BANCUL ZILEI

Dupa ce noul pacient se aseaza pe canapea, psihologul zice:
- Nu sunt la curent cu problema ta, te-as ruga sa-mi povestesti de la inceput.
- Bineinteles, spune pacientul. La inceput am creat cerul si pamantul.... (sursa)

A FI OPEN-MINDED - REALITATE SAU ILUZIE

Citeam zilele trecute un articol, de blog, ceea ce fac aproape zilnic, până aici nimic nou, numai că articolul aborda o temă extrem de complicată și așa cum era de așteptat s-au făcut o sumedenie de greșeli. Nu o să intru în amănuntele legate de modul în care cei care au scris articolul abordează tematica, ci o să încerc pe cât posibil să fac referire doar la tema în sine. Deși nu obișnuiesc să critic sau să-mi iau temele de articole din blogurile altora, în general caut surse de inspirație ceva mai solide, de data asta o să fac o excepție, pentru că mi-am amintit că am rămas dator de multă vreme cu acest subiect.

Tema este, ceea ce se numește în popor, open-minded. Termenul în sine, aparent banal, este unul extrem de profund și complicat. De aici și numeroasele probleme legate de el, de utilizarea lui și de modul în care ne raportăm la acest nou trend – a fi open-minded. Termenul în sine s-ar traduce direct prin – a avea mintea deschisă. Nimic complicat la prima vedere, numai că aici intervin o serie de nuanțe legate de specificul culturii de care aparține individul, de cutumele sociale și de valorile la care ne raportăm.

Multă lume se raportează la acest nou trend ca însemnând fără inhibiții, poate pe de o parte asta și este, numai că acest termen devine scuza numărul 1 în justificarea unor decizii/fapte reprobabile, care sunt criticate vehement de societatea în care individul trăiește. Pentru a fi mai explicit, o să mă folosesc de exemplul din articolul de care vă vorbeam mai devreme: multe persoane își justifică excentricitățile din viața personală prin faptul  că sunt open-minded și că ele nu sunt ca celelalte persoane îngrădite de stereotipuri. Numai că tocmai din această abordare vine și problema – dacă ești nonconformist de ce ții morțiș să te justifici și de ce îi vezi pe ceilalți inferiori ție? Doar pentru că au un set de valori (moștenit sau asimilat fără a-l înțelege sau oricare altă variantă), diferit de cel pe care îl ai tu? Pai nu tocmai de la acest aspect am plecat mai devreme: de a-i accepta pe ceilalți tocmai pentru ca și ceilalți să te accepte. Pai dacă tu îi desconsideri, pe motiv că nu sunt ca tine, ca nu sunt open-minded, nu este normal să vină și reculul: ei să te desconsidere la rândul lor?

Pentru a nu întra prea mult în analize filosofice/etimologice etc. (pentru că doresc să scriu un articol de blog, nu o lucrare de doctorat ), pot concluziona scurt: termenul de open-minded ne aruncă într-un cerc vicios, un perpetuum mobile al greșelilor de judecată. Nu putem fi open-minded cu adevărat, din simplul fapt că omul lucrează cu concepte – în limbaj, analiză etc., iar tocmai aceste concepte ne restrâng capacitatea de a fi open-minded la niște parametrii limitați. Probabil o să ajungem la acest nivel abia într-o altă dimensiune, în care lucrurile așa cum le cunoaștem acum vor fi schimbate și ne vor permite să evoluăm astfel încât să fim cu adevărat open-minded.

Până atunci, putem spune că a fi open-minded în deplinul sens al cuvântului este o utopie. Ne putem exprima în schimb: tind către a fi open-minded. Acest lucru nu se va întâmpla decât atunci când vom putea accepta că suntem diferiți și totuși atât de asemănători, că trebuie să trăim într-o societate, iar asta presupune niște coordonate pe care va trebui să le respectăm, iar aceste coordonate nu ne permit să fim open-minded așa cum pretindem sau cum ne dorim. Pentru că odată ce ai înțeles că ești invariabil prizonier într-o matrice, poate începe procesul de eliberare.

