duminică, 15 noiembrie 2015

BRÂNZETURI CUM SE ... cuVIN - degustare de vinuri și brânzeturi

După cum știți deja, sunt mare amator de experimente culinare. Pentru că tot mi-am arătat în numeroase rânduri, pasiunea pentru tradiții și artă culinară prietenii mei bloggeri m-au invitat joi 12 noiembrie la un eveniment dedicat vinurilor și brânzeturilor, desfășurat la Restaurantul Rex
. Din experiența anterioară știam că astfel de evenimente sunt speciale și au un farmec aparte. În ceea ce privește vinurile există un proiect în derulare, la nivelul blogosfera  oltene, de a promova vinurile autohtone în general și pe cele din regiunea Olteniei în special. Data aceasta a fost rândul celor de la Cramele Oprișor să prezinte produsele proprii și să ne împărtășească din experiența lor în ceea ce privește modul de preparare al vinului – considerat de unii licoarea magică, datorită complexității compușilor chimici este asemănat cu sângele.

Evident ne-au fost explicați și pașii procesului de vinificație pentru fiecare categorie în parte și cum sunt folosite experiența și talentul oenologilor și cât de mult contează ca fiecare consumator să-și aleagă vinul care i se potrivește. De ce doresc să accentuez ideea conform căreia fiecare individ trebuie să-și găsească vinul care i se potrivește, pentru că oamenii sunt diferiți, au gusturi diferite, iar de aici pot apărea tot felul de discuții referitoare la – care este cel mai bun vin? Răspunsul la această dilemă este extrem de simplu – vinul care-mi place.
Pentru a afla care este vinul cel mai potrivit pentru fiecare trebuie ca fiecare om să experimenteze, să încerce diferite combinații dintre alimente și vin (pentru că vinul trebuie însoțit de un aliment pentru ași spori calitățile și aroma), pentru a vedea care îi place cel mai mult.
Ar mai fi un lucru pe care aș dori să-l menționez legat de vin – vinul nu se face șpriț, îi strici calitățile, îți bați joc de munca oenologului care a pus suflet și muncă asiduă pentru a scoate un vin bun, mai bine bei doar un pahar de vin bun și-l savurezi, decât să bei o sticlă și să te îmbeți ca porcul, iar apoi să te și lauzi cu asta. Dacă vrei neapărat să te hidratezi în timp ce consumi băuturi cu alcool, pune-ți un pahar de apă lângă și lasă vinul așa cum este.

Revenind la evenimentul cu pricina, am precizat mai devreme că vinurile au fost din partea celor de la Crama Oprișor, acestea au fost însoțite de brânzeturi de calitate de la Delaco prezentate de către AlinSîntimbrean. Fiecare vin a venit însoțit de către un sortiment de brânză cu care se combina perfect. La final am avut posibilitatea de a alege care dintre combinații este cea mai potrivită pentru noi și astfel să putem câștiga o sticlă din vinul ales și o mostră din brânza preferată.

Combinația aleasă de mine a fost cea cu numărul 4, dintre Cabernet Sauvignon – La Cetate și brânza Grana Padano. 

luni, 9 noiembrie 2015

Europa season –Cipru pe plaiuri mioritice


Dupa cum va povesteam intr-un articol precedent, la Filarmonica Oltenia se desfarsoara in aceasta perioada un sezon al concertelor din intreaga Europa, intr-un gest de infratire trans-nationala, din care cei mai castigati sunt, desigur, spectatorii prezenti la spectacole.
Daca pana acum au incantat publicul cunoscator cu performantele lor artistii din Filarmonica Austriei si a Cehiei (doua tari cu traditie mondiala in domeniul muzicii clasice), saptamana trecuta a venit randul Ciprului sa isi etaleze maiestria muzicala. Desi fara sa fie precedati de prestigiul unor nume europene ca cele mentionate mai sus, reprezentantii Ciprului au mentinut stacheta si nu au dezamagit asteptarile auditoriului craiovean.
Reprezentatia tinuta de acestia a reunit, in mod inspirat, o serie de compozitii clasice (Schubert, Ravel, Beethoven) cu unele contemporane. Mai precis, au fost interpretate, in prima auditie, cateva piese compuse atat de dirijorul trupei, Yiannis Hadjiloizou, cat si de tatal si mentorul muzical al acestuia, Michalis Hadjiloizou. Elementele care frapau auzul publicului roman erau tocmai cele care aminteau de folclorul nostru traditional, un soi de suflu vital comun est-european. Acesta nu poate decat sa confirme ipoteza ca, dincolo de odrasla belicoasa a secolului XIX: nationalismul ca ideologie de stat si motor de razboaie, puntile de legatura dintre diferitele culturi ale lumii sunt mai profunde si mai legate de latura inconstienta a firii umane decat se admite de obicei.

