O săptămână culturală

Ştiu că în ultima perioadă am cam lăsat-o mai moale cu scrisul pe blog, dar nu-i neapărat vina mea, ci a timpului, care-mi pare din ce în ce mai puţin şi mai grăbit.

Deşi am fost mai leneş cu scrisul de articole, mi-am făcut totuşi ceva timp pentru câteva pasiuni, pe care le cam lăsasem puţin de izbelişte: filmele (la cinematograf) şi evenimentele culturale – ale Filarmonicii Oltenia şi ale Operei Române.

Da, săptâmâna trecută a fost puţin mai aglomerată, pe partea de desfătare culturală, care a venit de minune după programul de la birou, puţin prelungit, că de – trebuie ternimate rapoartele. În fine, ideea e că toate cele trei evenimente, la care am participat, m-au uns pe suflet, deşi am fost rupt de oboseală ele au avut un efect mai ceva ca al cafelei negre, neîndulcite (pentru că, nu-i aşa, cafeaua cea mai bună se bea simplă pentru ai simţi aroma).

Pe scurt evenimentele au fost următoarele:

+ am văzut celebrul film despre viaţa lui Stephen Hawking, un film care sincer m-a impresionat, dar despre care nu o să dau prea multe detalii, vă las plăcerea de a-l viziona, bine-nţeles, într-o companie plăcută, aşa cum am avut şi eu J

+ concertul de vineri seara de la Filarmonica Oltenia a fost unul de excepţie, venit în urma unui parteneriat cu Asociaţia Interculturală Româno Koreană. În urma acestei colaborări au fost derulate mai multe spectacole, dar acesta a avut ceva deosebit. Pe lângă dirijorul sud-korean, LEE GEUN-WOO, pianista HYE-WON LEE şi SUNGHO SONG – bariton, am avut-o pe scenă şi pe micuţa violonistă KIM JUNG-A, de numai 9 ani, dar care în ciuda vârstei extreme de fragede a reuşit să ridice sala în picioare după reprezentaţia sa.

+ şi nu în ultimul rând am vizionat şi celebrul spectacol ELIXIRUL DRAGOSTEI – L’elisir d’amore, a lui Gaetano Donizetti, pusă în scenă de către Andras Kurthy, în premieră în Craiova. Opera este despre povestea de dragoste dintre Nemorino şi Adina.  Sincer să fiu, nu mă dau în vânt după astfel de poveşti, ba chiar evit, pe cât posibil, astfel de spectacole, care nu de puţine ori mi s-au părut plicticoase şi puerile, dar de această dată lucrurile au stat puţin diferit, am reuşit să fiu atent până la sfârşit şi chiar să trăiesc momentul. Şi de data aceasta am avut tentaţia să refuz invitaţia, fără să cunosc detalii despre piesă sau despre autor. Am avut totuşi noroc să  ajung la premieră, la insistenţele Mirelei, al cărei articol despre spectacol vi-l recomand.  Şi chiar mi-a părut bine că am dat curs invitaţiei, opera în sine nu trebuie povestită, pentru că nu aş reuşi să fac altceva decât să distrug, prin descrierea mea, curiozitatea voastră şi poate nu o să vă duceţi la viitoarele puneri în scenă ale operei. Dacă eşti pasionat de cultură şi ai un oarecare simţ al umorului şi mai ales dacă ţi-a plăcut viaţa, este imposibil să nu-ţi placă această piesă şi mai ales să nu te regăseşti într-unul dintre cele două personaje. Mie mi-a plăcut şi rolul doctorului, creator de elixiruri miraculoase, care arată adevărata faţă a oportunistului autentic.  Iar ca un sfat de viaţă, dacă-mi permiteţi – nu cautaţi elixiruri magice, ci căutaţi soluţiile în voi înşivă, s-ar putea să aveţi mai mult succes.

Iar dacă vrei să fii un devorator de evenimente culturale live te invit la Filarmonica Oltenia şi la Opera Română, unde se vor derula o serie de spectacole dintre cele mai interesante şi nu vreau să  fiu crezut pe cuvânt, ci convingeţi-vă singuri, participând la spectacole.