TĂIEREA COPACILOR ȘI LAMENTĂRILE FACEBOOKISTE

În ultimele zile am văzut pe toate canalele de informare tot felul de postări în care oamenii se lamentează că au început să se taie copacii de prin parcuri, dintre blocuri etc.

Este un lucru firesc ca oamenii să se lamenteze din pricina unor decizii aberante ale edililor, dar firesc îmi pun întrebarea: ce au făcut ei ca astfel de oameni să nu câștige alegerile și/sau nu mai ia astfel de decizii? Cel mai probabil majoritatea dintre ei nici măcar nu au catadicsit să meargă la vot, să-și asume o alegere, au stat acasă, din comoditate sau facând orice altceva, cel mai probabil nici măcar nu ar ieși la un protest organizat în apărarea copacilor ce urmează a fi rași de pe fața pământului – poate din comoditate, din prostie sau din rușine.

Ei bine, dacă îți este rușine să îți aperi punctul de vedere sau nu faci asta din varii motive, degeaba te lamentezi pe Facebook sau, mai bine zis, nu ai voie să faci asta, nu ai avea dreptul moral de a te mai manifesta după ce a fost pusă în practică decizia, iar tu nu ai făcut nimic în plus în afară de a posta pe net. În plus, aș mai pune o întrebare: câți dintre voi aruncați gunoiul la coș, câți aruncați selectiv deșeurile, câți dintre cei care vă plimbați câinii pe stradă curățați mizeriile făcute de câini și mai ales câți pomi ați plantat în ultimii 5 ani?

Personal m-am implicat în câteva campanii de ecologizare, de plantare de pomi, câine nu am și am și protestat în felul meu împotriva tăierilor de copaci din orașe și nu numai. Pe lângă asta am atras alături de mine și alții cu care împărtășeam aceleași convingeri. Noi nu am stat letargici să așteptăm să schimbe alții situația pentru noi, noi nefăcând altceva decât să postăm.

Pe de altă parte, nu am înțeles deciziile autorităților locale de a tăia și din acei deja prea-puțini copaci din urbe, argumentele fiind în stilul: sunt un pericol pentru cetățeni, erau prea bătrâni etc. Povestea asta și argumentele invocate îmi aduc aminte de o poveste citită în copilărie: Prostia omenească, în care niște femei se lamentau de mama focului că se  suise pisica pe o policioară și o să doboare drobul de sare în capul copilului și o să-l omoare. Exact același lucru este și cu copacii așa-zis mai bătrâni. Cum să pretinzi că sunt pericol public și cum mai ales să mai si crezi asta? Este de noaptea minții. Majoritatea copacilor bătrâni, tăiați de prin toate marile orașe, sunt verzi, sănătoși și sunt din specii care pot trăi sute de ani.

De ce ai face așa ceva? Poate un copac care face umbră este toxic, este mai bine să inspirăm noxele de la mașini (că de la fabrici nici nu poate fi vorba) și e mai bine dacă ne bate soarele în cap la 40 de grade Celsius la umbră (poate la umbra blocurilor, că pomi nu mai avem). Tind să cred că oamenii sunt îndrăgostiți de arșiță, noxe și adoră canicula, pentru că altfel nu-mi explic de ce acceptă ca primăriile să le taie copacii care fac umbră și să le pună gazon și panseluțe, iar ca și acei arbori plantați în locul celor bătrâni să fie fasonați până nu mai rămâne nimic din ei.

Dacă tot sunt așa de grijulii cu siguranța cetățenilor, să nu le cadă frunzele pe căciulile și pălăriile folosite vara, de ce nu curăță mai întâi copacii de ramurile uscate sau de ce nu-i taie pe cei uscați și nu-i tratează pe cei bolnavi (atunci când situația o impune)? De exemplu am fost recent prin Tg Mureș, iar lângă cetate era un părculeț cu mulți pomi bătrâni, din care primăria a decis să mai taie – pentru siguranța cetățenilor, dar au tăiat doar copacii sănătoși și au lăsat câțiva care se uscaseră de doi ani și care sunt în picioare și acum. În Craiova s-au apucat să pună sisteme de irigații prin pădure, în condițiile în care sunt cartiere care nu au apă potabilă și canalizare. În București și în Iași au tăiat copacii seculari din parcuri.

