Legenda lui Fleming şi a penicilinei

Să începem cu, aşa cum o fac mai toate poveştile copilăriei, a fost odată ca niciodată, pentru că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, un sărman fermier scoţian, care în timp ce-şi muncea cu sârg pământul a auzit nişte strigăte de disperare dinspre o mlaştină din apropiere. A lăsat lucrul şi s-a îndreptat către acel loc şi a observat un copil care se zbătea să scape dintr-o mlaştină, unde cel mai probabil ş-ar fi găsit sfârşitul dacă nu era ajutat.

A doua zi  a venit la poarta casei sale o superbă trăsură, din carea coborât un nobil cu un aer impunător, Lord Randolph Churchill, care l-a întrebat pe fermier dacă el este cel care a salvat copilul din mlaştină. Fermierul, Fleming, a răspuns că el este cel carel-a salvatpe micuţ de la o moarte lenţă şi cumplită. Nobilul s-a oferit să-i ofere o sumă considerabilă de bani, dar fermierul a replicat că nu poate accepta să primească o sumă de bani pentru simplul fapt că a salvat un copil dintr-o mlaştină.

Văzându-se refuzat, nobilul i-a mai făcut o ofertă lui Fleming, fermirul, lunându-şi angajamentul să-i plătească studiile în integralitate fiului ferimerului care a urmat unele dintre cele mai bune şcoli ale vremii, a absolvit Scoala de Medicina St. Mary’s Hospital Medical School din Londra şi a ajuns cunoscut în lume ca Sir Alexander Fleming – cel care a înventat (official) penicilina.

Se zice că într-o zi, cel care fusese salvat de la moarte dintr-o mlaştină de către fermier s-a îmbolnăvit de pneumonie şi că cel care l-a salvat de data aceasta a fost Sir Alexander Fleming – fiul fermierului scoţian J, iar dacă vă întrebaţi cum îl chema pe băieţelul salvat: Winston Churchill.

PS: se pare că legenda aceasta ar avea şi câteva sincope:

-       Se pare că primii care au descoperit penicilina au fost nişte nord-africani cu peste 1000 de ani în urmă, care cunoşteau beneficiile mucegaiului penicilinic;

-       Primuleuropean care a făcut publice beneficiile pe care le poate aduce mucegaiul penicilinic, după ce a susţinut că şi-a vindecat cobaii din laborator, însă nu a fost luat în seamă datorită hobbz-urilor sale – legate de cobai şi a  faptului că era foarte tânăr;

-       Nu există dovezi clare că  Winston Churchill a fost tratat chiar cu penicilină.

Cu toate acestea  pare că restul legendei este adevărată.

Daimon-Eidolon by Xaara

Să mai zică cineva că blogării nu au talent.  Ieri, 16 ianuarie a avut loc expoziţia de debut a unei pictoriţe talentate (asta-i părerea mea sinceră), şi nu una oarecare, ci o  pictoriţa/blogăriţa. Interesantă alăturarea de calităţi J, dar nu întâmplătoare.

Din păcate nu am reuşit să ajung la lansarea Xaarei, aşa cum ne este nouă cunoscută – ăsta-i numele de cod/scenă, aşa cum au mai toţi marii artişti; motivul – a trebuit să lucrez la un proiect pentru integrarea socială a romilor, ce să-i faci-munca asta!?

Expoziţia, sub numele de Daimon-Eidolon, a avut loc la Casa de cultură Traian Demetrescu din Craiova, începând cu orele 18:00. O să prezint câteva fotografii ale câtorva tablouri, făcute de către Sergiu, pe care nu l-am înştiitat că o să-i fur creaţiile fotografice, dar o să afle el după ce citeşte articolul J
Expozitia va fi deschisa timp de două săptămâni.