PS: am fost şi în culise după spectacolul de la Opera Română, L’elisir d’amore, unde am socializat cu artiştii, cei care au pus în scenă, in mod fabulos, personajele şi ne-au cufundat într-o lume fantastică, în care am trăit pe viu emoţiile întâmplărilor.

Bancul de săptămână

Tatăl îi spune fiului:
- A cunoaşte o femeie pe internet este un lucru neserios.
- Dar, tată, ru unde ai cunoscut-o pe mama?
- La cazinou ... :)

Rusia vrea o Noua Ordine Mondială

Deşi în ultimele săptămâni conflictul din Ucraina pare să ia o turnură nefavorabilă, lăsând foarte puţine şanse păcii, în România posturile de ştiri şi media în general, par să fie încremenite în timp şi spaţiu. Pentru aceşti deontologi ai presei româneşti,  ceea ce se întâmplă în ţara vecină şi chiar în jurul României pare să fie de demeniul SF, este ceva ce nu poate fi redat in  prime-time. De ce? Asta nu ştiu, putem face doar speculaţii, dar înainte de asta să facem o scurtă trecere în revistă a evenimentelor, una chiar extrem de scurtă şi nu neapărat în urdine cronologică:

-          Ξ Recent s-a încheiat un nou Pact de Pace la Minsk, denumit în puţinele articole – Minsk 2, care, la fel ca şi Minsk 1, nu a fost respectat. Acest lucru era de aşteptat, de mai toţi analiştii serioşi ai lumii, aşa că urmările nu au surprins pe nimeni. Se pune întrebarea – de ce s-a mai semnat, dacă se ştia că nu va fi respectat? Şi mai ales – de ce s-au dus liderii Franţei şi Germaniei acolo, în numele cui au negociat – neexistând un mandat din partea Uniunii ca cei doi (Holande şi Merkel), să reprezinte UE la negocieri. De ce cei doi au stat la masă cu Putin, care a susţinut sus şi tare că Rusia nu are niciun amestec în Ucraina (nu că l-ar fi crezut cineva), şi de ce cei doi nu au căutat să impună punctele de vedere ale aliaţilor principali, NATO şi SUA. O să expun la finalul articolului care este părere mea în ceea ce priveşte aceste evenimente.

-          Ξ Apar din ce în cemai multe informaţii despre o posibilă invazie a Rusiei asupra unui stat membru NATO, aflat în estul Europei – cele mai multe indică una dintre ţările baltice, dar nu sunt excluse România sau Polonia – toate aceste state având un istoric nu tocmai fericit al relaţiilor cu Federaţa Rusă.

-          Ξ Recent Grecia s-a arătat deschisă unei infuzii de capital provenit din partea Rusiei, punând astfel presiune pe partenerii europeni şi americani. După ce acordurile pe care Grecia le-a semnat pe timpul crizei economice, pentru a se salva de la colaps, au eşuat, în primul rând din cauza demagogiei politicienilor de la Atena şi a lipsei reformelor reale ale economiei, banii veniţi dinspre est par acum  Mină de Aur, mai ales că nu vin însoţiţi şi de politici de austeritate, luptă împotriva corupţiei etc. Banii veniţi astfel, nu ar aduce nimic real pentru cetăţenul de rând, pentru că ei ar alimenta în continuare conturile politicienilor corupţi şi incapabili. Dar se pare grecii sunt deschişi acestei finanţări lipsite de condiţii prea multe.