Care să fie concluzia la aceste mișcări, de ce se iau astfel de măsuri, iar oamenii se lamentează doar pe internet? Sincer să fiu nu știu, dar în ceea ce privește autoritățile cred că în fapt îi doare fix în tocul de la pantof de cetățeni și de siguranța acestora, nu caută decât să-și facă publicitate că sunt edili cu grija urbei pe care o conduc și fac modificări inutile acolo unde sunt mai mulți cetățeni care vor să vadă că se lucrează, iar aceștia pun botul și-i mai votează de N ori.

Am văzut în toate orașele prin care m-am plimbat în ultima vreme (orașe civilizate, nu adunături de betoane) mulți copaci seculari în parcuri și nu i-a mai tăiat nimeni și nu-i consideră nimeni pericol public, autoritățile ocupându-se de treburi cu adevărat importante pentru un oraș. 

SUMMITUL NATO ȘI FALIMENTUL PROIECTELOR ROMÂNIEI

Mă tot gândeam în ultimele zile de ce la emisiunile de știri și analiză de la TV nu apar suficiente știri și analize asupra a ceea ce s-a discutat și ce decizii s-au luat la Summitul NATO de la Varșovia. Deși la această întâlnire la nivel înalt a liderilor lumii se puteau lua decizii care vor privi întregul continent european, America de Nord și chiar Federația Rusă, presa din România a stat mai mult în expectativă și a relatat destul de generalist aceste știri, mulțumindu-se să transmită în direct discursul președintelui Johannis și cel mult un interviu cu unul sau doi ambasadori ai țărilor implicate. Cu alte cuvinte am avut mai puține știri și transmisiuni directe de la Summitul NATO decât de la Campionatul European de Fotbal.

Un posibil răspuns la această situație ar putea fi faptul că suntem considerați o țară de mâna a doua, iar noi nu facem nimic pentru a schimba această percepție. Poate ar trebui să ne cunoaștem interesul și să ne jucăm cărțile pe care le avem în mână atunci când suntem puși la masa tratativelor – poziția geo-strategică, resursele naturale etc. Numai  că în loc să jucăm curajos, în realitate ne-am făcut preș în fața altora, asta poate și pentru faptul că nu știm ce să facem cu acele cărți pe care le avem, ne votăm conducători penali, șantajabili, fără viziune și fără tărie de caracter și spirit de luptători. Într-adevăr, cu foarte mici excepții, România a avut oameni incapabili să reprezinte țara pe plan extern, nu am avut o strategie clară pe care să o urmăm, cu ținte precise. Cu alte cuvinte nu avem o politica de țară pe termen lung și nici nu pare să ne intereseze prea mult acest lucru.

Incoerența vine în primul rând din greșelile pe care le fac liderii politici de la București, dar și din faptul că populația începe să-i plângă de milă pe corupții dovediți și își pune in minte să-i repună în funcții fără prea mare regrete. Într-o astfel de situație, cărțile pe care le ai se dovedesc inutile dacă la masa de joc, în loc să-ți joci așii, îi arunci și păstrezi doiarii și treiarii sperând să faci o formație câștigătoare. Probabilitatea ca să se reușească o formulă care să ne ajute să nu ieșim lefteri de la masa negocierilor cu cărți de 2 și de 3 este aproape nulă, știind faptul că sunt unii cu cărți mult mai mari.

În ultimii 26 de ani, de când România a luat-o de la 0 după ce sistemul din care a făcut parte a falimentat, nu a existat un proiect de țară viabil care să fie unanim acceptat de factorii politici și de către cetățeni.

