sâmbătă, 1 iulie 2017

Pe meleaguri hunedorene

Și pentru că tot veni vorba de căldură, ce ați zice de o relaxare la piscină într-un loc departe de agitația urbană, într-un loc în care civilizația și natura se împletesc și reușesc să te desfete? Ei bine, noi am găsit un astfel de loc, zic noi, referindu-mă la subsemnatul alături de trupa de bloggeri.
Cum toată lumea caută să evadeze din agitația și toropeala tropicală ce a invadat România, am decis să facem și noi același lucru.
Am ales o zonă în care personal nu mai fusesem de mai bine de 10 ani și eram curios să văd cum a evoluat zona și cu ce mă poate surprinde după atât vreme. Hunedoara, pentru că despre ea este vorba, nu pare să se fi schimbat prea mult în ultimii ani; exceptând eventual cele câteva supermarketuri apărute și câteva fațade de blocuri renovate, timpul pare să fi stat în loc pentru această zonă.
Nu a fost neapărat un aspect negativ pentru noi care ne propusesem să scăpam de agitația urbana, de arșiță și doream să ne relaxăm și pe cât posibil să ne distrăm.
Avantajul acestui oraș este că se află la doar câteva minute de alte câteva mici orășele de provincie, liniștite și nu foarte aglomerate, lucru rar întâlnit în ziua de astăzi. Și cum niciunul dintre noi nu era de-al locului, a trebuit să căutăm cazare, și unde altundeva am fi putut sta decât la una din vilele complexului Gorunul, o locație de patru stele, unde am fost primiți cum se cuvine de către Călin, cel care s-a oferit să ne susțină în tentativa noastră de a cunoaște zona Hunedoarei.



După ce ne-am primit fiecare camera și ne-am odihnit după un drum destul de istovitor, a doua zi am plecat către cea de a doua locație – locația de distracții, care era la o distanță nu foarte mare, mai ales că aveam și o autostradă care să ne ducă până acolo. Băile Daco-Romane, pentru că despre ele este vorba se află în localitatea Geoagiu Băi și beneficiază de prezența în zonă a mai multor izvoare cu apă termală ce alimentează piscinele complexului.

Având în vedere că temperaturile erau foarte ridicate și în zonă, o bălăceală în piscină era tot ceea ce ne puteam dori. Apa a fost super, la o temperatura medie de 28 de grade, ideală pentru o zi toridă.
Și ca să fie tacâmul complet, seara am fost invitați și la discotecă, la deschiderea Tarabostes, club desfășurat în dreptul uneia dintre piscinele complexului.


Ce poate fi mai inspirat decât să participi la o petrecere in aer liber la piscină, cu muzică și alături de prieteni?

PrinHD2017 este un eveniment organizat de Călin Bobora. Proiectul este sponsorizat de Vila HDComplexul Gorunul și este susținut deTarabostes Geoagiu BăiBăile Daco-Romane Geoagiu BăiPizzeria Napoli șiT@O Prodcom.