-          Ξ Cazul Greciei nu este unic în Europa, situaţii asemănătoare existând şi în cazul Ungariei, Ciprului, Serbiei şi Bulgariei. Toate aceste ţări au o istorie strâns legată de Rusia, fie ca limbă, cultură (Serbia şi Bulgaria), fie prin parteneriatele semnate de-a lungul secolelor – cum este cazul Ungariei. Aceste state au semnat recent contracte de construcţii de infrastructură macro (centrale atomo-electrice, rafinării, gazoducte etc), în care principalul partener este Federaţia Rusă care şi finanţează în parte aceste lucrări. Acest lucru nu ar fi unul negativ, dacă nu ar fi în actuaşul context geo-politic. În plus ar reprezenta şi mite date către oficialii acestor ţări pentru a juca rolul de cal trioan în interiorul UE

-          Ξ Escaladarea unor mişcări şi frământări revizioniste pe tot cuprinsul estului Europei – aşa-zisul Ţinut Secuiesc, este doar un exemplu, însă revizionismul priveşte graniţele tuturor statelor blocului de este al Bătrânului Continent. Pentru a putea înţelege acest aspect ar trebui să facem o scurtă trecere în revistă a graniţelor acestor state în ultima sută de ani. Evident că la nivelul mentalului colectiv au rămas încă răni nevindecate. Exact acest lucru exploatează şi ruşii,  alimentează aceste orgolii  pentru a inflama întreaga zonă, destabilizând astfel ordinea locală.

Ţelul final al Rusiei nu este destabilizarea şi mai apoi alipirea acestor state estice, ci alipirea în final a întregii Europe recent createi Uniuni Euro-Asiatice. Practic acest lucru ar însemna că politica întregii Europe să fie dictată de la Moscova.

Şi poate că pentru un simplu cititor al acestor rânduri, faptul că Moscova ar dicta politica Europei, nu ar fi neapărat un lucru negativ, că până la urmă el ar fi tot un om de rând. Ei bine, dacă te afli într-o astfel de situaţie, cititorule, dă-i te rog un search pe Google şi caută să vezi cu cine te-ai înfrăţii într-un scenariu ca cel propus de ruşi – care este nivelul de trai în Rusia, Kazahstan, ce popor civilizator au fost ruşii pe unde s-au dus, faptul că economia lor a duduit secole de-a rândul, marile descoperiri ale lumii au venit de la Răsărit, iar ruşii nu au strămutat popoare întregi şi nu au falsificat istoria pentru a arăta cât de bravi sunt.

Dacă ai înţeles esenţa paragrafului anterior şi tot îi crezi pe rusnaci cei mai tari, eşti invitatul/a meu să te cari în Pustiul Siberian, acolo unde luxul şi bunăstarea sunt la ele acasă (conform gândirii tale).

Cu alte cuvinte – fraţilor căscaţi ochii la informaţiile care vă mai parvin cu ţârâita şi puneţi-le cap la cap şi nu mai puneţi botul la informaţiile deontologilor din media românească, care încearcă să muşamalizeze sitaţia de fapt şi în ceea ce priveşte Ucraina  (pentru că s-ar putea să ne privească direct), şi în ceea ce priveşte realitatea cu rusul, ca istoric vorbind, el nu a demonstrat că este capabil să facă altceva decât să subjuge, să lenevească, să distrugă şi să violeze.

Iar cei care-l văd pe Putin mare om de stat şi le arată el americanilor, că-i pune cu botul pe labe, că merită; îi invit să emigreze la muncă în Federaţia Rusă şi Uniunea Euro-Asiatică, nu în Uniunea Europeană şi SUA.

http://www.zf.ro/eveniment/record-negativ-2014-numarul-locuitori-scazut-55-000-persoane-populatia-garantia-unei-economii-puternice-iar-demografia-inclusa-categoria-problemelor-siguranta-nationala-13818213/?utm_source=newsletter&utm_medium=li324_mi101541&utm_content=articol&utm_campaign=Romania+a+ajuns+la+cel+mai+redus+nivel+al+natalitatii+de+dupa+al+doilea+razboi+mondial.+%27%27Demografia+este+o+problema+de+siguranta+nationala%27%27&utm_term=li324_mi101541_s145542

Parlamentul ne vrea proşti - Taxa pe cultură

Ştiţi zicala populară: ai carte, ai parte? Ei bine, până acum nu ne-am pus problema ce se întâmplă în caz contrar: dacă nu ai carte, ce se întâmplă?  Când vorbesc despre carte nu mă refer doar la acel obiect de hartie care zace plin de praf în biblioteca, ci şi la cultura per ansamblul său.