Au fost totuși câteva excepții, venite în timp, din partea unor adevărați politicieni, puțini ce-i drept, unii din ei eșuând lamentabil. O să-i trecem în revistă, cu tot cu proiectele lor:

-        Corneliu Coposu – a propus aderarea României la NATO și UE imediat după 1990. Acest lucru s-a realizat abia 14-17 ani mai târziu și s-a dovedit singurul proiect viabil pe care l-a avut țara noastră în ultimul sfert de veac. Tot el a mai propus și ca România să redevină monarhie – proiect eșuat până în prezent, din cauza factorilor politici, în anii 90 existând o emulație de simpatie în acest sens.

-        Ion Rațiu – propusese privatizarea întreprinderilor și schimbarea modului de a face economie, cât mai rapid, altfel România risca să intre în faliment – acest proiect a fost aplicat prost și târziu pentru că Nu am vrut să ne vindem țara, iar apoi am dat-o gratis la casat precum și rechinilor imobiliari, iar statul a evitat la mustață falimentul la sfârșitul anilor 90.

-        La începutul anilor 2000 a existat un personaj care a câștigat mandatul de președinte mizând pe lupta împotriva corupților – proiectul s-a dovedit greoi din cauza sistemului putred și a corupților infiltrați în toate sectoarele economiei, iar când au început să apară rezultatele, populația s-a răzvrătit asupra celor care au reușit să mai prindă și să condamne câțiva corupți și i-a repus în funcții pe unii dintre escroci. Tot acest personaj ne-a vorbit de alte două proiecte destul de interesante, dar care nu au putut fi puse în practică în mandatul lui, iar urmașii par incapabili să le înceapă – reunificarea României (unirea cu R. Moldova) și alianța strategică cu SUA și Marea Britanie. Dacă în privința unirii nu au existat voci care să se opună, ci doar au făcut să fie amânată o decizie asumată public și începerea proiectului, în ceea ce privește alianța strategică cu  americanii și cu englezii au apărut voci din ce în ce mai vehemente care susțin contrariul.

Alte proiecte de țară nu au mai existat, deși realitatea actuală o impune de la sine. România trebuie să-și construiască rapid un proiect național complex, pe care să-l urmeze cu strășnicie, fără duplicitate și fără schimbări bruște de macaz, dacă realitatea nu o impune.

După ieșirea Marii Britanii din Uniune lucrurile par să se schimbe, iar configurarea strategiei naționale pare să fie imperios necesară, dacă nu vrem să pierdem și această oportunitate, așa cum s-a întâmplat și în urmă cu 26 de ani, când i-am repus pe comuniști în funcții să ne conducă către economia de piață. Acest lucru îl dorește și actualul Guvern Cioloș, care a pus pe ordinea de zi crearea unui proiect național pentru următorii 10-20 de ani. Din păcate este extrem de târziu pentru acest lucru. Proiectul trebuia să existe de ani de zile, iar în această perioadă trebuia doar reconfigurat. Sperăm că acest demers va avea succes și că proiectul va fi adoptat și de către următorul guvern care va prelua frâiele din toamnă.

Privind în ansamblu situația înțelegem de ce România nu poate încă să emită pretenții foarte mari de la negocierile cu marile puteri locale și mai ales cu cele mondiale, cel puțin nu atâta timp cât nu știm să ne jucăm cărțile.

Când va veni vremea ca România să-și respecte înțelegerile până la capăt, când nu va mai avea politicieni care să stea în genunchi doar ca să mai facă o poză de grup pe la summituri sau conferințe internaționale și când oamenii de rând nu-i vor mai plânge pe hoți și înjura pe cei care se străduiesc (doar pentru că au ochelari și fețe de tocilari), poate putem emite ceva pretenții. Până atunci nu vom reuși decât să ne batem cu pumnii în piept că suntem naționaliști, că ne este mai bine singuri în prostia și sărăcia noastră, că nu avem nevoie de armată și investiții în infrastructură și să ne mirăm de ce nu reușim să facem ceva pe niciun plan (economic, social, politic, sportiv)...dar vom fi mulțumiți că privim la TV cum niște cocalari câștigă mulți bani, visându-ne în locul lor.