marți, 6 iunie 2017

Degustare de vin cu iz istoric

Legenda spune că într-o sticlă de vin de calitate se află mai multă filozofie decât în toate cărțile lumii scrise până în prezent. Într-adevăr, dacă este să analizăm cum au fost create marile invenții ale lumii – după un pahar de vin în plus și o minte pusă pe năzbâtii, dar și faptul că mai toții marii filosofi, artiști și conducători ai lumii au fost atrași de această licoare, putem spune că vinul este o substanță magică.
Poate tot de magie și misticism este vorba și de rolul important pe care l-a jucat vinul și pe care încă îl mai joacă, în diferitele ritualuri și rituri religioase, plecând de la religiile precreștine până în prezent.
Se cunoaște faptul că actualul teritoriu al României a fost, este și cu siguranță va fi în continuare, strâns legat de producerea vinului. Încă de pe vremea vechilor daci, locuitorii acestei zone au fost atrași într-un mod special de această băutură, pe care mulți o considerau – licoarea zeilor. Cunoaștem deja celebra poveste cu  Burebista și cu faimoasa s-a decizie de a arde viile. Evenimentul s-a petrecut în contextul în care dacii ajunseseră să iubească atât de mult vinul încât uitau să mai muncească și să se mai ocupe și de treburile cu adevărat importante pentru societatea de la acea vreme – munci, familie, războaie. Chiar dacă acum 2000 de ani s-a încercat prima măsură prohibitivă din istoria omenirii, ea nu a reușit, oamenii acestor teritorii reușind să-și refacă relativ rapid culturile de viță de vie, chiar dacă valoarea produsului finit a avut de suferit.
Poate iubirea deosebită a dacilor/românilor pentru vin poate fi trecută de unii la capitolul așa nu, dar oamenii se mândresc cu tradițiile lor și consideră producerea/savurarea vinului parte a identității naționale la care nu vor renunța prea curând.
Și pentru că tot am făcut o scurtă trimitere la istoria legată de vin, trebuie să menționăm și faptul că dacii și ulterior românii aveau un adevărat ritual al băutului/degustatului vinului – îl savurau băut din pocale cât mai modeste sau chiar din cornul unor animale, fără adaos de apă sau îndulcitori sau plante aromate, pentru a nu-i altera calitățile; fiind preferat vinul cât mai corpolent, bogat în tanini și cât mai alcoolizat. Ba mai mult, dacii îi desconsiderau pe cei care își permiteau să schimbe ceva la acest ritual.
Tot despre istorie și vin a fost vorba și la Brânzeturi cum se cuVin, evenimentul organizat de AsBO și dictionarculinar.ro la Hotel Rexton.

Evenimentul a fost desfășurat după modelul clasic: s-au prezentat câteva vinuri, s-au degustat, s-a povestit despre istoria lor, iar apoi s-a încercat combinarea lor cu brânzeturi de calitate.
Nu întâmplător am făcut o scurtă introducere cu referințe istorice. La degustare am avut plăcerea de a servi numai vinuri originare de pe teritoriul României, fiind practic soiuri marcă înregistrată națională, combinate, ca de obicei cu brânzeturi de calitate. Este vorba despre: FeteascăRegală  – Brie, crackers, Fetească Neagră –  Cașcaval Sofia Delaco, struguri negri, Băbească Neagră – Grana Padano Delaco, piper mozaic.  Combinațiile au fost propuse de către un somelier și un pasionat de bucătărie.
Chiar dacă gusturile sunt extrem de subiective și diferă destul de mult de la un om la altul, pot spune că și de această dată combinațiile propuse au fost reușite și merită încercate și acasă. Personal nu m-am putut decide care a fost combinația pe aș putea-o pune pe primul loc, așa că las la alegerea fiecăruia să încerce fiecare dintre acestea și să decidă singur care este mixtul preferat.
Și pentru că tot am făcut referire la istorie în cursul acestui articol, vreau să închei tot în aceeași notă, de data aceasta cu o scurtă povestire/legendă cu privire la originea denumirilor de Fetească și Băbească, pe care am aflat-o la acest eveniment:
Legenda spune ca Stefan cel Mare a dat numele celor 2 soiuri de vin, Fetească Neagră și Băbească Neagră. Se spune ca întorcându-se înfometat și însetat după o bătălie, s-a oprit într-un sat și a cerut ceva de mâncare și de băutură. O tânără fată i-a adus un vin roșu si bun, iar o femeie în vârsta i-a adus un vin roșu cu un gust minunat. Pentru ca vinurile n-aveau nume, Stefan cel Mare le-a numit Feteasca Neagra si Băbească Neagra.