Banc de actualitate

Un tânăr arab îl întreabă pe taică-su:
- Tată…
- Da, fiule!
- Pentru ce purtăm pe cap pălăria asta bizară?
- Se numește burnuth iar în deșert te apără de soare, răspunde tatăl.
- Aha… dar tată…
- Da, fiule!
- Da’ ce-i cu rochia asta pe care o purtăm?
- Este burka, iar în deșert, unde este foarte cald, îți protejează corpul.
- Bun! Dar, tată…
- Da, fiule!
- Ce-i cu pantofii ăștia, cam urâți, pe care-i purtăm în picioare?
- A… sunt babouches și sunt pentru ca atunci, când mergi prin deșert, să nu te arzi la picioare.
- Bun… O ultimă întrebare, tată.
- Ce mai este, fiule?
- De ce locuim în Paris?

Bancul de saptamana *2

Merge un om la frizerie sa se barbiereasca. Si ii spune barbierului ca niciodata nu a putut fi bine ras pe obraji. 
- Nici o problema, spune barbierul scotand o bila mica, de lemn, dintr-un sertar. 
- Luati in gura bila asta si tineti-o intre gingii si obraz. Omul face asta si capata cel mai fin barbierit din cate a simtit vreodata. Apoi intreaba: 
- Si daca inghiteam bila? 
- Nici o problema, o aduceati a doua zi inapoi, la fel ca toti ceilalti clienti.


In timpul unei pauze la repetitia dinaintea nuntii, mirele si cavalerul de onoare(prieteni de-o viata si mare amatori de aventuri erotice) isi compara cuceririle: 
- In afara de viitoarea mea sotie, cele doua surori ale mele si mama le-am avut pe toate femeile din incapere. 
- Intre noi fie vorba, raspunse cavalerul de onoare, eu le-am avut pe toate.

2015 - anul crizelor economice?

Deşi susţineam în articole precendente că anul 2015 poate reprezenta anul ieşirii din amorţeală a României, se pare că sunt păreri şi nu puţine, care susţin contrariul.

Nu este vorba că argumentele aduse de mine anterior nu ar fi corecte sau superficiale, ci doar că ele ar putea fi anulate de altele mult mai puternice ca efecte. Ar fi două principale contra-argumente, a ceea ce susţineam cu ceva timp în urmă: posibila criză economică globală ce va putea apărea din 2015 şi lipsa unor măsuri solide, sustenabile de către mediul politic românesc.

În ceea ce priveşte primul punct, legat de posibila  criză globală din 2015, ea are ca principale fundamente jocurile geo-strategice ale marilor puteri, Federaţia Rusă şi USA, iar pe de altă parte lipsa unor politici şi reforme dure la nivel european.

Cunoaştem cu toţii prezentul conflict dintre lumea occidentală şi blocul est-european – Federaţia Rusă în special şi nou creata Uniune Euroasiatică. Acest conflict a dus la impunerea unor restricţii, de către ambele tabere,  menite să submineze acţiunile economice ale adversarilor. Deşi public se pune accentul pe faptul că Rusia a resimţit şocul cel mai puternic,  în realitate, jocurile acestea de-a şoarecele şi pisica, au afectat, aproape în proporţii egale, ambele tabere, ceea ce a adus la crearea premiselor pentru apariţia unei noi crize financiare la nivel global, mult mai  puternice decât cea din 2007. Un astfel de semn prevestitor este prăbuşirea în gol a preţului petrolului. În fapt semnele sunt mult mai numeroase şi evidente, dar pe care nu o să le expun, ci vă pot lăsa să le consultaţi fiecare în parte.

În ceea ce priveşte lipsa reformelor din statele Uniunii Europene, este la fel de evident că nu s-a făcut mai nimic la nivel macro, ci conducătorii majorităţii statelor au aşteptat să treacă de la sine criza economică începută în 2007, simulând doar o implicare reală în rezolvarea problemelor de fond şi de structură, care au cauzat implozia economică.

În privinţa României, lucrurile sunt oarecum în cursul european, ne prefacem că facem reforme, că restructurăm şi că revoluţionăm economia şi o putem pe roate, iar în realitate mergem pe aceleaşi principii arhaice şi falimentare pe care le-a implementat timp de 25 de ani. Reformele care se anunţau în domeniul sănătăţii, învăţământului sau fiscalităţii sunt în continuare în stand-by, iar recent pe ordinea de zi sunt aruncate o serie de alte subiecte: strategia de securitate, de infrastructură etc.