PS: pentru final vă recomand discursul fostuluipreședinte american atunci când a vizitat România în urmă cu mai mulți ani, în care ne-a dat de înțeles că trebuie să mergem pe același curs, început atunci, acela de a fi alături de Occident.

NEAMȚUL DE LA NAȚIONALĂ ȘI PENALII FOTBALULUI ROMÂNESC

După cum probabil ați aflat, începând de joi echipa națională a României la fotbal are un nou selecționer și nu unul oarecare, ci un neamț. Nu este singurul antrenor de origine germană al naționalei – în 1934 România a fost condusă de către un austriac.

Încă de la anunțarea listei de nominalizați au început criticile  din toate direcțiile. Pe această listă nu a fost niciun antrenor român, președintele FRF anunțând că cel care-l va înlocui pe Iordănescu va fi un străin.

S-a dorit în primul rând ca viitorul antrenor să fie unul străin de interesele meschine ale celor care au prădat sportul românesc și care s-au îmbogățit vânzând jucători, făcând tot felul de aranjamente. Se pare că persoana potrivită pentru a ocupa acest post, conform conducerii federației, este Christoph Daum – un antrenor german, cu experiență vastă și cu multe trofee în palmares. Deși este un antrenor cotat între primii 10 din Germania (lucru deloc de neglijat), este și un personaj controversat -  trecutul său fiind marcat de scandaluri de consum de droguri și participare la orgii sexuale (ceea ce l-a și împiedicat să devină selecționerul nemților, la începutul anilor 2000). Personajul este catalogat ca fiind un profesionist desăvârșit de către toți foștii lui colaboratori, fiind caracterizat ca un apropiat al jucătorilor, dar care se impune în fața acestora – vezi 10 motive pentru care Daum  este o soluție bună la naționala de fotbal.

Nu o să batem apa în piuă cu argumentele pro sau contra acestui antrenor, tot ceea ce doresc sa facem este să scoatem în evidență un lucru extrem de interesant pentru naționala de fotbal a României – este pentru prima dată când cineva ia decizia de a reforma din temelii ceea ce se numește în termeni destul de pompoși – fotbalul românesc. Rezultatele din domeniul fotbalului, în România, fie că vorbim de echipele de club sau de națională, s-au lăsat de foarte mulți ani așteptate. De fiecare dată s-a venit cu argumente: arbitrul ne-a furat, am avut accidentați, au stat mai bine fizic decât noi, nu am avut noroc etc. Deja sunt foarte mulți ani în care se tot așteaptă o schimbare în bine a acestui sport, considerat numărul 1 la români, iar rezultatele întârzie să apară. Nu poți reforma sau face schimbări mergând pe aceleași principii care au dus la faliment. Nu poți lăsa în continuare pe cei condamnați pentru fapte ilicite în sport și/sau în administrarea unor cluburi/federații să decidă în continuare. Undeva trebuia făcută o ruptură între trecutul mizer (cu mașinații) și viitorul ce se dorește prosper.

Un prim pas a fost făcut acum 2 ani când a fost ales Burleanu în locul lui Mircea Sandu ( alias Nașul), pasul doi a fost făcut prin condamnările date de DNA unor conducători din fotbal. Acum a venit timpul pentru pasul trei: schimbarea opticii și principiilor ce stau la baza sportului în general și a fotbalului în special – ruperea de practicile meschine și falimentare.

Acum s-a constatat că, indiferent ce antrenor român s-a adus la echipa națională, interesele unor așa-ziși oameni de afaceri primau și la prima selecționată ajungeau tot felul de jucători care nu activau la echipele de club sau a căror valoare nu îi recomanda pentru selecționare. Singurul lucru care se urmărea era acela de a le face un nume pentru a fi vânduți pe bani mulți în străinătate, acolo unde cei care ajungeau nu se conformau și se întorceau sau făceau tușa. Principalul câștigător era clubul Steaua (cu denumirile de rigoare) și Gigi Becali care își trimitea de fiecare dată jucători care nu aveau valoare și pe care reușea apoi să-i vândă pe bani foarte mulți. Și cu toate că se obțineau câștiguri enorme, în fotbal nu ajungeau deloc bani pentru finanțarea echipelor de club, centre de copii și juniori sau achiziționarea unor jucători de perspectivă.