Aprecierile celor prezenti s-au indreptat si spre tanarul prim-violonist, Andreas Zinonos, care, la doar 17 ani, a obtinut numeroase burse si premii la nivel international. Sper sa va fi oferit macar un mic imbold sa participati la viitoarele concerte, daca din orice motive (pretexte) ați pierdut ocaziile de pana acum. Invitata saptamanii in curs este Polonia, asa ca deliciile auditive se vor tine lant.

vineri, 6 noiembrie 2015

NEGOCIERI LA COTROCENI

După o nouă zi de proteste, Președintele României – Klaus Johannis, a anunțat că vineri 6.11.2015 se va întâlni cu liderii partidelor politice parlamentare și cu lideri ai străzii începând cu ora 13:30. Printre cei care ar trebui să reprezinte strada și societatea civilă se numără și solistul trupei Vița de Vie – Adi Despot  (deși inițial refuzase invitația, dar după ce a primit telefonul de la Johannis a acceptat). Acesta din urmă a anunțat că a fost sunat de către președinte și a fost invitat să participe la întâlnire în calitate de reprezentant al societății civile.
Îmi pun sincer întrebarea: cum au fost selectați acești reprezentanți ai străzii/ ai protestatarilor? Ce-i drept pe internet au apărut o serie de personalități din mediul artistic sau al televiziunii care erau propuși de către societatea civilă să-i reprezinte. Cine, cum a făcut și mai ales pe ce criterii, selecția acestora nu știu, cert este că au apărut nume ale unor persoane cunoscute pentru opiniile lor anti-sistem și anti-guvern.
Recent au început să apară voci ale unor deontologi într-ale  politicii, care susțineau ca cei din stradă să se unească sub o formă juridică – cel mai probabil într-un partid politic. Cert este că cei din piață sunt anti-sistem și anti-partide-politice, cu alte cuvinte, se pune întrebarea firească: de ce s-ar uni într-un partid? Cel mai probabil reprezentanții clasei politice au fost speriați de-a dreptul de numărul mare de manifestanți care susțin căderea sistemului politic pe de-a-ntregul, nu doar schimbarea Guvernului Ponta cu un altul tot din foștii guvernanți. Cineva, dintre oamenii deștepți ai nației, a văzut în aceste proteste o oportunitate de a câștiga capital de imagine și astfel posibilitatea de a ajunge la ciolan sau mai degrabă de a rămâne acolo.
A exploata această situație, în care oamenii s-au adunat să lupte pentru o cauză nobilă, cea de a fi alături de victimele incidentului de la Colectiv, din punct de vedere politic – în sensul câștigării de capital de imagine, trădează intențiile actualei clase politice și arată că în realitate nu-i pasă de cetățeanul de rând. Singurul mod în care putea fi exploatată această situație, era aceea de a schimba ceva, în bine, pentru românii care doresc ca țara această să arate altfel, să evolueze.
Sincer să fiu, sper ca cei care au fost în piețele publice din toată țara să nu se apuce să ia de bună propunerea deontologilor de la TV și din presă și să creeze noi structuri politice (este perfect legal, dar imposibil de obținut o finalitate practică pentru ei, neexistând o posibilitate reală de a crea un partid de la zero), ci eventual să adere la actualele structuri (dacă tot vor să facă politică) sau să adere la ONG-uri sau creeze unele noi, iar prin intermediul acestora să acționeze liber și independent de clasa politică, pentru ei și pentru semenii lor.

Așteptăm rezultatele negocierilor și sperăm că Președintele să aibă o zi sclipitoare și să ia deciziile cele mai înțelepte!