sâmbătă, 20 mai 2017

Generația copiilor hipersensibili și afectați de școală

Este deja multă vreme de când, pe toate canalele media și new-media, se discută despre calitatea sistemului de învățământ.
Majoritatea opiniilor așa-zișilor specialiști merg în direcția în care acuză sistemul de învățământ, în special pe cel românesc, că nu face nimic pentru copii și că nu-i educă cum trebuie, că nu-i pregătește cu adevărat pentru viață. Poate că într-adevăr așa și este, dar argumentele lor sunt de cele mai multe ori inconsistente.
Ni se spune de tot felul de psihologi și specialiști în dezvoltarea copilului că școala nu face altceva decât să streseze copilul, că profesorii îi terorizează pe cei mici cu teme și cu lecții grele și că aplică metode deja depășite. Conform acestor teorii copiii ar trebui să se ducă la școală de plăcere, că ei eu oricum calitățile necesare pentru dezvoltare și mai ales curiozitatea de a cunoaște din ce în ce mai mult.
Nimic mai fals. Mă gândesc sincer că acești specialiști nu sunt altceva decât foștii copii care nu învățau nimic la școală și care erau cocoloșiți de părinți cu atenții și cadouri. Erau genul ala de copii ai căror părinți veneau la școală să vorbească cu doamna să îi pună în prima bancă și să-i trimită la concursuri pentru că odraslele lor sunt pline de calități, dar nimeni nu vedea că acei copii erau depășiți complet de situație. Probabil după terminarea școlii acei copii erau trimiși la facultatea la care doreau părinții lor și apoi tot părinții le găseau și serviciu, de obicei la stat – învățământ, medicină etc. Practic părinții le decideau soarta și gândeau în locul lor.
Evident că acei copii, acum adulți și specialiști în Ț domenii, deontologii de ocazie, vin acum în fața noastră să ne dea lecții despre cum ar trebui implementat sistemul de  învățământ. Vin cu tot felul de grafice care arată cum în alte țări copii sunt pregătiți și sunt bucuroși de școală și fac performanțe nemaiîntâlnite.
Nimeni nu vine să ne spună cât timp au fost implementate acele NOI METODE, cum au fost evaluate, în ce context și care sunt previziunile pe termen mediu și lung, cum evoluează indivizii după ce ies de pe băncile școlii, cât de adaptați sunt pentru viață. Evident că pe nimeni nu a interesat acest aspect. Cu toții au prezentat rezultatele imediate, cele care NU CONTEAZĂ.
Școala nu trebuie să creeze genii din indivizi care nu sunt, nu trebuie urmărite rezultatele imediate, ci doar cele ulterior finalizării studiilor.
Cu ce mă încălzește pe mine, societate, că am copii fericiți la școală, că nu sunt stresați să învețe, că primesc calificative peste nivelul real al pregătiri sau că învățământul românesc urcă șpe poziții în nu știu ce sistem de evaluare, dacă absolventul nu este capabil de absolut nimic, că nu este capabil să se integreze într-un colectiv, că se supra-evaluează, cere enorm fără să ofere nimic.
Acești indivizi ajung ca atunci când sunt încercați de soartă, de problemele reale ale vieții, pentru că până la urmă viața nu este tocmai roz, clachează, devin depresivi, anxioși sau ajung să se sinucidă.
Exact astfel de modele de sisteme de învățământ am ajuns să copiem. Ne uităm la faptul că odrasla are 10 pe linie la toate materiile, dar habar nu are să aplice nimic din  cele învățate, asta în cazul în care are acumulate ceva cunoștințe, pentru că de cele mai multe ori nu știu să scrie corect în limba maternă, au deficiențe grave în a citi și interpreta un text la prima vedere. Și toate astea în numele nu știu cărei teorii aberante și de dragul binelui imediat.
Pentru cei care tot susțin că odraslele trebuie să ia musai 10 la toate materiile, pe care nu-i interesează cu adevărat ce învață copilul la școală, ce știe să facă, cei care vor ca progeniturile lor să fie genii în toate domeniile, am o întrebare: vreți să creați o generație de copii hipersensibili care este practic incapabilă să înfrunte și să-și rezolve problemele sau doriți ca ei să izbutească cu adevărat, să își asume riscuri și eșecuri, dar pană la urmă să iasă la liman indiferent de problemele avute?
Poate un sistem de învățământ mai dur, asumat și respectat este mult mai benefic, ca cel în care copiilor le este inoculată ideea că viața este vată de zahăr.