Nu zic că acestea nu sunt importante,  ci doar că reformele la noi se fac doar pe hârtie în cel mai bun caz, dacă nu cumva doar din vorbă.

În loc să le ia pe rând, dacă nu au resurse pentru a le face pe toate odată, şi să le ducă până la capăt, de fiecare dată le cârpim pe cele anterioare şi nu facem altceva decât să punem în cârca generaţiilor viitoare neputinţa şi delăsarea noastră.

În prezent, actualii guvernanţi se laudă cu performaţele economice ale măsurilor lor, de genul: inflaţia anuală de 0,83%, cu deficitul în limitele stabilite la nivel european, creşterea economică de 1,8% (după unele analize). Toţi aceşti indicatori i-au făcut pe politrucii de la guvernare să ia măsuri populiste în 2014, an cu două rânduri de alegeri, ceea ce a făcut ca deficitul să crească şi creşterea economică să scadă comparativ cu capacitatea reală.

Deşi o inflaţie sub-unitară poate părea un semn bun, mai ales dacă o comparăm cu din 1993 când se apropia de 300%, în realitate nu este aşa. BNR-ul se vede pus în situaţia de a lupta acum cu deflaţia (inversul inflaţiei), după ce aproape un sfert de veac s-a luptat să ţină preţurile cât de cât stabile.

O inflaţie mică, de genul celei din România din 2014, este semnul unei depresiuni economice ce anunţă o posibilă contractare bruscă a economiei – pe scurt – criză economică. Economiştii susţin că deflaţia este mult mai perversă şi mai periculoasă decât inflaţia mare.

Dacă atunci când este inflaţie, cumpărătorii se înghesuie să cumpere, să prindă preţuri mai mici, în deflaţie efectul este invers – cumpărătorii aşteaptă preţuri mai mici pentru a cumpăra. Prin această spirală a deflaţiei se crează un vid al lichidităţilor din piaţă, ceea ce generează criza. Fără lichidităţi pieţele economice nu-şi pot reveni, pentru că nu au resurse, e ca şi cum am aştepta ca un bolnav în comă să-şi revină după ce i-am scot tot sângele din el.

Dacă e să  analizăm creşterea economică anunţată cu surle şi trânbiţe de către Guvern, de 1,8%, putem, la fel, spune că este un semn bun, mai ales că în luna august 2014 se anunţase că România a reintrat în recensiune. Este totuşi un lucru bun să avem creştere economică în locul recensiunii. Dacă ne uităm mai atent, la cum s-a obţinut creşterea economică, lucrurile nu mai sunt aşa de roze. Creşterea încasărilor bugetare a venit din mărirea numărului de taxe şi impozite (ex. celebra taxă pe stâlp), din tăierea sumelor alocate investiţiilor şi din faptul că am beneficiat de un an agricol bun – cu alte cuvinte – creşterea nu a fost creştere reală, ci una fabricată să dea bine. Oricum am analiza, o creştere de 1,8 în cazul României este egală cu ZERO, ea nu se resimte real în economie sau în buzunarele cetăţenilor.

Păstrarea deficitului în parametrii estimaţi este, probabil, cea mai perversă măsură luată de guvernanţii politruci de care beneficiem. Acest lucru s-a realizat prin tăierea drastică a banilor destinaţi investiţiilor, adică banii care puteau aduce mai mulţi bani la buget. Singurele cheltuieli masive au fost în diferitele măsuri sociale, denumite popular pomeni electorale – adică bani duşi pe Apa Sâmbetei.