PS: și pentru că tot au fost acuzați rock-erii că ar fi sataniști, țin să anunț că Papa Francisc va lansa pe data de 27 noiembrie un album de rock progresiv - WAKE UP

joi, 5 noiembrie 2015

TRAVAIL - Tranziția la viața activă în vederea integrării pe piața muncii pentru elevii din județul Dolj”

COMUNICAT DE PRESĂ


400 de elevi care au beneficiat în mod gratuit de consiliere în carieră şi activităţi suport pentru orientare în carieră, 100 de elevi care au câştigat noi deprinderi la stagiile de pregătire practică din România şi Portugalia, 40 de elevi care au beneficiat de două tabere de dezvoltare personală şi profesională – sunt doar câteva dintre rezultatele proiectului „TRAVAIL – Tranziția la viața activă în vederea integrării pe piața muncii pentru elevii din județul Dolj”.

Toate rezultatele proiectului „TRAVAIL Tranziția la viața activă în vederea integrării pe piața muncii pentru elevii din județul Dolj” au fost prezentate pe larg în cadrul Conferinţei Finale organizată astăzi, 4 noiembrie 2015, de către Asociația „Mereu pentru Europa”. Evenimentul a prilejuit dialogul dintre generaţii, fiind locul în care şi-au dat întâlnire specialiştii, liceenii şi studenţii, fiind  valorizate experienţa, entuziasmul, implicarea, responsabilitatea, încrederea şi comunicarea, la fel cum s-a întâmplat de-a lungul derulării acestei iniţiative dedicată unui număr 400 elevi din învățământul secundar, înmatriculați în zece licee craiovene.
Obiectivul general al proiectului TRAVAIL a constat în dezvoltarea aptitudinilor de muncă ale elevilor din învățământul secundar din județul Dolj pentru facilitarea tranziției acestora de la școală la viața activă și pentru îmbunătățirea inserției acestora pe piața muncii. Grupul ţintă a beneficiat de consiliere în carieră și activități suport pentru facilitarea tranziției la viața activă. Dintre aceștia 40 au mers în tabere de dezvoltare personală și profesională, 70 au participat la stagii de practică la angajatori din țară și 30 la stagii de practică la angajatori din Portugalia.
Abordarea transnaționala a proiectului a adus grupul țintă în contact cu mentalitatea europeană în ceea ce privește piața muncii și a creat premisele pentru îmbunătățirea viziunii grupului țintă asupra participării pe o piață a muncii europeană. Pe termen mediu, proiectul facilitează inserţia pe piaţa muncii a elevilor beneficiari ai proiectului prin aplicarea cunoştinţelor teoretice, prin dezvoltarea de aptitudini şi deprinderi profesionale şi prin creşterea încrederii acestora în aptitudinile lor profesionale.
Durata de implementare a proiectului a fost de 18 luni, începând cu luna mai 2014, partenerii în cadrul acestuia fiind Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Asociația EduFor Craiova și UNIAUDAX – Centro de Investigação e Apoio ao Empreendedorismo e Empresas Familiares din Portugalia. Proiectul a fost cofinanţat din FSE prin POSDRU 2007 – 2013 – „Investește în oameni!”.
Bugetul total eligibil aferent Asociației „Mereu pentru Europa” este de 2.170.560,00 lei, din care asistența financiară nerambursabilă aprobată este de 2.127.148,80 lei.






Persoană de contact: Carmen Oprescu – Responsabil comunicare-informare în cadrul proiectului TRAVAIL – implementat de Asociaţia “Mereu pentru Europa”, e-mail: mpe@mpe.ro, telefon: 0351176824, 0730 250 630.                         

CRAIOVA IESE ÎN STRADĂ - semn de solidaritate cu victimele de la clubul Colectiv

Așa cum era de așteptat, oamenii nu au fost foarte impresionați de demisia Guvernului și a lui Piedone (primarul de sector care a dat avizul de funcționare pentru clubul Colectiv). Este un lucru absolut normal ca oamenii să protesteze și să solicite o schimbare, de data aceasta majoră – schimbarea clasei politice și condamnarea penalilor și a corupților. Majoritatea celor prezenți la proteste și-au manifestat indignarea față de mai marii Bisericii Ortodoxe Române care solicită în permanență bani de la Bugetul României pentru construirea de biserici, catedrale sau pentru renovarea altora.
Deși BOR se comportă ca un stat în stat – nu plătește taxe pe activitățile economice pe care le desfășoară, nu este controlată de ANAF și acum mai are nesimțirea să solicite milioane de euro de la Bugetul de Stat la fiecare rectificare bugetară. În prezent toți angajații Bisericii sunt plătiți din bani publici. Pai cum să nu se manifeste oamenii când văd ca sunt jefuiți de către Biserică (BOR în special), asta după ce sunt furați și de către politicieni.