luni, 8 mai 2017

Degustare de vin - new episode

Și pentru că a venit primăvara și pe la noi, nu doar din punct de vedere calendaristic, ci și practic, am zis că este vremea pentru noi degustări. Și de această dată este vorba despre vinuri produse în cramele din Oltenia, la care a fost adăugată și o degustare în paralel de brânzeturi de la Delaco, asociate cu măiestrie de către organizatori, deveniți deja experți după un exercițiu de mai bine de doi ani în cadrul Brânzeturi cum se cuVin.
De data aceasta am avut de-a face cu vinurile propuse de către cei de la crama Mennini și mai exact cu patru vinuri în combinație cu deja celebrele brânzeturi de la Delaco.
Asocierile culinare au fost:
· Frizzante Rosé – Camembert, mar + crackers
· Tudor Sauvignon Blanc + Tămâioasa Românească – Emmentaler Delaco, struguri albi
· Tudor Rosé din Pinot Noir – Brie au bleu, struguri roz + crackers
· Tudor Cabernet Sauvignon + Negru de Drăgășani – Grana Padano Delaco, oțet balsamic

Și ca de fiecare dată, a trebuit să degustăm fiecare combinație în parte, să o analizăm și să o jurizăm, evident după bunul gust.
Deși m-am declarat în multe rânduri fanul vinurilor corpolente, dure și bogate în tanin, dedata aceasta pot spune că încep să fiu atras și de către vinurile rosé. Combinația preferată a fost cea dintre Frizzante Rosé  și Camembert mar + crackers. A fost pentru prima dată după foarte mulți ani când am degustat un Frizzante autentic. Și pot spune că a meritat așteptarea. Nefiind nici pe departe fanul șampaniilor și a vinurilor spumante, considerându-le mai degrabă o fiță – licorile de calitate având prețuri la care nu te poți uita fără să lăcrimezi, iar celelalte fiind de calitate îndoielnică; de data aceasta pot spune că am găsit combinația ideală – un vin aflat la media dintre un rosé de calitate și un vin spumant, nu la fel de acidulat, dar delicat cu arome fine, naturale care se combinau perfect cu consistența Camembertului, aciditatea mărului crănțănitul crackers-ului.
Un element esențial în organizarea evenimentului l-a constat și locația. A fost prima  dată când am organizat o degustare de vin  într-un parc, în Parcul Nicolae Romanescu, pe terasa restaurantului Planter’s. Personal prefer ca astfel de evenimente să se desfășoare în locații din proximitatea naturii, să fie multă vegetație în jur, umbră și răcoare de la copaci, și mai puțin sunt atras de evenimentele de acest fel organizate într-un decor mai sobru, care impune  o anumită ținută.
Ca o notă generală, pot spune că vă recomand să încercați oricare dintre combinațiile de mai sus, pentru o experiență culinară specială și pentru a vă putea oferi alternative pentru organizarea unor evenimente speciale sau pentru zile petrecute în doi.
Varianta aleasă de mine este o combinație reușită a elementelor caracteristice multor regiuni europene: efervescența Italiei, regăsită în Frizzante Rosé, combinat cu o brânză franțuzească cremoasă originară din Normandia, la care am adăugat un măr românesc – acid-acrișor + crackers a cărui origine nu se cunoaște cu exactitate.
Așa cum spun de multe ori: nu mă  credeți pe cuvânt și încercați și voi, oricare dintre combinațiile de mai sus, sau vă puteți face chiar și propriile voastre combinații, în funcție de gusturile și preferințele fiecăruia!


