Victorie senzaţională pentru Simona Helep în turneul de la Singapore

Victorie senzaţională pentru Simona Helep în turneul de la Singapore, împotriva jucătoarei Eugenie Bouchard, în două seturi 6-2, 6-3.

Deşi nu a avut un final de sezon foarte fericit, pierzând locul doi în clasamentul mondial, căzând până pe 4, Simona a reuşit să îşi redreseze jocul şi să-şi impună stilul în timpul meciului cu canadianca, principala urmăritoare a sa.

În turneul de la Singapore, românca se află în Grupa Roşie alături de Serena Williams, Ana Ivanovic şi Eugenie Bouchard. Această grupă este considerată una accesibilă, fiind favorită în faţa canadiancei (pe care a invins-o astăzi) şi în faţa sârboaicei. Dacă se va califica din această grupă, Halep va evita să se întâlnească în turul următor cu mult mai dificila S.Williams, pe care o va întâlni în următorul meci din grupe, urmând a se disputa miercuri.

Să-i ţinem pumnii Simonei şi să sperâm că va putea să-şi ia o revanşă în faţa americancei şi poate chiar şi a rusoaicei Sharapova, în tururile următoare. Practic în acest turneu vom putea vedea adevărata calitate a fiecăreia dintre cele mai cotate jucătoare de tenis din acest an. Prin meci direct între ele.

Repere istorice ale vinului în România

Acum vreo două zile citeam un articol despre cultura vitei de vie în România. Ştirea era prezentată destul de pozitiv (dacă imi este permisă exprimarea), că în prezent în ţara noastrp se cultivă peste 180.000  ha de viţă de vie. Sincer să fiu nu am ştiut cum să iau ştirea asta, că la o primă vedere poate părea mult, că astfel de suprafeţe ar fi destinate producerii finale a licorii dionisiace.

Dar dacă e să privim mai atent, ne dăm seama de un singur lucru: revenirea culturii viţei de vie către adevăratul ei potenţial. Trebuie să amintesc că în anii de după revoluţie, când toată agricultura românească s-a prăbuşit, la fel s-a întâmplat şi cu acest sector.

În ultimii ani, odată cu intrarea în ţară a numeroşi străini, dar şi cu ajutorul  fondurilor europene, pare că lucrurile încep să reintre în normal. Străinii au fost primii care au redescoperit oportunităţile pieţei şi potenţialul acestei zone.

Majoritatea suprafeţelor  cultivate sunt destul de mici şi pe care se practică o agricultură rudimentară, ale cărei rezultate asigură cel mult consumul unei familii.

Dar încetul cu încetul apar în piaţa şi investitori serioşi, care se preocupă de dezvoltarea unei afaceri şi caută să obţină produse de calitate superioară. Accesul acestor produse pe piaţă este îngreunat de mai multţi  factori:

1.                         Un prim element nociv, este existenţa produselor de proastă calitate, care au un preţ mizerabil şi care de cele mai multe ori nici măcar nu sunt vinuri, ci diferite combinaţii de apă cu aditivi.

2.                         Mentalitatea oamenilor, care în loc să consume produse de calitate, le preferă pe cele care au un preţ mic, dar care nu sunt nici pe departe vinuri.

3.                Legislaţia şi sistemul de taxe şi impozite în vigoare în România, este departe unul care să stimuleze investiţiile, în orice sector, cu atât mai puţin cel agricol/viticol. Reglementarea segmentului legislativ este obligatorie, dacă vrem să  dezvoltăm cu adevărat un sector economic.

   În ceea ce priveşte legislaţia, lucrurile nu depinde de noi, aşa că în privinţa asta nu putem schimba foarte multe de la o zi la alta. Dar în privinţa primilor doi factori, fiecare dintre noi ar putea şi trebuie să o facă, să încerce să schimbe optica şi să acţioneze pe cont propriu, alegând produse de calitate, autohtone în dauna celor din import, care sunt departe de a putea fi numite vinuri, ci mai degrabă – poşirci.

Sincer să fiu mă bazez pe o schimbare a mentalităţii românilor, mai ales dacă e să ne gândim la tradiţia milenară a acestui popor (dacă îi luăm în considerare şi pe daci), în domeniul viticol.