Pentru a putea spera ca România să nu fie grav avariată economic de către mişcările mondiale în contextul noilor conflicte geo-strategice, va trebui să demareze în trombă reformele deja întârziate şi să le facă AŞA CUM TREBUIE, să investească mult mai mult în infrastructură – în proiecte mari/stretgice, chiar dacă deficitul va creşte- aceste cheltuieli se vor întoarce în economie, multiplicate, ceea ce va duce în final la o creştere sănătoasă a economiei, care va putea fi resimţită şi de către cetăţeni şi  nu vor mai reprezenta doar nişte cifre pe o hârtie cu care suntem aburiţi în preajma alegerilor.

Realitate

Şi ca să fim political corect, propun cateva caricaturi geniale 

(sursa)

Ahmed - Je suis Charlie

Şi pentru că tot am văzut în presa de tot râsul din România, mesaje de genul: şi-au căutat-o cu lumânarea, şi-o meritau etc. mesaje referitoare la deja celebrele atentate de la trustul de presă Charlie Hebdo din Paris; se pare că este cineva care le dă peste bot acelora care au încercat, mai voalat sau direct, să argumenteze acele atrocităţi. Nu este vorba chiar de ultimul om de pe stradă, ci de Primarul, musulman al Rotterdam-ului, Ahmed Aboutaleb, care a transmis un mesaj radical pentru jihadişti: Faceţi-vă bagajele şi plecaţi dracului de aici

Ahmed Aboutaleb şi-a exprimat în direct furia faţă de acei musulmani care refuză să se adapteze la noul mediu, specificând că el a făcut acest lucru după ce s-a mutat în Olanda, în 1976. 

"Este de neînţeles că vă puteţi întoarce spatele libertăţii...Dar dacă nu va place libertatea, pentru numele lui Dumnezeu, faceţi-vă bagajele şi plecaţi", a spus primarul.

"S-ar putea să existe un loc în lume unde puteţi fi voi inşivă, unde puteţi fi sinceri cu voi şi unde nu trebuie să mergeţi să omorâţi jurnalişti nevinovaţi. Şi dacă nu vă place aici pentru că nişte umorişti care nu vă sunt pe plac scriu la un ziar, aş putea spune că puteţi pleca dracului", a afirmat Ahmed Aboutaleb.

"Aceasta este o prostie, este ceva de neînteles. Dispăreţi din Olanda dacă nu vă gasiţi locul aici. Toţi musulmanii bine-intenţionaţi de aici vor fi priviţi ciudat acum", a adăugat primarul. 

Peste jumatate din populaţia Rotterdam-ului este formată din minorităţi etnice sau persoane care nu s-au născut în Olanda.

Aboutaleb s-a nascut în Maroc şi a devenit primarul Rotterdam-ului în 2008. 

Aceasta nu este prima oară cand Aboutaleb face comentarii controversate la adresa musulmanilor olandezi. 

În 2004, actualul primar a spus că musulmanii care nu vor să practice valorile olandeze sunt liberi să prindă primul avion şi să plece din ţară. (sursa)

Am şi eu o întrebare, pentru aşa-zişii deontologi într-ale presei: cum vă simţiţi acum, când un musulman a susţinut cauza acelor ziarişti asasinaţi în atentatul terorist? Oare nu vă este ruşine puţin de modul arhaic de a gândi de care da-ţi dovadă? Se pare că nu.

Şi nu este singurul caz, în care un musulman condamnă răspicat acele  atentate şi modul în care unii semeni de-ai lor înţeleg să-şi impună punctul de vedere. Chiar astăzi, stăteam de vorbă cu un tip, sirian musulman, care mi-a spus, aproximativ cu aceleaşi  cuvinte ca ale primarului Rotterdam-ului, că musulmanii care sunt dezgustaţi de viaţa din Occident, să se întoarcă la ei acasă. Eu nu am venit aici, în România, ca să trăiesc ca acolo. Dacă imi plăcea acolo, în Siria, rămâneam sau plecam în Arabia Saudită. Mie îmi place aici, sunt respectat şi respect oamenii din ţara asta.

Aşadar, domnilor deontologi, mai încercaţi să vă folosiţi şi sinapsele, nu doar să vă daţi cu presupusul aiurea în tramvai!