duminică, 23 aprilie 2017

Fast and Furious 8 - Furios și iute 8

Ca toți cinefilii, și eu am așteptat cu mare interes lansarea în cinematografe a ultimei părți a celebrei serii – Fast and Furious 8. Deși nu mă pot considera cel mai mare fan al producției, așteptam cu interes să văd cu ce mai vin nou producătorii. Se auzea că această ultimă parte va fi mult mai bună ca precedentele și ardeam de nerăbdare să văd rezultatul.
Cu toate că nu am reușit să ajung încă din prima zi a lansării filmului în  România, mi-am luat revanșa ziua următoare. Mi-am luat prietenele și am mers la Inspire Cinema să vedem cu ce ne pot încânta realizatorii seriei.
Cu toate că nu mă așteptam ca filmul să exceleze în dialoguri șlefuite care să trădeze inteligența personajelor, aveam așteptări să urmăresc o idee clară a narațiunii, o intrigă mai palpitantă și niște personaje mai bine conturate. Nu pot spune că am fost dezamăgit de rezultate, dar și acest film este plin de stereotipuri specifice filmelor hollywoodiene:
-        O gașcă de băieți de cartier, băieți buni, care se luptă cu o armată de băieți răi, pe care-i înving.
-        Guvernul este incapabil să găsească resurse reale pentru o luptă și apelează la băieții rebeli (dar cam naivi și cu orgolii prostești).
-        Multe efecte speciale și cascadorii de multe ori fără rost, dar care își au farmecul lor.
-        Replicile personajelor principale se doresc să exprime inteligență și profunzime, umor și spiritualitate, dar care de prea multe ori trădează contrariul.
-        De fiecare dată apare Rusia în peisaj ca element vulnerabil și ca furnizor de arme nucleare pe care vor să pună mâna teroriștii.
-        Pe lângă celebrele intrigi legate de dragoste, se combină bine în filmele americane elementele: mașini - băieți răi - explozii - și salvarea națiunii sau a planetei.
Totuși, aș puncta câteva elemente la capitolul Plus - al filmului:
-        Numărul mare de efecte speciale și un număr impresionant de mașini care se bușesc, la un moment dat este chiar și o ploaie de mașini care are și ea un loc bine-meritat în film.
-        Replicile protagoniștilor pot fi gustate cu umor, dacă nu ai așteptări prea mari de la scenariști. De multe ori acestea par mai degrabă bășcălie decât replici fine și tăioase, dar cred totuși că pentru fanii seriei acestea vor fi gustate din plin.
-        Filmul pare, pe alocuri, mult mai plin de acțiune ca precedentele serii, ceea ce consider ca ar fi principalul său atu.
La categoria puncte slabe:
-        Filmul nu este 3D, ceea ce este un MARE minus. Poate că trendul ultimilor ani mă făcea oarecum să aștept că și această producție să urmeze a fi lansată în această versiune. Cred că numeroasele explozii, mai ales cele de final s-ar fi văzut mult mai bine în 3D. Până la urmă de ce ai face un film cu abundente ciocniri de mașini, explozii și n aventuri în aer sau la cercul polar dacă nu le-ai reda optim pentru acest gen de film?
-        Personajele din film care se pricep la calculatoare sau la haker-eală par mai degrabă desprinse din alte categorii de filme, în orice caz nu pentru filmele despre salvarea planetei/ geo-politica etc. Chiar dacă genul Fast and Furious cere și astfel de personaje, cred că mai indicat pentru aceste roluri erau niște fețe de tocilari, nu de bombe sexy.
-        Filmul are momente în care pare destul de putin plauzibil, dar până la urmă acesta este ceea ce se caută la această categorie.
Ca o notă de ultim moment trebuie să mai punctăm că Fast and Furious 8 este cel mai urmărit film în cinematografele din România – peste 350.000 de spectatori și cu încasări record de peste 7,3 milioane de lei.

Una peste alta, dacă sunteți fani ai seriei și nu ați reușit să vedeți încă filmul și chiar și în cazul în care sunteți la categoria spectatorilor neutrii, vă puteți recrea mergând la Inspire Cinema din Craiova să-l vedeți.

sâmbătă, 25 februarie 2017

Mitingurile anticorupție din România - cele mai creative slogane

După ce în anii trecuți am avut parte de celebrele Revoluții Arabe (începute în anul 2010), se pare că în Europa se anunță proteste de amploare.