Herodot spunea că originea viţei de vie trebuie căutată în regiunea Traciei. Şi dacă e să analizăm câteva evenimente istorice, de exeplu, cel în care Burebista a dat ordin să se ardă toate viile, iar acest eveniment este menţionat şi astăzi prin cărţile de istorie, ne putem da seama, cât de mult iubeau dacii şi ulterior românii această băutură, dacă au reuşit să reţină acest eveniment şi după mai mult de 2000 de ani. Cred că a fost un şoc atât de mare, încât el a trebuit păstrat secole, chiar milenii la rând J.

O altă legendă spune că celebrul zeu, Dyonisos, s-ar fi născut în Tracia nord-Dunăreană, actualul teritoriu al României, el era patronul vegetaţiei, al vinului şi al fertilităţii, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi  zei ai antichităţii. În cinstea sa se organizau adevărate ritualuri în speranţa că în anul următor recoltele vor fi bogate.

O altă istorioară, interesantă, care denotă felul de al fi al  acestui popor, încă de la origini, şi locul pe care-l ocupa vinul în cultura populară, este legată de regele dac Dromihete, care a organizat un ospăţ în cinstea capturării unui prizonier. Oaspeţii acelui ospăţ au fost serviţi cu vin în cupe de aur şi argint, iar gazdele l-au servit sec, fără apă – după moda scitică, dum cupe de lemn sau din cornuri de animale, pentru a le arăta străinilor simplitatea şi sobrietatea acestui neam.

Oricum am privi lucrurile putem spune că românul are din cele mai vechii timpuri o relaţie specială cu vinul, atât cu producerea s-a, cât şi cu felul în care este el privit şi rolul pe care-l poartă în tradiţii şi ritualuri

Se spune că românul este animat de ambiţia de a face un vin bun pe care să-l închine cu prietenii. Pot spune că din experienţa mea cu oamenii din mediul rural, modul în care se raportează şi astăzi la vin, cu întreg procesul său, este unul cu totul şi cu totul special. Pe lângă struguri, ca să poată să iasă un vin bun, românul pune înainte de toate – pasiune, se implică cu toată fiinţa sa pentru ca să poată face un lucru desăvârşit.

Omul se reintalneste cu planta sa de suflet, parca revenit dintr-o lunga bejenie, prinde curaj gasind-o in viata si, prin ea, se regaseste pe sine. (sursa)

Craiova pe două roţi

Spre surprinderea mea şi probabil a multora dintre voi, se pare că în Craiova o să fie create primele piste de biciclete şi se pare că de data aceasta o să fie pe bune acest proiect. De ce zic asta? Păi probabil, aşa cum v-aţi obişnuit până acum, multe se promit, dar până se realizează... trece multă apă pe Jiu.

Se pare că într-un fel sau altul UE, obligă conducerile oraşelor din noile state membre (pentru că cele vechi au deja), să aibă un minimum de km de piste pentru biciclişti. Multe ne obligă uniunea şi puţine facem noi, dar de ce acum să fi altfel, adică de ce s-ar face acum?

Păi simplu, se pare că în ultima vreme s-a coagulat un grup de pasionaţi de deplasarea pe două roţi (sau roate J), care au început să militeze pentru respectarea acestui drept. Iniţiative au fost multe de acest gen, de a încerca să se creeze un grup numeros de pasionaţi de biciclete. Se pare că cea mai consistentă iniţiativă a fost a celor de la JCI Craiova, care au organizat multe marşuri pe biciletă.

 

(îi mulţumesc lui Daniel Botea pentru poză J)

Până acum din ce cunosc, sunt dezbătute mai multe variante de trasee pe care să le urmeze pistele. Trebuie să spun că sunt promisiuni că acestea vor fi unite între ele, nu fracţionaţi aiurea şi practic să fie inutilizabili şi să figureze doar pe hârtie.

Cei de la JCI Craiova au lansat şi o provocare, un sondaj prin care să încerce să afle care este părerea craiovenilor despre acest proiect – de a construi piste de bicilete în oraş – şi eventual câţi pasionaţi de mersul pe bicicletă sunt în Bănie.