Era evident că acest mecanism avea să moară la un moment dat, iar acum a venit acel moment, destul de târziu.

Așa cum era de așteptat, după anunțarea noului  selecționer, mulți dintre cei care au căpușat acest sistem au început să reacționeze că văd că-și pierd combinațiile de milioane, din care erau singurii care aveau de câștigat.

Dacă la reacțiile lui Becali și camarila, foști conducători ai federației și ai ligii  în frunte cu Nașul Sandu și cu Mitică Dragomir ne așteptam, se pare că și mulți din presă și dintre suporterii care au mai rămas, au aderat la aceste mișcări de afront la adresa lui Burleanu, caracterizându-l drept copil tâmpit, obraznic și neștiutor de fotbal. Pai atunci ne putem firesc întrebarea: cei care au adus fotbalul românesc în mizerie, cu toate că au beneficiat de o infrastructură solidă, generații de copii și juniori de excepție, suporteri fanatici și numeroși și mult timp chiar de bani investiți, știau mai mult fotbal și administrație? Cred că nu. Sau cu siguranță nu și-au dorit decât să-și urmărească interesele de a se îmbogăți, fără să-i intereseze de soarta fotbalului ca sport sau ca fenomen de masă.

Am putea să-i întrebăm pe cei care îi susțin în continuare pe Mitică, pe Nașul Sandu, Becali și compania: câte stadioane au construit în 26 de ani, câte au renovat, câte echipe de copii și juniori au înființat, câți sponsori au adus și câți suporteri mai vin la stadioane? Răspunsurile le știți cu toții. Nu trebuie să conteze argumente de genul: sunt patriot, vreau antrenor român la națională. Evident că vrei, că îți aduce ciurucurile acolo pe care apoi le vinzi și te îmbogățești.

De ce nu se întreabă nimeni de ce trei din ultimele 4 campioane ale României sunt dispărute sau în insolvență (Oțelul Galați și Unirea Urziceni – desființate, iar CFR Cluj în insolvență), de ce echipe de tradiție au fost desființate (din faliment sau dezafiliate) – FC Argeș, Universitatea Craiova, Inter Sibiu, Politehnica Timișoara, Sportul Studențesc sau FC Național sunt doar câteva exemple de echipe dispărute recent din fotbal și nu în mandatul lui Burleanu, ci al lui Sandu și Mitică. De ce nu-i trage nimeni la răspundere pentru ce au făcut?

Când o să vedem limpede aceste lucruri și vom învăța să nu mai apărăm penalii și să-i lăsăm să fie șterși de istorie și când jocurile fotbalului nu o sa mai fie coordonate de către un cioban analfabet, doar pentru că a făcut bani din furtul unor terenuri de la stat, abia atunci vom avea parte de un mediu sănătos în care se vor putea dezvolta echipe și campionate puternice care să producă rezultate și să readucă suporterii pe stadioane și în piețe.

SECRETE CARE NE POT ADUCE SUCCESUL

Cu toții ne-am uitat cu admirație la reușitele altor popoare și ne-am pus întrebarea: de ce la ei se poate și la noi nu? Cel mai probabil majoritatea respectă un set de reguli și încearcă să îl urmeze cât mai fidel. Am putea lua câteva dintre acestea și să le urmăm la rândul nostru, nu cred că ne face rău să învățăm de la alții, că frumoși și deștepți am tot fost secole și milenii, dar de obținut rezultate nu prea am reușit. Poate că este timpul să avem în vedere exemplul unora dintre cele mai de succes popoare și culturi din istorie.