Într-adevăr o societate, un popor care nu are o cultură bogată nu supravieţuieşte în timp. Puterea unui stat se măsoară şi prin gradul de cultură al cetătenilor de rând. Ziceţi-mi un singur stat potent economic, militar, dar ai cărui cetăţeni sunt analfabeţi. Nu există, pentru că un astfel de stat nu are cum să existe. Cu cât gradul de cultură este mai scăzut, cu atât standardul de viaţă este şi el mai scăzut, iar într-o astfel de situaţie se va instala rapid anomia socială şi o criză a sistemului de valori.

Un sistem de valori nu poate fi funcţional decât prin cultură.

Se cunoaşte deja faptul că România stă foarte slab la capitolul consum cultural (dacă-mi permiteţi expresia), comparabil cu statele occidentale şi dezvoltate ale lumii. Vedem cum scade dramatic de la an la an numărul de cărţi vândute de către edituri, că sălile de teatru abia în ultima perioadă au mai început să fie frecventate de către tineri. Faptul că  românul nu a fost niciodată consumator înrăit de cultură, nu înseamnă că refuză să se culturalizeze, ci că nu şi-a putut permite acest lux. Totuşi, la spectacolele gratuite sălile sunt pline de cele mai multe ori, ceea ce arată că românul are acea sete de cunoaştere.

Am spus mai sus că a fi consumator de cultură în România, este un lux, nu este o aberaţie, ci o realitate care s-ar putea să se acutizeze în timp. Faptul că mulţi români nu-şi permit să meargă la teatru sau la film sau măcar la un concert, o dată pe an se datorează veniturilor mizere ale majorităţii cetăţenilor.

Mai nou, se pare că şi mai bravii noştri aleşi s-au gândit că a cumpara un bilet la filarmonică sau o carte este un viciu grav ce trebuie taxat drastic, nu de alta, dar un popor mai cult nu-i va mai vota pe oligofreni să ajungă parlamentari – şi vă daţi seama ce tragedie pe poporul asta să nu mai fie reprezentat de cei ca Becali, Vadim sau Eba (aştia sunt doar câţiva, mai cunoscuţi).

Şi ca să nu cumva să ne aflăm într-o astfel de situaţie extrem de nocivă unii s-au gândit să pună o taxă de timbru pe cărţi şi pe biletele la spectacole. Taxa în sine nu pare foarte mare – 1 leu, indiferent de valoarea elementului cultural, nociv taxat – dar în realitate ea ridică artificial preţul şi scade accesul la cultură şi aşa scăzut al românilor.

Ce au putut avea în cap acei 84 de parlamentari, senatori, care au putut vota o astfel de inepţie, nu pot decât să-mi dau cu presupusul, însă pot spune cu certitudine că evenimentul cu pricina – votul tacit al acestei taxe de timbru, a trecut fără să facă prea multe valuri, chiar şi după ce s-a aflat de el.

Oricum ar fi, sperăm că forul decizional, Camera Deputaţilor, este ceva mai plin, decât Senatul, de oameni mai cu capul pe umeri – nu de alta, dar ne-am cam face de tot râsul Europei, fiind singura ţară care pune semnul egal între alcool, ţigări şi cultură.

Aştept reacţiile voastre în rubrica de comentarii!

Rusia sfidează lumea

Am vorbit în nenumărate rânduri despre gândurile necurate ale Rusiei. De obicei mă abţin să dau verdicte de genul: asta-i bună, asta-i rea, ci încerc pe cât posibil să prezint lucrurile cât pot de obiectiv. Dar în ceea ce priveşte Federaţia Rusă, lucrurile stau cu totul şi cu totul special. Recunosc, încă de la începutul articolului că am o antipatie în ceea ce priveşte vecinul de răsărit, colosul sau cum este numit de către popoarele din Estul Europei – Mama Rusie.

De unde am această antipatie? Sincer să fiu nu ştiu exact, pur şi simplu, poate din educaţia pe care am primit-o, mi-au fost inoculate anumite idei sau poate că nu pot fi orb, la toate mârşăviile ruşilor şi că am mai citit şi puţină istorie, pe lângă cea predată în şcolile româneşti de după 1989, cu o puternică influenţă comunistă.