Ca sociolog de meserie vă pot spune că este foarte important să încerci să răspunzi la astfel de chestionare, chiar dacă îţi consumă 2 minute din timpul liber J. Pentru noi şi nu numai este imperios necesar să aflăm concret ce îşi doresc craiovenii, pentru a putea să-i tragem la răspundere pe cei din autorităţi dacă nu-şi fac treaba.

În fine, dacă eşti pasionat de mersul pe bicicletă – răspunde la acest sondaj, iar dacă nu, tot asta va trebui să faci, sîc J, pentru că este important să-ţi aflăm punctul de vedere.

În aşteptarea Utopiei!

Deşi poate părea absurd, se pare că în ţara asta mai sunt încă oameni care se ocupă şi cu altceva decât cu hlizitul la TV, datul cu părerea şi cu tentativa de campanie electorală.

Este cazul câtorva antreprenori români, adevăraţi – nu ca ăia fabricaţi în carciumi sau în spatele uşilor închise de către politruci, care s-au întâlnit la Piteşti la o reuniune a oamenilor de afaceri din judeţ. Tema conferinţei a fost: Cum dezvoltăm România? Sincer să fiu când am auzit despre acest eveniment, m-am gândit repede că o să fie discuţii de genul: ce ne facem, ţara e în colaps etc. Nu de alta, dar la conferinţele din Craiova, la care am reuşit şi eu să ajung, s-a vorbit pe lângă subiect, oamenii au venit să facă act de prezenţă, mai mult decât să dezbată idei.

Constat acum, după ce am citit în presă că totuşi acolo s-au dezbătut câteva idei de proiecte, foarte interesante. Cu alte cuvinte am fost plăcut surprins de ceea ce s-a dezbătut.

Unul dintre aceste aceste proiecte a fost legat de RE-lansarea ARO. Un demers fabulos, utopic la o primă vedere aruncată superficial. Dar până la urmă nu asta este reţeta succesului, să vi cu iniţiative noi şi să crezi cu tărie în ele, cu riscul de a fi declarat nebun, până la urmă, toţi marii oameni de afaceri şi nu numai, au acea doză de nebunie mult peste medie, probabil acesta este elementul care face diferenţa.

            Evident mă refer la acea nebunie pozitivă, susţinută de un feeling puternic, compensat cu multă încredere în sine.

Să revenim la proiectul ARO, (mai multe detalii aici), care a primit şi votul pentru cel mai interesant proiect, de către cei prezenţi în sală. Într-adevăr pare genul de iniţiativă care dacă este pusă în practică, corect, ajunge să fie un catalizator pentru economia întregii regiuni, dacă nu chiar naţional, având în vedere că proiectele plecate similar: ex – Dacia şi Ford însumează afaceri de 6 miliarde de euro anual, iar dacă adăgăm şi firmele de componente de pe lângă acestea cifrele se ridică la peste 12 miliarde euro/an. Par cifre fabuloase, aproape ireale pentru un om de rând, dar în realitate, când trebuie să ne referim la proiecte viabile pentru România, trebuie să ne gândim la proiecte de o asemenea anvergură, mai ales că mai este loc şi pentru mai bine.

Este loc de mai bine pentru că ţara încă duce lipsă de locuride muncă, deci există încă o categorie de cetăţeni care stau acasă desi ar putea să lucreze într-o astfel de companie, unde salariile medii nete sunt în jurul a 3000 de lei lunar, mult peste ceea ce oferă multe alte job-uri.

Zic în continuare că avem forţă de muncă suficient calificată şi o infrastructură acceptabilă (rămasă de la vechiul regim, infrastructura vechilor colosi industriali, care nu au apucat să fie casaţi integral), deşi mulţi antreprenori se plâng de lipsa forţei de calificate. Ea există, dar nu suficientă în zonele în care au mai apărut investiţii, ci în zonele sărace.

Aici încep să se ridice două semne de întrebare:

-          De ce acolo unde există investitori nu este forţă de muncă suficientă (ex judeţul Argeş – al III-lea după Bucureşti şi Ilfov, raportat la PIB)?

-          De ce nu există investitori acolo unde este forţă de muncă suficientă?