La o privire mai atentă, putem să ne dăm seama că unele dintre aceste învățăminte sunt asemănătoare, chiar dacă aparent cele două culturi-exemplu nu au foarte multe în comun și se află la multe mii de km distanță una de cealaltă. Și dacă am avea capacitatea de a analiza și de a corobora cele două seturi de sfaturi înțelepte și să le punem cap la cap cu învățăturile noastre populare (pe care o să le regăsiți într-un articol ulterior), cred că rețeta succesului este peste 50% rezolvată, mai rămâne doar să fim capabili de a le pune în practică.

ÎNVĂȚĂTURILE EVREILOR

1.În toate trebuie să ai echilibru.
2. Învață să delegi și să împarți munca ta.
3. Uită de mândrie și cere ajutor.
4. Fii cu toți politicos și nu uita să îi saluți.
5. Nu irosi timpul.
6. Vorbește doar atunci când ai ce spune.
7. Planifică-ți viața.
8. Nu întârzia cu salariul. Asigura-te să-ți plătești angajații la timp.
9. Ai făcut o promisiune? Ține-te de cuvânt!
10. Proprietatea aproapelui tău trebuie să fie la fel de prețioasă pentru tine ca a ta proprie.
11. Înconjoară-te de oameni pozitivi și buni și scapă de cei negativi.
12. Muncește fiecare clipă. Mergi înainte orice s-ar întâmpla.
13. Niciodată nu ofensa pe nimeni.
14. Dacă cineva vrea să te distrugă, distruge-l primul.
15. Orice persoană merită un simplu ”mulțumesc”.
16 Hoțul care-ți fură timpul, nu este mai bun decât cel care-ți fură bijuteriile. Gestionezi timpul – gestionezi banii.
17. Nu e neapărat necesar să spui tot ce gândești.
18. Recompensează-te pentru o treabă bine făcută.
19. Patronul trebuie să știe ce viață duce angajatul sau.
20. Uneori, trebuie sa dai mai mult decât suficient, dacă dorești cu adevărat să dai suficientul.
21. Pe timpuri grele, investește banii în viitorul civilizației – vei fi recompensat înzecit.
22. Devii bogat atunci când te mulțumești cu ceea ce ai.

(sursa)

ÎNVĂȚĂTURILE JAPONEZILOR

1. Cedează proștilor și nebunilor.
2. Dacă femeia va dori, va trece și prin stânci.
3. Nu-l reține pe cel ce pleacă, nu-l alunga pe cel ce vine.
4. Repede este același lent, dar fără întreruperi.
5. Mai bine e să fii dușmanul unui om bun, decât prietenul unui om rău.
6. Fără oameni simpli nu există oameni mari.
7. Cine cu adevărat dorește să se ridice sus, va inventa scara.
8. Soțul și soția trebuie ă fie asemenea mâinii și ochilor: când mâna doare, ochii plâng, iar când ochii plâng, mâna șterge lacrimile.
9. Soarele nu știe cine e corect. Soarele nu știe cine e greșit. Soarele luminează fără scopul de a încălzi pe cineva anume. Cel ce s-a găsit pe sine însuși e asemenea unui soare.
10. Marea e mare pentru că nu desconsideră râulețele mici.
11. Și drumul lung începe cu cel scurt.
12. Cine bea, nu știe despre daunele vinului; cine nu bea, nu știe despre avantajele lui.
13. Chiar dacă niciodată nu vei avea nevoie de sabie, trebuie s-o porți toată viața.
14. Florile frumoase nu aduc roadă gustoasă.
15. Necazul, ca și rochia ruptă, trebuie lăsat acasă.
16. Când există dragostea, și veziculele variolei sunt fel de frumoase ca gropițele din obrăjori.
17. Nimeni nu se împiedică stând întins în pat.
18. Un cuvânt bun poate încălzi trei luni de iarnă.
19. Dacă problema poate fi rezolvată, nu merită să-ți faci griji pentru ea. Dacă însă nu poate fi rezolvată, e inutil să-ți faci griji de ea.
20. Când desenezi o ramură, trebuie să simți adierea vântului.
21. De șapte ori verifică înainte de a avea dubii despre un om.
22. Încearcă să faci tot ce poți, în rest lasă-te în voia sorții.
23. Onestitate excesivă se învecinează cu prostia.
24. Fericirea vine în casa în care se râde.
25. Victoria îi revine celui care va răbda cu jumătate de oră mai mult decât rivalul său.
26. Se întâmplă uneori că frunza se îneacă, iar piatra plutește.
27. Săgețile nu zboară spre fața care zâmbește.
28. Ceaiul rece și orezul rece sunt acceptabili, dar privirea rece și cuvântul rece sunt insuportabile.
29. La zece ani — minune, la douăzeci — geniu, iar după treizeci — un om obișnuit.
30. După ce ai gândit – hotărăște-te, după ce te-ai hotărât – nu te mai gândi.
31. Să întrebi e o rușine pentru un minut, să nu știi e o rușine pentru o viață.
32. O vază perfectă niciodată nu va ieși din mâinile unui meșter nepriceput.
33. Să nu-ți fie frică să te îndoi un pic, te vei îndrepta mai drept.
34. Râurile adânci curg liniștit.
35. Dacă te-ai pornit în drum din propria dorință, și o mie de ori ți se vor părea ca unul.