 (poze adunate de pe net, dar care exprimă atitudinea populației)

După incidentul de la Colectiv, s-au găsit niște popi, alături de Daniel susținuți de niște creștinopați  care au afirmat că cei care au murit în club au fost niște sataniști care făceau incantații magice și Dumnezeu i-a pedepsit. La astfel de afirmații este normal ca oamenii să riposteze și să se declare indignați.
Pe lângă declarațiile belicoase la adresa celor prezenți în Clubul Colectiv, Biserica a declarat că nu are bani cu care să-i ajute pe răniți sau pe familiile acestora, ci tot ceea ce pot face se rezumă la câteva rugăciuni și alea făcute în taină – să nu-i audă creștinopații care-i susțin, probabil.
Revenind la protestatarii care au ieșit în toată țara, un număr estimat de peste 70.000, ei s-au manifestat foarte calm și civilizat, nu au căutat să se lupte cu forțele de ordine, care spre deosebire de ultimele manifestații de amploare, de acum un  an, au fost mult mai relaxați și au părut să solidarizeze cu strada, deși se aflau de partea cealaltă a baricadei. Oricum am privi lucrurile putem spune că România începe să se trezească și să își ceară în stradă drepturile și să lupte pentru ele – este primul pas către o democrație veritabilă. Asta nu înseamnă că țara trebuie condusă din stradă, ci că strada poate reprezenta hârtia de turnesol a voinței populației.
Deși neașteptat pentru mine, se pare că și la Craiova au fost oameni care au solidarizat cu semenii din restul țării – și nu au fost puțini, cca. 5000, după estimările mele, deși la Tv și în presă s-au vehiculat doar 2000 – calculul meu a fost simplu – coloana de oameni s-a întins de la Prefectură până la semafoarele de pe AI. Cuza din dreptul Universității aproximativ 500m, iar lățimea străzii acolo este de 12 m (cu tot cu borduri), dacă pe fiecare mp ar fi stat doar un om, calculele ar arăta că au fost prezenți (în momentul de apogeu) peste 5000 de oameni.

Ce pot spune în astfel de situații? Decât că am fost surprins de valul de solidaritate, surprins în mod plăcut și că mă bucur că și Craiova se alătură restului țării, marilor orașe din România, că empatizează cu victimele de la Colectiv și că protestează împotriva abuzurilor corupților din oraș și din țară.



 (poza este din București, dar exprimă gândurile multora de vârsta lui)

miercuri, 4 noiembrie 2015

VICTOR PONTA ȘI-A DAT DEMISIA...!!!