Startul a fost dat de această dată de România, care a avut, începând cu sfârșitul lunii ianuarie 2017, o serie de proteste împotriva  unor decizii ale noului Guvern (pus în funcție de nici două luni de zile după ce principalul partid din coaliție a obținut un scor zdrobitor în alegeri), iar mai apoi aceste proteste s-au direcționat în mod direct asupra PSD și a Guvernului în ansamblul său. Deși aceste mișcări de stradă și-au mai pierdut din amploare, ele nu au încetat nici în acest moment, intrându-se în cea de a 26-a zi.
Aceste mitinguri au fost cele mai mari din istoria țării, ajungând să atingă peste 600.000 de manifestanți în peste 70 de orașe mici și mijlocii. Numărul localităților în care s-au organizat manifestații majore l-a depășit cu mult pe cel al celor în care oamenii au ieșit în stradă la Revoluția din 1989. Acest aspect a fost remarcat și de către presa străină, care nu a făcut economie de epitete laudative la adresa românilor ieșiți în stradă să protesteze împotriva OUG 13 deoarece, după cum susțineau cei ieșiți în piețele orașelor, îi favoriza pe infractori și pe marii corupți.
Cu toate că mitingurile au fost salutate de către conducătorii marilor democrații ale lumii, iar presa de pe toate meridianele a lăudat prestația românilor ieșiți în stradă, singurii autiști la aceste manifestări publice au fost membrii Guvernului, care nu s-au sfiit să-i critice dur pe cei aflați la mișcările de protest, acuzându-i că vor să dezbine țara și că sunt manipulați de agenturile străine.
Cert este că grosul protestatarilor a fost reprezentat de către tinerii activi în câmpul muncii – angajați ai multinaționalelor, patroni, manageri de firme, cărora li s-au adăugat și vârstnici și foarte mulți copii. Practic aceste mitinguri au fost reprezentate de către elita acestei țări: de la artiști, IT-iști până la sportivi și tineri elevi și studenți.
Celor din țară li s-a mai adăugat un număr impresionant de români aflați în străinătate care au organizat mitinguri, în paralel, de susținere a celor aflați în Piața Victoriei din București și în piețele marilor orașe din România.
Aceste mitinguri au fost catalogate în presa internațională ca Revoluția Smart, revoluția dusă cu ajutorul internetului, a telefoanelor mobile și a tinerilor și a intelectualilor de facto, a celor care muncesc, studiază și a celor care nu și-au luat diplomele de studii în condiții bizare.
Dovezile modului în care s-au derulat aceste mitinguri sunt, pe lângă articolele apreciative din presa internațională, și mesajele excepționale ale protestatarilor, care au dat dovadă de o creativitate și un simț al umorului cu totul și cu totul speciale.
Vom prezenta o colecție a acestora, având ca sursă de inspirație pancartele și postările de pe principalele canale de social-media:
PSD – CIUMA ROSIE
ÎN DEMOCRAȚIE, HOȚII STAU LA PUȘCĂRIE
IEȘIȚI DIN CASĂ / DACĂ VĂ PASĂ
ȘI ION CREANGĂ A PLĂTIT PENTRU CĂ A FURAT CIREȘE
MUSTĂCIOARA LUI, PANA HOȚULUI
N-AI TU FIRE ÎN MUSTAȚĂ CÂȚI NE ADUNĂM ÎN PIAȚĂ
LA MULȚI ANI ȘI SĂNĂTATE – UN VEAC DE SINGURATATE
DRAGNEA NU FI TRIST / LA JILAVA AU DENTIST
EXISTĂ ȘI FRIZERIE / SĂ TE RADĂ PE CHELIE
GUVIERMII
CIORDACHE BRAMBURACHE
AI NECAZURI LA DANTURĂ ? / TE REZOLV CU-N PUMN ÎN GURĂ
ĂSTA E DOAR ÎNCEPUTUL
DE LA IAȘI PÂNĂ-N BANAT / ȚARA N-ARE SARE
PENTRU CĂ OCNAȘII / SUNT LA GUVERNARE
CINE NU SARE / NU VREA SCHIMBARE
PORUNCA NR 11: NU FURA PESTE 200.000 RON!
CEAUȘESCU N-A MURIT / ȘI-A LĂSAT MUSTAȚĂ (foto fotoshop Dragnea/Ceaușescu)
AM VENIT îN SCHIMBUL DOI / SĂ LUĂM ȚARA ÎNAPOI
JE SUIS TATA LOR ( foto Iliescu)
ALTĂ ÎNTRE-BARE! (foto Iordache)
RO – MÂNIA
HOȚII LA-NCHISOARE / NU LA GUVERNARE
DNA / SĂ VINĂ SĂ VĂ IA!
FĂRĂ PENALI LA GUVERNARE
TECUCIUL E AICI – NE-A SĂRIT MUȘTARUL
PĂCAT, PĂCAT,/ CĂ SUNTEȚI DE C---T
VREM JUSTIȚIE ȘI ONOARE / NU MINCIUNĂ ȘI SFIDARE
COPIL DE GOLAN
” Înger, îngerașul meu,ce mi te-a dat Dumnezeu, scapă-mă de pesedeu”
” Trebuie să fii nebun să te pui cu un popor al cărui desert favorit e coliva”
”Cerem Bisericii Ortodoxe Române să schimbe prin OUG (Ordonanță de Urgență) a 8-a poruncă : ”să nu furi”, în ”să furi” pentru a se pune de acord cu legislația carpato-grindeano-pontică.
” A fi sau a nu fi? Altă întrebare!” (sintagma celebra repetata de Ministrul Justiției la o conferință de presă) 
”Foaie verde de lalea.. Dragnea e un prost!”
”Altă întrebare, altă guvernare”
”Altă întrebare: Pe când la-nchisoare?”
”Mai am un singur dor, Dragnea scriitor” (în România dacă scrii cărți în închisoare se reduce pedeapsa) sau varianta: ”Dragnea nu uita, așteptăm și cartea ta”
”Nu mai avem loc în Piața asta!”
”Da, e frig și bine” !!
”Dacă stăm zece ore aici, dă CNN-ul două știri?”