(sursa)

BANCURI CU SOLDAȚI

În armata, soldații sunt scoși la program administrativ în grădina unității. Caporalul, cu un aer satisfăcut, zice:

- Așa, toată lumea ia câte o lopată și treceți la săpat!  Înainte de asta. E vreunul printre voi care se pricepe la algebră?

- Eu, să trăiți. Sunt student la mate-fizica, dom' caporal.

- Bravu, mă. Atunci aruncă lopata aia, că nu-i de tine.

Soldatul, ușurat, aruncă lopata cu o mina veselă. Caporalul continuă:

-Pune mâna pe hârleț! Tu vei extrage rădăcinile!

   Un mare general vizitează o unitate militară. Ordine, curățenie, tot lună. Când, pe aleea spre Comandament, un chiștoc. Generalul se învinețește la față de mânie:

- Al cui e chiștocul ăsta ?

Unul din soldații din gardă se apleacă spre general :

-Nu-i a lu' nimeni, puteți să-l luați…

Soldatul intra în biroul colonelului cu o maimuțica de mână.

- Soldat, ce caută maimuța asta aici?

- Să trăiți, am găsit-o pe stradă.

- Du-o imediat la Gradina Zoologica.

- Imediat, să trăiți. Peste câteva ore colonelul se plimba prin parc, când vede soldatul cu maimuța de mâna.

- Soldat, parcă am spus să duci maimuța la Gradina Zoologica.

- Raportez, să trăiți, că am dus-o la Zoo, la cofetărie şi acum o duc la film.

O tipă îi scrie iubitului aflat în armată:

Dragă John,

Nu mai pot continua această relație. Distanța dintre noi este prea mare. Trebuie să recunosc că deja te-am înșelat  de 2 ori când ai plecat și nu cred că este corect pentru niciunul dintre noi. Îmi pare rău. Te rog să-mi trimiți poza cu mine pe care ti-am trimis-o acum ceva vreme.

Cu dragoste, Becky!

Soldatul cu sentimentele rănite și cu ochii înlăcrimați le-a cerut camarazilor săi orice fel de poze pe care le au cu iubitele, surorile sau fostele iubite și amante. Pe lângă poza cu Becky, John i-a trimis toate celelalte fotografii cu femei frumoase pe care le-a strâns de la prietenii lui. În total 53 de fotografii alături de scrisoarea care spunea:

Dragă Becky, îmi pare rău, dar nu-mi pot aminti cine dracu ești. Te rog să-ți cauți poza în teancul de fotografii și să ți-o iei.

Un cavaler urma să plece în cruciadă. Își făcu bagajele, puse centura de castitate la nevastă și dădu cheia centurii celui mai bun prieten:

-        Dacă nu mă întorc trei ani, o poți avea pe nevastă-mea.

Și își văzut de drum. După o oră de mers, prietenul îl ajunse din urmă:

-        Mi-ai dat altă cheie!