Păi răspunsul este simplu la ambele întrebări, după părerea mea. La prima întrebare aş răspunde aşa: pentru  că nu mai există şcoli profesionale, care să şcolească tehnicieni în meseriile căutate, cu alte cuvinte sistemul de învăţământ este în discordanţă cu piaţa muncii.

La cea de a doua aş răspunde: din cauza corupţiei. Aceasta este principala piedică în calea investiţiilor majore la nivel local şi chiar medii. Acest lucru nu îl spun doar eu, ci o afirmă întreg mediul de afaceri din România.

Am putea să ne întrebăm foarte simplu: cum toate investiţiile, alea care au existat, s-au polarizat în vestul ţării (Sibiu, Cluj, Timişoara) şi zona Bucureştiului, iar zonele cu ceva tradiţie, au rămas în paragină? În cazul capitalei am putea înţelege cauzele, dar în cazul marilor oraşe din Transilvania, lucrurile au stat puţin altfel. Acolo oamenii au înţeles că trebuie să ia decizii şi să creeze facilităţi investitorilor. Şi asta au şi făcut. Poate nici acolo autorităţile nu au fost îngeraşi, dar măcar au mişcat ceva.

În celelate zone autorităţile s-au preocupat să aloce banii de investiţii, către biserici, aducere de moaşte în aşteptarea unei distincţii. Este cazul unui prea-nefericit politruc, care deşi nu a făcut nimic pentru cetăţenii de rând, ceva palpabil d.p.d.v. social şi economic, a fost decorat de Prea-nefericitul Patriarh, pentru ceea ce nu a făcut, aici aveţi dovada.

 În rest......... Dumnezeu cu mila, nu facem altceva decât să aşteptăm să vină raclele cu moaşte şi să ne închinăm şi să aşteptăm o minune, dar ea trece neobservată pe lângă noi, care rămânem în continuare orbi şi goi, în aşteptarea izbăviri.

Ştefan Hell - Românul care a câştigat Premiu Nobel pentru Chimie

Din campania România naşte genii, începută odată cu crearea acestui blogg, vă prezint astăzi personalităţi născute în ţara noastră care au reuşit să primească Premiul Nobel, cea mai apreciată distincţie pe care oamenii de ştiinţă şi cercetătorii o pot primi.

Astăzi 08.10.2014, cercetătorul născut în România, la Arad, pe 23 decembrie 1962, Ştefan Hell a primit Premiul Nobel pentru Chimie. Distincţia a primit-o împreună cu alţi doi cercetători americani Eric Betzig şi William Moerner.

Ştefan Hella reuşit să plece din România în anul 1978, în plin comunism şi s-a stabilit împreună cu familia sa în Germania, în oraşul Ludwigshafen unde a terminat studiile liceale. A absolvit cursurile facultăţii din Heidelberg, acolo unde a reuşit să obţină şi diploma de Doctor în Fizică.

În prezent, neamţul născut în România, ocupă funcţia de director la Institutul Max Planck pentru Chimie Biofizică din Gottingen, unde coordonează şi câteva departamente de cercetare ştiinţifică. Acesta este şi membru de onoare al Academiei Române.

Până în prezent România a mai avut încă trei personalităţi laureate cu Premiul Nobel: ElieWiesel – laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1986; George EmilPalade – laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1974; Herta Muller – laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2009. La aceştia se mai adaugă şi scriitorul român  MirceaCărtărescu acre este printre nominalizaţii prestigioasei distincţii, în domeniul literaturi, pentru anul 2014.

Niciuna dintre aceste mari personalităţi ale lumii, premiate cu această distincţie nu se afla în România în momentul în care eforturile lor în domeniile de activitate au fost recunoscute înternaţional. Am putea să ne întrebăm de ce? De ce toate marile personalităţi ale acestei ţări reuşesc să se afirme în străinătate, să fie recunoscuţi internaţional, iar în patria natală sunt nişte iluştrii anonomi? Ba mai mult, în cazul unora au fost duse campanii de denigrare publică, este cazul Hertei Muller, care în vremea comunismului ajunsese să profeseze ca lăcătuş mecanic, pentru simplul fapt că nu ridica în slăvi regimul de la acea vreme.