”A fost odată ca-n povești,
A fost in România
O bandă mare de corupți
Ce legalizau hoția
Era o noapte de mormânt pentru democrație
Dar dinspre Stradă-un suflu bun
O ține încă vie ”

”Mai bine Soroșist decât ciorditor
Sau radioactiv, decât trădător
Mai bine utopist, decât pesedist,
Mai bine #rezist decât comunist!”

”Partidul roș era condus de unu cu mustață
Minciuna și corupția sunt crezul lor în viață
Întreaga țară au vândut
Ce să facem oare?
Le zicem sincer – La mulți ani! – dar cu executare!”


în limbi străine (pentru CNN, Eurosport, BBC, etc.):
”When injustice becomes law, resistance becomes duty”
Apropo de Robin Hood : ”RobbingGood”
”Liberté, Égalité, Fraternité et Muie PSD”
OUG, myGod!


Protestele din România au ajuns să fie sursă de inspirație și pentru tinerii din alte țări europene care au decis să organizeze manifestații similare.

luni, 6 februarie 2017

Sfaturi ce te-ar putea transforma într-un om de succes

     De multe ori ne întrebăm ce trebuie să facem pentru a avea succes în viață, pentru a fi fericiți și pentru a reuși să ne îndeplinim planurile de viitor. În căutarea unor astfel de soluții apelăm la măsuri extreme. Cea mai bună rețetă este aceea a căutării echilibrului.
    Uneori este bine să ascultăm și sfaturile celor care au ajuns acolo unde ne dorim să ajungem la rândul nostru.
   Iată câteva sfaturi ce ne-ar putea oferi câteva repere pentru planurile noastre către succes:


