul trecut a fost unul dinamic, în care sportul a fost pe primul plan. Sâmbătă am alergat alături de câteva zeci de craioveni în Parcul Nicolae Romanescu pentru o cauză nobilă – strângerea de fonduri pentru înființarea unui spital de oncologie pediatrică, în București. Recent am aflat că în prezent România  nu are un centru în care copiii bolnavi de cancer să fie tratați corespunzător, iar această inițiativă este cu atât mai lăudabilă și arată că societatea civilă românească începe să se miște și creează evenimente notabile. Poate că nu a fost un eveniment de o asemenea amploare încât să merite a fi mediatizat și pe posturile Tv naționale (poate că nu era cu femei dezbrăcate sau nu se scalpaseră niște boșorogi bețivi), deși evenimentul s-a derulat în mai  multe orașe din țară.

În fine, ideea este că s-au strâns ceva bănuți, nu foarte mulți, dar cam de 4-5 ori mai  mult față de ediția precedentă, ceea ce reprezintă un progres vizibil și arată că și în Craiova, societatea civilă începe să adere la mișcări și acțiuni ale omologilor din alte orașe ale țării.
Pentru cei care nu au știut și care ar fi dorit să ni se alăture sau pentru cei care au știut dar nu au mai ajuns, trebuie să precizez că acest eveniment se va repeta în fiecare primă sâmbătă a fiecărei luni, așa că vă așteptăm la edițiile viitoare să încercăm să strângem și mai mulți bani pentru o cauză nobilă (știu că sună a limbaj de lemn, dar aceasta chiar este o cauză demnă de a fi promovată). La astfel de întâlniri se ating mai multe obiective:
-        Socializare a reprezentanților societății civile și nu numai,
-        Promovarea mișcării și a unui stil de viață sănătos,
-        Strângerea de fonduri.

Duminica era prevăzută o partidă de pescuit – după principiul – prinde și eliberează, unde contează doar distracția și competiția dintre prieteni J. Din motive independente de mine, acesta nu s-a mai ținut, dar m-am refugiat cu echipa de bloggeri la o bere și o partidă de bowling, unde prestația mea a lăsat mult de dorit, dar trebuie să notăm ca a fost loc de multă voie bună și distracție maximă, adică nu poți fi supărat când te întâlnești cu Crețu (alias Damian) și cu restul echipei.

sâmbătă, 4 iulie 2015

Bancuri cu greci

Mişcări suspecte! Zeci de autocare cu aşa-zişi turişti teleormăneni au pornit spre Grecia;

În piaţa Syntagma se organizează două mitinguri masive: unul pro-Euro, cu ouzo şi gyros, şi unul anti-UE, pentru cei care preferă Retsina şi miel la proţap;
(sursa)

vineri, 3 iulie 2015

FUGA - Alerg pentru spitalul copiilor

Chuang Tzu avea o povestioară - "A fost odată un om căruia îi era teamă de umbra lui și pe care îl înspăimântau urmele sale; a vrut să fugă de ele,  dar cu cât gonea mai tare, cu atât mai multe urme făcea și oricât de mult alerga, umbra lui nu se despărțea de el. Atunci, crezând că aceasta se întâmplă pentru că nu alerga destul de repede, a început să fugă cât îl țineau picioarele și nu a încetat să o facă până a murit de epuizare. Acel om nu știa că atunci când stai la umbră, propria-ți umbră dispare, iar când stai liniștit nu lași urme."

Ei bine, eu nu o să fac așa, nu o să alerg până la epuizare, (nu de alta, dar nu sunt în ipostaza de a fugi de propria-mi umbră), chiar dacă mă voi duce mâine la un cros destinat strângerii de fonduri pentru construirea unui spital, nu unul oarecare, ci primul centru medical de oncologie și hematologie pediatrică din România. 
Înscrierea la cros este de 1 leu (minimum, dar cei cu dare de mână pot dona și sume mai mari - ceea ce voi face și eu).
La acest eveniment alături de mine va mai participa și Daniel Botea, tot blogger, dar cu siguranță vor mai veni și alți participanți.
Defapt acest articol se dorește a fi o invitație către cititori de a ni se alătura mâine, 04.07.2015  la 8:45, pentru  a ne face încălzirea, iar de la 9:00 va fi alergarea propriu-zisă.


joi, 2 iulie 2015

CITATUL ZILEI - UN CAR ÎȚI TRECE PRIN GURĂ

Lui Crisip îi plăcea să se joace cu argumentele logice și chiar cu sofismele. El este considerat autorul unor faimoase sofisme, precum cel al încornoratului sau cel al carului, care sună astfel:

Ceea ce spui îți trece prin gură,
dar tu spui car;
deci un car îți trece prin gură.

Mergând pe același principiu, m-am tot gândit: dacă cele spuse de Crisip sunt adevărate, oare ce le trece prin gură celor care au ticuri verbale și folosesc organele genitale drept semne de punctuație sau celor care înjură mai tot timpul?!

Evident, răspunsul îl știm cu toții.

Pedro Gonzales Calero – FILOSOFIA PENTRU BUFONI

miercuri, 1 iulie 2015

Citatul zilei - DARUL REFUZAT


O predică a lui Buddha a fost întreruptă de insultele pe care un om le profera la adresa lui. Atunci Buddha l-a întrebat senin:
-        Dacă un om face altuia un dar, iar acesta este respins, cui aparține acel dar?
Bărbatul a răspuns:
-        Celui care i l-a făcut, desigur.
Buddha a continuat:
-        În acest caz, întrucât eu refuz să-ți accept injuriile, îți revine ție sarcina să rămâi cu ele.


Pedro Gonzales Calero – FILOSOFIA PENTRU BUFONI



marți, 30 iunie 2015