Dacă vă gândiţi că atunci erau alte vremuri, iar acum lucrurile s-au mai schimbat, vă înşelaţi amarnic; dacă e să luăm cazul lui Mircea Cărtărescu, în prezent încă, doar nominalizat la Premiul Nobel, au fost duse campanii media de lungă durată pentru a-l ridiculiza şi a-l  batjocorii. Motivul principal, dacă putem spune că ar putea fi justificată în mod raţional o astfel de campanie, a fost acela că scriitorul român ar fi fost adeptul politicilor actualului preşedinte. Păi dacă un scriitor îşi manifestă simpatia pentru un om politic, care întâmplător  sau nu, este ales în mod democratic preledinte, două mandate consecutiv, îl deningrezi şi îl faci albie de porci, ce fel de ţară mai este şi asta?

Astfel de ARGUMENTE ABERANTE au fost invocate de fiecare dată când apărea câte un om care era altfel decât ceilalţi şi care avea o sclipire de geniu. Aş putea argumenta astfel de afirmaţii de genu: poporul român şi-a denigrat în permanenţă personalităţile; şi cu situaţiile în care s-au aflat mai toţi marii români, oameni de ştiinţă: Mircea Eliade, Emil Cioran, care se adaugă pe lista personalităţilor mai sus amintite, deşi nu au primit Premiul Nobel, dar au fost izgoniţi de către sistem şi nevoiţi să o ia de la capăt, pe alte meleaguri. Vorba aceea: nimeni nu-i profet în ţara lui.

Imi pun încă odată veşnica întrebare: CÂND OARE O SĂ AVEM ŞI NOI CA NEAM, UN CULT AL VALORII REALE, CÂND NE VOM RESPECTA PERSONALITĂŢILE?

Până când răspunsul acestei întrebări nu va fi  ASTĂZI sau ACUM, România nu va putea reprezenta o forţă la nivel mondial, să fie respectată, iar cetăţenii ei de o certă valoare să rămână şi să fie apreciaţi – nu vom face altceva decât să ne minunăm la reuşitele unor sau altora şi noi o să ne întrebăm veşnic – de ce ei si nu noi?

banc

Un predicator către eno­ria­şi:
- Câţi vor să meargă în cer?
- Eu! Eu! Eu!... răspund toţi. Numai o doamnă tace.
- Câţi vor să meargă în cer?
- Eu! Eu! Eu!... Dar doamna tace din nou.
- Soră, dumneavoastră nu vreţi să mer­geţi în cer?
- Ba da, dar cu altă cursă fiindcă asta mi se pare foarte aglomerată.

Genocidul Economic al României

Şi pentru că tot ne plac nouă subiectele legate de economie şi astăzi voi face o scurtă recapitulare a măsurilor economice înfăptuite de către Guvernul de Inapţi al României.

O primă astfel de măsură este legată de recenta rectificare bugetară, care taie masiv din banii de investiţii (mai ales cele de infrastructură), care aduc plus-valoare economiei naţionale şi zeci de mii de locuri de muncă; şi se alocă fonduri consistente primăriilor şi consiliilor judeţene (adică ştabilor locali), care să plătească datorii, salarii etc. dar care în realitate reprezintă pomeni electorale care să îi stimuleze pe grofii din teritoriu să se implice activ în campania electorală.

Mulţi ar putea spune că e normal, că astfel de măsuri au fost luate de 24 de ani, în prag de campanii electorale. Dar de data aceasta fenomenul a luat o amploare colosală, mai ales dacă facem o analiză a anilor de după 2000. În primul rând nu se tăiau toţi banii de investiţii, iar România nu se afla iarăşi în recensiune, fie ea şi tehnică (în prezent primeşte statutul de tehnic, iar din octombrie va avea denumirea de recensiune economică pură).

Ceea ce nu pot eu să înţeleg, de ce după ce s-a bagat O NOUĂ TAXĂ pentru construcţia de autostrăzi, până în prezent nu s-a construit niciun km nou. Şi cel mai probabil nici nu se vor mai construi prea mulţi de acum înainte, pentru că recent, Ministrul de la Drumuri a anunţat Masterplanul Naţional de Infrastructură, care paradoxal sau nu, nu cuprinde nici pe departe kilometrii de autostradă promişi până curând şi a anunţat Că Construcţia de autostrăzi nu mai este o prioritate pentru România.