1. Dimensiunea succesului tău este măsurată de puterea dorinței tale, de mărimea visului tău și de felul cum gestionezi dezamăgirile pe drumul către succes.
2. Calificările academice sunt importante și la fel este și educația financiară.  Sunt amândouă importante, dar școala uită de una dintre ele.
3. Vestea bună este că n-ai nevoie de prea multi bani ca să schimbi felul în care gândești.  De fapt, poți s-o faci chiar gratis.  Vestea proastă e că, uneori, e foarte greu să schimbi gândurile acelea din străfunduri pe care ti le-au vârât în cap generații după generații sau pe care le-ai învățat de la prieteni, de la colegii de muncă sau de la școală.  Şi totuși, se poate.
4. Este mai important să-ti crești veniturile decât să-ti scazi cheltuielile.  Este mai important să crești spiritual decât să renunți la visele tale. 
5. Trebuie să ai vise mari, să gândești pe termen lung, să câștigi în fiecare zi câte puțin și să faci mici pași înainte.  Aceasta este cheia succesului pe termen lung.
6. Dacă nu știi cum să ai grijă de bani, banii vor sta departe de tine.
7. Singura diferență dintre o persoană bogată și una săracă este felul în care își folosesc timpul.
8. “Astăzi” e cuvântul învingătorilor și “mâine” cel al rataților.
9. Regula numărul 1 ca să devii un om de afaceri de succes este să nu-ți iei niciodată o slujbă pentru banii pe care ți-i oferă.  Angajează-te doar pentru experiența și priceperea pe care le vei acumula la locul de muncă.
10. Uneori ai succes… iar alteori înveți.  Nu irosi o greșeală, învață din ea!
11. Oamenilor nu le place ideea de a gândi pe termen lung.  Mulți caută disperați soluții pe termen scurt pentru că au probleme cu banii care trebuie rezolvate azi.
12. Dacă vrei să mergi undeva, cel mai bine este să găsești pe cineva care a ajuns deja acolo. 
13. Cei mai de succes oameni sunt cei care pun întrebări.  Ei învață în permanentă.  Ei se dezvoltă în permanentă.  Ei îşi depășesc limitele în permanentă. 
14. Înainte de a-ţi putea transforma portofelul din sărac în bogat, trebuie să-ti transformi mintea din săracă în bogată.
15. Cel mai de preț bun pe care îl avem este mintea.  Dacă este bine pregătită, ea poate crea bogății imense.   
16. O slujbă este doar o soluție pe termen scurt la o problemă pe termen lung.   
17. Tu şi numai tu ești responsabil pentru alegerile şi deciziile tale. 
18. Caută persoane care au făcut deja ceea ce vrei tu să faci.  Nu te teme dacă ceilalți îi consideră nebuni, excentrici, săriți de pe fix etc.  Multă lume judecă doar la suprafață. Discută cu acești oameni şi inspiră-te din experiența lor.
19. Marile oportunități nu se văd cu ochii.  Ele se văd cu mintea. 
20. Există numai două lucruri pe care le poți investi: timpul şi banii.  Dintre cele două, timpul este mai important. 
21. Nu mai face ceea ce făceai.  Ia o pauză și lămurește-te ce funcționează și ce nu.  Definiția nebuniei este să faci mereu același lucru așteptând rezultate diferite.
22. În interiorul fiecărei probleme se găsește o oportunitate.
23. Odată cu schimbarea modului meu de a gândi și a atitudinii, s-a modificat și modul meu de a acționa, precum şi rezultatul.
24. Mergem la școală pentru a învăța să muncim din greu pentru bani.  Eu scriu cărți și creez produse pentru a-i învăța pe oameni cum să facă banii să lucreze din greu pentru ei.
25. Cele mai bune răspunsuri se găsesc în inimă, nu în minte.

 (sursa)