Imi amintesc şi acum spusele bunicilor (din partea ambilor părinţi), legate de experienţele lor din cel de Al Doilea Război Mondial, îndeosebi cele legate de ruşi şi de comportamentul acestora. Tatăl maică-mi îmi povestea că după 23 august, după întoarcerea armelor, când au intrat ruşii în ţară, în toate satele erau ascunse fetele, femeile şi copiii, asta pe lângă bunurile de preţ ale fiecăruia, care dacă picau în mâinile aliaţiilor de la răsărit îţi puteai lua adio de la ele. În ceea ce priveşte femeile, acestea erau violate şi batjocorite de către fraţii estici. În fine, ca să închei cât mai repede povestea, mi-a fost relatată o întâmplare în care prin faţa casei  bunicilor au trecut câţiva soldaţi ruşi. În curte au văzut un cireş imens, în plin rod. Soldaţii l-au întrebat pe bunică-miu  dacă pot lua câteva, acesta le-a răspuns că pot să-şi ia; următoarea mişcare a ruşilor a fost să taie pomul cu totul.

Poate părea doar o poveste, dar în realitate ea arată adevărata  faţă a rusului, a modului grobian în care se raportează la realitate. Exemple de acest fel sunt multe, s-au scris cărţi şi mii de articole de acest fel.

De ce am făcut această introducere? Simplu. Pentru că de mai bine de un an la frontiera estică a României se petrec lucruri ciudate şi periculoase în acelaşi timp. Periculoase pentru noi ca ţară, dar şi pentru stabilitatea întregii lumi.

Războiul din estul Ucrainei arată noua faţă a Rusiei şi adevăratele intenţii ale acestui colos. Trăind într-o eră ceva mai modernă, decât cea din urmă cu 70 de ani, războiul nu se mai poate duce doar pe plan militar cu puşcoace şi cu tancuri, el are nenumărate alte feţe: se duce în plan economic (şi vedem sancţiunile impuse de vestici Rusiei şi vice-versa), mediatic – război informaţional, politic etc.

Despre acţiunile economice şi despre modul în care îşi câştigă şi adepţi din rândurile politicienilor aflaţi la conducerea unor state precum Ungaria, Bulgaria şi chiar din Franţa sau România, am mai scris, însă acum lupta se duce în plan mediatic, în încercarea de a atrage noi adepţi, dar de data aceasta din rândurile populaţiei civile, pentru a crea mişcări populare, frământări sociale capabile să destabilizeze o ţară, o economie şi astfel să vulnerabilizeze statul respectiv în faţa mişcarilor Federaţiei Ruse. De ce face Rusia acest lucru este uşor de observat. Şi-a pierdut influenţa asupra blocului estic european  şi îşi simte orgoliul rănit şi acum încearcă, prin orice mijloace să redobândească puterea.

Mulţi ar putea spune că este normal, că este o mare putere etc. dar uită un aspect: care au fost rezultatele ocupaţiei ruseşti asupra statelor pe care le-a cotropit? Rezultatele au fost catastrofale, nu doar în plan politic, ci şi social prin deportări masive de populaţii, schimbări ale compoziţiei sociale – din punct de vedere etnic (exemplu Transnistria, Nagorno-Karabah etc), dezastre economice – toate popoarele respective sunt cu sute de ani mai înapoiate faţă de Occident în ceea ce priveşte nivelul de trai – cel mai bun exemplu este România şi Republica Moldova care sunt nevoite să treacă prin perioade de tranziţie crunte, iar la 25 de ani acest declaj nu este estompat nici măcar la jumătate.

Ca să vă convingeţi şi singuri, căutaţi exemple de ţări puternice din punct de vedere economic, militar, politic din fostele ţări comuniste sau republici ex-soviete. Răspunsul este extrem de clar – nu veţi găsi nici măcar un exemplu. Statele care au început să mai mişte cât de cât s-au detaşat complet de Rusia şi îi sunt chiar adversari şi se opun mişcării de forţe de rusilor şi ale lui Putin de a duce Federaţia Rusă la forţa pe care o avea până în urmă cu 2-3 decenii.