Păi cum facem Nene, imi pui ÎNCĂ O TAXĂ pentru drumuri, iar după îmi zici că nu le vei construi?!? Păi atunci zic: VREM BANII ÎNAPOI! 

           Evident că nu vom mai vedea niciun cent din TAXA DE ŞMECHER aplicată românilor, pentru că se va găsi ce să se facă cu acei bani, cel mai probabil se va umple golul din buget, lăsat după prăduirea din preajma campaniei.

În Constituţia României scrie la ARTICOLUL 56
(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. (2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

Cu alte cuvinte Constituţia este încălcată grav de către acest Guvern.

Deşi se pun o serie de taxe, doar populaţiei şi firmelor româneşti (IMM-urilor în special), nu se reuşeşte să se strângă suficienţi bani la buget pentru a face ceva benefic în această ţară.

Recent au început şi micii antreprenori locali să vocifereze vehement la adresa politrucilor, din cauza numeroaselor taxe pe care trebuie să le achite, fără a beneficia de facilităţi – infrastructură, legislaţie clară, sistem de sănătate şi de învăţământ eficiente etc;  picătura care a umplut paharul  este aşa –numita Taxă pe Stâlp, care practic a blocat investiţiile în infrastructură (de către mediul privat) şi a sufocat companiile care deţin astfel de construcţii speciale. După ce tu ca stat tai banii de la investiţii, acum îi omori şi pe privaţii care creează infrastructură pentru diverse – electricitate, conducte de apă/gaz/canalizare, apeducte etc. Iar la toate aceste proteste adresate de către antreprenori, politrucii tac, se prefac  că lucrează şi că nu ştiu nimic.

La toate acestea se mai adaugă şi accizele de la benzină, alcool, tutun. Toate statele occidentale au astfel de sisteme de colectare a banilor la buget. Cu o singură menţiune – se cunosc din timp formulele de calcul ale acestor accize, iar cetăţeanul de rând ştie cu un an înainte ce taxe urmează să plătească.

La noi însă, deşi există o lege organică, ce prevede ca formulele de calcul ale accizelor să fie anunţate cu CEL PUŢIN 6 LUNI ÎNAINTE, şi evident această lege a fost încălcată de N-ori, iar în prezent încă nu se cunoaşte această formulă pentru anul 2015, deşi au mai rămas mai puţin de 3 luni până a 1 ianuarie, atunci când ar trebui să intre în vigoare noile formule de taxare.

Ce este interesant însă, că exista un istoric interesant al acestor accize şi anume că, ele au fost în permanenţă modificate astfel încât cetăţeanul român SĂ FIE JEFUIT. O trecere în revistă a evenimentelor ce au marcat acest sistem de accizare la făcut Moise Guran pe blogg-ul personal şi nu o mai reiau şi pe acest blogg.

O ţară fără infrastructură este moartă economic, iar o ţară moartă economic este uşor de cumpărat – LA BUCATĂ-

O altă aberaţie a sistemului de taxare românesc este şi LIPSA IMPOZITĂRII AVERILOR ŞI AFACERILOR BISERICII. Păi dacă în ţara asta se impozitează cetăţeanul pentru absolut orice, deşi nu primeşte nimic înapoi, de ce Biserica este scutită de taxe? Aceasta este o întrebare pe care va trebui să o dezvoltăm într-un alt articol.

Deşi m-am arătat de multe ori PRO în ceea ce priveşte TAXAREA BISERICII şi observ că din ce în ce mai mulţi cetăţeni susţin acest lucru, încă nu se acţionează în această privinţă, iar unul dintre vice-premieri a declarat: nu cunosc ca Biserica să aibă afaceri. După ce că îşi bat joc de noi prin taxarea a orice mişcă, mai face şi pe proştii. Cifra de afaceri a BOR este de sute de milioane (declarat – în realitate fiind mult mai mare). Cum de la astfel de afacerişti nu se percep taxe? Şi mai facem şi pe proştii.

Oricum ar fi, eu îi dau dreptate totală tipului astuia, care spune ce are pe suflet, sincer şi necenzurat J