Premierul României, Victor Ponta, și-a anunțat astăzi demisia.
Decizia vine în urma protestelor din toată țara, după evenimentul nefericit din noaptea de Haloween, de la Clubul Colectiv, când au murit 32 de persoane până în acest moment, iar alte 90 de persoane sunt în stare gravă.
Cei care au ieșit în stradă au scandat ore în șir demisia lui Ponta, a lui Oprea și a lui Piedone (primarul sectorului 4, cel care a dat avizul de funcționare pentru clubul cu pricina).
Deși neașteptată, demisia premierului se dorește a fi una de onoare, argumentul principal fiind faptul că el nu dorește să se lupte cu oamenii și că a constatat nemulțumirea legitimă a populației. Corect până la un punct, nemulțumirea oamenilor era îndreptățită de mult timp, iar demisia, dacă se dorea a fi de onoare, trebuia să vină imediat după alegerile de acum un an, când a organizat catastrofal alegerile și zeci de mii de alegători au stat la cozi pentru a reuși să voteze. În urma acestor alegeri au ieșit în stradă zeci de mii de oameni (mult mai mulți ca acum) și atunci nu s-a întâmplat nimic – premierul și-a reluat nestingherit atitudinea arogantă.
În 2012, România a mai avut un premier care a demisionat în urma unor proteste organizate de partide și televiziunile aservite actualei puteri guvernamentale (atunci în opoziție), deși la mitinguri nu au fost prezente decât maxim 2-3000 de persoane. Aceea o putem considera o demisie de onoare. Demisia lui Ponta nu poate fi considerată una care denotă demnitatea omului în funcție, nici măcar dacă am fi excesiv de indulgenți.
Totuși acest om și-a depus mandatul, cu această ocazie am scăpat și de Guvernul Ponta – implicit de Vice-Premierul (Mult-Prea-Important) – Gabi Oprea – pe care sperăm să nu-l mai vedem vreodată pe scena politicii românești.
Revenind la demisia Premierului Ponta – personal cred că aceasta survine în urma numeroaselor presiuni puse asupra sa, nu de către populația civilă, alegătorii de rând, ci de către propriul partid și de către numeroasele procese în care este implicat. PSD-ul, partidul din care provine și Ponta a început să fiarbă sub presiunea alegerilor pierdute anul trecut, a alegerilor de anul următor și a DNA-ului, care a început să-i salte pe mai toți liderii locali – intitulați bine-meritat BARONI. Ei bine, acești baroni locali au început să-și arate nemulțumirea față de conducătorul PSD și al Guvernului că nu-i apără și că nu pune mâna pe justiție așa cum o făceau ei până acum 11 ani.
Cu alte cuvinte, cred că demisia lui Ponta nu vine în urma presiunilor străzii și nu este una de onoare, ci el s-a folosit de acest pretext (al evenimentelor din ultimele zile), ca să scape basma curată din agora guvernării în care a fost personajul principal – dar unul negativ.

Oricum ar fi SĂRBĂTORIM CU BUCURIE DEMISIA LUI PONTA ȘI A GUVERNULUI SĂU!

marți, 3 noiembrie 2015

GROW UP - Curs de dezvoltare comunitară, dezvoltare durabilă.

În week-end-ul trecut Asociația Allons-y împreună cu Asociația Evolve au organizat la Herculane evenimentul Curs de dezvoltare comunitară, dezvoltare durabilă.
Evenimentul a reprezentat o activitate a proiectului Grow Up, finanțat prin Granturile SEE în cadrul Fondului ONG în România. La aceste seminarii au fost prezenți reprezentanți ai comunităților în care se implementează proiectul: Malu Mare, Sadova, Bârca, Cerăt, Lipovu.
În cadrul acestor seminarii participanții au fost instruiți în ceea ce se numește în termeni de specialitate – facilitare comunitară, dar și în privința altor acțiuni utile în munca lor de viitori lideri ai comunităților lor – cum se construiește un ONG, cum se poate dezvolta o organizație ne-guvernamentală, cum se identifică problemele reale ale comunităților și cum pot eficientiza munca depusă de ei.
Un rezultat așteptat al acestui proiect este crearea în cele cinci localități a câte o astfel de organizație care să reprezinte comunitatea în relația cu autoritățile și factorii decizionali pentru rezolvarea problemelor comunității și care să ducă implicit la dezvoltarea comunitară.
Seminariile s-au desfășurat pe durata a 4 zile în care participanții au obținut informațiile necesare viitoarei lor sarcini – cea de ong-iști.
Participanții au putut avea libertatea de a modifica puțin calendarul oficial al cursurilor, în sensul că au putut primii informații și din domenii conexe temelor propuse de către organizatori.

La sfârșit viitorii ONG-iști au primit diplome de participare și s-au arătat extrem de optimiști în privința rezultatelor muncii lor în cadrul organizațiilor pe care le vor organiza.

            La eveniment a fost și un invitat special – nea Tomiță, lider comunitar din Caraș-Severin– care ne-a împărtășit din experiența sa și cum a ajuns să primească multiple premii pentru eforturile pe care le-a depus în sprijinirea dezvoltării comunității sale. Nea Tomiță se poate lăuda cu premii înmânate chiar de către reprezentanții Casei Regale a României sau de către reprezentanți ai unor țări din Occident.