În prezent circulă un filmuleţ pe facebook, cu un fragment dintr-un discurs al lui Vladimir Putin, care pare că stârneşte furori printre minţile tembele ale puştanilor semi-analfabeţi care nu au nici cea mai vagă idee despre ororile provocate de-a lungul istoriei şi chiar în trecutul apropiat de către ruşi şi nici nu caută să se documenteze pentru a-şi putea forma o opinie argumentată şi iau drept adevăr pur spusele noului ţar. Acesta este link-ul cu framentul discursului.

Eu nu neg spusele lui Putin, ci spun că ele sunt trunchiate astfel încât el să pară apăratorul dreptăţii absolute.

Dar să nu uităm ultimele desfăşurări de forţe din Ucraina, modul în care acţionat, faptul că provoacă periodic reacţii din partea liderilor occidentali, îşi trimite fregvent avioanele să survoleze spaţiile aeriene ale unor state NATO, printre care şi al României, aţâţând veşnic focul discordiei (asta dacă ne este lene să căutăm şi să analizăm istoria).

Pentru a putea face o comparaţie simplă, pentru a putea afla de partea cui vrem să fim: să ne uităm la nivelul de trai al ruşilor în ultima sută de ani şi s-o comparăm cu cea a occidentalilor. Ei bine, aţi aflat rezultatul? Încă mai sunteţi de partea lui Putin? Înseamnă că evoluţia şi progresul sunt doar cuvinte aberante pentru voi.

Bloggerii se implică în comunitate

Aşa cum anunţasem deja, într-un articol precendent, ieri a avut loc o nouă întâlnire a blogosferei din Craiova, la care au participat aproximativ 12 bloggeri. Blogmeet-ul a avut loc la Casa de Cultură Traian Demetrescu, care, trebuie s-o spun, este un susţinător al proiectelor din mediul online, dar şi a altor proiecte culturale, artistice etc.

Subiectul principal al acestui randez-vous blogosferic a fost construirea unei liste de proiecte ce vor fi susţinute de către AsBO (Asociaţia Blogărilor Olteni), ce urmează a fi creată în viitorul apropiat (de vină-i birocraţia), dar şi prezentarea unor elemente de optimizare a blogurilor şi creşterea numărului de cititori (ce să facem – suntem perfecţionişti J ).

Lista de proiecte este destul de lungă, spre 20 de teme – de la evenimente blogosferice, până la activităţi de reciclare sau sportive. Aşa cum era de aşteptat am apucat să punem în discuţie doar vreo 3-4 proiecte (în ordine aleatorie).

Un proiect de mai mare amploare, având în vedere că vor fi vizaţi în primul rând cei care ne citesc, oameni simpli, elevi, studenţi. Numele proiectului va fi Craiova 2.0nline, eveniment ce va fi la a doua ediţie şi se va desfăşura pe data de 7 aprilie; dar nu vă voi dezvălui prea multe detalii acum J

Un alt proiect important este legat de derularea unor cursuri pentru blogări şi nu numai, pentru dezvoltarea blogurilor şi transformarea acestora într-un business. Da, blogging-ul poate deveni un business, o sursă de venit, pentru că orice muncă, dacă este facută ca la carte poate fi transformată în sursă de venit. Aceste cursuri vor fi susţinute de către Damian (alias Creţu), odată la două săptămâni cu o durată de 4 ore – voi reveni cu amănunte.

Şi un alt proiect drag mie, dar şi majorităţii blogărilor, este legat de plantarea de copaci în Craiova şi creare de spaţii verzi. Proiectul va fi demarat în luna martie/aprilie, în funcţie de vreme, iar fiecare cititor poate propune o zonă în care să fie plantaţi copacii.

Puteţi lasa propunerile voastre în rubrica de comentarii din josul paginii, iar eu vă voi răspunde prin a vă mulţumi pentru sfaturi şi a vă invita să participaţi alături de noi în campanie.